Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate
de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Voi. 1

Teologie pentru azi

Bucureşti
2010'

ROUMANIE

-■:■".

ROMÂNIA

IDENTlTY
CAPO

V.

tiu

CARTfc O* tPEHT_II*Tft

««* TR « 009359
HOCANJ ^EV>¥-'i ■ ■'

rtuv Tirnu HăoreUTaire Teleonnan

DO«l«l1ii.-Jhj*«u'M£**» 4** •■

PItl Tutu M*gurdfe Jud. Teleormanf

fUv T^nu HâgireLe
IDR0MW0CANU«I LI E <««<<:«<«<<«<«
TR0093S9<61 321 9D5Q33H59C8031 13432278

Tot ce-am iubit a fost o taină,
am ars de viu, necunoscut,
şi vrând, nevrând, purtat-am haină,
de trup, idee şi cuvânt.

Al 6-lea caiet manuscriptic, o strofa din poemul
Elegie, scris pe data de 4 ianuarie 1977.

Cuvânt înainte

în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! l

Binecuvintează, Iubitorule de oameni, Doamne, ca să
vorbesc de robul Tău Ilie, întru care ai binevoit în toată viaţa sa şi
pe care mi l-ai arătat şi mi l-ai dat mie, ticălosului, ca să-mi fie
Părinte şi învăţător întru Tine, deşi nu meritam şi nu merit nimic.

Tu, Care înţelepţeşti pe cei nepricepuţi şi dai har şi putere
multă în cuvânt celor care Te iubesc pe Tine, Preaminunate
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, dă-mi şi mie,
netrebnicului, har dumnezeiesc şi putere duhovnicească spre
munca aceasta, ca nu cumva adevărul să fie trecut cu vederea şi
harul Tău să fie minimalizat, ci să se arate celor pe care Tu îi
iubeşti şi Te iubesc, ce daruri şi ce minuni faci Tu cu cei care
sunt plini de dor dumnezeiesc şi caută numai împărăţia Ta.

încep colecţia de volume de faţă ştiind cât de greu e să
vorbeşti despre Sfinţi, dar şi cât de nelegiuit este să falsifici
vieţile Sfinţilor, să le retuşezi, încât să coincidă cu nivelul
propriei tale înţelegeri.

O încep cu frica de a nu fi nerecunoscător, cu datoria de
conştiinţă de a da mărturie despre sfinţenia prea minunată a unui
bărbat, care a trăit lângă noi, a fost contemporan cu noi, dar nu a
fost cunoscut mai deloc.

O încep cu o frică flască, cu acea grijă de a fi atent şi fidel
unei iubiri, pe care nimeni nu poate să o stingă din inima mea,
niciun foc vrăjmaş şi nicio primejdie, şi o continui cu dragoste,
cu dragostea pe care o simt vie, în fiecare clipă, faţă de acest
munte de rugăciune serafîmică, pe care l-am contemplat de
aproape, dar ale cărui vârfuri sunt în lumina dumnezeiască.

Când trăieşti pe lângă oamenii în care viază Sfântul Duh
nu mai poţi iubi nici tu altceva, decât viaţa după Dumnezeu.

învăţătorul a fost toată viaţa mea: nu e nicio exagerare. în
tot ceea ce voi prezenta şi comenta în aceste cărţi, va deveni

1 Am început să întocmesc aceste volume în anul 2003 şi acesta e un text scris atunci, la
începutul lucrului.

foarte evident - nădăjduiesc ca pentru cât mai mulţi - motivul
acestei contopiri duhovniceşti cu viaţa lui.

Multe lucruri vor părea - poate - pentru unii, drept
„exagerări" şi „contrafaceri" ale unui scriitor, care a vrut să facă
din „personajul principal" un unicat, dar adevărul adevărat este
acela că el este un unicat, dar nu pentru că eu am scris despre el,
ci pentru că eu abia am putut întrezării cine a fost şi este el.

îmi cer iertare pentru lucrurile pe care nu voi putea să le
redau foarte bine sau pentru repetiţiile, poate supărătoare, ce se
pot regăsi într-un astfel de demers ermineutic, dar mai ales intim,
ca acesta de faţă.

îmi cer iertare, că de multe ori am uitat date foarte
importante sau pentru faptul că nu mi-am notat, cu lux de
amănunte, discuţiile noastre, acele dumnezeieşti destăinuiri
despre trăirea sa în lumina lui Dumnezeu, destăinuirile despre
viaţa sa, cât şi discuţiile duhovniceşti, teologice, lingvistice,
literare, istorice, medicale, politice etc. pe care le-am avut
împreună.

îmi cer iertare cu această ocazie şi lui însuşi, pentru tot
ceea ce i-am greşit şi îi greşesc şi nădăjduiesc să-mi ierte
neînţelegerile, scăpările şi prostia mea, care sunt tot atâtea piedici
pentru înţelegerea lui cât mai autentică.

Tuturor care m-au ajutat să scriu aceste lucruri le
mulţumesc din toată inima şi rog pe Prea Curata Stăpână, să le
dăruiască frumuseţe şi fericire dumnezeiască în suflete.

în ceea ce vă priveşte pe dumneavoastră, cititorul acestei
cărţi, vă rog să mă credeţi fără îndoială - căci stau în faţa lui
Dumnezeu - aveţi în mână viaţa şi scrierile unui om foarte
smerit, plin de iubire mare pentru Dumnezeu şi de aceea cu o
viaţă sfântă, care nu a fost lăsat să ajungă - prin scrisul său - la
alţi oameni şi să le vestească, mult mai înainte, în timpul vieţii
sale, cum 1-a miluit pe el Domnul.

Mă rog pentru a nu vă sminti întru el, ci a da slavă lui
Dumnezeu, pentru tot ceea ce înseamnă el.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul milostivirii şi al
iubirii de oameni, pentru rugăciunile Părintelui nostru, Ilie,
văzătorul de Dumnezeu, nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, şi ne
miluieste!

Introducere

înainte de a mă decide pentru acest format al cărţii şi
pentru că nu mă gândeam că Prea Curata Stăpână, Pururea
Fecioară Măria, Preabuna şi Preablânda noastră Apărătoare, va
dori să am de scris atât de mult despre el, am scris pe 29 iunie
1999 unsprezece foi, pe care i le-am arătat învăţătorului.

Era un moment, când tocmai ieşisem din multe alte
degringolade ale vieţii mele şi vroiam să-mi exprim iubirea,
bucuria, recunoştinţa faţă de el. Cred că era un act de certificare
al vieţii mele, dar şi de pocăinţă în acelaşi timp.

Ieşeam, cu ajutorul lui, iarăşi la lumină, dar încă multe din
mine erau tulburi. Tocmai de aceea, nu-mi mai doresc să reiterez
punct cu punct cele pe care i le-am dat atunci ca să le citească,
însă mă voi referi la câteva lucruri foarte importante, legate de
întâlnirea mea cu el.

Nu aveam cum să mă întâlnesc cu Părintele meu, fără ca
Dumnezeu să lucreze prin profesoara mea de Biologie - doamna
Cosac - singura profesoară de la Seminar, care m-a primit în casa
ei şi s-a comportat cu mine foarte matern.

Mi-a dat ocazia să împrumut cărţi din biblioteca sa
personală şi pentru mine era o mare bucurie. Mă simţeam singur,
neajutorat şi lipsit de multe lucruri şi, în primul rând, de
sinceritate şi de cărţi.

Un tânăr ca mine, care venea de la ţară, avea multe
handicapuri şi aveam nevoie de oameni care să îmi fie aproape.

Cred că aveam 17 ani pe atunci... Văzând că nu mai îmi
doresc cărţile pe care mi le putea oferi dânsa, mi-a spus că îmi va
face cunoştinţă cu „Cineva", care îmi va plăcea foarte mult.

A avut mare dreptate! Când Dumnezeu lucrează prin
oameni, atunci lucrurile îţi întrec toate aşteptările.

Nu mai ştiu cum arătam pe atunci, însă eram un mare
dezastru spiritual, cu siguranţă, chiar dacă unii mă lăudau, pentru
anumite lucruri.

Am primit adresa. Eram în oraşul Turnu Măgurele
(Judeţul Teleorman), unde timp de 5 ani am făcut Seminarul
Teologic. Adresa era: Strada Griviţei, nr. 93.

2 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tumu_M%C4%83gurele.

Eram înfometat să cunosc viaţa duhovnicească, deşi nu mi-
am dat seama mult timp de acest fapt. Am ajuns cu frică la
poartă, cu emoţie. Nu ştiu cum am reuşit să-1 strig. L-am strigat
totuşi, dar fără prea multă încredere.

Poarta de lemn îmi dădea ocazia ca să-1 văd.

Când a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre poartă, spre mine,
atunci s-a întâmplat o mare minune. Dumnezeu mi-a îngăduit să
îl cunosc cu adevărat. El mi-a spus cine este acest om.

Pentru o clipă - o, ce clipă dumnezeiască! - am văzut în
locul lui, a Părintelui meu, a viitorului meu Tată duhovnicesc - şi
pe care îl simt mult mai intens, decât pe oricine altcineva - o
coloană de lumină dumnezeiască, un stâlp de lumină, ce unea
cerul cu pământul, pământul cu cerul.

A fost zguduitor şi definitiv acest prim contact cu el.

Mai înainte de a-mi spune vreun cuvânt, de a-mi spune
ceva, am înţeles că îi voi fi întotdeauna rob, un rob al dragostei şi
că eu, nu ştiu nimic, nu cred să mai ştiu ceva, care să stea în faţa
lui.

Nu pot să spun cât de fericit şi uluit eram atunci, dar vă
puteţi da seama şi singur. Preamilo stivui Dumnezeu a vrut ca să
nu mă împotrivesc acestui om, acestui Sfânt al Său necunoscut şi
de aceea m-a învăţat să-1 iubesc şi să-1 preţuiesc, mai înainte de
a-mi spune ceva şi de a auzi ceva de la el.

Era spre seară, dar era totuşi lumină. înfăţişarea sa era
maiestuoasă. M-a cucerit, m-a învăluit prezenţa sa şi m-a înălţat.
Numai privindu-1! . . .Doar privindu-1...

Oamenii duhovniceşti au o frumuseţe pe care nu le-o poate
lua timpul, bătrâneţea, boala. Prezenţa Sfântului Duh din ei îi
face impunători, energici, plini de bărbăţie duhovnicească şi de
multă pace, de multă bucurie, de multă dragoste, de multă
simplitate copilărească.

Mi-a deschis poarta şi mi-a strâns mâna iar eu, nici nu mai
ştiu ce am bâiguit atunci. Mi-a strâns mâna cu o autoritate, care
mi-a intrat în sânge parcă, în adâncul inimii.

Şi atunci mi-a dat să citesc un curs de filosofie, un curs
tipărit, o carte, pe care am citit-o cu nesaţ. Nu ştiam cum s-o
termin mai repede, ca să pot să i-o restitui şi să pot vorbi, să pot
vorbi cu el.

Cu această ocazie i-am cunoscut scrisul, acel scris
tremurat, de multe ori lizibil dar şi cu multe părţi aproape

ilizibile, pe care am încercat, mai apoi, să-1 descifrez, după orice
crâmpei de foaie.

Ştiam atunci unde voi ajunge? Nu, în niciun caz!
Dumnezeu rânduieşte lucrurile sau lucrurile pe care ţi le doreşte
Dumnezeu sunt tocmai reversul a ceea ce vrei tu.

A doua întâlnire a noastră a avut loc în apartamentul
domnişoarei Green - fiica sa - din blocul T 6. Stăm pe două
scaune, la masa lui de lucru. Ne lumina o veioză şi, de jur
împrejur, zecile de cărţi ne ascultau în tăcere.

Ne-am dat seama că avem un obicei comun: stăm cu
piciorul sub fund uneori, atunci când suntem aşezaţi pe un scaun
şi suntem într-o discuţie foarte intimă dar, esenţialul lucru pe care
l-am înţeles amândoi era acela, că parcă ne cunoaştem din
totdeauna.

Confesiunile ni le-am făcut fără nicio jenă, deşi eu nu
aveam nici 18 ani iar el era trecut de 70 de ani. Nimeni până la el
nu mă socotise altceva decât eram: un adolescent cu multe
lipsuri. Dar el m-a făcut egalul său, din mărinimia care i-a fost
caracteristică toată viaţa.

Am vorbit până aproape de 12 noaptea. Am vorbit în
continuu şi vorbeam cu o revărsare de mare bucurie. Era o
sărbătoare a inimii, a conştiinţei.

Cred că faptul de a nu ţine cont de diferenţa de vârstă, de
diferenţa de experienţă sau de caracter şi totuşi să poţi să
comunici, să fii sincer în mod desăvârşit e un semn de supremă
nobleţe şi acest lucru a existat între noi doi.

Eu am tăcut iar el mi-a vorbit. Am răspuns când am fost
întrebat şi am întrebat, atunci când am crezut că trebuie să o fac.

Mi-am mărturisit inima, durerile, neînţelegerile, păcatele,
aspiraţiile, am discutat despre ce am făcut şi despre ce trebuie să
fac, despre Sfinţii lui Dumnezeu şi despre tot ce se putea discuta
cu multă cuviinţă.

Aveam anumite ore de vizită, şi ele, aceste ore, erau orele
mele de sărbătoare. Luam cărţi de la el, le împrumutam, le citeam
cu nesaţ şi le repuneam, pe rafturi, la loc.

Nu am îndrăznit - decât aluziv - să-i spun că îl consider -
şi asta pe drept cuvânt - cel mai mare Sfânt isihast şi mistic al
vremii noastre şi că îl iubesc fără termeni de comparaţie şi, de
aceea, l-am numit Maestre, când eram de fată cu soţia sau cu

~ 7 5 5

fiica sa sau cu alţi apropiaţi dar, şi aşa, cu multă stinghereală.

Pentru mine Maestre nu era decât un cuvânt-paravan, care
ascundea cuvinte mult mai profunde, cuvinte adânci, în care mă
pierdeam cu totul sau în care mă dăruiam lui cu totul.

Mă bucuram că am un Părinte duhovnicesc, că am un
învăţător, că am un Sfânt lângă mine şi că un astfel de Sfânt,
inimaginabil de frumos şi nesperat de găsit tocmai atât de
aproape, vrea să vorbească cu mine şi eu să-i fiu prieten şi, mai
ales, un fiu şi, nu în ultimul rând, singurul său ucenic cu care
rezonează la modul profund. Aceasta era o mare minune şi a fost
şi este un mare dar al lui Dumnezeu pentru mine.

într-o zi, el şi-a dat seama că îi lipseşte Coranul şi o altă
carte şi m-a acuzat că i le-am luat eu. Dar eu nu le luasem; nu
ştiam unde sunt.

Am simţit atunci, în faţa sa, că pământul parcă se deschide
sub mine. Ştiam că nu le luasem eu şi încercam să fiu calm dar,
cu toate acestea, dârdâiam de emoţie. Nu mi-a fost frică niciodată
în faţa sa, dar dragostea mea pentru el era foarte atentă la orice îl
jena sau supăra.

I-am vorbit cu multă sinceritate. I-am spus că nu am habar
de ce s-a întâmplat cu ele, că nu eu sunt de vină că ele îi lipsesc.

S-a uitat în ochii mei şi m-a crezut. De atunci am început
să notez cărţile pe care le luam de la el, pe un notes sau pe o
foaie, lucru pe care l-am făcut până în ziua, când el mi-a spus:
„Tu eşti unul din familie. Numai e nevoie! .

El a fost sincer. A fost tot ce nu aveam eu şi tot ce nu
crezusem să am vreodată şi mă găseam şi mă găsesc foarte
nevrednic faţă de fiecare clipă petrecută cu el şi faţă de fiecare
lucru primit de la el.

înălţimea dumnezeiască a vieţii lui mi-a luminat viaţa, deşi
nu mi-a impus niciodată nimic. Mă simţeam liber în faţa lui şi cu
el dar, în acelaşi timp, îmbrăţişat cu multă dragoste şi
îmbrăţişarea sa ţinea loc de întreaga lume.

Viaţa sa, mărturisită pe scurt, de către el
însuşi

într-o zi i-am cerut Fericitului Ilie ca să îmi dicteze
amănunte despre viaţa sa, pentru ca să le pot scrie şi să am astfel,
confirmarea lor, de la el însuşi.

Era vară, o zi de vară, dar nu mi-am notat, pe foile pe care
mi-am luat notiţe, ziua, data aceea. De aceea nu ştiu momentul
când am scris lucrurile următoare.

Iată însă textul original al mărturisirii sale:

„M-am născut în Turnu Măgurele, în 1919, la 20 iulie, pe
stil vechi (şi 3 august, pe stil nou), în ziua de Sfântul Ilie.

Mama a fost casnică şi se numea Petra; tata - Stan {Ştefan)
a fost militar.

Am făcut şcoala primară în Oltenia - primele patru clase -
în judeţul Dolj, la Balta Verde, lângă Craiova iar clasele V-VIII
şi liceul teoretic, în Turnu Măgurele 4 , terminându-1 în 1939.

Eram foarte liniştit şi serios. Nu m-am bătut cu nimeni şi
n-am înjurat pe nimeni. Fratele meu, Ion, era mai mic cu şase ani
decât mine.

La Biserică am fost dus de tatăl meu, care era foarte sever
cu moralitatea şi cu comportarea copiilor. Din această cauză, n-aş
fi îndrăznit să iau niciun fruct dintr-un pom străin.

îmi plăcea pădurea. Şi, fratele meu, era foarte sociabil, pe
când eu, dimpotrivă: greu mă asociam cu alţii.

îmi plăcea să meditez şi doream să ajung poet. Mai târziu
am dorit să devin profesor, ceea ce am şi ajuns. Am dorit să

3 Pe 1 6 august 2003 - tot o zi de vară foarte frumoasă - l-am mai întrebat unele lucruri
referitoare la viaţa sa. Atunci mi-a spus că a stat la Balta Verde până la 1 1 ani. Tatăl său era
plutonier-major în jandarmerie şi aici fusese detaşat.

în satul acesta a avut un învăţător, pe care nu-1 interesa să facă carte cu elevii săi ci,
dimpotrivă, îi scotea la muncă pe terenurile pe care le avea. Se întâmplă însă ceva special la
un moment dat: tatăl Fericitului Ilie aude ce fel de şcoală făcea învăţătorul cu elevii săi şi
trimite un jandarm, ca să-1 ia de la şcoală.

Domnul Stan îl dă în judecată pe învăţător, motiv pentru care, anul următor a trebuit să se
mute la şcoala din comuna Romaneşti, care era la 2 km de Balta Verde. Timp de un an de
zile, Fericitul Ilie a făcut naveta pe jos, pentru ca să poată să meargă la şcoală.

4 Liceul îl va face la Turnu Măgurele, unde va sta cu mama şi cu bunica, pentru că tatăl său
rămâne în Balta Verde.

particip la război, socotind că e o experienţă, pe care nu trebuie
să o scap. De aceea am făcut războiul de la început şi până la
sfârşit, lucru care, într-o anume măsură, mi-a schimbat şi
caracterul.

Plecasem cu gândul să mor în război, luptând pentru patrie,
dar războiul mi-a trezit dragostea de viaţă. Am terminat - după
război - Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.

Am început-o în 1939-1940 - şi, după întreruperea cu
războiul 5 - am reluat-o şi am terminat-o în 1947.

Am luat licenţa în Limba Română 6 . Am fost numit
profesor la Liceul „Sfântul Haralambie" din Turnu Măgurele, în
1947 (actualul Liceu Agricol).

Am iubit meseria de profesor, dar n-am reuşit să o practic
prea mult, datorită perioadei de detenţie de 12 ani şi 6 luni. în
perioada detenţiei, în urma contactului cu alţi deţinuţi, am ajuns
la concluzia practicării rugăciunii inimii.

Am stăruit în practicarea ei până la eliberare. Această
perioadă a constituit cea mai luminoasă şi importantă etapă a
dezvoltării mele spirituale. Am avut o serie de revelaţii, de care,
la început, nu-mi dădeam seama ce sunt şi ce se întâmplă.

Cu timpul, mi-am dat seama, mai bine, de tot. După ce am
ieşit din detenţie, lumina care mi s-a făcut cunoscută sau mi s-a
dăruit, a continuat mai mulţi ani [să mi se facă prezentă] şi a
continuat, însă, slăbind în intensitate.

Am făcut rugăciuni încă de când eram mic, chiar înainte de
a merge la şcoala primară. M-am rugat, în general , la Sfântul
Arhanghel Mihail.

Prima rugăciune care am învăţat-o de la tatăl meu, era să
spun, pe scurt: „Sfântul Arhanghel Mihail cu mine! . . .".

Şi, într-adevăr, în timpul detenţiei, când forţe demonice,
sub diferite forme mă atacau şi, în momentul când am fost
încolţit mai rău, Sfântul Arhanghel Mihail , în uniformă de

5 întreruperea a fost de 4 ani de zile, deoarece Fericitul Ilie a participat la război de la
început şi până la sfârşit.

6 în primul an de facultate - înainte de război - s-a înscris la profilul de engleză şi a făcut
un an de engleză. Terminând războiul s-a specializat în limba română, pentru că a văzut că
engleza nu va mai fi căutată.

7 „în general", are sensul aici de: „mai ales". întorsăturile sale de frază sunt specifice zonei
Teleormanului şi cred că unele amănunte nu pot fi înţelese, fără o muncă de cercetare la
faţa locului. Sunt foarte impresionat de prospeţimea şi naturaleţea limbajului său, care a
păstrat integritatea lingvistică a oamenilor de aici.

8 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Mihail_%28Arhanghelul%29.

10

oştean roman, a apărut în stânga mea şi mi-a spus: „Nu te teme:
sunt şi eu aici!", lucru care m-a întărit de atunci înainte.

Permanent, în timpul rugăciunii, îmi apărea în inimă
crucea albă, scânteietoare, care, încă, nu m-a părăsit.

Regret că, după detenţie, n-am avut tăria să merg la
mănăstire şi să-mi petrec viaţa acolo, căci la sfârşitul anilor
petrecuţi în detenţie, cerul era deschis pentru mine şi aş fi reuşit
să realizez o dezvoltare spirituală deosebită, care, datorită
faptului că nu am întreţinut o rugăciune puternică permanentă, s-
a întrerupt".

- Ce înseamnă Sfânta Biserică, pentru mata? Sfânta
împărtăşanie?...

- „Biserica este altarul inimilor credincioase... La
mănăstire era un loc de retragere şi lucrare în Duhul Sfânt.

Sfânta Biserică văzută este o imitaţie a Bisericilor
nevăzute, care, spiritual, se pot vedea în împărăţia Cerurilor iar
aşteptarea Sfintei împărtăşanii mă umple de umilinţă şi îmi simt
toată nevrednicia în faţa ei şi mă întreb, de ce nu am mai multă
bucurie atunci când o primesc.

în ultima vreme am citit şi citesc foarte multe cărţi cu
caracter teologic şi îmi îmbogăţesc sufletul cu cunoştinţe pe care
nu le-am avut, dar pe care le-am dorit.

La aceasta mă ajută şi împrejurările, căci Dumnezeu mi-a
dăruit câţiva tineri, care înconjurându-mă cu toată dragostea, îmi
dau tot sprijinul. Şi [am] bucuria că apar astfel de copii ai
Domnului, fii ai luminii 9 , aşa cum am visat de mult.

M-am gândit încă din puşcărie: fiii Luminii, fiii
Dumnezeirii .

- Ţi-ai dorit un fiu?

- „Am zis să fie orice. N-am dorit, în mod special, să am
un fiu, dar acum mă bucur că am o fiică, care mă ajută mai mult
decât un băiat".

9 Care să dorească o viaţă plină de rugăciune isihastă, care să ducă la experienţa slavei lui
Dumnezeu.

10 Fericitul Ilie a tânjit toată viaţa după ucenici şi prieteni iubitori iar, în aceste rânduri, s-a
simţit dator ca să ne mulţumească, nouă, celor câţiva prieteni ai săi, pentru că îl iubim. Nu
aştepta ca noi să-i mulţumim, ci el ne mulţumea nouă, căci atât de delicat era cu fiecare în
parte.

11

- Cum erai în tinereţe, în adolescenţă?

-„Ca adolescent citeam foarte mult. îmi plăcea natura,
apele şi codrii şi nu uitam duminica să mă duc la Biserică.

în clasele a 6-a şi a 7-a am devenit ateu, pornind de la una
din cărţile citite şi care m-au influenţat: „Minciunile

11 19

convenţionale ale civilizaţiei" ,de Max Nordau , dar, la

1 1

recomandarea preotului şcolii - preotul Cristea Ionescu - am
început să studiez mai profund Noul Testament şi filosofia şi,
meditând profund, am avut o iluminare - după cum declaram
tuturor - că mai repede aş putea crede că soarele nu este pe cer,
decât să spun că Dumnezeu nu este şi nu există în cer".

- Cum credeai că sunt Sfinţii îngeri? Cum ţi-i reprezentai?

- „Ca îngeri cu aripi... Dar niciodată n-am văzut un înger,
deşi am văzut lumina dumnezeiască şi oceanul de lumină
dumnezeiască" 14 .

- Când erai mic îţi era frică? De unde vine frica celor mici
de întuneric?

- „...De la poveştile cu diavoli. Mi-era frică să stau
singur, când. . .Nu eram terorizat ! . . .

Am scăpat de ea în timpul detenţiei, din cauza luminii
[dumnezeieşti], care mi-a apărut şi care mă împrejmuia aproape
tot timpul.

Nu-mi apar diavoli şi nici n-am teamă de diavoli, ci am
teamă de Dumnezeu, ca să nu mă părăsească, să nu mă lase. Am
convingerea că şi în mijlocul Iadului dacă aş fi, diavolii ar fi
pentru mine nişte umbre şi nişte aparenţe, care nu m-ar
înspăimânta.

- Cum vezi mata semnul Sfintei Cruci? Cum îl simţi?

- „ Sfânta Cruce e semnul biruinţei. . . şi apărătoare".

11 Cartea a apărut tradusă în româneşte, în colecţia Biblioteca pentru toţi, prin 1935, într-un
singur volum.

12 Max Simon Nordau: http://en.wikipedia.org/wiki/Max_Nordau.

13 Acesta i-a fost diriginte şi pe atunci dirigintele său avea în jurul a 30 de ani. A slujit la
catedrala Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie din oraş.

14 Când discutam noi aceste lucruri, el avea vreo 80 de ani şi era obosit la cote abisale. El a
văzut Sfinţi îngeri de multe ori, dar aici cred că s-a referit la ceva aparte.

12

- Dar cum te simţi în faţa Dreptului Judecător?

- „ în faţa Dreptului Judecător te simţi ca unul care aştepţi
verdictul, în ceea ce priveşte viaţa ta de pe pământ şi judecata nu
poate fi decât dreaptă.

Şi ceea ce merit, voi primi cu bucurie de la Dumnezeu,
pentru că trebuie să răspund de binele şi de răul pe care l-am
făcut sau e un act de judecată şi de dreptate dumnezeiască pentru
fiecare şi spiritului acestei judecăţi dumnezeieşti, eu mă supun".

- Te întreb mereu ce simţi şi asta pentru că vreau să aud
cum trăieşti toate aceste lucruri. Când vine Naşterea Domnului,
ce sentimente îţi aduce acest praznic, ce aduce în 'năuntrul
matale? Dar învierea Sa?...

- „Naşterea Mântuitorului dă o bucurie pură, cerească, ca
sufletul unui copil. Iar Pastele e o lumină purificatoare...".

- Ai cântat? Poţi cânta?

- „N-am cântat, că n-am voce, dar aş fi dorit să cânt. Simt
o mare durere că nu pot cânta. Aş fi putut să-mi exprim dragostea
şi bucuria...".

- Dar mata te bucuri! ! ! Aş dori să mă bucur şi eu la fel. . .
-„De mai multe ori am simţit o bucurie transformatoare şi

divină... legată de anumite momente sufleteşti, care au apărut,
parcă, venind de sus".

- Ce e metania? Ce înţelegi că semnifică?

- „Eu am făcut prea puţine metanii, ca să ajung la o trăire a
metaniei".

- Dar postul?

- „Eşti mai uşor atunci, când posteşti şi simţi o uşurare
spirituală. Parcă mintea se luminează mai mult".

- Cum trebuie să citim? Ai citi mult... Poţi să-mi spui acest
lucru...

- „Citirea se face dintr-o poftă, dintr-o dorinţă de a
cunoaşte şi de a trăi momente de înălţare spirituală. Asta o simt
în fiecare zi, dar nu durează, pentru că intervine oboseala".

13

Eu îi puneam întrebările iar el îmi răspundea, însă pentru
faptul că trebuia să scriu ceea ce îmi spunea, era laconic, după
cum se poate vedea.

Noi nu vorbeam niciodată despre ceva anume, pe scurt, dar
acum a fost altfel. Nici mie nu-mi plăcea că nu îl văd, că nu-1
privesc în ochi tot timpul.

Nu mai făcusem asta cu el niciodată şi cred că s-a simţit
stingherit de faptul că îi notez cuvintele.

Acum, parcă şi eu mă simt un pic stingherit, nu de faptul
că nu pot scrie despre el - asta o pot face oricând - ci din cauză
că nu pot să pun pe foaie, în scris, şi sentimentele mele de atunci.

Uităm prea multe lucruri. Atunci credeam că voi fi în stare
să-mi amintesc, cu fidelitate, cu precizie, fiecare detaliu, dar nu e
aşa.

Am uitat mult prea multe lucruri, deşi îmi amintesc multe
amănunte, din clipele petrecute împreună. Dar am uitat, pentru că
am fost umplut de prea multă dragoste.

Sentimentul că eşti ocrotit, că eşti înţeles, că eşti iubit, te
face să ţi se pară totul mult prea dumnezeiesc şi, de aceea, trăieşti
din izvorul dragostei ce te inundă, nemaidând o atenţie lucidă
fiecărui detaliu în parte.

Continui amănuntele biografice. Intre 1947 şi 1952 a fost
profesor iar între 1950-1951 inspector şcolar la Roşiorii de
Vede 15 . Când a ajuns profesor avea 28 de ani.

Discutăm poziţia Sfântului Marcu Ascetul despre cei trei
mari duşmani ai omului şi e de acord cu ea.

Apoi îl întreb de care Sfinţi e foarte apropiat.

- „în primul rând - şi până la bătrâneţe - de Sfântul
Arhanghel Mihail şi, dintre Sfinţi: de Sfântul Gheorghe, de
Sfântul Dimitrie, de Sfântul Simeon Noul Teolog... la care mă
rog în fiecare seară şi dimineaţă; care mi-au apărut sub forme de
biserici, extraordinar de frumoase şi împodobite: Sfântul

15 Deoarece centrul / municipiul judeţului Teleorman devenise oraşul Roşiori, a făcut
naveta, în fiecare zi, cu trenul.

14

Gheorghe 16 , de culoare roşie iar Sfântul Dimitrie 17 , de culoare
verde.

- Ştiu că ai citit de mai multe ori Apocalipsa Sfântului
Ioan Evanghelistul. . .

- „Da, pentru că mă interesa care e sfârşitul lumii. Carele
de luptă sunt avioanele".

- Care dintre Sfinţii Proroci ţi-a plăcut mai mult?

- „Sfântul Iezechiel 18 ".

- Cum trebuie să înţelegem contemplaţia? Ce e
contemplaţia?

- „Contemplaţia e efortul pe care îl faci cu mintea, [pentru]
ca să[-L] cunoşti pe Dumnezeu. întunericul este numai ceea ce
vedem noi.

Creatorul, El, Se ascunde în întuneric, dar El este deasupra
întunericului. In ultimele analize ştiinţifice, materia dispare şi
rămân numai forţe energetice, care nu se ştie dacă sunt materiale
sau spirituale".

După ce s-a întors din puşcărie a lucrat, ca şi calculator de
salarii, angajat de IGO {Inteprinderea de gospodărie
orăşenească), între 1964-1968.

Datorită unei legi de atunci, toţi deţinuţii politici 19 trebuiau
repuşi în circuitul muncii. Pe baza acestei legi, la cererea
Securităţii, IGO 1-a angajat imediat.

Din 1968 a devenit translator pentru limba engleză, la
Combinatul de îngrăşăminte chimice din Turnu Măgurele, până
în 1972.

Odată cu anul şcolar 1971-1972 a fost reprimit în
învăţământ, ca profesor de Engleză, până în 1976, când s-a
pensionat.

16 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (23 aprilie):
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm.

17 Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (26 octombrie): http://www.calendar-
ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie26.htm.

18 Sfântul Proroc Iezechiel: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie21.htm.

19 A făcut puşcărie pentru că a fost considerat legionar ceea ce el nu era. însă, mi-a
mărturisit faptul, că simpatiza cu viaţa lor de curăţie de la început, cu spiritul lor eroic. Aşa
că a făcut 12 ani şi ceva de puşcărie. ..fără să fie vinovat de nimic. A fost văzut vorbind cu
doi inşi, dintre care unul era legionar.. .şi, pe această bază. ..a fost închis.

15

L-au pus inspector pentru două motive: era tânăr şi
neînregimentat, adică apolitic 10 . Şi, tot atunci, mi-a spus, că a
făcut 4 ani engleză în liceu şi că era cel mai bun din clasă la
engleză.

Imediat după ce a venit din puşcărie a fost solicitat să dea
lecţii particulare de engleză .

El era obosit iar eu trebuia să plec cu trenul. De fiecare
dată, plecările mele ne-au făcut să ne spunem totul în grabă.

Pe 26 februarie 2000, la ora 13:30, reîncepeam discuţia
scrisă despre viaţa sa.

„Din 1998 n-am mai putut să scriu 22 şi a fost ca un
handicap pentru mine, pentru că în felul acesta nu am mai putut
să dezvolt, mai departe, gândurile şi ideile, care mă asaltau ca
întotdeauna".

Literatura: „De unde, mai demult, atenţia mi se îndrepta în
multe direcţii, în special în literatura universală, acum, când nu
mai pot scrie, câmpul se îngustează şi am impresia, că treptat, va
dispare. Pentru că, numai scriind, te confrunţi cu probleme
diferite şi cu dezvoltarea lor.

Mai înainte am scris poezie referitoare la probleme
spirituale. Proza mea se referă la însemnări zilnice, la diferite
probleme.

Experienţa literaturii universale mă determină să spun, că
în cele din urmă, se referă la adevăr, la adevărul, care până la
urmă, se confundă cu Divinitatea.

Mai presus de toate cunoştinţele acumulate şi însuşite într-
un fel sau altul, toate s-au detaşat de mine şi au căzut ca o coajă,

20 Paradoxal, după ce făcuse puşcărie, pentru pretinse scopuri politice.

21 L-am întrebat câţi a meditat de-a lungul timpului şi mi-a spus: „poate o sută". Mergea
acasă la fiecare. Avea 25-30 de copii pe săptămână la meditaţie şi lucra pe fiecare zi cam 5-
6 ore. De aceea el a fost obosit mai toată viaţa.

Nu s-a odihnit deloc, pentru că mai trebuia să facă şi altceva, mereu altceva: să citească, să

scrie, să se roage continuu.

Dar dacă îl întrebai despre viaţa lui, dacă îi cereai detalii, ascundea adevărul muncii şi al

oboselii sale chinuitoare, sub câteva cuvinte smerite, şterse, de parcă ar fi fost toată viaţa un

om oarecare şi nu o făclie mult prea minunată a Duhului Sfânt.

Doamna preoteasă, soţia mea, îl cunoscuse de când era mică, pentru că făcuse lecţii de

engleză cu fratele ei, care acum e profesor de Engleză, datorită Fericitului Ilie.

22 Când venea vorba să scrie sau să corecteze ceva apela la domnişoara Green, fiica sa.

16

când a apărut trăirea, ce, prin spiritualizare, m-a făcut să mă
apropii de Divinitate".

Familia: „Familia este centrul de formare şi de îmbogăţire
sufletească. E un centru de atracţie pentru organizarea morală a
omului, pentru desăvârşirea omului.

Fără familie omul se risipeşte. Pot renunţa la familie, în
mod benefic, numai cei care se retrag în mănăstire, ducând o
viaţă spirituală".

Despre pace şi libertate: „In trecut, am luptat pentru o mai
bună întocmire a vieţii pe pământ. De mult nu mai pot să fac
aceasta şi îmi par zadarnice toate eforturile omeneşti, în afară de
lupta interioară, sufletească, pentru a ne apropia, cât mai mult, de
Dumnezeu".

Timpul şi viaţa duhovnicească: „Apropierea de Dumnezeu
şi realizarea omului se poate face în tinereţe şi la maturitate iar, la
bătrâneţe, se poate numai consolida".

Despre gânduri: „Stăpânirea gândului şi a gândirii depinde
de voinţa fiecăruia. La aceasta te ajută, foarte mult, rugăciunea
mentală".

Credinţa şi iubirea: „A crede în Dumnezeu este treaba
minţii şi a efortului cunoaşterii. Iubirea de Dumnezeu se naşte şi
se fortifică prin rugăciune".

Lupta cu păcatul : „Lupta cu păcatul se face zi de zi şi ceas
de ceas, pentru că există păcate cu voie şi fără de voie.

Am încercat odată, izolat fiind, să mă plasez şi să trăiesc
fără păcate.

Am constatat că e o pretenţie absurdă şi imposibilă, că
omul nu poate ieşi din condiţia sa de om şi că este o mândrie să
încerci lucrul acesta.

Omul are datoria să lupte cu ispita şi cu păcatul, indiferent
dacă izbuteşte sau nu ca să se detaşeze complet".

17

Virtutea spre care a tânjit toată viaţa: „Virtutea la care am
ţinut cel mai mult a fost realizarea fecioriei, a purităţii trupeşti şi
sufleteşti. Recunosc, că mai mult nu am reuşit, decât am reuşit".

Nădejdea mântuirii: „Nădejdea de mântuire se naşte din
faptele şi gândurile pentru care te stăpâneşti şi pentru care te
lupţi.

Nădejdea mea şi efortul meu este să ajung din nou ca să
trăiesc şi să spun, că Dumnezeu locuieşte în mine, aşa cum, într-o
perioadă din trecut, ajunsesem să realizez".

Viaţa în Sfântul Duh: „A trăi în Duhul Sfânt înseamnă a
trăi şi a deveni sensibil pentru lumina dumnezeiască, care să te
înconjoare şi să-ţi lumineze mintea şi sensibilitatea".

Adevărata cunoaştere duhovnicească: „Nu cred să existe
cunoaştere duhovnicească în afară de lumina dumnezeiască şi de
iubire. Dumnezeu este Lumină şi Iubire, Care străbate tot chipul
şi universul".

Profilul interior al adevăratului slujitor al lui Dumnezeu :
„Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie - pe cât e omeneşte
posibil - curat şi trăitor al luminii şi al purităţii".

Ce trebuie să facă aceia, care nu au văzut lumina
dumnezeiască?: „Cei care n-au văzut lumina şi n-au simţit
iubirea dumnezeiască, trebuie să aspire permanent şi stăruitor să
o capete, căci nu e imposibil".

împărăţia Cerurilor: „împărăţia Cerurilor este, pentru
mine - aşa cum a zis Mântuitorul - în inima noastră, dacă ştim
să o căutăm.

Am înţeles acest lucru, atunci când am avut revelaţia
diferitelor ei părţi.

Acolo, un punct, devenea un univers de lumină şi de extaz.
Am văzut fenomene şi am simţit ceea ce nu se poate exprima în
cuvinte, pentru că frumuseţea şi cele pe care le vedeam erau mai
presus de orice vedere şi închipuire omenească".

18

Pregătirea pentru Sfânta împărtăşanie: „înainte de
împărtăşanie 23 , ar fi bine - aşa cum văd şi, mai puţin, înţeleg - să
ne golim sufletul de orice vedere şi orice gând şi aşa, în golul
acela, în infinitul acela, să-L primim pe Dumnezeu şi totul... în
smerenie".

Discernământul duhovnicesc în ceea ce priveşte
descoperirea tainelor lui Dumnezeu şi altora: „Când un om
duhovnicesc, cuprins de umilinţă, încearcă să spună lucruri mari
şi dumnezeieşti, se teme, mai mult decât orice, de faptul de a
spune aceste lucruri oamenilor, pentru ca să nu fie socotită,
vorbirea lui, din mândrie".

Cererea sfatului duhovnicesc: „Totdeauna, dacă nu avem
curajul să cerem o părere sau un sfat, indiferent pentru ce lucru,
înseamnă lipsă de curaj sau mândrie. E necesar să consultăm pe
cineva, pe care îl socotim îndreptăţit să ne poată corija mai mult
sau mai puţin".

Neascultarea: „Cine nu poate să asculte un om
duhovnicesc, înseamnă că are duhul răzvrătirii în el".

- Poţi să fii monah în lume? Cât de greu este ?

- „A fi un monah în lume, în viaţa cea obişnuită e mai greu
sau tot atât de greu, ca a duce o viaţă spirituală, spre desăvârşire,
în pustiu".

- Cine poate realiza o căsătorie albă? Fără relaţii sexuale. . .

- „Numai cine are un dar special de la Dumnezeu, poate să
realizeze căsătoria în duh, fără contacte trupeşti".

- Ce este nebunia pentru Hristos?

-„Nebunia pentru Hristos este lipsirea de orice interes
lumesc şi trăirea în Duh a întregii lui vieţi".

- Cine se mântuie mai repede: bărbatul sau femeia?

23 Desemnează aici actul de a primi Sfintele Taine, ca echivalent al lui „a te cumineca" sau
„a te împărtăşi".

19

- „E deopotrivă de greu să obţină mântuirea, fie de e
bărbat sau de e femeie. Asta depinde de harul de la Dumnezeu,
pentru care nimic nu e imposibil".

Sfat pentru cineva care se clatină în credinţă: „Ca să nu i
se pară greu, să-i oferi câteva pilde de persoane, care au
îndeplinit sarcini mai grele, decât îşi închipuie el, pentru a se
mântui sau recomandarea lecturării vieţilor Sfinţilor, care s-au
supus, de bunăvoie, la mari suferinţe".

- Cum arată calea de mijloci

- „Calea de mijloc e modestie şi smerenie".

Aici se încheie a doua discuţie despre viaţa sa şi despre
întrebările pe care i le-am pus atunci.

întotdeauna - după ce termin ceva - mi se pare, că ceea ce
am făcut e prea puţin.

Acum aş fi pus alte întrebări. Poate că şi dumneavoastră,
cititorul meu, aţi fi dorit să întreb şi alte lucruri.

în acea zi mi-a spus, că Sfântul Arhanghel Mihail a apărut
în celulă la cineva, care aţipise puţin sau dormea şi i-a spus:
„Aici nu se doarme, se veghează!"

Puşcăria comunistă era o Sfântă Biserică, acolo unde
oamenii rezistau ortodox. Rugăciunea şi vegherea erau armele
pline de tărie duhovnicească a celor care îşi sfinţeau viaţa. Vom
vedea lucrul acesta de-a lungul întregii sale opere.

20

Date despre manuscrisul publicat în
timpul vieţii sale

Cu toate greutăţile, inimaginabile pentru noi, ale anilor săi
de detenţie, Fericitul Ilie mi-a mărturisit faptul, că în mod
deliberat, nu a vrut să mai vorbească despre suferinţele de acolo,
să mai scrie despre ele, ci s-a referit numai la revelaţiile sale
dumnezeieşti.

5

De ce? Pentru că a văzut pe piaţă o inflaţie de cărţi, după
1989, despre suferinţele din închisorile comuniste şi multe cu
tentă revanşardă... dar, mai puţine sau deloc, cu date despre ce a
făcut suferinţa, în mod pozitiv, din oameni, despre cum i-a
înduhovnicit.

De aceea a întocmit un manuscris, pe care a vrut să îl
editeze undeva.

Până la sfârşitul vieţii sale a avut parte de două ediţii
tipărite ale acestui manuscris şi aceste două ediţii în tiraje mici.

Prima ediţie a manuscrisului întocmit de către el:

5

Ilie Mocanu, Lumina nevăzută care se creează, Ed.
Cultura, Piteşti, 1997, 125 pagini în format mic, 10. 000 lei.

Are şi o erată... Insă Fericitul Ilie se plângea de modul
defectuos în care a fost cules şi editat textul, pentru că apar în el
erori grosolane, pe care mi le arăta pe carte.

Nici nu se putea altfel, atâta timp cât aceste texte teologice
mistice nu erau înţelese în profunzimea lor.

Coperta aparţine lui Ovidiu Tom Rotaru, director al
editurii: Dr. Radu Stancu, director de carte: Dan Rotaru, culegere
şi tehnoredactare computerizată: Ovidiu Tom Rotaru, corectura
textului: Dan Rotaru si Tom Rotaru.

5

Această ediţie a fost ediţia care i-a alinat suferinţa de atâţia

5 5 5 5

ani, însă ea, fără un comentariu teologic şi experenţial e
confundată cu o poezie oarecare.

A doua ediţie a fost tipărită la Bucureşti, într-un mod
incatalogabil de prost, în 1998.

21

Pe pagina de titlu nu apare nicio editură şi niciun oraş, ci
numai numele autorului: Ilie Mocanu şi titlul cărţii: Din suferinţă
si întuneric ţâşneşte lumina.

Cartea are 148 de pagini (şi cu erata), scrisul tremurat de la
o parte la alta a cărţii şi aflăm, pe o pagină de final, că a
beneficiat de tehnoredactarea computerizată a Vioricăi Pantea
sau Păntea, pe care nu o cunoaştem.

Această a doua tipăritură 1-a îndurerat rău de tot. Nu ştim
dacă a fost cumpărată de către cineva sau unde a ajuns stocul de
pe piaţă. Cert e că la Fericitul Ilie a rămas multe volume, din care
ne-a dat si nouă câteva.

Dumnezeiescul Ilie considera că aici, în acest manuscris, e
tot ce e mai important din experienţele sale duhovniceşti şi că,
dacă cineva ar avea la îndemână manuscrisul, editat într-un mod
frumos, oricine ar înţelege mărturia sa.

El ajunsese la un asemenea grad de sfinţenie încât nu mai
putea să înţeleagă, că mărturia sa e foarte grea, din punct de
vedere teologic şi experenţial şi că nu poate fi înţeleasă nici cu
comentarii largi ale ei... darămite fără niciunul.

Ne-am muncit vreo doi ani de zile ca să îl facem să
înţeleagă că aceste cuvinte ale sale nu au niciun sens pentru un
cititor neiniţiat teologic şi fără o foarte mare sporire
duhovnicească.

Până la urmă ne-a dat dreptate... şi cred că toate explicaţiile
noastre l-au făcut să înţeleagă că opera sa teologică va fi în mâni
sigure la noi şi, cu puţin înainte să adoarmă, ne-a dăruit-o
integral.

Nu ştim nimic însă despre opera sa literară, după cum, cea
teologică, care e la noi acum, nu e nici ea completă la modul
absolut, pentru că unul dintre manuscrise a fost confiscat de către
Securitate iar altul l-am pierdut din cauza unui om, în care eu, din
păcate, am investit încredere. In loc să îl publice... manuscrisul a
dispărut.

In acest prim volum al operei sale vom reda manuscrisul
publicat anterior, la Piteşti şi Bucureşti, precizând forma finală a
textelor, conform manuscriselor sale, alături de comentariile
noastre la poemele şi proza sa.

22

Cartea luminii dumnezeieşti 14

24 Deşi experienţele sale mistice sunt discutate în toate manuscrisele sale, aşa ne-am
obşinuit să numim manuscrisul editat, pentru că ne tot refeream la el şi îl discutam pas cu
pas cu Fericitul Ilie. Şi l-am discutat în totalitate, la unele aspecte el spunându-ne, în mod
puctual, modul cum trebuie înţelese lucrurile pe care le-a scris.

23

Partea întâi 25

„E mai propriu lui Dumnezeu să fie cântat, decât să fie
descris fără cântare" 26 .

Mărturii din slava cerului

97

Heruvimii cei cu ochi mulţi văd şi reflectă Dumnezeirea .

98

Omul sfinţit poate să vadă şi să reflecte Dumnezeirea prin orice
por, prin orice atom şi astfel devine oglinda Dumnezeirii ,
dumnezeu prin înviere, în împărăţia Cerurilor.

25 Poemele cuprinse în această secţiune reprezintă revelaţiile sale încifrate în cadru poetic,
avute în timpul detenţiei şi învăţate pe de rost, fără să desfiinţeze poezia şi fără ca poezia să
sacrifice fondul dumnezeiesc al poemelor sale.

Poemele sale sunt, în acelaşi timp, material lingvistico-literar dar şi experienţă extatică,
tocmai de aceea, fără cunoaşterea teologiei şi a experienţei lor dumnezeieşti sunt
doar... poezie.

Acolo unde termină poetul începe misticul şi invers, fără ca să existe o linie strictă de
demarcaţie între cele două aspecte ale persoanei sale.

26 Cred că acest cuvânt, nu în mod literal ci în esenţa sa, îi aparţine Sfântului Grigorie
Teologul, care considera că adevărata teologie este doxologică, este o expresie plenară a
persoanei celui credincios.

27 Reflectă în persoana lor slava Dumnezeirii.

28 De harul şi prin harul Prea Sfintei Treimi.
Prin întreaga sa persoana.

30 Un mediu în care se reflectă, datorită curăţiei persoanei, slava Prea Sfintei Treimi.

24

Cuvânt înainte

Motto: „Şi toate câte veţi cere,

rugându-vă cu credinţă,

veţi primi".

{Matei 21, 22)

Timp de 12 ani şi jumătate am trecut, începând din 1952,

■3 1

prin rigorile temniţelor din securitatea Uranus , Jilava, Gherla,
minele de plumb Baia Sprie şi Cavnic, spitalul T.B.C. din Târgu-
Ocna şi, în fine, Aiud. Aici fiind bolnav grav, am stat până la
eliberare.

între viaţă şi moarte, preocuparea mea de frunte a fost
rugăciunea permanentă, care uneori se continua şi în somn prin
rugăciune isihastă . Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel
„Rugaţi- vă neîncetat!" (/ Tes. 5, 1 7), am obţinut lumina necreată.

Cerul mi s-a deschis şi ceea ce am văzut şi am simţit, şi
mai puţin am gândit, le-am expus în versuri; pentru că acesta era
singurul limbaj mai aproape de realitate şi pentru a le reţine mai
uşor, pentru momentul când voi fi eliberat.

Din cauza bolii din ultima perioadă multe au fost uitate,
dar câteva dintre aceste poeme mi-au rămas în memorie pentru
posteritate.

Trebuie să se ştie că nu am făcut metafore sau figuri de
stil 34 , ci aceasta a fost singura modalitate de exprimare a acestor
realităţi şi trăiri, vizibile şi palpabile cu toate simţurile, a trăirilor
spirituale 35 .

31 Care a fost dărâmată potrivit: http://www.jurnalul.ro/stire-special/bibliotecarul-de-la-
manastirea-antim-70568.html.

32 După cuvintele învăţătorului: ea se spunea „de la sine".

33 în mod duhovnicesc. Adică a început să aibă vedenii dumnezeieşti.

34 în poemele mele.

35 Trăind şi văzând spiritual, simţi şi spiritual. De aici realitatea pipăirii cu spiritul/ duhul
nostru a realităţilor spirituale / duhovniceşti.

25

Am notat aici, mai mult decât ceea ce am gândit 36 , ceea ce
a fost dincolo de gândire, ceea ce mi s-a descoperit prin
rugăciune şi în timpul rugăciunii; după ce am reuşit, cu multă
trudă şi risc 37 , să îndepărtez şi să disting, ceea ce era curat şi
divin de ceea ce era diabolic şi încercare demonică.

A fost o luptă spirituală nebănuit de grea. Aceasta am dus-
o prin rugăciuni de tot felul, predominantă fiind rugăciunea
inimii lui Hristos, rugăciunea isihastă: Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Totul a început prin apariţia crucii de lumină solară 38 în
dreptul inimii , apoi lumina s-a extins, în mod treptat, asupra
întregului corp. Lupta a fost grea şi a durat ani de zile pentru a
îndepărta negura 40 şi apariţiile satanice, obsesiile demonice care
tindeau să mă doboare.

Cu timpul, lumina spirituală m-a învăluit şi s-a extins spre
infinit. Doar rugăciunea isihastă spusă tot timpul, uneori chiar şi
în timpul somnului, m-a salvat sufleteşte şi trupeşte adeseori.

Mi-a apărut 41 întâi lumina albă, apoi, treptat 42 , luminile
mistice 43 în culori deosebite. Am auzit, am simţit, am gustat cu
mirosul, am pipăi 44 în Duh cu duhul şi trupul meu duhovnicesc 45 -
văzut în diferite feluri de culori şi forme.

M-au ajutat şi celelalte trupuri duhovniceşti de Sfinţi şi
îngeri 46 . Am văzut, am înţeles, mi s-a descoperit o lume nouă 47 ,
spirituală, prin Duhul lui Dumnezeu, făcând parte din această

AQ

lumină nevăzută ochilor trupeşti, prin trupul lui Hristos .

36 Adică am relatat ce am văzut - cum am putut să le redau - fără să gândesc, fără să
conştientizez pe deplin cele văzute şi să raţionez prea mult la ele. Eu am gândit mai puţin
decât am văzut.

37 Personal. îl păştea teama înnebunirii.

38 Necreată. A apărut lumina dumnezeiască sub forma unei cruci.

39 Tot ceea ce vedea, vedea numai el şi asta în duhul său. Nu în afara persoanei sale, ci
înăuntrul trupului său.

40 Spirituală, pe care o vedea şi o simţea şi care îl deranja.

41 Am experiat.

42 Cu timpul şi din ce în ce mai mult.

43 Modul sau modurile de existenţă ale luminii necreate, prin intermediul unei stări continue
şi profunde de iubire şi rugăciune.

44 Cu simţurile sufletului.

45 Cu duhul şi trupul meu care au participat la înduhovnicire.

46 Nu că sfinţii din cer ar avea cu ei trupurile lor pământeşti transfigurate, ci sufletele lor cât
şi îngerii, pentru cei care-i văd întru Duhul, au o anume corporalitate.

47 Pentru mine.

48 Datorită întrupării Sale şi a tuturor consecinţelor care urmează acestei „deşertări de Sine"
a Fiului lui Dumnezeu (Filip. 2, 7).

26

Am participat 49 şi trăit 50 în lumina necreată, mi s-a

fi A

descoperit Biserica nevăzută , am pătruns în împărăţia Cerurilor,
care mi s-a dăruit 52 .

S-a împlinit cu mine făgăduinţa de la Vladimireşti : „In
inimile care Mi se încredinţează Mie şi Mă cheamă cu tot dorul,
voi coborî cu tot cerul şi voi face din ele altarul Meu" 54 .

Mă simţeam mereu cu trup-altar 55 între alte altare 56 ,
arhitectonic legate între ele în timpul rugăciunii.

Vedeam corăbii care veneau spre mine, şi altare
fantastice , în culori. Am văzut Ochiul spiritual ca un soare, care
mă trecea dintr-o lume spirituală în alte lumi spirituale, mai pure
şi mai măreţe. Toate acestea se petreceau la sfârşitul celor 12 ani
de detenţie: 1963-1964.

Când eram bolnav, prăbuşit în suferinţă şi fără nicio
perspectivă 58 , eu spuneam, ca rugăciune: „Slavă Ţie, Doamne,
pentru toate!".

în adâncul acesta al pierzaniei 59 , socoteam că aceasta 60 este
cea mai pură exprimare a iubirii mele şi a slăvirii din adâncurile
existenţei trupeşti.

în poeme nu am prezentat suferinţele şi încercările prin
care am trecut, ci m-am ridicat deasupra lor prin credinţă şi
rugăciune. Prezint câteva lucruri minunate mai jos, care mi s-au
întâmplat 61 .

Când făcusem o congestie cerebrală, am văzut laba
piciorului lui Hristos, pe care îi căzuse o lacrimă... I-am sărutat
piciorul, am sorbit lacrima şi, din momentul acela, când toate

49 Am asistat la viaţa împărăţiei lui Dumnezeu.

50 Conştient şi efectiv, în duhul meu.

51 A Sfinţilor din ceruri, în comparaţie cu Biserica văzută.

52 Am fost lăsat să o văd.

53 La începutul secolului al XX-lea, în această localitate, s-au întâmplat unele manifestări
spirituale. Nu cunosc prea mult subiectul. învăţătorul credea în autenticitatea lor. Pe el îl
interesează mesajul semnalat în text şi nu afilierea la ce s-a întâmplat mai apoi cu grupul de
la Vladimireşti.

54 Poate fi o parafrază extinsă a lui „Eu întru ei" de la Ioan 17, 23.

55 Din care aduceam jertfa rugăciunii, a iubirii şi a curăţiei mele.

56 Cred că Sfinţii şi îngerii, dacă nu şi alţi rugători încă în trup. Nu mi-a mărturisit, în mod
expres, dacă a văzut şi pe alţi rugători în trup, în cer, în momentul când a avut vedenii
preasfinte, dumnezeieşti.

57 Incredibil de frumoase şi de greu de descris.
Adică: nu mai vedeam o perspectivă.

59 Al neputinţei omeneşti.

Rugăciunea.
61 în timpul detenţiei.

27

venele mi se umflaseră excesiv, treptat-treptat congestia a încetat
şi cu timpul a dispărut de tot.

Altădată, când eram prăbuşit de boală, în semi-vis 62 ,
Hristos mi-a pus mâna Sa pe inimă. Bucuria mi-a fost atât de
mare încât a durat câteva zile şi apoi am fost din nou sănătos.

Uneori simţeam şi vedeam o lumină dumnezeiască pornind
din inima mea şi stând în jurul meu şi ea era mai evidentă şi mai
palpabilă pentru spirit decât lumina materială 63 şi decât materia
însăşi. Am experiat acceleraţia 64 care tindea spre infinit, care
dispărea în linişte şi, în liniştea aceasta, mi se descoperea
împărăţia Cerurilor.

Altă dată, un coleg de cameră 65 , care executase aproape 20
de ani de detenţie, a intrat într-o tăcere în care, după mărturia lui
ulterioară, simţea că va înnebuni. M-am rugat pentru el câteva
zile în şir Maicii Domnului, care mi se arăta ca o lumină
albăstruie, în care străluceau trei sori.

în momentul în care lumina aceasta s-a fixat asupra lui 66 , el
a venit şi mi-a spus, de ce a luat această atitudine a tăcerii. Eu 1-
am sfătuit să înceapă 67 să vorbească, cu toţi ceilalţi, din celulă.

Mi-a mărturisit că nu poate să facă aceasta. Eu m-am rugat
în continuare Maicii Domnului şi lumina albăstruie a revenit
asupra lui. A doua zi a venit să-mi spună că o forţă, căreia nu-i
poate rezista, îl împinge şi trebuie să vorbească iarăşi cu mine.
Cu timpul, el a revenit la normal.

Poemele acestea nu sunt decât umbra palidă a ceea ce am
văzut şi simţit în lumina dumnezeiască. Nu ştiu dacă am reuşit 68
ca cel ce le va citi, să vadă dincolo de cuvinte 69 , măreţia şi
frumuseţea lumii spirituale.

70

Citez aici cuvintele Preotului Profesor Dumitru Stăniloae ,

7 1

din scrisoarea datată: 5.01.1979 , când, la o scrisoare adresată de
mine, dânsul mi-a răspuns următoarele, în legătură cu poemul

62 într-o stare intermediară. între starea de veghe şi cea de somn.

63 Cea de la soare sau de la alte surse de iluminat.

64 Referitor la viteză, prin prisma vederii spiritului.

65 De celulă.

66 A rămas peste el.

De fapt: să reînceapă.

68 Prin ceea ce am scris.

69 în duhul său.

70 Mai multe date despre sine: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.

71 Această scrisoare se află în posesia noastră şi o vom edita într-unui dintre volumele
acestei serii aghiografice dedicate Fericitului Ilie, Părintele nostru duhovnicesc.

28

înduhovnicire: „Poemul mi-a făcut impresia unei trăiri autentice
în lumina dumnezeiască, întrucât seamănă mult cu ale Sfântului
Simeon Noul Teolog 72 ".

Socotesc poemele acestea ca pe o temă de cugetare şi ca pe
o experienţă unică, izvorâte din inimă şi minte, din dragostea
pentru lumina dumnezeiască, puritate şi înălţare spre Dumnezeu
în condiţii de claustrare şi suferinţe irepetabile.

Cu umilinţă trebuie să mărturisesc, că lumina şi vederea în
Duh a durat câţiva ani.

Reintrând în viaţa obişnuită 74 , lumina şi vederea în Duh s-
au pierdut, dar nu au dispărut total. „Darul se dă, dar se şi ia".

Doresc însă publicarea acestor pagini, ca o necesitate
pentru vremurile noi de acum, ca să ne îndreptăm inimile şi
sufletele spre Dumnezeu 75 .

Turnu Măgurele,
Martie, 1990.

72 A se vedea teza noastră doctorală: http://bastrix.wordpress.eom/2009/l 1/1 8/vederea-lui-
dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/.

73 în Duhul Sfânt.

74 După eliberarea din temniţă.

75 Iar prin această editare completă a operei sale şi prin comentariile noastre împlinim, de
fapt, marea dorinţă a vieţii sale, faptul ca experienţa sa mistică şi înţelegerile sale teologice
să ajungă la membrii Bisericii noastre şi să îi zidească în credinţa şi dragostea lor pentru
Dumnezeu şi pentru oameni.

29

Omul

Am căutat să înţeleg microcosmosul şi macro-cosmosul.
Am citit mult. Mă interesa astronomia. Eram curios să cunosc
ultimele particule materiale, energia, esenţa lor.

Oare e înţelept a trece prin viaţă, fără să cunoşti numele şi
funcţiile acestor ultime elemente constitutive ale materiei, ale
atomului, ale elementelor care alcătuiesc fundamentul lumii,
infinitul material?

Toate datele şi concluziile duc, în ultimă analiză, la energii
fără substrat material. La neant? La existenţa neantului?! O
rezultantă contradictorie, neantul ca existenţă, ca realitate ultimă.
Şi atunci?...

M-am întors către mine însumi, ca să caut răspunsul pentru
micro şi macrocosm în spirit, într-un mod spiritual. Da! Pentru şi
prin nodul acesta gordian, care este omul, combinaţie de spirit şi
materie în existenţa actuală. . .

Dar cum?!... Pe o cale trudnică, înspăimântător de
periculoasă pentru sănătatea mea psihică - când lucrezi de unul
singur -, trecând prin încercări supraomeneşti, pe care le poţi
depăşi numai prin credinţa în Dumnezeu, prin rugăciune,
mortificare, jertfă, renunţarea absolută la tot ceea ce este
omenesc, prin efortul spiritualizării 76 .

Am izbutit să obţin sau, mai bine zis, mi s-a dăruit lumina

77 78

spirituală , văzută doar de ochii minţii. Prin ea mi s-a dezlegat
problema omului.

Macrocosmosul şi microcosmosul material există în noi.
Microcosmosul se dizolvă în noi iar macrocosmosul dispare în
infinit 79 . Neantul e în noi şi noi în neant, în mod nevăzut 80 . Iar
noi suntem, din şi în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi.

începutul şi sfârşitul, infinitul şi marginile lui sunt în noi.
în noi e creaţiunea 82 şi noi ne aflăm în creaţiune, creatori 83 .

76 Al înduhovnicirii mele.

77 Am primit-o ca pe cel mai mare dar pe care mi 1-a dat Dumnezeu în viaţa mea.

78 Prin lumina necreată.

79 în timpul vederii dumnezeieşti.

80 Pentru noi sau pentru mulţi dintre noi.

81 Sau putem fi.

82 Ceea ce putem vedea prin harul Treimii.

83 Dumnezei după har.

30

Mai bine zis, în noi se produc fenomenele creaţiei
materiale şi spirituale, individuale şi universale, prin intervenţia
Duhului Sfânt, a Spiritului Divin, Care se exprimă prin noi, căci
noi avem marele dar de a fi exponenţii Dumnezeirii, fiii lui
Dumnezeu.

Am trăit, am simţit, am văzut în spirit ceea ce am să
mărturisesc de acum înainte. Am văzut lumina necreată şi cum,
din lumină, apare, creşte, se dezvoltă lumea spirituală, împărăţia
Cerurilor, împărăţia lui Dumnezeu.

Ea se naşte 84 , se diversifică, ia forme măreţe, nepreţuit de
frumoase şi mereu noi. Se desfăşoară lin sau fulgerător, în forme
şi culori şi nuanţe infinite, de neconceput pentru mintea
omenească.

Era câte o viziune extatică - rareori auditivă - uneori
aromitoare, plăcut mirositoare, palpabilă, pipăibilă ...

Şi atunci, lumea de care simţeai că nu te-ai rupt total, se
prefăcea în umbre, care se dezlânau, piereau. Când am înţeles că
nu pot să-mi imaginez ceea ce nu poate fi imaginat 86 , că nu pot să
pătrund mai departe prin imagini, că prin gândire mă rătăcesc, că
există limite raţionale de netrecut. . . Atunci? Atunci ce am făcut?

Am realizat renunţarea la tot . Am rămas într-o linişte
contemplativă, rugându-mă. Tăcere...

...Şi treptat au început să încolţească, de la sine, gânduri şi
soluţii noi, au început să apară scânteieri 88 , să se înjghebeze
lumina 89 , şi lumina să-şi descopere tainele ei, eu rămânând un
receptacul, o oglindă a lumii văzute, materiale şi a lumii
nevăzute, dar cu ochii minţii, prin duhul meu.

în această problemă nu e greu să observi înrudirea de
gândire, simţire şi problematizare a spiritelor româneşti 90 .

Eugen Ionescu 91 , în însinguratuf 2 ', spune: „Numai limitele
imaginaţiei aş vrea să le smulg, stavilele imaginaţiei aş vrea să le
arunc în aer".

85

Apare în noi sau noi o putem vedea, deodată, în lăuntrul persoanei noastre.
Toate acestea cu simţurile duhovniceşti ale sufletului.
' Iar ceea ce nu poate nimeni să-şi imagineze este o vedere extatică.

87 M-am dedicat cu totul rugăciunii lui Iisus renunţând la orice gând, la orice imagine, la
orice dorinţă omenească bună sau rea.

88 De lumină dumnezeiască în persoana mea.

89 Să văd, în mod continuu, slava lui Dumnezeu în mine.

90 Fericitul Ilie credea, că minţile luminate ale României, au ajuns, cu gândirea, la lucruri
asemănătoare în esenţă.

91 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Ionescu.

31

Dar n-a putut-o face, şi, din acest motiv, continuă să spună:
„Suntem în ignoranţă, nu avem de plecare, ca fundament, decât
neantul. Cum să construieşti pe nimic?" .

Dar Dumnezeu a construit lumea din nimic!

Aşa am procedat. De la neant am pornit să construiesc 94 .
Am realizat moartea minţii 95 - neantul 96 - golul sublim 97 .

Prin rugăciune permanentă, după sfatul Sfântului Apostol
Pavel, mi-a apărut lumina, lumina dumnezeiască, şi rugându-mă
mereu, spiritualizându-mă, mi s-a descoperit lumea spirituală 98 ,
împărăţia Cerurilor, care există dincolo de raţiune , dincolo de
neant 100 şi care se creează de la sine 101 , din sine, în deplină
libertate.

în inima omului se naşte, se coboară cerul, Se coboară
Iisus: „Nu vă voi lăsa singuri, ci vă voi trimite vouă pe
Mângâietorul!" (In. 14, 18, 26). „Voi veni la voi!" (In. 14,1 8).

Şi iarăşi citez din Eugen Ionescu: „noi nu suntem poate
decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de tendinţe
diverse şi contradictorii pe care moartea le eliberează".

Cu ani în urmă însă, în detenţie, în câteva versuri dintr-o
poezie, am spus aproape acelaşi lucru referitor la om:

Focar să prind, giganta-ntretăiere
A tot ce-i viu între neant şi sfere!

102

92 Eugen Ionescu, însinguratul, roman, traducere de Rodica Chiriacescu, Bucureşti, Ed.
Albatros, 1990.

93 Eugen Ionescu se referea la nimicul creaţiei artistice. învăţătorul se gândeşte aici la
crearea lumii de către Preabunul Dumnezeu. Acest lucru se vede din propoziţia următoare.

94 Prin renunţarea la orice gând, în timpul rugăciunii neîncetate, am lăsat pe Dumnezeu să
construiască în mine o nouă cunoaştere, o nouă sensibilitate, o nouă bucurie.

95 Golirea minţii de orice gând şi dorinţă, de orice imagine şi de orice scop uman.

96 Pentru că simţi pe Dumnezeu prin harul Său, deşi nu vezi lumina Sa.

97 Deoarece nu mai ai în minte nimic al tău şi totuşi simţi o înrâurire divină sublimă, pentru
care sacrifici, tot ceea ce ţi-ai fi putut dori din lumea văzută.

98 în care trăiesc Sfinţii şi îngerii şi pe care cântarea ortodoxă o numeşte a fi „în lumina cea
neînserată".

99 Adică nu poate fi gândită şi aflată de om, fără harul Sfântului Duh, deci, fără ajutor
dumnezeiesc.

100 învăţătorul îmi vorbea despre un neant viu, despre un ceva nociv experiat în mod
spiritual, care e mai groaznic decât moartea şi care se adânceşte nemăsurat. Face parte,
această realitate, dintr-o experiere duhovnicească care pe mine mă depăşeşte, dar care, pe
el, 1-a torturat interior o vreme.

101 E vorba despre împărăţia Cerurilor.

102 Vreau să prind focul, focarul din om, din cel care e gigantica fiinţă de sub soare, chipul
lui Dumnezeu, întretăierea a două lumi şi, întru care, e singurul viu adevărat, între mai-
mult-decât-moartea (neantul) şi spaţiul-planetar (sferele).

32

Nu vorbesc ca un teoretician, ca un filosof, ci ca unul care
a cunoscut, a pipăit cu toate simţurile spirituale, existenţa de
dincolo de materia sensibilă, cunoscută tuturor ca atare.

Există simţuri spirituale similare cu cele pe le avem cu toţii
în lumea materială. Ele se formează treptat 103 sau îţi sunt dăruite

de către Duhul Sfânt 104 .

Turnu Măgurele,
14 iunie 1994.

103
104

Prin creşterea ta duhovnicească,
în timpul acestui urcuş duhovnicesc.

33

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa".

(In. 14, 6)

Cânt de început

1 . Cu plâns pribeag, iubirea pământeană
încă şi azi îmi sună în auz;
Mai însetat de veşnicul havuz,
In arc întind surâsu-i de curteană! . . .

Prima poemă - ca toate poemele sale - începe abrupt.
Nu există auditoriu ambulant, ci numai unul avizat, duhovnicesc,
prieten şi conviv al său.

Nu se începe cu eu, dar despre sine e vorba.

El spune: „încep cu un plâns pribeag", pentru că el era,
aşa cum spune Tudor Arghezi 105 undeva: „o lacrimă pribeagă pe
rana ochilor".

Mintea lucidă a închisorii Aiud se simţea străină în
lumea aceasta, exilată. Vroia să-şi plângă exilul precum Ovidiu,
dar numai şi-1 anunţă. In drumul spre Dumnezeu renunţase la
„iubirea pământească" dar ea „încă şi azi îmi sună în auz". Dar
nu ca ceva puternic, ci ca ceva „din trecut".

Pe havuz îl găsim în dicţionar (în afară de conceptul
filosofic al timpului havuz), explicat în următorul fel: „Bazin de
apă în parcuri, de obicei cu fântână arteziană în interior".

Fericitul Ilie foloseşte sensul adânc al imaginii
explicative. Lumina necreată ţâşneşte, izvorăşte ca o fântână
arteziană în fiinţa lui.

E vorba de „veşnicul havuz".

„Mă simt mai însetat pe zi ce trece, mai plin de dorul
Lui, pentru că mi-a arătat cum pot să-L văd", spune învăţătorul.

105 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi.

34

Pentru că e însetat şi îndrăgostit de vederea Lui, de
realitatea vederii Lui, e concentrat ca un arc, sau încordat „în
arc".

Cu toată fiinţa concentrată spre Dumnezeul Cel iubitor
de oameni, îi întinde „curtenei" (personalizarea luminii necreate)
surâsul pe care ea, lumina dumnezeiască, i 1-a dăruit, ca o
reflectare a bunătăţii, de care s-a împărtăşit prin intermediul ei.

Lumina veşnică a Prea Sfintei Treimi rămâne, pentru tot
restul cărţii de faţă, realitatea primă care e vizată de către autorul
nostru.

Influenţa limbajului eminescian este evidentă în poezia
sa, pentru că el, ca şi mine, îl iubea foarte mult pe Mihail
Eminescu, însă conţinutul cuvintelor e format din vederile sale
dumnezeieşti şi nu au nimic de-a face, după cum o să vedem pas
cu pas, cu figurile de stil ale artei poetice.

5. In toiul scânteierilor din Soare
Sufletul meu abia s-a răcorit;
Sunt tot mai singur în nemărginit. . .
. . .Orice mi-e reazăm tremură şi moare. . .

Suntem la strofa a doua a poemului şi am intrat, deja, în
mijlocul trăirilor sale mistice, spirituale.

„Soarele" e Dumnezeirea, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
Dumnezeu. Dogma Sfintei Treimi, pentru Părintele nostru, e o
continuă formulare şi reformulare, pentru că e centrul teologiei
ortodoxe şi al vieţii sale. Ea e Viaţa, Suprema Viaţă a întregului
cosmos, a întregii creaţii.

Din Soarele Cel mai presus de tot ceea ce există, începe să
vadă cum ţâşnesc scânteierile harului dumnezeiesc, lumina

55 1

necreată. Se află în „toiul" acestor trăiri, deşi el abia a început
partea poetică a cărţii de faţă.

„Mă aflu în toiul milostivirii lui Dumnezeu către mine şi,
cu toate acestea, pentru că sufletul meu e încă aprins de patimi
multe şi înfocate, simt abia o răcorire înăuntrul meu".

35

O, Doamne! Simţea răcorirea harului dumnezeiesc şi totuşi
nu era liber. Era în Sfântul Duh şi tot nu se simţea aproape de
Dumnezeu.

Lumina îl scoate din el şi îl face să simtă nemărginirea.
Lumina şi el, el şi lumina. „Sunt tot mai singur", adică tot mai eu,
tot mai personal în faţa luminii dumnezeieşti. Mă simt devenind
o rază de lumină.

Pe zi ce trece sunt mai uşor, mai diafan. Sufletul începe să
domnească, din ce în ce mai mult, peste trupul meu. Nu de mult,
mă rezemam pe lucruri cunoscute, familiare. Acum sunt tot mai
singur. . . în nemărginit. . .

Nemărginirea e o altă străinătate, dar de o esenţă care îmi
promite împlinirea. Tot ceea ce ştiam a-mi fi folositor odată,
acum „tremură şi moare", nu rezistă acestei realităţi
dumnezeieşti.

Prietenii intimi ai minţii mele - ideile - mă părăsesc. Sunt
singur în nemărginit, dar nu mi-e teamă. Dumnezeu, Cel pe Care
inima mea îl iubeşte cu dor şi foc nespus, e cu mine.

9. Când mă izbesc de vifore ca focul,
Când fragmentarea, al muririi zid,
Mă ţine-nchis, iar dacă îl deschid;
Din ce rămân doar mai contemplu jocul! . . .

Marile dileme şi realităţile zguduitoare încep de acum.
Viforul e dracul şi rana lăsată şi lupta dusă şi greul acestei
suferinţe interioare.

Luptele cu demonii sunt ca focul. Comparaţia nu e fictivă.
E o realitate plină de urme adânci. Mă izbesc de ei şi duhurile
răutăţii nu mă lasă în pace.

„Mă izbesc", adică vreau să trec şi ei îmi stau împotrivă.
Eu merg spre Dumnezeul meu şi ei se interpun vederii mele.

Lapidarele exprimări ale Dumnezeiescului Ilie
demonstrează realitatea havuzului.

Tocmai de aici „fragmentarea". Văd puţin şi fragmentar,
din cauza duşmanilor nevăzuţi, a demonilor şi, poate - (uneori e
sigur) - şi a celor văzuţi.

36

Cred că încă nu apăruse neputinţa extremă, neputinţă a
prea multului, simţit cu tot sufletul şi trupul. Ea va apărea mai
târziu.

Ceea ce văd, din cauza a ceea ce se interpune, mă face să
simt al „muririi zid". Cad din lumina dumnezeiască în întunericul
acestei lumi şi e ca şi cum aş muri. Sunt încă în trup şi pot cădea
oricând şi acest lucru e o mare dramă pentru mine, una greu de
explicat tuturor.

Căderea din lumină, din braţele cele iubitoare ale luminii
dumnezeieşti. Acest zid al morţii „mă ţine-nchis".

„Dacă îl deschid" prin rugăciune neîncetată şi plină de
iubire, atunci văd lucruri uluitoare, cele pe care mi le descoperă
mie Dumnezeu.

Ele trec repede însă. Vederea acestei arătări dumnezeieşti
se stinge prea repede. Ce dezamăgire sfântă! Câtă dumnezeiască
durere!

„Din ce rămân", din cele care rămân în mintea şi în inima
mea, din aceste puţine lucruri, eu îmi simt desfătarea de la
Dumnezeu.

„Contemplu" ceea ce am trăit, acest „joc" de imagini,
pentru că mi le repet şi le contemplu. Mi le repet şi mă bucur.

Cu cât dor contempla el bunătăţile iubirii Tale, Doamne!
Eu, nenorocitul, robul Tău, nu pot să vorbesc despre aceste mari
taine, care pentru mine sunt cu totul străine.

13. Ce ne atrage de-ndrăgim? Cântare?.
Ne flămânzesc izvoarele ce dorm
Să ne simţim adânc şi uniform,
Să fii în noi aproape, depărtare! . . .

Primul vers e compus din două întrebări, a doua întrebare
părând a fi răspunsul celei dintâi, dar rămânând şi ea nedezlegată.

Poetul nostru cu experienţe mistice, îndumnezeitoare, se
întreabă despre motivul dragostei noastre pentru Dumnezeu, mai
întâi. Cântarea poate fi o exprimare a inimii sale, a iubirii sale
pentru Dumnezeu.

37

în definitiv, dragostea întrece şi cântarea şi, de aceea,
posibilul răspuns la prima întrebare, rămâne, şi el, o întrebare mai
avansată.

„Izvoarele" sufletului „dorm", pentru că nu are cine izvorî
prin ele, atâta timp cât noi, nu ne pocăim şi nu ne curăţim de
patimile şi păcatele noastre, pentru că „cel ce vine la Mine nu va
flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată" (In. 6,
35).

Ne flămânzesc izvoarele sufletului... din cauza lipsei Vieţii
Celei adevărate, pentru că dorm, după cuvintele unei sfinte
cântări, „în păcate multe" {Doamne, femeia ceea ce căzuse..., pe
glasul al 8-lea 106 ).

Al treilea vers e un îndemn la trăirea adâncimii,
uniformităţii şi simplităţii iubirii pentru Dumnezeu. Trăind în
Dumnezeu ne simţim adâncindu-ne în noi înşine, pentru ca tot
sufletul şi trupul nostru să simtă această legătură tainică şi
îndumnezeitoare „uniform", ca pe o singură iubire şi dăruire a
noastră pentru Dumnezeu.

Simţirea lui Dumnezeu prin Sfântul Duh şi trăirea în Duhul
Sfânt îi dă sufletului iubitor şi doritor de o tot mai mare unire cu
Dumnezeu, să ceară ca „depărtarea" lui Dumnezeu, să se facă, în
el, o tot mai mare apropiere. Asta cere de fapt: „să fii în mine,
aproape, cel mai aproape, Dumnezeul meu!"

Să fii în noi, Cel mai intim unit cu noi, Doamne,
Dumnezeule mântuirii noastre!

Versul al patrulea e o rugăciune de cerere şi, în acelaşi
timp, o definiţie lapidară a vieţii mistice: dorul după o tot mai
mare unire cu Dumnezeu.

17. Sunt norul greu din fundurile zării. . .
In faţa Ta furtuna mi-o prostern,
Sus, în văzduhuri, floarea Ţi-o aştern;
. . .Căci Te iubesc, Izvor întruchipării! . . .

106

în format audio, 7. 06 minute, aici: http://www.trilulilu.ro/eusiatat/34838256147707.

38

„Norul trupului... întunecă prin patimile lui partea

1 07

conducătoare a sufletului", scria Sfântul Maxim Mărturisitorul
în Ambigua.

Sunt „nor" pentru că nu sunt străveziu cu totul pentru
Dumnezeu şi sunt „greu" datorită împătimirii mele cu materia.

„Fundurile zării" desemnează starea depărtării conştiente a
lui de Dumnezeu, conştiinţa smereniei sale în faţa Sfinţeniei celei
mai presus de orice înţelegere, a Sfintei şi de viaţă făcătoarei
Treimi.

Recunoscându-şi nimicnicia sa, autorul nostru îşi prosternă
fiinţa sa întreagă, care se află în „furtuna" patimilor, dar şi a
dorinţelor de mântuire şi sfinţenie.

„Sus" e tot una cu extaz, cu vedere duhovnicească, iar „în
văzduhuri" arată trăirea în lumina necreată.

„Floarea" e curăţia şi simplitatea lui, pe care o aşterne în
faţa lui Dumnezeu, a „Izvorului întruchipării", a Izvorului vieţii,
pentru că îl iubeşte pe Dumnezeu.

Astfel, se răspunde la: „Ce ne atrage de-ndrăgim?": iubirea
pentru Dumnezeu.

Pentru că Tu, Doamne, eşti „Cel ce Te-ai făcut Tu însuţi
dorire întru mine şi m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul
neapropiat" (Sfântul Simeon Noul Teolog).

II

21. în vid m-arunc şi vremea mă sfâşie;
Cuvânt şi chip uimirile se sting,
Mărite aripi visele se frâng...
Nici umbra lor nu intră-n veşnicie! .

„Vidul" de care vorbeşte învăţătorul nostru aici e
„noaptea" rugăciunii, lipsa oricărui gând, pentru a ţâşni în inimă
şi în toată fiinţa, lumina dumnezeiască.

„în vid m-arunc" se înţelege: „în rugăciunea fără închipuiri
ale materiei sau ale gândurilor".

107 Mai multe date despre sine aici:

http://ro.orthodoxwiki.org/Maxim_M%C4%83rturisitorul.

39

„Vremea mă sfâşie": arată tulburarea şi vitregiile în care
trebuia să trăiască, acolo, în puşcărie. Primul vers s-ar putea
înţelege: Mă rog şi mă sfâşie mediul şi timpul în care trăiesc.

Al doilea vers arată faptul, cum că cuvintele şi chipurile pe
care şi le face imaginaţia sau pe care le văd ochii, sting uimirile
pe care le aduce contemplaţia şi rugăciunea continuă şi plină de
pocăinţă, de umilinţă şi de dor pentru Dumnezeu.

„Visele" sunt „mărite aripi" ale gândului, dar ele,
idealurile, se frâng de către istorie sau viaţa duhovnicească le
frânge, pentru că nu sunt în acord cu viaţa după Dumnezeu.

Versul al patrulea e o consecinţă a gândirii şi a înţelegerii
vieţii celei adevărate, în care nevoitorul ortodox înţelege că visele
nu merg cu noi, că „nici (măcar) umbra lor nu intră-n veşnicie" şi
că trebuie să renunţăm cu totul la noi şi la voinţa noastră
personală.

25. Plăpândă, mândră, fină, necuprinsă,
Pe când văzută treci prin nevăzut,
Ecouri naşti din ce te-a străbătut
Mărire vie, faptă neînvinsă! . . .

Cu această strofă se începe descrierea, după puterea
descrierii omeneşti, a luminii dumnezeieşti.

Lumina dumnezeiască este, pentru cel care o vede,
„plăpândă", pentru că e curăţie şi sfinţenie, „mândră", pentru că
e plină de frumuseţe şi de dulceaţă negrăită, „fină", pentru că e
simplă şi dumnezeiască, „necuprinsă" pentru că nu poate fi
cuprinsă cu vederea şi limitată, şi pentru că e veşnică.

„Lumina văzută [în extaz] e în acelaşi timp ceea ce se vede
şi cea prin intermediul căreia se face vederea" (Sfântul Simeon
Noul Teolog, Imnul al 7-lea).

Aşa se arată lumina dumnezeiască „pe când (e) văzută de
cel ce o trăieşte", dar ea trece „prin nevăzut" pentru ceilalţi. Şi
pentru cel care o trăieşte trece „prin nevăzut", pentru că nu ştie
cum o vede ci numai că o vede.

Versul al treilea se referă la urmările vederii ei pentru cel
care a văzut-o şi la misiunea plină de compasiune pe care o are,

40

cel care a trăit-o, faţă de fraţii săi iubitori şi cinstitori de
Dumnezeu.

Acesta scrie despre ce 1-a străbătut, arătând ecoul vederii
ei, care se naşte din inima şi sufletul lui iubitor, arătând că e
„mărire vie", un alt atribut dumnezeiesc al luminii necreate.

„Faptă neînvinsă" poate arăta că, prezenţa sau amintirea ei,
nu poate fi învinsă de uitare sau de atacurile drăceşti, ci ea e vie
şi plină de dulceaţă şi naşte lacrimi, „râuri de lacrimi", după
cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog.

29. Dezvăluire limpede-n ocoale
Iubita mea din forme şi din duh. . .
. . .Atracţii noi ne spulberă-n văzduh
împreunarea liberă-n simboale! . . .

Lumina dumnezeiască se dezvăluie, vorbeşte limpede, celui
caew o trăieşte. Prin „ocoale", Fericitul Ilie înţelege „cercuri
spirituale" văzute în lumina dumnezeiască, întruchipări
duhovniceşti, care se văd în vedere extatică. Iar iubirea Lui o
constituie atât vederile duhovniceşti cât şi lumina, „slava
Dumnezeirii Domnului Iisus...prin darul Duhului Sfânt" (Sfântul
Simeon Noul Teolog).

„Atracţiile noi" sunt simţiri ale sufletului, „chemări" ale
sufletului de către iubirea lui Dumnezeu, pe care le aduce lumina
dumnezeiască sau „formări" ale simţurilor duhovniceşti.

Prin: „ne spulberă-n văzduh" trebuie să înţelegem: „ne
cufundă în lumina dumnezeiască", ajungându-se la
„împreunarea" sufletului nostru cu lumina dumnezeiască, în mod
„liber" (prin consimţirea la unire), în „simboale", „din neputinţa
celui care le vede, de a le exprima altfel", mi-a mărturisit
învăţătorul nostru, când eu l-am întrebat cauza simbolului
duhovnicesc.

33. O dăruire chiuie şi cheamă...
Un suflu nou ce veci ar cuceri.

41

Din bucuria ce nu va pieri,
înalţă trepte, trecerii prin vamă! . . .

Prin „dăruire", învăţătorul poate vorbi de inima sa dăruită
Sfintei Treimi dar şi de avântul iubirii sale - privit în mod activ -
către Dumnezeu.

Acest avânt, sădit în suflet de iubirea dumnezeiască,
„chiuie" de fericirea ce i se dezvăluie, se bucură nespus „şi
cheamă" o şi mai mare bucurie, bucuria unirii cu Dumnezeu.

Tot acelaşi lucru spune şi versul al doilea, căci „noul
suflu", pe care îl aduce Sfântul Duh în cel care se sfinţeşte, vrea
în veci să cucerească înţelegerea şi vederea lui Dumnezeu, mai
presus de timp şi spaţiu şi contingenţă.

Versul al treilea arată scopul avântului, arătat de văzătorul
de Dumnezeu, prin cuvintele: „bucuria ce nu va pieri".

El vede „dăruirea" ca pe nişte trepte ale înţelegerii şi iubirii
lui Dumnezeu iar „trecerea prin vamă", poate arăta, că ştia despre
existenţa vămilor văzduhului, privite în mod spiritual şi
duhovnicesc 108 .

37. Din plânsul meu, iubire-îţi faci cununa
Căci prin ţărână sunt, nu prin tării. . .
Ce laudă ţi-aş fi în veşnicii,
Plăceri şi chinuri de mi-ar fi totuna! . . .

Plânsul ce vine în urma iubirii şi a vederii luminii
dumnezeieşti este „cununa" binecuvântată a iubirii sale pentru
Dumnezeu.

E umilinţa sa, care arată că Bunul Dumnezeu lucrează cu
om de „ţărână" şi nu cu un înger.

„Prin ţărână sunt" poate însemna „în lume trăiesc", iar
„prin tării" poate desemna „în cer".

Cu alte cuvinte, trăiesc pe pământ şi nu în cer iar plânsul
îndrăgostirii mele se arată a încununa iubirea mea pentru

108 Mai târziu mi-a mărturisit că a citit Vămile văzduhului ale Fericitului Nicodim Măndiţă.

42

Dumnezeu sau iubirea adevărată îşi află încununarea prin plânsul
inimii curăţite de patimi.

Prin „Ce laudă..." îşi exprimă dorinţa sa de a fi un veşnic
lăudător al Sfintei Treimi, prin sălăşluirea sa cu Sfinţii.

Dar nu vrea această comuniune cu Sfinţii ca pe un dar fără
silire personală căci, pentru cer, îi e totuna plăcerea şi chinul,
adică vrea să sufere cu plăcere toate chinurile, numai să nu fie
despărţit de iubitul său Iisus Dumnezeu.

41. Regină, mumă naşterii de stele
La sânul tău copil m-am regăsit
Neprihănire-n duh m-ai zămislit
Stăpână dulce-a simţurilor mele! . . .

Lumină dumnezeiască eşti maică a naşterii de Sfinţi! întru
tine sau la tine, ca un copil nevinovat, cu inimă curată şi
văzătoare, m-am regăsit.

Nepătimirea şi curăţia aduse de către lumina dumnezeiască
l-au zămislit, l-au născut din nou, în Duh.

în ultimul vers se referă la ambele feluri de simţuri ale
omului, atât la cele spirituale, cât şi la cele trupeşti, căci lumina
dumnezeiască i-a bucurat inima şi sufletul lui.

45. Lumină-n grai, în veci biruitoare
Prin tot ce trece pururea zâmbeşti
Te simt aici şi parcă tot nu eşti
Te preamăresc din umbra care moare!

Lumină dumnezeiască, pentru că vorbesc despre tine şi pe
tine te ştiu, într-un mod mai presus de înţelegerea mea, prin
mine, prin mărturia mea, ca prin a tuturor Sfinţilor lui Dumnezeu,
te faci „în veci biruitoare", adică te arăţi şi prin mine, mai presus
de toate.

43

Dar tu, în graiul meu omenesc, biruieşti şi toată minciuna
şi toată „ştiinţa" cea mincinoasă, care vrea să vorbească despre
cele de taină, dar nu vorbeşte nimic în fapt.

Prin toate cele ale lumii, care sunt trecătoare, lumina
dumnezeiască zâmbeşte veşnic, pentru că „în zadar se tulbură tot
pământeanul" (Slujba înmormântării) şi „una este de folos" (Le.
10, 42) şi fericit este, cel ce şi-a ales partea cea bună, pe aceea de
a asculta şi a sluji lui Dumnezeu!

Te simt în mine, aici, pe pământ şi de atâta bucurie „parcă
tot nu eşti" sau nu eşti cu totul.

Te preamăresc din amintirea ce o laşi, din „umbra"
amintirii ce o laşi, „care moare" ca şi viaţa mea, deşi rămâne
amintire vie a vieţii mele.

III

49. M-au mângâiat ninsorile şi gem
Din mătăsoase frăgezimi ce curg
Cu zorii, din amieze, din amurg. . .
. . . iubirea Ta se bucură-n tot cerul ! .

Ninsorile şi gerul iernii mi-au adus mângâiere în suflet prin
naturaleţea lor. Şi aceasta s-a întâmplat pentru că mângâierea e
adusă, în primul rând, de „mătăsoasele frăgezimi" ale luminii
dumnezeieşti, „ce curg" din ea în sufletul meu.

„Mătăsoase frăgezimi" şi curgerea lor nu reprezintă
frumuseţi lexicale sau imagini raţionale, ci vederi spirituale,
duhovniceşti, care nu pot fi exprimate decât în aparenţă, pentru
că de ele, cu adevărat, numai el poate vorbi: cel care le-a văzut.

întotdeauna, aceste vederi, neputând fi povestite deplin
rămân de taină, experienţe pur personale.

Dorinţa mea nu e să explic de neexplicatul, ci să
familiarizez cititorul duhovnicesc cu unii termeni şi cu unele
construcţii personale, ale învăţătorului de Dumnezeu, ca unul
care le-am auzit chiar de la el sau le-am înţeles din marea sa
experienţă extatică.

44

Arată prin „zori", „amieze" şi „amurg" tot timpul zilei şi
al nopţii, în care el vedea lumina dumnezeiască şi celelalte
lucruri arătate lui de către bunătatea lui Dumnezeu. Pentru că
vederea luminii dumnezeieşti nu e legată de timp sau de loc ci de
curăţia inimii.

O exprimare extatică avem în versul ultim.

Văzând împărăţia lui Dumnezeu şi cum leagă pe toţii
Sfinţii iubirea dumnezeiască, plin de exaltare, mărturiseşte
bucuria iubirii, a trăirii şi a vederii ei, care bucură tot cerul şi
pământul.

Troparul glas 3 mărturiseşte: „Să se veselească cele cereşti
şi să se bucure cele pământeşti" şi asta, pentru că „a făcut
biruinţă (asupra diavolului şi a morţii), cu braţul Său,
Domnul...".

53. Mereu m-am risipit în tot ce este
In ape, către stele, în pământ. . .
Ca să cuprind m-apropii nor şi cânt
De-a pururi înflorind în Cel ce Este! . . .

Toată viaţa de până acum mi-am pierdut-o cunoscând „tot
ce este" sub soare.

Cele trei substantive din versul al doilea pot desemna, într-
un mod general, „cele cunoscute" dar pot avea şi semnificaţii
tainice, pe care eu nu le cunosc.

Ca să „cuprind" viaţa dumnezeiască, să mi-o fac proprie,
mă apropii de Dumnezeu ca un „nor", ca un om purtător de trup
păcătos şi nevrednic şi ca un „cânt", cu veşnică cântare şi bucurie
şi rugăciune neîncetată.

Prin „nor" se poate înţelege şi mintea, încă fără vederi cu
totul vii şi clare, iar prin „cânt", inima plină de dragoste, care
cântă tainic iubirea sa pentru Cel Pururea iubitor, pentru Iubirea
însăşi şi Căreia nu ştie să-I vorbească, decât prin cântare tainică
de preaslăvire a Sa.

45

înfloresc în Dumnezeu, pentru că în Dumnezeu, în lumina
dumnezeiască, înfloreşte pururea iubirea adoratorului şi pururea
se urcă adoratorul spre înţelegerea vederii şi a iubirii lui
Dumnezeu.

57. Prin neguri Calea floarea şi-o deschide
In adevărul legilor ce pier
Când mă arunc în viaţă către cer,
Săgeata-n mers în floare se închide!

Prin suferinţele şi eforturile despătimirii noastre sufleteşti
şi trupeşti, Mântuitorul Hristos îşi deschide în noi sau ne
deschide nouă floarea curăţiei şi a nepătimirii.

Al doilea vers arată că îndumnezeirea noastră se întâmplă
în viaţa aceasta trecătoare.

Când îmi arunc în iubirea pentru Dumnezeu, către cerul
sfinţirii şi al îndumnezeirii, credinţa şi convingerile spirituale,
duhovniceşti, care sunt ca o săgeată în continuu mers, acelea în
floare, în deschiderea spirituală a sufletului şi a inimii curate, se
închid, căci inimile curate văd pe Dumnezeu: adevăratul scop al
„săgeţii" (Mt. 5, 8).

61. Rătăcitori, cu gândurile duse
Unii, pe căi, pierduţi în dimineţi
De adevăruri mândre cu dulceţi,
Se pierd de viaţa veşnică, Iisuse.

Nestatornici, neconvinşi întru totul, cu gândurile duse,
robite de patimi şi de draci.

Unii dintre oameni, pe căile înţelegerii şi ale înţelepciunii
omeneşti, se lasă pierduţi în dimineţi tinere şi credule, în dimineţi
ale înţelegerii, mândrindu-se cu „adevăruri", care le fac plăcere
dar nu îi şi mântuie.

46

Ei nedorind să cunoască adevărata Viaţă, pe Viaţa cea
veşnică, Care e Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel
Care e mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în toţi vecii, se pierd şi o
pierd.

De aceea, „Iisuse" din finalul versului, arată durerea şi
compasiunea lui pentru aceştia, care preferă moartea veşnică, în
locul bucuriei şi a vieţii veşnice.

65. Mireasa Ta, pe veşnice arcade,

Nunteşte rai în fiece atom.

Ai preamărit creaţia în Om

Şi azi făptura creşte în cascade!

Lumina Ta dumnezeiască, care pe veşnice arcade mi-ai
arătat-o, sub formă de veşnice arcade cereşti am văzut-o în
vederile duhovniceşti...

Ea zămisleşte, naşte raiul duhovnicesc al iubirii, al curăţiei
şi al întregii virtuţi în fiecare atom al fiinţei mele.

„Atom" se poate referi atât la suflet cât şi la trup.

„Om", poate viza pe omul înduhovnicit dar, în primul rând,
indică persoana Mântuitorului Hristos, în ipostaza de „Fiu al
omului".

în Persoana Domnului Iisus Hristos, natura umană s-a
preamărit, s-a transfigurat, s-a îndumnezeit deplin, fără ca aceasta
să se desfiinţeze, fâcându-se transparentă firii dumnezeieşti.

Aidoma se întâmplă şi în omul Sfânt, datorită luminii Prea
Sfintei Treimi.

Şi azi, şi întotdeauna, omul duhovnicesc creşte în cascade,
pentru că cascadele sunt căderile sale în păcat din care el se ridică
mereu, cu stăruinţă, cu încredere statornică în Dumnezeu.

69. Ne-ai dăruit din dragoste o lume;
O strâng la sân, sălbatic, în scântei.
Din Jertfa Ta se-nalţă trupul ei
In fapte noi ce tremură în spume! . . .

47

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu Celui
Viu, după mare mila Ta, ne-ai dăruit nouă, nevrednicilor şi
păcătoşilor Tăi robi, pentru că aşa ai vrut Tu, Iubitorule de
oameni, o lume a virtuţilor, o lume cerească, o lume a luminii
dumnezeieşti.

Pe ea „o strâng la sân", adică o iubesc şi de ea mi-e dor
nespus. O strâng „sălbatic", adică în mod natural, cu tărie şi din
toată inima.

O strâng „în scântei", pentru că văd lumina dumnezeiască
în inima mea cum scânteiază şi cum mă umple de dulceaţă
cerească, de curăţie dumnezeiască şi de lacrimi curăţitoare.

Din Jertfa de pe Sfânta Cruce, din Jertfa Ta, Iubitorule de
oameni, Doamne, se-nalţă „trupul" luminii dumnezeieşti, pentru
că prin moartea Ta cea de bună voie, m-ai făcut şi pe mine, omul,
părtaş dumnezeirii Tale, prin lumina slavei Tale.

în fapte sau imagini noi, lumina dumnezeiască pe care o
văd, mi se arată în vederi spumegânde, care mereu se dezvoltă.

73. Eu Te iubesc, eşti raiul meu de mâine,
Tu feciorie - candelă-n pustiu -
In faţa ta stă Mirele - Cel Viu
Ce te-a hrănit cu sânge şi cu pâine. . .

Eu Te iubesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu
şi ştiu, că mâine, în veşnicie, de voi fi găsit vrednic de Tine, cu
Tine voi fi.

Cu Tine voi fi, Raiule al bunătăţii şi a toată dorirea!

Tu, feciorie a slavei dumnezeieşti, trăită de către mine,
eşti candelă ce luminezi în pustiul plin de întuneric al păcatului.

In faţa ta, a sufletului înduhovnicit, stă Mirele ceresc, Cel
Viu, Care e viaţa lumii. El te-a hrănit pe tine, suflete al meu, cu
Sfântul şi scumpul Său Sânge şi cu Sfântul şi întru totul curatul
Trupul Său, care e „Pâinea vieţii" (In. 6, 48).

A folosit „pâine" pentru rima perfectă, dar şi pentru a arăta
necesitatea vitală a primirii Sfintei Euharistii.

48

77. Iubire-n Christ, cutremur-prăbuşire
Pe vârfuri, creşte-or alte temelii...
Din viaţă trec prin moarte şi pustii
Setea de-a şti se stinge în trăire! . . .

Iubirea în Hristos sau iubirea lui Hristos Dumnezeu te face
să trăieşti cutremurarea şi prăbuşirea sufletească, plină de
entuziasm dumnezeiesc, de cutremurare şi de exaltare sfântă, în
faţa măreţiei dumnezeieşti.

Pe vârfurile înaintării spirituale vor creşte alte temelii
pentru noua lume spirituală, pentru noua făptură duhovnicească,
care ajungem să fim.

Din viaţa împreună cu lumina dumnezeiască, uneori trec şi
prin moartea şi pustiurile duhovniceşti, ce îţi apar în situaţiile
acelea de vârf ale trăirii mistice.

Setea noastră de-a şti, de-a cunoaşte, de-a înţelege
realităţile dumnezeieşti se stinge, se hotărniceşte, în trăirea şi
vederea lor în slava lui Dumnezeu.

8 1 . Cărările s-au împlinit în Cale
Şi calea Ta e floare şi e Cânt.
De Adevărul veşnic mă-nspăimânt
Şi mă ascund în Duhul vieţii Tale.

Cărările vieţilor Sfinţilor s-au împlinit în Calea, Care este
Hristos Domnul, căci „există tot atâtea căi de mântuire câţi
oameni sunt pe pământ 109 " (Sfântul Serafim de Sarov 110 ).

Şi aceasta, pentru că vieţuirea evanghelică e curăţie în
Duhul Sfânt şi preamărire continuă a Ta, Iubite Doamne!

109 Pentru că fiecare se mântuie într-un mod propriu, pe măsura sa, în locul în care
este. ..însă numai în comuniune cu Dumnezeu. Şi Dumnezeu ne învaţă pe fiecare, în relaţie
cu Sine, ce să facem cu viaţa noastră, cum să ne-o trăim. Din acest motiv, Sfântul Serafim îl
vede pe fiecare om mântuit într-un mod propriu, unic, irepetabil.

110 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Serafim_de_Sarov.

49

Mă înspăimânt, pentru că trăiesc şi intuiesc realitatea,
măreţia şi sfinţenia adevărurilor Tale, Doamne, pentru că Tu eşti
Adevărul (In. 14, 6).

Simţind şi trăind toate acestea în Duhul Sfânt, mă cufund
în Duhul Sfânt, ascunzându-mă de vederea deşertăciunii, în viaţa
Sfântului Duh, ca să trăiesc împreună cu Tine, Iisuse Doamne,
Cel care eşti dorirea mea şi iubirea vieţii mele!

85. O taină e, cu braţul ei ne ţine. . .
De căutare, obosit, îngheţ...
Dar sparg oglinda ceasului măreţ.
Mlădiţă dau din viaţa Ta în Tine!

învăţătorul de Dumnezeu se referă la taina Providenţei
dumnezeieşti, a purtării de grijă a lui Dumnzeu, Care, cu iubire
de oameni şi neajunsă şi neîntrecută înţelepciune, cu braţul ei
ocrotitor şi conducător, ne ţine pe calea vieţii duhovniceşti.

Din cauza căutării mele pentru a înţelege lucrarea mult
prea tainică şi prea fină a Providenţei dumnezeieşti, eu
„obosesc", pentru că nu pot ajunge cu mintea mea ca să o înţeleg
şi „îngheţ" în anumite idei şi gânduri cucernice despre ea.

Nu rămân la oglinda contemplării, a înălţării spirituale pe
care o trăiesc, ci o sparg, nepermiţând minţii mele o imagine
naturală, ci aştept numai întipăririle slavei lui Dumnezeu în
persoana mea.

Versul al patrulea e o parafrază la Ioan 15, 5: „Eu sunt
Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el,
acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic".

Ca o mlădiţă plină de viaţa slavei Tale, Iţi dau sufletul
meu, Iubitorule de oameni, Doamne, căci e din viaţa Ta, după
poruncile Tale şi după vieţuirea mea întru Tine.

IV

89. De preamăriri vibraţiile cântă

50

Din străluciri în străluciri când treci
Văzduhul tace, tremură în veci
Căci te petrece faptă, te cuvântă! . . .

De preamăriri neîncetate, vibraţiile sufletului meu cântă şi
Iţi cântă Ţie, din strălucirile luminii dumnezeieşti, care devin şi
mai dumnezeieşti şi mai desăvârşite şi mai „ucigătoare" - prin
măreţia şi necuprinderea vederii ei - prin care trece sufletul meu.

Văzduhul luminii dumnezeieşti tace pentru tine, când intri
în liniştea dumnezeiască, din cauză că intri prea adânc, deşi el
veşnic tremură şi umple şi îi desăvârşeşte pe cei Sfinţi.

„E vorba despre stabilitatea mobilă m ", mi-a spus
înţeleptul scriitor al acestor vederi tainice întru slava Treimii.

Versurile ultime se referă la tremurul luminii
dumnezeieşti, pe care îl produce în interiorul văzătorului de
Dumnezeu dar şi la urmările exatazului, la urmările sale ascetice,
la ceea ce ne insipiră să facem.

Pentru că sufletul care vede slava lui Dumnezeu a ajuns
aici ca rezultatul unor fapte ale virtuţilor creştin-ortodoxe. Şi, de
aceea, sufletul nostru, în lumina dumnezeiască, se arată ca cel
care se bucură de faptele bune, de rezultatul lor în noi şi, prin
care, lumina dumnezeiască „vorbeşte" despre noi, despre starea
inimii şi a sufletului nostru.

93. Simţiri prelungi, sfinţite-n sihăstrie;
Mai argintate bolţile străpung,
Cu patimile-n lacrimi, îndelung
Cutremur sunt, spre zarea tot mai vie. . .

Cu stări sufleteşti plenare şi statornice, pe care le-am sfinţit
în sihăstria inimii mele şi a închisorilor pe unde am fost purtat, cu

111 O referinţă patristică tradiţională la vederea slavei dumnezeieşti, care exprimă paradoxul
stabilităţii, al liniştii interioare a văzătorului lui Dumnezeu în extaz, care vede lucruri foarte
dinamice în acelaşi timp, de o mare mobilitate şi măreţie a descoperirilor dumnezeieşti.

51

simţiri mult mai înduhovnicite, bolţile cereşti străpung în vederile
mele dumnezeieşti, trăite întru slava Preadumnezeiestii Treimi.

Plângându-mi patimile omeneşti sunt un continuu
cutremur, spre zarea tot mai vie a veşniciei, a luminii
dumnezeieşti.

97. ...Pe Eva mi-ai facut-o mai frumoasă
Decât visarea gândului zglobie,
Să mă adune-adânc din veşnicie
Când mă-mprăştie dragostea spumoasă! . . .

Pe Eva, pe femeia mea, pe soţia mea, pe care nu am mai
văzut-o de când am fost închis, mi-ai facut-o mai frumoasă acum,
decât visarea zglobie, tumultoasă a gândului meu tânăr şi
îndrăgostit.

Iubirea pentru ea mă adună în mine şi mă adânceşte în
mine, chiar dacă mă scoate din veşnicie.

Iubirea pentru ea mă leagă de pământ, atunci când mă-
mprăştie, când mă face să uit de mine, această dragoste prea
mare, spumoasă, prea plină de frumuseţi dumnezeieşti, a vederii
luminii dumnezeieşti.

101 . Mai zăbovesc în zori de sfâşiere
Privirea, scrum spre gurile de rai;
Făpturile. . .îşi caută în grai
Lauda lor: cuvântul, înviere! . . .

Aiud, 1962

112

Mai stau, mai sunt încă la începutul sfâşierilor interioare, a
frământărilor sufleteşti iar privirea gândului meu se consumă, se
nimiceşte vrând să prindă gurile de Rai, intrarea prin care duhul

112 Puşcăria de la Aiud (locul în care a compus mental această poezie mistică, plină de
revelaţii dumnezeieşti... pe care a memorat-o şi a scris-o pe foaie, în momentul când a fost
eliberat) şi anul când a compus-o.

52

meu vrea să vadă, în mod continuu, „slava slavei lui Dumnezeu"
(Sfântul Simeon Noul Teolog 113 ).

Deşi nu gândul raţional vede lumina dumnezeiască,
oamenii duhovniceşti, caută în limbajul raţional un mod de a
evoca propria lor experienţă mistică.

Si aceasta evocare a vederilor dumnezeieşti se transformă
în rugăciune de laudă adusă Fiului lui Dumnezeu, Cel care ne
poartă întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice.

O surpriză!

Am primit azi, 29 iunie 1995, poemul Noua făptură,
aproape integral, de la domnul Vasile Bătrân, care 1-a memorat în
închisoarea Aiud de la inginerul Alecu Georgescu, care a stat în
aceeaşi celulă cu mine.

Şi tot de la domnul Vasile Bătrân am primit câteva strofe
din Lauda Fecioriei şi un Sonet, care fuseseră compuse de către
mine 114 .

113 Pentru că nu am vrut să schimb nimic, la nivel online, din formatul tezei noastre
doctorale, nu am pus dedicaţia tezei, adică cui i se dedică lucrarea şi nici nu am vorbit
despre geneza ei.

Pe când trăia Fericitul Ilie i-a promis că mă voi ocupa, la nivel academic, în teza mea

doctorală, de unul dintre marii Teologi mistici ai Bisericii noastre, pe care îi iubeam

reciproc şi, pentru ca fie cineva foarte propriu nouă, amândurora, l-am ales pe Sfântul

Simeon Noul Teolog, în teologia căruia aveam, deja, o iniţiere foarte mare.

Tam spus subiectul, tema tezei mele doctorale şi s-a bucurat foarte mult. Şi atunci i-am

spus că am să scriu această teză şi am să i-o dedic lui, celui care m-a introdus în Teologia

mistică a Bisericii prin prea marea sa experienţă duhovnicească.

Deci am ales pe Sfântul Simeon pentru ca să elogiez prezenţa, viaţa şi teologia sa în viaţa

mea şi i-am dedicat-o lui însuşi, celui lângă care am trăit, mai presus de toate aşteptările

mele, ceva din marea relaţie duhovnicească şi de mare conştiinţă paternal-filială dintre

Sfântul Simeon Evlaviosul, Părintele şi Sfântul Simeon Noul Teolog, ucenicul.

Puteţi downloada teza noastră doctorală de aici:

http://bastrix.wordpress.com/2009/ll/18/vederea-lui-dumnezeu-in-teologia-sfantului-

simeon-noul-teolog/.

1 14 în închisoare. Deci cei doi au făcut un gest admirabil, unul învăţând poeme iar celălalt
predându-i poeme, pe care le reţinuse de la Fericitul Ilie, cu câteva decenii în urmă, când
erau colegi de celulă.

53

Noua făptură nt

105. Eu te-am văzut în cer, erai Făptura,
Soarele viu te lumina la faţă;
Cu cât mai viu înveşmântezi natura
Creşti tot mai mult în energii, dulceaţă!

în vedere dumnezeiască te-am văzut! Te-am văzut în cer,
întru slava lui Dumnezeu, împărăţie a Cerurilor!

Hristos Dumnezeu te lumina la faţă, El, Soarele întregii
creaţii.

Cu cât mai viu îl înveşmântezi, îl îmbraci pe omul
înduhovnicit, cu atât te dezvolţi tot mai mult în persoana sa, te
faci trăită de el ca o dulceaţă fără asemănare, incomparabilă cu
orice bucurie telurică.

109. Iluziile-n gol devin arcuşuri

Că Te-ntrupezi sau dărui Ţi-e totuna;
Râzând alergi pe limpezi lunecuşuri
Lucirea mării murmură întruna.

Dorinţele mele duhovniceşti, în pustietate, în golul
spiritual, devin arcuşuri ale preamăririi Tale, Doamne! Datorită
marii Tale iubiri pentru mine Te-ai întrupat şi Te-ai făcut om, ca
mine, afară de păcat şi mie îmi dărui toate cele de folos, Tu,
facându-Te toate, ca să mă mântuieşti pe mine, robul Tău.

Fiind plin de o bucurie, Doamne, care se manifestă atât
prin vederea duhovnicească cât şi prin senzaţiile mele, alergi în
spiritul meu, pe limpezi, pe clare lunecuşuri de gând.

Lucirea, strălucirea mării de lumină dumnezeiască, mi se
arată întruna bogată în murmur, pentru că Tu, Dumnezeul meu,
îmi dărui noi vederi şi aprofundări duhovniceşti ale ei.

Noua făptură este împărăţia Cerurilor.

54

1 13. De frumuseţe şi senzaţii pure

In nimbi pluteşti ca norii peste zare,
Că ochii vii nu pot să mai îndure
Atâta Duh ce scânteind apare.

Plină de frumuseţe preadumnezeiască şi de senzaţii pure,
curate, sfinte, în nori de lumină pluteşti, împărăţie a lui
Dumnzeu, în nori spirituali - văzuţi de acesta ca flori cereşti -
după cum norii plutesc peste zarea văzută.

însă pe tine, împărăţie a lui Dumnezeu, te văd în lumina
dumnezeiască şi nu îmi închipui că te vădi

Tocmai de aceea, ochii vii ai sufletului meu nu mai pot
cuprinde cu inima, nu mai pot rezista la câte văd în extaz, la atâta
bogăţie a Duhului Sfânt, pe care o văd scânteind de lumină
dumnezeiască.

117. îmi scapără sub degete ovalul
Şi împietrirea formelor curate;
Iubita mea, cum ţi-aş sorbi pocalul
Culorilor pe faţă împurpurate!

Poate că se gândea să exprime aici vederea luminii dar,
totodată şi neatingerea perfecţiunii, a desăvârşirii prin vederea ei.

Pentru Fericitul Ilie ovalul era un simbol al perfecţiunii.

îmi scapă înţelegerii mele, ce vrea să spună prin „a
scapără" şi prin „degete".

Poate prin „scapără" vrea să exprime trecerea formelor
spirituale, prin faţa vederii inimii curăţite de patimi iar prin
„degete", o anumită acţiune a sufletului în timpul vederilor
mistice.

„Formele curate" sunt vederile simbolice văzute în Duhul
Sfânt, care sunt împietrite, adică au o anumită formă proprie de

55

la Duhul Sfânt. Pentru că fiecăruia i se dă de către Dumnezeu să
vadă anumite forme, vederi în extaz.

„Lumină dumnezeiască, cum ţi-aş sorbi paharul culorilor
pe faţă împurpurate!", vor să spună ultimele două versuri.

Culorile dumnezeieşti se văd pe faţa duhovnicească,
împurpurată a împărăţiei Cerurilor.

Mi-a mărturisit că împărăţia Cerurilor, deşi o vedea întru
slava lui Dumnezeu, era în afară de el. Aşa o vedea. în el şi în
afară de el în acelaşi timp.

121. Acvatic şi de umbre în cristale
E jocul tău în preajma ta o rugă,
Când te desfaci din valuri abisale
Să-ţi oglindim ispititoarea fugă.

„Acvatic" şi „cristale" arată forme ale vederii mistice în
Duhul Sfânt: „acvatic" arătând un anumit lucru dumnezeiesc
legat de marea de lumină dumnezeiască iar „umbre în cristale"
desemnează o altă formă a vederii mistice, în care „cristalele" sau
„oglinzile" dumnezeieşti, te lasă să vezi anumite „ţâşniri" de
lumină dar şi de „umbră" dumnezeiască 116 .

Descrierile acestor vederi nu pot fi înţelese raţional şi nici
nu pot fi imaginate. După cum am mai sugerat anterior, eu fac
mai lizibil textul şi nu înţelegerea acestor trăiri sfinte şi
supraraţionale.

Le vor înţelege, cu adevărat, cei care şi-au curăţit inima şi
mintea şi văd, în Duhul Sfânt, aceleaşi lucruri sfinte sau şi mai
mari decât acestea.

Ilie, văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru,
contemplând în Duhul Sfânt împărăţia Cerurilor, vede „jocul",
mişcările luminii dumnezeieşti, înălţându-1 pe el, ca şi pe Sfinţii
şi îngerii cerului, la rugăciune.

1 16 Umbra dumnezeiască fiind toate acele lucruri dumnezeieşti pe care le vezi în extaz, dar
care te depăşesc. Pe care nu le înţelegi. Deşi sunt văzut, ele sunt umbroase, sunt acoperite
pentru tine, sunt tainice.

56

Prin „jocul" împărăţiei Cerurilor poate desemna atracţia
neexprimabilă pe care o manifestă vederea împărăţiei Cerurilor şi
care îndeamnă la rugăciune dumnezeiască, la adorarea Sfintei
Treimi.

Când tu, împărăţie a Cerurilor, îmi apari vederii mele
duhovniceşti, din abisul vieţii şi al iubirii dumnezeieşti, îmi apari,
pentru ca eu şi toţi cei care ne îndumnezeim prinvederea slavei
Prea Sfintei Treimi, să vedem cum nu te putem cuprinde şi cum
pleci repede de la noi, lăsându-ne dorinţa nestăvilită de a te
„căuta" până la capătul vieţii.

125. Tu suie-mi sub priviri şi mângâiere
Mai despletită-n fragedul extaz,
Căci te-am dorit în sfânta mlădiere
Purtând minuni, din ceruri, pe obraz.

împărăţie a cerurilor, „suie-mi", adică înalţă-te în vederea
mea de la Sfântul Duh! Fă-te mult mai descoperită privirii mele
duhovniceşti!

Fă-te o vedere plină de mângâiere a păcii, a dulceţii şi a
liniştii tale dumnezeieşti.

Arată-mi-te mai plină de înţelegere, mai pe înţelesul meu,
în fragedul, în curatul şi plin de viaţă feciorelnică, extaz
dumnezeiesc.

Căci te-am dorit în sfânta mlădiere a slavei dumnezeieşti,
în fecioria şi curăţia ei, care m-au învăţat să caut splendoarea ta
preadumnezeiască. Te-am dorit şi te doresc având în inimă
„minuni din ceruri", vederi duhovniceşti, pe obrazul sufletului
meu.

129. De ne-am urcat în feciorie unul
E că mi-e plin safirul de rubine,
Dar împletind urmaşul cu străbunul
Mi-am liniştit înfrângerea în tine.

57

Pentru că în fecioria şi sfinţenia slavei dumnezeieşti ne-
am urcat „unul", am devenit o fiinţă unitară, împlinită, pentru
aceea inima mea e plină de multă bogăţie cerească, tainică.

Al doilea vers s-ar putea rescrie cam aşa: „sunt plin de
feciorie dumnezeiască, pentru că puritatea sufletului meu e plină
de flăcările iubirii dumnezeieşti".

Safirul e de culoare albastră iar rubinul e de culoare roşie.
Lumina de safir, din cer, e plină de rubine, de frumuseţi care mă
fac plin de dragoste pentru Dumnezeu.

îmi privesc trecutul, prezentul şi viitorul meu, cu ajutorul
arborelui meu genealogic, conştientizând binele şi răul lui. Văd
legătura genetică şi sufletească dintre mine şi strămoşii mei.

Al patrulea vers proclamă: mi-am liniştit conştiinţa
înfrângerii mele, ca om, în vederea ta. Ce nu mi-a dat viaţa
pământească, mi-a dat vederea împărăţiei Tale, Doamne!

Dumnezeiescul Ilie a valorizat anii de detenţie ca pe cea
mai mare minune a vieţii sale, datorită vederilor sale extatice,
dar, în acelaşi timp, a resimţit aceşti ani ca pe o înfrângere, ca pe
o năruire a vieţii sale de creaţie si a vieţii sale sociale.

133. Am plăsmuit. Şi Duhul e ca vântul.
Ne vom scula în freamăt tot mai vii.
Aud chemând, din nori de cer,, Cuvântul:
„Neînfricaţi şi blânzi veniţi, copii!".

Am creat şi m-am re-creat prin cele văzute în slava
dumnezeiască.

„Duhul e ca vântul" e o parafrază la In. 3, 8: „Vântul suflă
unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici
încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul".

Ne vom găsi în freamătul Duhului Sfânt tot mai vii, tot mai
plini de viaţă duhovnicească. Se referă atât la vederea slavei Sale,
aici, în timpul vieţii noastre pământeşti, cât şi în veşnicie, după
învierea cea de obşte.

/v

Versul a treilea ne spune: II aud chemând din nori de cer,
din nori ai creaţiei spirituale, pe Dumnezeu Cuvântul, Care ne
vorbeşte.

58

Versul al patrulea e o altă parafrază, de data asta la Mt. 19,
14: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca
aceştia este împărăţia Cerurilor".

137. Dansaţi cu Duhul viorii acorduri,
Lăsând în goluri dâre triumfale,
Precum oceanul nordic în fiorduri
Senine, reci, sub viscol de petale.

Simţiţi, sunteţi purtaţi, trăiţi întru Duhul Sfânt, vioriile
acorduri ale luminii dumnezeieşti.

Prin „viorii" vrea să arate o anumită nuanţă a luminii
necreate, pe care o trăia atunci, pe care o vedea.

Ajutaţi de Duhul Sfânt, lăsaţi în golurile spirituale, care vin
din cauza căderilor voastre, dârele triumfale ale ridicării voastre
din păcate.

Sufletul omului şi căderile sale sunt la Dumnezeiescul Ilie
asemenea cu „oceanul nordic".

„Fiordurile senine şi reci" desemnează sufletul omenesc
nepătimitor, plin de slava Treimii, iar „viscol de petale" vorbeşte
despre scânteierile luminoase ale luminii dumnezeieşti, care îi
apăreau, în mod foarte intens, la acea dată.

141 . Cum nu mi s-a dat Duhul cu măsură
Pânze de vis din limbile de foc,
Ne duc pe căi ce spaţiile fură,
Să mutăm munţii, stelele din loc.

„Cum nu mi s-a dat Duhul Sfânt cu măsură omenească", s-
ar traduce primul vers. E o indicare a lui In. 3, 34: „Dumnezeu
nu dă Duhul cu măsură" 117 .

117 Citatele scripturale folosite sau parafrazate de către autorul nostru sunt redate aici
conform cu ed. BOR 1988. Fericitul Ilie cunoaştea limbile engleză, franceză, latină. ..dar nu
şi greacă şi a folosit, tot timpul vieţii sale, ediţii scripturale româneşti. De aceea nici eu nu

59

Văd imagini şi simboluri dumnezeieşti, „tablouri"
dumnezeieşti nevisate, „de vis", „din limbile de foc" ale luminii
dumnezeieşti.

Acestea ne arată trăiri, „căi", care ne fac să nu mai dorim
„spaţiile" acestei lumi pământeşti sau, mai sigur, spaţiile vederii
mistice, pe care le acaparează.

Plecând de la Mc. 1 1, 23: „Adevărat zic vouă că oricine va
zice acestui munte: Ridică- te şi te aruncă în mare, şi nu se va
îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va
lui orice va zice", învăţătorul de Dumnezeu mărturiseşte, „că
putem face minuni enorme cu materia exterioară", cu ajutorul lui
Dumnezeu, chiar şi asupra „munţilor" şi „stelelor": două părţi ale
creaţiei, atât de solide şi de fixe.

145. Sclipirea nebuloaselor fierbinte
în Duh şi în afară m-au tot dus,
Prin dragoste, Cuvântul, înainte
Deschide drum făpturii tot mai sus.

„Sclipirea" luminii dumnezeieşti, văzută extatic, dar
rămasă o „nebuloasă", o taină şi pentru înţelegerea celui care o
vede, în fierbintea dragoste dumnezeiască, 1-a dus pe
Dumnezeiescul Ilie să cunoască atât în Duhul Sfânt cât şi prin
Duhul Sfânt, ca şi prin creaţia văzută a lui Dumnezeu, pe
Dumnezeu Cel în Treime: pe Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
Dumnezeu, Care subzistă în unitate desăvârşită şi comunională.

Prin dragostea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul
întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, îl atrage, îl face să
înainteze, îi deschide omului înduhovnicit drumul urcuşului
duhovnicesc, pentru un „tot mai sus" în inimă şi o mai mare unire
cu El.

149. Mărire-n veci lumină necreată
Şi nevăzută ochilor din luturi!
Mângâietorul Duhului arată
Intrarea în eternele începuturi!

vreau să citez surse scripturale altele decât cele pe care el le-a folosit, pentru că referinţele
sale scripturale sunt după ediţii româneşti.

60

E nevăzută ochilor pentru că lumina dumnezeiască nu
poate fi cunoscută ochilor trupeşti, de lut.

Despre „eternele începuturi", învăţătorul mi-a dat să
înţeleg această sintagmă, ca pe starea de dinainte de crearea lumii
materiale. In vedere extatică, omul duhovnicesc se află în
veşnicie, în „locul" din afară de timp şi de spaţiu.

II

153. Erai Tu însuţi Dumnezeu, şi lumea
In loc să bea izvorul, apa vie,
In noaptea ei dorea, cerşea minunea;
Noi azi în inimă Te vrem Tărie.

Intrupându-Te din Prea Sfânta şi Prea Curată Fecioară
Măria, ca om Te vedeau oamenii dar erai si Dumnezeu.

Si lumea de aici nu dorea să bea din izvorul dumnezeirii
Tale, apa vie a harului din sfintele Tale cuvinte, deşi, în mintea
nopţii ei, cerşea această minune negrăită a iubirii şi a bunătăţii
Tale. Căuta, în adâncul ei, ceea ce îi sta în faţă, dar nu îşi dădea
seama de acest fapt.

Dar noi, cei de azi, care ne plecăm urechea inimii noastre
la sfintele Tale cuvinte şi credem din toată inima în ele, în inima
noastră Te vrem pe Tine, Tărie, Dumnezeule Cel peste toate!

157. Minunile sunt daruri pentru pietre
Şi pentru orbi, dar pentru fiii Tăi
Neantul negru scapără de spectre,
Substanţa Te arată în văpăi.

Minunile sunt daruri ale bunătăţii Tale, pentru oameni cu
inimi împietrite şi minţi orbite de păcat. Dar pentru fiii Tăi,

61

pentru cei care şi-au ucis „cu Duhul (Sfânt) faptele trupului"
(Rom. 8, 13), nimicul negru scapără de realităţi dumnezeieşti.

„Nimicul, care nu ştie de lumină" - după alte cuvinte ale
sale -, acea stare profundă de concentrare interioară a rugăciunii
isihaste, în care orice imagine şi gând sunt scoase afară, e neantul
negru din care ţâşneşte lumina dumnezeiască.

Iar substanţa, lumina dumnezeiască, Te arată, Doamne, în
văpăile dragostei dumnezeieşti faţă de noi!

161 .Cum pe deasupra umbrei şi luminii
Rodeşti în dar a sufletului torţă
La fel vibrezi de dincolo de linii;
E întuneric, dar ţâşneşte forţă.

Cum sau după cum, „pe deasupra umbrei şi luminii", adică
numai pentru că văd lumina dumnezeiască şi aspectele pe care
aceasta le ia, „rodeşti" în mine, „în dar" - nu din puterea mea
spirituală - flacăra vie a dragostei sufletului meu, la fel sau tot la
fel, vibrezi, creezi continuu, Prea Curată Treime, „de dincolo de
linii", adică de formele şi aspectele creaţiei dumnezeieşti, pe care
mi le dai să le văd în vedere dumnezeiască.

Văd întuneric, sunt un întuneric fără Tine. Dar din
întunericul meu sau în întunericul meu ţâşneşte forţa creaţiei Tale
continue şi veşnice şi dumnezeieşti, lumina Ta, care îmi arată
diverse forme dumnezeieşti.

165. Voinţa, forţa, visul conştiinţei
Există-n veci, iar vidul e părere,
Credinţa rupe vălul nefiinţei,
Când dragostea ne-adună în tăcere.

Voinţa, forţa sufletească, „visul conştiinţei" - luciditatea şi
conştiinţa de sine - adică sufletul într-un cuvânt, „există-n veci",
e nemuritor, pe când vidul, neantul e o părere, o idee

62

copilărească, prostească în ceea ce priveşte sufletul omului după
moarte.

Aici, autorul nostru, a respins ideea, cum că după
repauzarea noastră sufletul piere, devine ceva de ordinul
nimicului, a non-existenţei.

Credinţa ortodoxă şi experienţa ascetică îndumnezeitoare
rup, destramă acel „văl" al necunoaşterii necunoscutului
Dumnezeierii - niciodată cunoscută după fiinţa Sa - fâcându-ne
să vedem lumina dumnezeiască.

Prin „vălul nefiinţei" ar putea arăta şi altceva, dar eu nu
ştiu ce.

Se rupe acest văl, „când dragostea" dumnezeiască, „ne-
adună în tăcerea" inimii, în rugăciune fără imagini şi fără gând
mental.

169. A înviat în Trup de cer Cuvântul
Şi a rămas în noi călcând abisul;
Te cheamă azi, suspină-ntreg pământul,
Căci ne-ai sădit în sânge Paradisul.

A înviat a treia zi din morţi, în trup înduhovnicit,
îndumnezeit, Cuvântul întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi a rămas în
noi şi cu noi de la Botez, „cu moartea pe moarte călcând", adică
cu moartea Sa stricând moartea noastră şi călcând sau surpând
abisul păcatului sau „peretele despărţitor" dintre noi şi
Dumnezeu.

Pe Tine, Doamne, azi, acum, Te cheamă toţi cei care cred
şi Te iubesc pe Tine, dar „ştim, (totodată, şi) că toată făptura
împreună suspină şi împreună are dureri până acum" (Rom. 8,
22).

Acest dor după îndumnezeire este în toţi, pentru că prin
harul Sfântului Duh, ne-ai sădit în inimă dorul de împărăţia Ta,
Dumnezeule Mare, Stăpânitorule a toate!

173.Te-ai înălţat văzut de noi la ceruri
Ca să ne laşi în suflet bucuria,

63

De-a căuta prin Duh şi adevăruri.
Să înflorim cântându-Ţi veşnicia!

Primul vers se referă la F. Ap. 1, 9: „pe când ei priveau,
S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor".

Deşi Te înalţi de la noi, „ne laşi în suflet bucuria", pentru
că „nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi" (In. 14, 18). Iar
„Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în
numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte
despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 26).

Bucuria pe care ne-ai dat-o nouă, Doamne, e aceea care
vine prin trăirea în Duhul Sfânt şi în adevărul sfânt al Sfintei
Ortodoxii, prin care înflorim, ne îndumnezeim, cântându-Te pe
Tine, Cel pururea veşnic, Dumnezeule al celor văzute şi
nevăzute.

177. Dumnezeiesc mister!... Admir făptura,
De veşnicie astăzi tot mai trează,
Nu ne înfrâng torturile, nici ura,
Părtaş în trup Cuvântul scânteiază!

Ceea ce văd în extaz e „dumnezeiesc mister", e taina
negrăită a bunătăţii lui Dumnezeu.

Admir, contemplu împărăţia Cerurilor în vedere
dumnezeiască, care „astăzi", când o văd, mi se pare tot mai pură,
„mai trează", mai vie, mai plină de veşnicia ei preadumnezeiască.

Simţind-o şi trăind-o nu mai mă temem de torturile
securităţii şi nici de ura torţionarilor.

Dumnezeiescul Ilie mi-a destăinuit cândva, că învăţase şi
pe alţii rugăciunea lui Iisus şi că, unii dintre ei, ajunseseră la
lumina dumnezeiască, la vederea ei şi nu era el singurul, care
avea experienţe extatice îndumnezeitoare.

De aceea raportarea sa la noi e cu atât mai justificată din
punct de vedere istoric, faptic.

Versul al patrulea se poate referi atât la persoana
Mântuitorului Hristos cât şi la el.

64

Fiind în Trup, în faţa mai multor oameni şi de mai multe
ori, chipul Domnului a scânteiat de lumină dumnezeiască.

Tocmai de aceea, „cei din corabie I s-au închinat zicând:
Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu"'' (Mt. 14,33) iar pe
Muntele Taborului „ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au
spăimântat foarte" (Mt. 17,6) iar cei ce vroiau să-L prindă pe
Domnul „s-au dat înapoi şi au căzut la pământ" (In. 18,6).

Referindu-se la viaţa lui duhovnicească, versul poate spune
faptul, că aşa cum Domnul, în trup fiind, scânteia de lumină
dumnezeiască, tot aşa şi acum, în trupul lui, datorită despătimirii,
iluminării şi unirii sale cu Dumnezeu, „Cuvântul scânteiază", îl
umple de vederea şi trăirea luminii dumnezeieşti necreate.

181. Am răsărit cu soarele, cu luna,
Cu spaţii şi cu vremuri am cules,
Prin Fiul, întru Tatăl, să fim una!
Cu electroni, cu-ntregul univers.

M-am născut sub soare şi sub lună, cu conştiinţa că sunt
sub ele şi ele deasupra mea. Pot exista şi alte semnificaţii
simbolice sau mistice.

M-am format datorită mediului şi timpului în care am trăit.
In viaţa mea, am fost unul care „am cules" din toate, cele care
sunt spre slava lui Dumnezeu şi adevărate, „ca să fie (toţi) una
precum suntem şi Noi" (In. 17, 1 1), „după cum Tu, Părinte, întru
Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (In. 17,
21), „precum Noi una suntem" (In. 17, 22).

De la cele mai mici particule şi până la lucrurile cele mai
mari ale universului „să fie (toate) una", adică împlinirea
cuvintelor: „am văzut cer nou şi pământ nou; căci cerul cel dintâi
şi pământul cel dintâi au trecut" (Apoc. 21, 1).

185. Ameţitoare fulgere m-afundă,

In tot ce simt, ce-aud şi ce privesc,
In dragoste vibraţie sunt, undă,
In neclintire-s cel ce mă clintesc.

65

„Ameţitoare", neînchipuite şi neaşteptate „fulgere" de
lumină dumnezeiască, „m-afundă", mă adâncesc, mă fac să
pătrund în tot ceea ce experiez.

Experiez în Duhul Sfânt, cu ajutorul simţurilor
duhovniceşti. în dragostea mea pentru Tine, Doamne, sunt
„vibraţie" şi „undă" în Duhul Sfânt.

„Vibraţie" şi „undă" desemnează, pentru Văzătorul de
Dumnezeu, manifestările sufletului dar, mai ales, ale inimii
duhovniceşti, în timpul vederilor mistice.

în neclintirea pe care mi-o aduce vederea slavei Tale, eu
sunt cel ce mă clintesc. Pentru că numai Sfânta Treime e
nemişcată cu desăvârşire dar mişcă pe toate câte sunt.

Pentru cei care au o experienţă teologică şi mistică
profundă e vorba despre „stabilitatea mobilă".

189. Cu plânsul greu, cu pământeană gură,
De piatră, vegetaţie-ntrupare,
Rugămu-ne (suntem a Ta făptură):
Ne cheamă iar la cer, Cutremurare!

„Cu plânsul greu" al urmărilor păcatelor noastre, „cu
pământeană gură" de rugăciune şi de cereri stăruitoare, ce scoate
cuvinte şi gânduri de „piatră", neînsufleţite de Duhul Sfânt,
„vegetaţia", universul întreg şi tot ce e întrupat, Te roagă pe Tine,
Doamne.

Noi, făptura Ta şi lucrurile mâinilor Tale, ne rugăm ca să
ne chemi din nou la Tine, la cerul vederii Tale!

Tu, „Cutremurare" a toate câte sunt, cheamă-ne iarăşi la
cerul vederilor Tale preasfmte şi îndumnezeitoare!

învăţătorul a numit pe Dumnezeu „Cutremurare", ca să
exprime starea lui sufletească în faţa Prea Sfintei Treimi,
conform cu: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu
cutremur" (Ps. 2, 11).

Cutremurare a iubirii, a prea marii bucurii de Dumnezeu,
Cel Preaiubitor de oameni si Preamilostiv.

66

193. Măreaţă şi fantastică e viaţa!

Din orice punct, noiane de scântei!
Sunt clipele ca flacăra, ca gheaţa,
Când ne luptăm la limitele ei!

înaltă şi de nedescris e viaţa în Duhul Sfânt şi în vederea
luminii dumnezeieşti sau privită prin aceasta!

In al doilea vers avem o vedere extatică exprimată lapidar,
ca într-un haiku.

învăţătorul vedea „puncte", „sori" din care izvorau
„scântei", „universuri", „lumi" ale luminii dumnezeieşti.

Văzând în lumina dumnezeiască toate acestea, simt şi
trăiesc şi percep atât cu inima - inimă, care e ca o flacără aprinsă,
mistuitoare, plină de avânt şi de râvnă dumnezeiască - dar şi cu
mintea, căutând să le înţeleagă şi să discearnă asupra lor, asupra
semnificaţiilor lor.

In versul al patrulea e vorbă de o trăire, la limitele fireşti
ale fiinţei noastre, a vieţii mai presus de fire şi dumnezeiască.

Adesea, Dumnezeiescul Ilie îmi vorbea despre epuizarea
enormă, colosală, pe care i-a provocat-o rugăciunea isihastă şi,
mai apoi, vederea luminii dumnezeieşti, pentru că efortul
rugăciunii, chinurile puşcăriei şi, pe deasupra, măreţiile vederiilor
dumnezeieşti l-au adus la o slăbiciune extremă.

De aceea, aici, în acest ultim vers, vorbeşte despre luptă
duhovnicească la limitele suportabilităţii umane, a puterii umane.

197. înţelepciunea pare nebunie

Şi neghiobie fiinţelor din glod...
Năvală fii! Spre ceruri să învie,
Din putrezirea morţii, veşnic rod!

înţelepciunea dumnezeiască pare nebunie celor
necredincioşi pentru că „gândurile Mele nu sunt ca gândurile
voastre şi căile Mele, ca ale voastre" (îs. 55, 8).

Şi, „dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în
veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept'" (I Cor. 3,18).

67

„Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui
Dumnezeu" (I Cor. 3, 19) iar „frica de Dumnezeu este începutul
înţelepciunii; (şi) cei fără de minte dispreţuiesc înţelepciunea şi
stăpânirea de sine" (Pildei, 7).

înţelepciunea pe care ţi-o aduce curăţia şi rugăciunea
neîncetată pare nebunie pentru cei care pururea se întinează.
Pentru cei care sunt în glod, în lucruri pământeşti, în ţărâna
păcatelor acestei lumi.

în versul al treilea suntem îndemnaţi: „Năvală fii!",
„Duhul să nu-L stingi!" (I Tes. 5,19), „La sârguinţă, nu pregeta!"
(Rom. 12,1 1), „Cu duhul fii fierbinte!" (Ibidem).

Mergi spre ceruri, ca să învie sufletul tău din putrezirea
morţii păcatelor. Pentru ca să aduci „veşnicul rod" al faptelor
bune, sufletul tău cel osârduitor, care s-a ridicat din cele
trecătoare.

68

Poemele luminii necreate dar care se

creeaza lli

„ De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu

şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi la el vom veni şi

locaş la el ne vom face şi Eu Mă voi arăta lui"

(In. XIV, 21, 23) 119 .

Deschidere
- Cerul -

201. Un cânt liturgic pieptul mi-1 străpunge,
Mă strânge gândul, visul nu-mi ajunge!.
Aş vrea cuvântul forme noi să prindă,
Făptura mea să fie o oglindă.

Un cânt liturgic - pe care, cu siguranţă, îl repeta mereu şi
de el se simţea ataşat - inima îmi străpunge cu frenezie.

Dar gândul şi mintea mea nu sunt învăţate cu asemenea
intensităţi spirituale, cu toate că visele împlinirii mele în lumea
ceasta nu-mi ajung, nu mă satisfac.

118 Pentru că aşa apare celui care o vede: lumina dumnezeiască arată noi şi noi aspecte, noi
şi noi vederi şi lucruri indescriptibile. Lumina e necreată, pentru că izvorăşte din
Dumnezeu din veşnicie. E necreată pentru că nu e o creaţie a lui Dumnezeu ci e viaţa
fiinţială, proprie a lui Dumnezeu.

însă slava necreată şi veşnică a lui Dumnezeu creează noi şi noi forme în sine, se arată în
diverse forme celor care o văd (lucruri despre care Dumnezeiescul Ilie dă mărturie în cărţile
sale, cum au făcut-o rari Părinţi ai Biserici), fapt pentru care ea e mereu creatoare şi mereu
preaacaparantă şi de neimaginat.

1 19 Textul acesta scriptural e recompus de către el.

69

Aş vrea să prindă cuvântul noi realităţi, mai bine-zis,
adevărata viaţă, adevărata realitate iar fiinţa mea să fie asemenea
unei oglinzi, datorită curăţirii inimii, a minţii şi a sufletului meu
şi prin care să-L pot vedea pe Dumnezeu şi întreaga existenţă.

205. Şi în lăuntru şi-n afară, veşnic
Altar, aprinsă în al vieţii sfeşnic,
Focar, să prind giganta-ntretăiere
A tot ce-i viu între neant şi sfere. . .

Şi în mine însumi şi, prin slava dumnezeiască, şi în afară
de mine, vreau să fiu un „veşnic altar" de jertfă, în care făptura
mea, fiinţa mea, să fie aprinsă de focul Duhului Sfânt, în
sfeşnicul vieţii veşnice.

Să fiu focar, să prind marea întretăiere, în mine însumi,
datorită slavei Sale, a vieţii dintre creaţie şi neant, a vieţii
dumnezeieşti .

209. Şi-acum, în urma cântului uitat,
Vin să v-aduc adâncul revelat,
In trupul ars de negură şi jar
Şi bântuit de duhuri şi de har.

Acum, după ce am uitat cântecul dorinţei mele de
împlinire duhovnicească , vă aduc vouă, cititorilor mei, adâncul

120 Linia punctată, existentă după această strofă, ca peste tot în opera sa, exprimă faptul că
unele versuri sau strofe din poemul respectiv le-a uitat.. .până a ieşit din detenţie şi şi-a
întocmit manuscrisele.

Şi adesea regreta faptul că a uitat versuri şi poeme întregi şi că i s-a luat, de către Securitate,
imediat după eliberare, un caiet plin cu mărturisirile sale mistice. A împrumutat acest caiet
unui preot de la catedrala din Turnu Măgurele (părintelui Bâldescu, pe care l-am cunoscut
şi eu ca elev seminarist) şi, de la acela, în urma unei percheziţii la domiciliu mi se pare,
lucrătorii Securităţii i-au luat manuscrisul. ..care nu ştim unde se află.. .dacă se mai află pe
undeva.

70

de vederi şi de înţelegeri duhovniceşti, revelat mie, în lumina
dumnezeiască.

Căci s-a unit lumina dumnezeiască cu trupul meu, ars
odinioară de negura păcatului şi de jarul poftei „ispitelor
tinereţii", bântuit / luptat de către draci, dar şi umplut de har.

213. C-am încercat s-apun în veşnic eu,
Şi-am înflorit în cer şi-n Dumnezeu.
Din anii grei, prin tot ce am trecut,
Rotiri de îngeri, temple... îmi stau scut.

Dorind să rămân, în tinereţe, o personalitate numai pentru
mine, îngustată de egoism, în „eu-ul veşnic al meu", prin urcuşul
duhovnicesc însă, am înflorit în cerul luminii dumnezeieşti şi în
Dumnezeu mai apoi.

Vederile dumnezeieşti şi tot ce am înţeles de-a lungul vieţii
mele, „îmi stau scut", „mă apără de neant şi de rău". Experienţa
mea duhovnicească e scutul, tăria mea, în neputinţele de tot felul.

Rotirile de îngeri şi templele sunt amănunte din vederile
sale dumnezeieşti. A văzut Puteri cereşti, care se roteau şi pe
anumiţi Sfinţi ca temple, ca Biserici de culori diferite,
personalizate, despre care dă detalii.

Aiud, 1956.

121 O reexprimare a regretului că a nu a plecat la mănăstire, unde, Fericitul Ilie credea, că ar

fi rămas să trăiască în slava lui Dumnezeu, la fel ca în puşcărie.

71

- înduhovnicire -

217. - Ritmul ce îmbină frumuseţi 122 ,

Dorul ce te'nvăluie sunt Eu;

Te atrag, să Mă priveşti

mereu. . .

Căile spre Mine să le'nveţi.

Cel care îţi revelează într-un anume ritm şi într-o anume
formă, frumuseţile dumnezeieşti şi îţi dă dorul dumnezeiesc ce îţi
învăluie inima, sunt Eu, Dumnezeu Tatăl!

Eu te atrag, ca la Mine să priveşti tot timpul şi căile Mele
să le înveţi şi să le păzeşti, adică poruncile Mele.

221. Jertfa şi iubire, rai din rai

Fiului şi Duhului să dai! . . .

- Voia mea în voia Ta o-nchin

Tată, fiu primeşte-mă. . .Amin! . . .

Jertfa faptelor tale bune şi a voinţei tale smerite şi umilite,
cât şi iubirea faţă de aproapele, datorită iubirii pentru Mine, care
sunt rai, pentru că de la Mine le-ai primit şi ai avut putere să le
faci, să le dai ca un rai pentru ceilalţi, pentru ca Dumnezeului
Fiu şi Dumnezeului Sfânt Duh să le dai.

Pentru că Eu lucrez, prin Fiul Meu, întru Duhul cel Sfânt
toate şi plinesc toate, după cum Eu doresc.

122 Strofa aceasta şi următoarea sunt un motto al poemului de faţă.

72

Fericitul Ilie răspunde afirmativ la chemarea Tatălui
ceresc. De aceea spune: Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule,
şi nu voia mea! Mă supun Ţie şi voia mea Ţie Ţi-o închin. Tu,
Tatăl meu ceresc, primeşte-mă şi pe mine ca fiu al Tău. Aşa să
fie cu mine!

1

225. Fiinţa' nlăcrimată piere'n valuri;
Adânci fiori din slavă o topesc,
învie' n duh lumină fără maluri,
Din Tatăl ceruri fumegă, ţâşnesc.

Fiinţa mea, plină de lacrimi duhovniceşti, „piere", se
afundă în „valurile" luminii dumnezeieşti.

„Adânci fiori" dumnezeieşti, din lumina dumnezeiască, „o
topesc", o transfigurează.

învie duhul meu şi vede lumină dumnezeiască „fără
maluri", fără margini.

Din Dumnezeu Tatăl văd ceruri fumegând datorită iubirii
dumnezeieşti şi ţâşnind. Văd ceruri care se creează la nesfârşit.

229. - Iubita mea lumină' mbrăţişată
De roţile Puterilor din cer,
Izvor e de cântare ne'ntinată,
De zbor de îngeri ce mă smulg din ger.

Lumină dumnezeiască, pe care inima mea te iubeşte, eşti
îmbrăţişată - aşa te văd eu - de Puterile cereşti, care „se văd ca
nişte roţi, care se îngrămădesc şi în centrul ei (al fiecărei „roţi" în

1 9^

parte) se vedea parcă Dumnezeirea" .

Aceasta, lumina dumnezeiască, e în mine izvor de cântare
şi de preamărire a Prea Sfintei Treimi, fără întinăciune, prin

123 Mi-a spus autorul nostru, cu privire la acest vers. Adică e vorba de o descriere extatică.

73

gânduri din partea demonilor, dar şi izvor de linişte, de împlinire,
de bucurie duhovnicească, care mă face să mă smulg din „gerul
vieţii, al existenţei" 124 pământeşti.

233. Fecioară'n alb văzduh încoronată
Ce naşte-n inimi Soarele din cer,
In duh, în trup, în glas, îmbujorată
De roiuri de miresme ce nu pier. . .

Lumina dumnezeiască e încoronarea „văzduhului"
veşniciei. Ea naşte în inimile binecredincioase pe Dumnezeu
Cuvântul întrupat şi înălţat la cer, Care este în cer şi ţine toate
câte sunt în palma Sa sau, mai degrabă, Hristos Se arată plin de
slavă în inimile care se sfinţesc pentru El.

în duhul, trupul şi glasul celui care o vede, lumina
dumnezeiască se face „îmbujorare", bucurie, veselie
dumnezeiască.

Ea aduce „roiuri", mulţimi de miresme duhovniceşti, care
nu pier din amintirea celui ce le-a trăit.

237. Mireasa veşniciei se arată!...

Plin de iubire, nu ştiu ce să-i cer! . . .
Văd Pruncul ei, simt braţele de Tată,

Şi trupul meu e templu, e în cer

Prea Sfânta Fecioară, Maica Fiului lui Dumnezeu întrupat,
care e în acelaşi timp Fecioară, Mireasă şi Maică a Sa, se arată,
mi se arată.

Şi nu ştiu ce să-i cer pentru mine, pentru viaţa mea.

124 Un alt comentariu al său. După cum am spus mai înainte, am discutat cu Fericitul Ilie,
de-a lungul timpului, întreaga carte şi, la unele lucruri, voi cita, ca şi aici, în mod textual,
cum doreşte el ca noi să-i înţelegem textele.

125 în manuscris nu era cu majusculă.

74

Văd pe Cel ce Ea L-a născut, pe Viaţa tuturora. Şi simt
„braţele părinteşti" ale lui Dumnezeu Tatăl, care mă ţin în
urcuşul meu duhovnicesc.

Trupul meu, învăluit în lumina dumnezeiască, e templu al
Sfântului Duh, fiind în cerul luminii dumnezeieşti.

241 . Spiritul meu cu Tatăl e, oriunde. . .
E nevăzut, e veşnic, şi e viu. . .
Una în Fiul, taina mă pătrunde
O strălucire-n duh şi trup; sunt fiu!

Spiritul meu, în Duhul Sfânt, e cu Dumnezeu Tatăl,
oriunde e Dumnezeu Tatăl iar Dumnezeu, cu Care spiritul meu
este, e nevăzut, e pururea veşnic, e viu...

Celelalte atribute ale Dumnezeirii sunt marcate prin
punctele de suspensie ale celui de al doilea vers.

Taina dumnezeirii o văd în şi prin Fiul lui Dumnezeu şi
taina aceasta prea sfântă mă pătrunde şi în strălucirea una a
luminii dumnezeieşti în duhul şi trupul meu, îmi dau seama şi
ştiu că sunt fiu, pentru că „Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu
duhul nostru că suntem/?/ ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem/?/,
suntem şi moştenitori - moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-
moştenitori cu Hristos" (Rom. 8, 16-17).

245. Cu Duhul Sfânt e sufletul meu zare,
înfiorare, curgere, izvor,
Nimb de culori în melodii, schimbare,
In slava crucii către Soare, nor. . .

împreună cu Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt, sufletul meu
vede, ca într-o zare, ceea ce „naşte" lumina dumnezeiască. Din
suflet şi în sufletul meu, lumina dumnezeiască se vede ca cea
care înfioară prin profunzimi, delicateţe şi măreţie; ca cea care
„curge" neîncetat sub diferite forme şi aspecte dar şi care

75

„izvorăşte" mai presus de înţelegere şi de cuprindere, imagini şi
înţelegeri dumnezeieşti.

Acest nimb, această măreţie a culorilor luminii
dumnezeieşti, în melodiile percepute de spirit în Duhul Sfânt,
este o schimbare nesfârşită.

Dar în slava crucii către Hristos Dumnezeu, în comparaţie
cu slava pe care o primim de la Dumnezeu, pentru crucea
pătimirilor noastre, ceea ce vedem acum e „nor", e umbră, pe
lângă ceea ce vom primi în cer.

Căci „pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de
mărirea ce ni se va descoperi" (Rom. 8,18).

249. Sufletul meu e întreitul sfeşnic
Ce arde-n faţa Tronului ceresc
Şi-n trupul mistic, cu mireasa-n veşnic
Extaz din veac, plinindu-mă, slăvesc! . . .

Sufletul meu, cu întreitele sale însuşiri (raţiune, voinţă şi
simţire) e un sfeşnic duhovnicesc, ce arde în iubirea adusă de
Sfântul Duh şi în Sfântul Duh, în faţa Tronului ceresc al Sfintei şi
de viaţă făcătoarei Treimi.

în trupul meu duhovnicesc, cu lumina dumnezeiască cea
prea veşnică, într-un extaz dumnezeiesc, mai presus de timp, mă
împlinesc şi, pentru aceasta, slăvesc neîncetat pe Dumnezeu
nostru Cel prea iubitor.

253. Iubirea-n Duh mă umple de miresme,
Azi tainele trăite le-nţeleg.
Trupul şi mintea sunt catapetesme,
Cu florile simţirii miez culeg.

Iubirea dumnezeiască, în Duhul Sfânt, mă umple de
miresme duhovniceşti. Azi, în Duhul Sfânt, tainele trăite în
lumina dumnezeiască le înţeleg, mi se fac cunoscute sufletului şi
inimii mele.

76

Pentru vederea luminii dumnezeieşti şi a împărăţiei
Cerurilor, trupul şi mintea sunt „feţe ale spiritului" 126 ,
„catapetesme".

Dumnezeu fiind dincolo de ele şi dincolo de ele, făcându-
se cunoscut oamenilor, prin Duhul Sfânt.

Prin florile virtuţilor simţirii mele duhovniceşti, culeg,
adun, miezul înţelegerii şi al vederii neînşelate, curate, profunde,
duhovniceşti.

257. Cresc aurii roz-albele văzduhuri,
Mii de culori şi forme se-nteţesc;
La margini, îngeri, fulgere şi duhuri
Ţes un măreţ veşmânt împărătesc.

în primul vers avem o vedere personală, care va fi
dezvoltată la capitolul Despre culori al acestei cărţi. „Cresc aurii

1 97

roz-albele văzduhuri" ale luminii dumnezeieşti, în vederea mea
în Duhul Sfânt.

Şi mii de culori şi forme dumnezeieşti se-nteţesc, se
înmulţesc, pe măsură ce şi vederile mele duhovniceşti sporesc în
repeziciunea cu care se nasc.

La „marginile" vederii duhovniceşti, văd îngeri, „fulgere"
de natură spirituală şi „duhuri", probabil Sfinţi.

Nu ştiu ce se desemnează prin „fulgere".Tot ceea ce se
vede în lumina dumnezeiască e ca o ţesere de veşmânt împărătesc
al Dumnezeirii.

26 1 . Neprihănirea-n îngerii dulceţii
Şi frăgezimea spiritului pur
îşi freamătă vâlvorile vieţii
Pe trâmbiţe de aur în azur! . . .

126

Comentariu al autorului.

127 Ibidem.

128 în manuscris nu există majusculă.

77

Neprihănirea care se vede în Sfinţii îngeri, ca o dulceaţă
dumnezeiască şi frăgezimea pe care o capătă spiritul uman în
lumina dumnezeiască, îşi freamătă, îşi fac cunoscute „funcţiile

1 9Q

vitale" , izvorul vieţii lor.

„Pe trâmbiţe de aur", poate desemna o anumită vedere
personală, pe care a văzut-o în azurul luminii dumnezeieşti.

Remarcăm aici substantivul vâlvoare, care, potrivit DEX-
ului, desemnează atât o lumină incandescentă, cât şi vârtejurile
de apă.

Cred că Fericitul Ilie a desemnat prin acest cuvânt modul
viu în care lumina dumnezeiască umple de putere de viaţă
persoana noastră, privind astfel cuvântul în latura lui metaforică.

265. împărăţia Cerului roieşte 13 °

Dintru lumina vieţii fără fund. . .
. . . Sfânt inima topită se răneşte
Şi ochii minţii-n scăpărări s-ascund.

împărăţia Cerului roieşte, creează continuu din lumina
dumnezeiască nesfârşită şi necuprinsă.

Adică eu, în extaz, am văzut noi şi noi lucruri, noi şi noi
forme dumnezeieşti, noi şi noi fiinţe spirituale, de aceea am văzut
lumina dumnezeiască ca o creatoare continuă de viată si de
expresivitate.

Inima smerită şi umilită se răneşte de iubirea sfântă, pe
când, ochii văzători ai minţii se ascund, îşi găsesc vederea, în
scăpărările luminii dumnezeieşti.

269. Oricât m-apropii... sunt departe, plâng,
Mai străvezii, noi ceruri se desfac...

... Sfânt... Duhul Sfânt mă scoate din
adânc...
In slava nunţii Mirelui mă-mbrac!

129
130

Comentariu personal al autorului.

în alt manuscris, în locul lui „roieşte" se află „vuieşte".

78

Oricât m-apropii de Dumnezeu sunt întotdeauna departe
de El şi din cauza acestui lucru plâng.

Aflându-mă în această stare, mai străvezii, noi ceruri ale
luminii dumnezeieşti, se desfac privirii mele duhovniceşti, pentru
că, într-un mod sfânt, Duhul Sfânt mă scoate din adâncul
păcatelor şi al morţii.

Şi în El, în Duhul Sfânt, în slava luminii dumnezeieşti, în
care sufletul meu se uneşte cu Hristos, Mirele ceresc, eu mă
îmbrac.

79

II

împărăţia Cerurilor

273. „îngeri, trâmbiţe, glas 131 .
Pe apele mării...
In duhul cântării,
In voia lor mă las".

îngerii, trâmbiţele, glasul... pe toate astea le vedea şi le
auzea în cer, în vedere dumnezeiască şi nu sunt metafore ale
autorului nostru.

Pe apele mărilor de lumină dumnezeiască, în ritmul
cântării duhovniceşti, mă las purtat de ele.

277. Cetatea se clădeşte din safir
In flăcările inimii curate,
Esenţele luminii necreate
Prin uşi de nestemate le respir.

Cetatea Noului Ierusalim, împărăţia Cerurilor, se clădeşte
din safirul purităţii şi al curăţiei, în flăcările iubirii unei inimi
curate.

Iar esenţele de înţelegere şi de adevărată viaţă
dumnezeiască, ce le aduce lumina dumnezeiască necreată, prin
uşile vederii şi ale simţirii interioare duhovniceşti, le respir, adică
mă împărtăşesc de ele.

Acestea îmi devin la fel de cunoscute şi de prezente, ca
aerul pe care îl respir.

131 Această strofă e motoul poemului.

80

281. Culori din zori, amiezi şi din amurg
Mi-apar; miresme, forme vii şi grai...
...Patru puteri în cruce-n drum spre

Rai 132 .

Din Soarele din mijloc ceruri curg.

Vederi ale luminii dumnezeieşti „din toată ziua" şi din
toată noaptea - pentru că vederea luminii dumnezeieşti nu e
legată de timp sau spaţiu - îmi apar şi le înţeleg în parte, sub
arătarea de miresme dumnezeieşti, de forme vii - de multe ori
simbolice - şi de graiuri cereşti, pe care le văd şi le aud şi le simt
în lumina dumnezeiască.

Patru roţi, patru Puteri cereşti în formă de cruce, le văd,
spiritual, mergând spre Rai.

Din Hristos Dumnezeu sau din Prea Sfânta Treime, Care
stă în mijlocul a tot ce există, cerurile luminii dumnezeieşti curg,
apar, se dezvoltă.

285. Sorbit de zbor şi glasuri îngereşti,
Spre curţile de aur din aripi de gând
Suspin voi da, lumina să Ţi-o cânt,
Arzând în slava bolţii-mpărăteşti !

Sorbit, acaparat de zborul vederii în slava Dumnezeierii şi
de glasurile îngereşti auzite în această stare, „spre curţile de aur"
ale împărăţiei Cerurilor... eu zbor, cu „aripi(le) de gând" ale
minţii curate.

Voi da suspin şi voi plânge, voi suferi, pentru ca să cânt
lumina dumnezeiască şi despre ea să vorbesc, Doamne, arzând în
lumina dumnezeiască a „bolţii-mpărăteşti".

132 Fără majusculă în manuscris.

81

289. Mireasă, feciorie în trei Sori,
Blândă surâzi; înfiorată prinzi
Logosul viu în ape de oglinzi;
Temple pe nori strălucitori cobori.

Prea Curată Fecioară, tu, care ai născut pe Fiul lui
Dumnezeu, pe Cel Unul Născut din Tatăl (pentru că cei „trei
Sori" indică cele trei persoane ale Dumnezeirii) în blândeţea ta,
surâzi tuturor celor care te caută cu inima curată.

Pentru că tu eşti cea care, înfiorată, ai zămislit pe Hristos
Dumnezeu în apele curate ale pururea fecioriei tale.

Aceasta e o primă înţelegere a primelor trei versuri, adică
mariologică. O a doua, experenţială, vorbeşte despre lumina
dumnezeiască, care e mireasă şi fecioară, plină de curăţia
Treimii Celei Prea Sfinte.

Tu, lumină cerească, necreată, îmi surâzi în trupul meu cu
blândeţe şi tu mă duci să-L văd pe Logosul creator şi mântuitor al
lumii în apele de oglinzi ale slavei Sale.

în ultimul vers e vorba despre templele duhovniceşti ce
coborau pe norii strălucitori, spirituali şi pe care le-a văzut în
vedere dumnezeiască. In partea a doua a cărţii, se fac referiri
detaliate la aceste aspecte ale vederilor sale extatice.

93. Slavă, lumini, în trup te înfioară;
Surâs din cer, sclipirile zăpezii,
Te poartă-n har în Soarele amiezii
Mirelui dar, părelnică fecioară 134 ..

133 în manuscris era cu majusculă.

134 Ibidem.

82

Lumina dumnezeiască, luminile descoperirilor şi ale
înţelegerii, ce s-au arătat în trupul său, l-au înfiorat prin natura lor
dumnezeiască, l-au umplut de o mare iubire şi dulceaţă
dumnezeiască dar şi de o teamă şi de o cutremurare sfântă a
inimii şi a sufletului.

Ce a primit şi a văzut, a fost un „surâs" plin de iubire şi de
măreţie, din cerul Sfinţilor lui Dumnezeu şi al sfinţeniei.

„Sclipirile cele pure" ale curăţiei şi ale îndumnezeirii, care
l-au purtat în harul Sfântului Duh, în Hristos Dumnezeu, în
amiaza cea mai înfocată şi dogoritoare a vederii Lui.

Cel curat şi îmbogăţit de lumina dumnezeiască şi de vederi
şi înţelegeri minunate şi dumnezeieşti e un dar sau se aduce în
dar Mirelui ceresc, în schimbătoarea şi mereu noua, lumină
dumnezeiască.

297. - Cetate sfântă-n sfântă feciorie -

Purtând veşmântul valurilor mării,

Locaş iubirii şi neîntinării

De frumuseţea Mirelui. . .mai vie! .

Sfânta şi dumnezeiasca împărăţie a Cerurilor, în sfântă
feciorie şi puritate dumnezeiască, poartă veşmântul valurilor
dumnezeieşti, ale mării de lumina dumnezeiască. Ea este locaş
veşnic al iubirii, al curăţeniei şi al purităţii dumnezeieşti.

Datorită frumuseţii lui Hristos Dumnezeu, pe care o văd în
inima mea şi, în Sfântul Duh, în tot cerul, văd mai vie împărăţia
Lui, mai pură, de negrăit.

301 . Un nou pământ şi ceruri mi s-arată
Vădit şi mai temeinic decât huma. . .
Iar sufletele trupuri şi-iau acuma,
Lumină din lumină preacurată.

83

Primul vers vorbeşte despre ce i s-a arătat în vedere
duhovnicească.

Sfântul Isaia: „Eu voi face ceruri noi şi pământ nou" (îs.
65,17), loc care era unul profetic pentru Sfântul Nicolae Cabasila,
pentru că vedea aici o profeţire a Sfintei Fecioare Măria.

Sfântul Ioan: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou" (Apoc.
21, 1), cu referire la viitoarea transfigurare, prin slava lui
Dumnezeu, a întregii creaţii.

Acest univers transfigurat, văzut mai înainte, prin Sfântul
Duh, este, pentru omul înduhovnicit, mult mai înţeles şi mult mai
statornic decât universul trecător de acum.

Iar sufletele, îşi iau „trupuri" de lumină, în această vedere
minunată dumnezeiască, căci „cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei
cereşti" (I Cor. 15,48). „Trupuri" de lumină din lumina
preacurată şi dumnezeiască a Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

305. Dulci zările respiră, se-mpânzesc
Verde, roz-alb ca florile răpite,
De-un vânt uşor, miresme pribegite,

1TC

Privind la îngeri , sfinte poposesc. . .

în Duhul Sfânt văd dulcile zări ale luminii dumnezeieşti
cum respiră, cum se-mpânzesc, având culoarea verde, apoi roz-
alb, ca florile „duse", răpite de un vânt uşor duhovnicesc. Sunt ca
nişte miresme, „care călătoresc de colo-colo" 136 în vedere
duhovnicească.

Aceste creaţii ale luminii dumnezeieşti, privind la îngerii
din cer, se opresc, poposesc într-un mod sfânt, şi la cel care le
vede în Duhul Sfânt.

3 09 .... S fânt . . . Duhul S fânt ne poartă
ca să ştim,
Ne murmură în pânze la corăbii. . .

135 Fără majusculă în manuscris.

136 îmi spune Dumnezeiescul Ilie.

84

Cu sufletele suliţe şi săbii

Spre frumuseţea cerului ţintim! . . .

în mod sfânt şi duhovnicesc, Duhul Sfânt ne poartă ca să
ştim toate, „ne învaţă toate şi ne aduce aminte despre toate, cele
spuse de Hristos Dumnezeu" (In. 14, 26), pentru că „Dumnezeu
toate le lucrează, spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu"
(Rom. 8, 28).

Duhul Sfânt ne murmură în pânzele corăbiilor sufletelor
noastre, ca să mergem mai departe, cu „străpungeri şi săbii

1 17

cercetătoare" ale sufletului, căci ţinta creştinilor ortodocşi e
cerul, frumuseţea cerului, cea veşnică şi nepieritoare.

313. Din dorul viu, din calea-ndepărtării
Cuvântul, Tatăl înapoi ne cheamă
Şi dragostea de fecioria mamă,
Şi-albaştrii îngeri 138 ai însingurării.

Prin dorul viu al dragostei dumnezeieşti suntem chemaţi,
„din calea (în care eşti) departe de Dumnezeu" 139 , de Dumnezeu
Fiul, de Dumnezeu Tatăl, Care ne cheamă înapoi la El.

„înapoi" ne cheamă şi dragostea de starea de feciorie, de
puritate, care e mamă a sfinţeniei, precum şi „îngerii care sunt
singuri" , în albastrul credinţei lor. Aşa îi vedea, ca albaştri, în
extaz.

„Numai însingurându-te descoperi îngerii", mi-a spus într-
o zi, învăţătorul de Dumnezeu.

317. Ne stăvilirea spiritului pur
Rodeşte în adâncul nefiinţei;
Te simt în mine reazăm al voinţei

137 Ibidem.

138 în manuscris e fără majusculă.

139 Altă expresie a sa, din convorbirile referitoare la versurile acestea.

140 Ibidem.

85

Şi al rotirii lumilor în jur.

141

Puterile duhovniceşti nestăvilite ale „spiritului purificat"
primeşte în ele, de la Duhul Sfânt, noi vederi dumnezeieşti, care
apar din „adâncul nefiinţei", de undeva, de la Dumnezeu, deşi, la
o anumită etapă a vederii dumnezeieşti nu te aştepţi la ce vine
după, la ce urmează...

Şi, la propriu, Fericitul Ilie îmi vorbea despre cum începea
o vedere dumnezeiască, despre ce conţinea, pentru ca, deodată,
dintr-un punct al zării de lumină dumnezeiască, pe care o vedea,
să se deschidă un alt orizont, un alt cer, mult mai mare,
imprevizibil şi de necuprins, care ieşea... din nimic, dar, de fapt,
era tot născut de slava lui Dumnezeu. Pentru că nu poţi să
presupui ce îţi va da Dumnezeu. Spre ce vedere te va duce.

Pe Tine, Dumnezeule Tată, Te simt în mine sprijin şi tărie
a voinţei mele şi a rotirii lumilor din jur. A rotirii lumilor
duhovniceşti din jurul tronului Dumnezeirii.

321. Sfinţită-n Duh făptura se-nmulţeşte,
Lumina Ta în mine e ca vinul

Şi Trupul Tău e Pâinea , e seninul. . .

Cresc fiii Tăi, Dumnezeirea creşte

A A 1 AA

In Duhul Sfânt, „împărăţia Cerurilor se-nmulţeşte" . Se
referă la lumina dumnezeiască care creează, arată, prezintă noi
conţinuturi dumnezeieşti celui care o vede în mod extatic.

Lumina Ta dumnezeiască, Doamne, e ca vinul de
ameţitoare („vin... am băut": Cânt. Cânt. 5, 1).

A se vedea exegeza Sfântului Grigorie de Nyssa la
cuvântul vin în comentariul său la Cântarea Cântărilor.

Iar Trupul Tău cel Sfânt e Sfânta Pâine a Euharistiei, e
împăcarea sufletului şi a trupului, prin care cresc fiii Tăi,

141 Expresie a sa.

142 Fără majusculă în manuscris.

143 Ibidem.

144 Expresie a autorului.

86

Doamne şi îndumnezeirea lor creşte, căci „există o creştere în
Duh" 145 , în Duhul Sfânt, nesfârşită.

145 Ibidem.

87

II

- Spre Dumnezeu

325. „Roată de foc 146
In cer se roteşte...
Lumina fără loc
In veci mântuieşte. . .".

E vorba, în primele două versuri, de o vedere
dumnezeiască, în care a văzut roţi de foc, care se roteau... şi, cu
timpul, a înţeles că acelea erau formele simbolice sub care a
văzut Puteri cereşti.

Lumina dumnezeiască care nu are un loc, pentru că ea
cuprinde toate, se vede în extaz ca fiind fără margini şi ea ne
mântuie si acum si în veci.

329. Treime Sfântă, sfântă-mpărtăşire,
Dumnezeire, îndumnezeire.

1 Al

Triunghiul, Crucea , Duhul porumbel,
îngeri şi fii asemeni întru El.

Prea Sfântă Treime, Care faci sfinţi şi dumnezei după har,
prin împărtăşirea harului Sfântului Duh!

Dumnezeire Prea Sfântă, Care îndumnezeieşti pe cei care
vor şi se silesc pentru mântuirea lor.

Tată, Fiu şi Sfânt Duh Dumnezeu, pe Sfinţii îngeri şi pe
cei îndumnezeiţi, îi văd asemenea întru Tine.

146 Ca şi în cazul poemului anterior, strofa de aici este strofa motou a poemului.

147 în manuscris nu era cu majusculă.

88

333. Lumina neclintită de oglindă,

Uimirea minţii, oare s-o cuprindă ?!
Făpturile ce nu le prididesc,
îngeri pe nori şi zorii II vestesc!...

Lumina dumnezeiască, care se arată neclintită, ca o
oglindă care mereu străluceşte, se descoperă, se face cunoscută în
Duhul Sfânt, prin ceea ce ea creează şi de care sufletul se
împărtăşeşte cu nesaţ.

Dragostea, bucuria, pacea şi uimirea împlinitoare, pe care
o simte mintea atunci, poate oare să cuprindă vederea a ceea ce
se vede în lumina dumnezeiască? !

Făpturile cereşti cărora „nu le fac faţă" 148 prin mulţimea lor
şi îngerii pe care îi văd pe norii duhovniceşti, cât şi zorii luminii
dumnezeieşti, îl vestesc pe Dumnezeu, pe Dumnezeul Cel peste
toate.

337. Pe inima topită în amiezi

Din Soarele iubirii curg zăpezi.
Miresme care fumegă în flori,
Blânde furtuni de fulgere-viori.

Pe inima topită „în lumina cea mai intensă" 149 a vederii
luminii dumnezeieşti. Pe această inimă curată şi îndumnezeită,
din Dumnezeul iubirii şi al milostivirii curg zăpezile
duhovniceşti ale luminii dumnezeieşti.

Punctele de suspensie ne lasă cugetul, ca să se înalţe, la
ceea ce cuvintele, nu pot reţine.

Miresmele luminii dumnezeieşti fumegă, se arată celui
curat şi înduhovnicit ca purtătoare de multă viaţă şi putere
duhovnicească, care, deşi apar imediat pentru cel care le vede,
sunt deja înflorite, sunt deja pline de o matură bogăţie

148 Comentariul autorului.
149 Ibidem.

89

dumnezeiască, de o desăvârşită plinătate a realităţilor
dumnezeieşti.

Sub forma „blândelor furtuni" duhovniceşti erau văzute de
către acesta, în extaz, miresmele luminii dumnezeieşti.

„Fulgerele" şi ceea ce Dumnezeiescul nostru Părinte
numeşte „viori ale Duhului" sunt vederi duhovniceşti personale.

341 . Lumina ce ţâşneşte din havuz
Din depărtări mi-adie în auz. . .
. . . Surâsul dulce al viului izvor. . .
Vine-adumbrit de-al îngerilor 150 zbor.

Lumina dumnezeiască ce ţâşneşte din „havuzul" Prea
Sfintei Treimi, în mod tainic, simplu şi dumnezeiesc, deşi nu ştiu
cum şi la ce distanţă duhovnicească se petrece. Această „ţâşnire"
dumnezeiască o aud în duhul meu, în vedere duhovnicească.

Aud „surâsul dulce" al ţâşnirii. „Ca la Sfântul Ilie" 151
Prorocul: „adiere de vânt lin" (III Regi 19,12). El vine de la Prea
Sfânta Treime, de la Izvorul vieţii şi al nemuririi. Acesta vine
„adumbrit de Duhul Sfânt" şi de-al îngerilor zbor ceresc.

Ultimele două strofe prezintă realităţi adânci, profunde. Eu
nu fac decât să subliniez unele linii trasate de curatul văzător al
acestor lucruri negrăite.

Pentru cei care nu le cunosc în mod direct, unele
aprofundări li se va părea, cu siguranţă, curioase şi exagerate.

însă cei care pot da mărturie, în cunoştinţă de cauză,
despre conţinutul vederilor dumnezeieşti, ştiu că nu se spune
despre acelea, decât foarte puţin din măreţia şi forţa lor
dumnezeiască.

345. Că uneori, parcă uitând pământul,

150 Fără majusculă în manuscris.

151 Comentariul autorului nostru.

90

Furat de cânturi îi 152 aud cuvântul,

Mă simt în Duh şi văd prin Duhul Sfânt. . .

. . . Sui în lumină veşnică şi cânt ! . . .

In anumite momente, de atâta râvnă şi evlavie
dumnezeiască, parcă uit că port trup, parcă uit că sunt pământ. Şi
spre El mă înalţ cu cânturi şi rugăciune plină de adoraţie, de dor
nespus încât, de-odată, fără să-mi dau prea bine seama, II aud, Ii
aud cuvântul sau aud cuvintele cereşti.

Poate e o aluzie la ziua în care, în extaz, a auzit rugăciunea
„Tatăl nostru", rostită de Puterile cereşti.

In această stare mă simt trăind şi înţelegând în Duhul Sfânt
şi tot ceea ce văd, văd prin şi în Duhul Sfânt.

In lumina dumnezeiască, cu suişuri în inima mea (Ps. 83,
6), Ţi-am cântat Ţie, Dumnezeul meu şi „s-a bucurat inima mea"
(Ps. 72, 21) de Tine.

349. Din Duh născut, de Tatăl înfiat,
Lumină-n cer Cuvântul m-a' nălţat,
In sânul Său la curtea împărătesei,
Nuntaş dumnezeirii şi Miresei.

Sunt născut din Duhul Sfânt iar Dumnezeu Tatăl, dacă
Duhul Sfânt „mărturiseşte împreună cu duhul meu, că sunt fiu al
lui Dumnezeu" (Rom. 8, 16), mă arată fiu al Său după har,
„împreună moştenitor cu Hristos Domnul (Rom. 8, 17).

Dumnezeu Cuvântul m-a înălţat, prin neînţeleasa şi
neştiuta Lui iconomie, la vederea luminii dumnezeieşti din cer şi
în lumină, fără să ştiu cum, mă văd şi eu lumină.

Cu Dumnezeu Cuvântul şi cu împărăteasa cerului şi a
pământului. Căci Prea Curata e împărăteasa, deşi, pentru
învăţătorul, poate avea şi alte semnificaţii.

152 Fără majusculă în manuscris.

91

Sunt nuntaş al veseliei veşnice şi de nedescris. Al vederii
lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Sale Maici şi al împreună-
petrecerii cu toţi Sfinţii de oricând şi de pretutindeni.

353. Eu te-am 153 iubit lumina mea din cer.
Tu m-ai primit, în duh şi adevăr.
Te-aud, te văd şi te privesc în faţă
Iubire, Har, Creaţie şi Viaţă...

O, iată glasul iubirii sale pline de dor! „Eu te-am iubit",
adică eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă - omeneşte vorbind -
ca să-ţi fiu propriu ţie, lumină dumnezeiască!

Lumina mea din cer, te-am iubit şi te-am dorit şi după
curăţia, sfinţenia şi desăvârşirea ta tânjeşte sufletul meu şi inima
mea de-a pururi. Cei care sunteţi prinşi de acest dor şi foc
dumnezeiesc, continuaţi acest drum! Sfinţii au călcat pe el şi,
acum, sunt în bucuria cea negrăită şi netâlcuită!

Iubirea mea a fost primită de Tine, Doamne, prin curăţia şi
nepătimirea mea, în duh şi adevăr, adică duhovniceşte şi în
sfinţenia adevărului şi a dreptei înţelegeri!

Astfel am trăit lumina dumnezeiască! Duhovniceşte şi de
neînţeles, te aud şi te văd şi te privesc în faţă, lumină
dumnezeiască, adică sunt conştient şi percep cu toate simţurile
duhovniceşti, măreţia şi bogăţia necuprinsă a creaţiilor tale
veşnice şi dumnezeieşti.

Căci Tu, Doamne, mi te descoperi mie ca iubire veşnică şi
nesfârşită, ca Cel care mă umpli de har sfinţitor şi dumnezeiesc.
Ca o creaţie nesfârşită şi necreată şi ca viaţă adevărată şi
netrecătoare este slava Ta pentru mine.

357. Cu cât mai mult de neguri mă dezleg
Făpturile în cer mi se aleg

153 Forma neaccentuată a pronumelui personal de persoana a Ii-a sg, în manuscris, era cu
majusculă.

92

Şi Duhul prisoseşte că n-am mări,
Ca să cuprind minunile din zări.

Pe cât mă dezleg de patimi şi de legăturile păcătoase, pe
atât văd înlumina dumnezeiască, şi mai conturate, făpturile şi
realităţile cereşti, pe care mi le descoperă Dumnezeu.

Şi aceasta se întâmplă, pentru că harul Duhului Sfânt, care
nu se dă cu măsură, prisoseşte în mine, deşi „n-am mări", adică
„n-am posibilităţi (de deschidere a inimii) întinse ca marea" 154 şi
de aceea nu pot să cuprind cu totul minunile pe care le văd, în
Duhul Sfânt, în zările spirituale.

361. Şi n-am puteri, nici cântecul mai verde,
Făptura mea-n Făptura Lui se pierde;
In bucurii şi în culori plăpânde
Plutesc prin mine darurile blânde.

O, n-am puteri sufleteşti mai multe şi cântecul mai verde şi
mai viu şi mai aprins de iubire! Cel care II vede pe Dumnezeu nu
se simte niciodată împăcat cu starea şi cu dorinţa lui pentru
Dumnezeu.

Oricât de mult ar iubi, simte şi vede că mai e loc şi pentru
mai mult. O, nu Te iubesc atâta, pe cât simt că vreau! De atâta
iubire, adusă de vederea luminii dumnezeieşti, fiinţa mea se
„pierde" în lumina dumnezeiască.

S-a folosit „Făptura Lui", nu în sensul de Fiinţa lui
Dumnezeu ci de lumina dumnezeiască, făcându-se astfel o
legătură de nuanţă lexicală, care arată comuniunea între omul
înduhovnicit şi Dumnezeu, Cel care este adorat de acesta şi în
Care omul nu piere prin dizolvare în esenţa Dumnezeirii, ci
„piere" ca dorinţă proprie şi egoistă, în timpul extazului, în
vederea Sa.

154 Comentariul autorului.

93

Voia omului se pune în acord direct şi plin de iubire cu
voia lui Dumnezeu, care se face cu el şi în el.

în conducerea mea de către Duhul Sfânt, în extaz, simt şi
trăiesc duhovniceşte, bucuriile vederii luminii dumnezeieşti şi a
culorilor ei plăpânde şi preacurate.

Şi atunci simt şi văd plutirea prin mine, în harul Duhul
Sfânt, a darurilor ei blânde şi îndumnezeitoare.

365. Inima vieţii, din altar Hristos 155
Ne rodeşte-n inimi cerul luminos,
Slava umple golul, rănile mereu;
Creşte împărăţia întru Dumnezeu !

Centrul, fiinţa, inima vieţii noastre duhovniceşti e Hristos
Domnul şi tot Hristos Dumnezeu, pe sfintele altare ale Bisericii
Ortodoxe, e Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care îşi dă preacurat
Trupul Său şi scump Sângele Său, spre iertarea păcatelor şi spre
viaţa de veci 156 .

Hristos Dumnezeu e Cel care rodeşte în noi, prin Duhul
Sfânt, în inimile noastre, cerul vederii luminii dumnezeieşti.

Slava dumnezeiască, umple mereu, golul sufletului care
tânjeşte după iubirea dumnezeiască şi rănile provocate de căderi
sau de torţionari.

Creşte împărăţia Cerurilor dintru puterea lui Dumnezeu şi
întru voia şi sfinţenia lui Dumnezeu.

369. Nu erai în mine, eram gol şi orb! . . .
Azi cobori la mine, în privire Te sorb;
Zămisleşte-mi iazul dulcii 157 feciorii,
Să-nfloresc în trupul sfintei veşnicii!

155 în manuscris: Christos.

Rugăciunea a 12-a, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Rănduiala pregătirii pentru
împărtăşirea euharistică.

Idem: dulcei.

94

Când nu erai în mine, Hristoase Dumnezeule, eram gol de
îmbrăcămintea Duhului Sfânt şi nu vedeam, mai presus de
vedere, prezenţa luminii veşnice şi îndumnezeitoare!

Azi, când la mine cobori, cu toată fiinţa sufletului meu, Te
sorb şi te mănânc pe Tine, Băutura bucuriei, Pâinea vieţii, Vinul
nemuririi, Apa vieţii şi Izvorule neînceput, nesecat şi pururea viu,
al Vieţii celei veşnice!

Doamne, izvorăşte-mi, adu-mi la viaţă, zămisleşte-mi,
iazul sau „lacul dulcei feciorii" 158 - căci „şi eu sunt o parte din
această feciorie" 159 - ca să înfloresc şi eu în veşnicia cea sfântă a
Sfinţilor Tăi şi veşnic să mă bucur de nesfârşita Ta frumuseţe şi
iubire şi curăţie netrecătoare.

373. Mă ridic în Duh 160 , în abur subţire,
In misticul trup-altar, mănăstire -
Şi Te simt în sânul cald şi fecioresc,
Soare viu din slava Tronului ceresc ! . . .

Spre Tine, Doamne, vin în Duh, în aburul „străveziu şi
luminos" 161 şi curat, al rugăciunii neîncetate, pentru că trupul
meu jertfeşte jertfă de laudă Ţie, Veşnicului Dumnezeu, zi şi
noapte.

Inima mi-a devenit altar iar trupul meu biserică, mănăstire
a Sfântului Duh, în care mintea, aduce pe jertfelnicul inimii,
jertfă bine primită şi bine mirositoare, Prea Sfintei şi de viaţă
făcătoarei Treimi.

Pe Tine, Hristoase, Domnul şi Dumnezeul meu, în inima
mea încălzită de Duhul Sfânt şi curăţită tot de Duhul Sfânt, Te
simt şi Te laud şi Te măresc şi neîncetat mă rog Ţie, o, Soare Viu
şi pururea fiitor, Cel care, împreună cu Tatăl Cel fără de început
şi cu Duhul Cel de viaţă făcător, eşti închinat şi mărit, acum şi
pururea şi-n vecii vecilor. Amin!

158 Comentariul autorului.

159 Ibidem.

160 în manuscris era fără majusculă.

161 Comentariul autorului.

95

IV

Mireasa Vieţii l

62

377. Când trupul e templu
In Duhul contemplu 163 .

Când trupul meu e templu al Duhului Sfânt în şi prin
Duhul Sfânt contemplu.

379. Din negură s-o rup
Binecuvânta Avva!
Iubitei mele-n trup
Bisericii dă-i slava.

în ciuda acestei mari depărtări a ei faţă de mine
binecuvintează, Părinte Ceresc, să rup / să apuc/ să văd împărăţia
Cerurilor, pentru că eu nu pot să o văd fără binecuvântarea şi
ajutorul Tău cel prea iubitor.

Aceste două versuri ultime de aici pot primi două
interpretări: ori referindu-se la împărăţia Cerurilor ori la Sfânta
Biserică văzută.

Cum continuarea versurilor nu admite a doua interpretare,
trebuie să înţelegem că împărăţia Cerurilor stârneşte iubire şi este
iubită şi ea este aşteptată tot mai deplin, deşi e trăită, încă de
acum, în trupul său.

împărăţia Cerurilor, cea din lăuntrul nostru, e trăită efectiv
de văzătorul ei, încă fiind trup. însă faptul că acesta e fiu intim,
viu al Sfintei Biserici, nu îşi arogă sieşi slava, ci Sfintei Biserici
Ortodoxe, al cărei mădular, alături de mulţi alţii, el este (I Cor.
12, 27).

162 Fericitul Ilie îmi spunea adesea, că Mireasa de aici este împărăţia lui Dumnezeu.

163 Primele două versuri de aici sunt motoul poemului.

96

383. Dă-i duhul de argint
Şi harul bucuriei,
La sânul ei s-aprind
Dulceaţa fecioriei.

împărăţiei Cerurilor, pe care o simt în mine - spune
învăţătorul - Doamne, dă-i duhul de argint, duhul „strălucitor şi
pur" 164 şi harul bucuriei duhovniceşti, adică să o văd şi să o simt
în acest fel şi să mă desfăt de ea cu prisosinţă.

Şi la sânul ei, adică împreună cu ea sau din ea să aprind în
sufletul şi trupul meu dulceaţa cea prea aleasă a fecioriei, a
nevinovăţiei, a curăţiei desăvârşite.

Pentru Privitorul celor cereşti şi de taină, fecioria e o
virtute mult iubită şi dorită de acesta şi ea trebuie înţeleasă ca
stare deplin harismatică, adusă şi trăită înlumina dumnezeiască,
fără de care nu poţi cunoaşte curăţia inimii şi starea de a fi înger
în trup.

387. Ca să primesc prin ea
Lumina în făptură,
S-o simt în mine a mea:
Fecioară, vieţii gură...

E posibilă vederea lui Dumnezeu, pentru că cei curaţi cu
inima văd pe Dumnezeu (Mt. 5, 8). Starea fecioriei preafericite,
ne aduce lumina dumnezeiască în făptură, în fiinţa noastră şi o
putem vedea într-un mod de neînţeles pentru noi.

Fericitul văzător al luminii dumnezeieşti vrea să simtă în
el, mereu, împărăţia Cerurilor, ca aparţinând lui, fapt pentru care,
arată şi cum e împărăţia Cerurilor sau cum se poate simţi ea şi
anume în stare de feciorie duhovnicescă, pentru că ea este a
„vieţii gură", adică „creatoare de viaţă" 165 .

164 Comentariul autorului.

165 Ibidem.

97

391. Azi, împărţită-n doi,
Fiinţa noastră una,
Să curgă în şuvoi,
Făpturi, spre zări, într-una.

La aceste două versuri, neştiind date suplimentare, sunt
nevoit să înţeleg numeralul „doi", ca expresie a Tainei Sfintei
Cununii, care face din doi un singur trup.

Cu alte cuvinte, învăţătorul se referă la soţia sa, cu care
constituie o singură fiinţă în Hristos şi pentru care, doreşte
aceeaşi împărăţie a Cerurilor.

Se descriu din nou, în puţine cuvinte, multe aspecte de
taină ale vederilor sale dumnezeieşti.

Imaginile vin „în şuvoi", pentru că lumina dumnezeiască e
necontenit creatoare de viaţă. „Făpturi" se văd în acest şuvoi,
făpturi dumnezeieşti, făpturi cereşti şi ele se succed într-una, spre
zări spirituale.

395. Ca să-nflorim în cer
Misterul ce ne paşte,
In Duh 166 şi adevăr
S -ajungem a cunoaşte.

Păstrând aceeaşi înţelegere, a încadrării în realitatea tainică
a Sfintei Cununii, versurile de faţă cer soţiei, ca să-1 urmeze în
trăirea duhovnicească a luminii dumnezeieşti, pentru ca misterul
ce-1 avem în noi şi ne conduce să înflorească în cer, adică să se
împlinească în mod extatic.

Pentru mulţi, „împărăţia lui Dumnezeu cea din lăuntrul
nostru" e un mister, dar dacă ne curăţim de patimi, inima noastră
înfloreşte în lumina dumnezeiască, în înţelegeri şi vederi neştiute
şi neaşteptate, care ne fac să înţelegem, tocmai atunci, cum
„misterul" din noi ne paşte, adică ne povăţuieşte spre înţelegere.

Când spune aici „Duh" se referă la Duhul Sfânt.

166 în manuscris era fără majusculă.

98

înţelese si trăite în harul Duhului Sfânt adevărurile
Mântuitorului Hristos ne fac să cunoaştem faptul, cum să ne
sfinţim viaţa.

399. Laudă-n veci, mărire Ţie 167 ,
Surâs alb dulce luminos,
In dăruire lui Hristos 168 . . .
. . .Cunună vieţii, veşnic vie !

Lui Dumnezeu I Se cuvine laudă în veci de către oamenii
Sfinţi sau care se sfinţesc iar Puterile cereşti aduc mărire Prea
Sfintei Treimi neîncetat, vrea să spună primul vers, pe când al
doilea prezintă lumina dumnezeiască în trei atribute distincte dar
care constituie un tot unitar.

Lumina dumnezeiască, pentru cel care o vede, e un surâs
dumnezeiesc: e iubirea lui Dumnezeu pentru acela. Ea este albă
la vedere, dulce la gustarea ei de către duhul nostru însetat de
iubirea dumnezeiască, şi luminoasă, strălucitoare, în revărsarea ei
în vederea negrăită în care o putem vedea.

Fiind „în dăruire" sau dăruit lui Hristos, cineva trăieşti
lumina dumnezeiască, ca pe o „cunună a vieţii", adică, ca pe o
încununare a tuturor nevoinţelor sale duhovniceşti.

Această cunună dumnezeiască e „veşnic vie", pentru că e
necreată şi netrecătoare şi ea împodobeşte pe Sfinţi, în împărăţia
lui Dumnezeu.

403. Fiorii armoniei Tale 169 ,

Ce te-mplinesc înmiresmând;
Sfântul mişcărilor veşmânt
Deschis în zori căilor Sale.

167 Ibidem. în ed. de la Piteşti a cărţii de faţă, de aici începe poemul Laudă Lui, pe când în
ed. de la Bucureşti, poemul e ca aici, toate strofele de la Laudă Lui fiind ale poemului
Miresa Vieţii, conform caietului manuscriptic Blue Eyes, pe care îl vom edita ulterior.

168 în manuscris: Christos.

169 în manuscris era fără majusculă.

99

Armonia luminii dumnezeieşti te umple de fiori, de trăiri
duhovniceşti. Tot ce vezi în lumina divină te umple de înfiorare
sfântă. Şi acest lucru te împlineşte, te bine înmiresmează. O
înaltă şi sublimă împlinire harismatică.

învăţătorul nostru a trăit o împlinire rară, aidoma aceleia
descrise de Sfântul Isaac Şirul: „Iar la taina aceea de după ea [de
după rugăciunea curată n.n.], de abia a ajuns unul din neam în

1 70

neam prin harul lui Dumnezeu"

Lui Dumnezeu I se cuvine toată slava, că a dat robului Său
aşa mare har.

în ultimele două versuri avem exprimări a unor lucruri de
taină. Veşmântul luminii necreate, această mare de lumină, adânc
fără fund perceput de spiritul uman în extaz e în continuă
mişcare.

O mişcare sfântă, sublimă, cuceritoare pentru omul
înduhovnicit. E o vedere cu ample acorduri în cel care o cuprinde
necuprinzând-o cu totul.

Vezi şi în acelaşi timp nu vezi totul. Cuprinzi şi totuşi,
imensitatea vederii îţi scapă. E mult prea mult pentru noi.

Ceea ce vede el, Sfântul văzător al acestor mari taine, e
numai începutul, deschiderea spre eternitatea vederii. El se află în
zori, la începutul căilor lui Dumnezeu, pentru că orice înaintare e
percepută mereu ca un început continuu şi nu ca un sfârşit.

în Dumnezeu noi trăim un prezent de-a pururi. înaintarea
în lumina Sa nu ne duce la plictiseală, la moleşeală sau saturaţie,
pentru că viul Său ne învaţă mereu ceva nou, ceva mai înalt, ceva
care ne face să înaintăm în viaţa duhovnicească.

E trăirea a ceea ce, Sfântul Grigorie de Nyssa, numea
epectază şi pe care o descria în Viaţa lui Moise, în felul următor:

„Marele Moise, urcând mereu, nu se opreşte niciodată din
urcuş, nici nu-şi pune vreun hotar sieşi în mişcarea spre înălţime,
ci, odată ce a pus piciorul pe scara care se sprijină de Dumnezeu,
cum spune Iacov, păşeşte pururea spre treapta de deasupra şi nu

170 Sfântul Isaac Şirul, în Filocalia Românească, voi. 10, trad., introd. şi note de Pr. Prof.
Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 174.

100

încetează niciodată să se înalţe, prin aceea că mereu descoperă

1 71

ceva deasupra treptei atinse în urcuşul spre înălţime"

407.Te-nalţi în frăgezimi cântării,
Pierdută-n duh şi limpezimi,
Mireasma Ta din adâncimi
Sărută marginile zării.

Lumina dumnezeiască se înalţă în el în timpul subtilităţilor
cântării. Ea îl inundă în mod intim. Se aprinde în fiinţa lui şi ea
naşte frăgezimi spirituale, acorduri cereşti.

Lumina dumnezeiască provoacă în el o cântare sfântă sau,
din plinătatea ei, poate cânta plin de veselie, înalt.

Când spune „pierdută", nu prezintă o stare de lipsă a
harului Duhului Sfânt, o absenţă a acestuia în el, ci o profunzime
a prezenţei harice a lui Dumnezeu, care naşte abisuri în suflet, o
imensă percepere a limpezimii vieţii dumnezeieşti.

Cântarea inimii pline de har e „pierdută" în spirit, în duh.
Ea vine din adâncimile insondabile ale fiinţei noastre îmbibate de
Duhul Sfânt. Frăgezimi şi limpezimi dumnezeieşti trăite doar de
cei curaţi cu inima.

Experiată direct, a 6-a fericire (Mt. 5, 8) capătă o
concreteţe interioară. Inima curată vede, contemplă slava lui
Dumnezeu şi această vedere dumnezeiască înseamnă a-L vedea
pe Dumnezeu.

Nu văd fiinţa lui Dumnezeu - căci aceasta „este cu totul
incomprehensibilă şi incognoscibilă" 172 - ci, pe „cele în legătură
cu natura Sa" , care sunt în jurul Său, adică lumina
dumnezeiască.

Mireasma harului dumnezeiesc izvorâtă din adâncimile
fiinţei Prea sfintei Treimi sărută dimensiunile, marginile vederii
sale în Duhul Sfânt.

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârşirea prin virtute,
Scrieri, Partea I, în col. PSB, voi. 29, trad. de Pr. Ioan Buga, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1982, p. 91. i.

172 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. a IlI-a , col. „Mari scriitori creştini", trad. de
Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 19.

173 Idem, p. 20.

101

„Marginile zării" sunt cuprinderea spiritului său, cât putea
el să cuprindă ivorârea continuă a harului dumnezeiesc.

Avem margini în cuprinderea harului, a luminii necreate.
Sensibilitatea Poetului mistic exprimă limitele proprii, ca pe nişte
margini, care sunt sărutate de către har.

Harul era văzut ca o mireasmă, care izvora cu învolburare,
fără a fi perceput, în această vedere preadumnezeiască, Izvorul

•174

msuşi .

411. Adâncul mării Tale-n valuri
Când bântuit e de furtuni,
In palme sfinte îl aduni,
In nori şi ploaie către maluri...

Adâncul mării Tale de lumină dumnezeiască mi-1 arăţi,
Doamne, în valurile vederilor mele mistice. Furtunile
desemnează modul spumos, furtunos, cu multă bogăţie
dumnezeiască, în care vedea lumina dumnezeiască.

Adesea îmi vorbea despre furtunile, turbioanele de lumină
dumnezeiască din timpul vederilor sale mistice, adică a şuvoiului
de multe imagini dumnezeieşti pe care îl recepta în timpul
descoperirilor sale sfinte.

Tu, Doamne, îmi dai mult, prea mult pentru mine! îmi dai
să văd prea multe, dar tot din cauza Ta, a palmelor Tale sfinte,
adică cu îngăduinţa Ta, cu ajutorul Tău, reţin, când sunt la
malurile vederilor mistice, adică când ele se termină, ceea ce Tu
mi-ai arătat în norii şi în ploaia de lumină a slavei Tale.

415. Izvorul vieţii, Apa vie,

Din carul tras de Heruvimi,

In laudă de Serafimi,

Stă-n Prunc la sânul Tău, Mărie!...

174 Până la pagina de aici cartea a fost scrisă în timp, fără precizări ale datelor când am scris
la ea, pentru că, până acum ne-am axat, în mod exclusiv aproape, pe transcrierea caietelor
sale manuscriptice. De acum încolo comentariile la cartea de faţă şi comentariile la cărţile
ulterioare dedicate Dumnzeiescului Ilie, Părintele nostru, au fost scrise începând cu data de
20 ianuarie 2010.

102

E o vedere extatică de la un cap la altul, pentru că Izvorul
vieţii şi Apa vie e Hristos Dumnezeu, pe care L-a văzut peste
Heruvimi si lăudat de Serafimi.

Insă El, Cel mai presus de toate Puterile cereşti şi lăudat de
către ele, este Cel născut din Fecioară, din Prea Curata Fecioară
Măria şi Care a supt la sânul ei.

419. Si Pruncul e în sân la Tatăl
Şi Tatăl pururea în El
Şi fiii Săi, în Duh, la fel,
In sân de veşnicii, la Tatăl!...

Cel Care S-a născut din Fecioară, sub vremi, e Cel mai
presus de timp, pentru că e născut din Tatăl mai înainte de toţi
vecii, Cel care este deofiinţă cu Tatăl şi niciodată nu Se desparte
de Tatăl, cu Care are în comun dumnezeirea, fiind în sânul
Tatălui (In. 1, 18).

Şi Tatăl este pururea cu Fiul, pentru că „Tatăl este în Mine
şi Eu în Tatăl" (In. 10, 38). Iar dacă vom rămâne în ascultare de
Dumnezeu, ne spune Sfântul Ioan, „veţi rămâne şi voi în Fiul şi
în Tatăl" (I In. 2, 24).

Pentru că cei care sunt fiii Tatălui (Mt. 5, 45) sunt prin
Hristos întru Duhul Cel Sfânt. Iar iubirea lui Dumnezeu e iubirea
„cea întru Duhul" (Col. 1 , 8) Sfânt, care ne face pe toţi să fim una
întru Dumnezeul nostru treimic.

Pentru că El vrea „ ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte,
întru Mine si Eu întru Tine, asa si aceştia în noi să fie una" (In.
17, 21), lucru pe care îl spune ultimul vers al strofei de faţă.

423 . Domn peste vremi şi peste gânduri,
Peste vârtejul creator,
Dumnezeu Fiu, Cuvântător
De ceruri noi şi noi pământuri!...

103

Dumnezeu Cuvântul e Domnul peste timp şi peste
gândurile oamenilor celor credincioşi, pentru că El domneşte în
noi, robii Săi.

El domneşte peste gândurile tuturor, pentru că ştie gândul
tuturora, dar Se odihneşte în cei care îl iubesc pe El, potrivit
Apoc. 3, 20: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul
Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu
Mine".

Dar de la El vine şi vârtejul creator de noi şi noi
conţinuturile ale luminii dumnezeieşti. De la El vine tot ceea ce
vedem în slava Sa.

El, Dumnezeu Logosul, Dumnezeu Cuvântătorul, Care „a
zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit" (Ps. 32, 9).

El creează în slava Sa necreată noi si noi simboluri si
vederi pentru noi, cei care ne îndumnezeim şi ne face să fim
pământuri noi, ale dreptăţii şi ale păcii, întru care locuieşte
Dumnezeu.

Totodată, ultimul vers, e o trimitere la vestea cea mare a
transfigurării creaţiei prin Hristos Dumnezeu, când se va împlini
profeţia de aici: „şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul
cel dintâi si pământul au trecut; si marea nu mai este" (Apoc. 21,

1).

104

Mirii nuntii cereşti

427. în suflete şi trupuri 175
Preamăriţi

5

Pe Dumnezeu
Si fiţi

5 5

Iubirii ruguri!

Să îl preamărim pe Dumnezeu în iubirea noastră plină de
asceză, pentru că aceasta este preamărirea autentică a lui
Dumnezeu în sufletele şi în trupurile noastre.

Să fim ruguri de iubire pentru El, curăţindu-ne pe fiecare zi
de patimi.

432. De frumuseţe creşteri suntem, zbor,

5 5 7 7

Prin Duhul Sfânt o strălucire pură...
...Şi cum plutim, în joc izbăvitor,
Abisele, cărările ne fură...

întru slava Ta, Doamne, de atâta frumuseţe dumnezeiască
câte ne dai să vedem suntem creşteri continue, gigantice, în viaţa
cu Dumnezeu si avem avânturi ascetice fără saţiu.

5 5

Prindem aripi văzându-Te pe Tine, Viaţa noastră! Ne
facem străluciri pure, duhovniceşti întru slava Ta, pentru că
devenim si noi lumini întru lumina Ta.

5

întru vederea slavei Tale, Doamne, plutind în vederi
dumnezeişti de tot felul, pe care ni le dărui, din multa Ta iubire
faţă de noi, trăim cu mare exaltare acest joc, această împreunare
izbăvitoare, mântuitoare cu slava Ta.

175 Strofa motou a poemului.

105

Şi pe măsură ce suntem în slava Ta ne fură vederea
abiselor, vederea tainelor Tale, cărările Tale cele neumblate.

Suntem atraşi, de către Tine, Dumnezeul mântuirii noastre,
la noi si noi vederi dumnezeieşti, mult mai tainice, mult mai
grele, pentru care ne dai să înţelegem, că avem nevoie de o
sfinţire şi mai mare a persoanelor noastre.

Ne tragi spre o sfinţenie şi mai mari arătându-ne că nu
suntem capabili să le înţelegem pe acelea, pe care Tu doar ni le
întrezăreşti vederii noastre.

436. - Iubite, ţie, farmecele mele,
Oglinzi de ceruri în privirea ta
Şi dorurile: împliniri spre stele,
Copiii, noaptea, ne vor lumina.

Se iniţiază un dialog între lumina dumnezeiască şi fericitul
ei văzător, care este cel care o iubeşte. Farmecele luminii
dumnezeieşti sunt toate cele pe care le contemplăm în vederea
extatică.

Formele dumnezeieşti văzute în slava dumnezeiască sunt
oglinzile versului al doilea. Oglinzile, lucrurile dumnezeieşti care
ţi se arată ca nişte oglinzi de diverse mărimi, profunzimi sunt în
privirea duhului tău, cel care le vede în slava Treimii.

Acestea, vederile cereşti, sunt doruri de împlinire
dumnezeiască. Te fac să câţi spre stele, spre veşnicie.

Iar copiii duhovniceşti ai luminii dumnezeieşti, pe care tu,
iubitul meu, îi vei face prin predicarea acestor vederi suprafireşti,
dumnezeieşti, ne vor predica altora, vor vorbi despre mine şi
despre tine.

Ne vor vesti în noaptea acestei vieţi, în mijlocul celor care
le neagă, pentru că nu le ştiu sau pentru că le e lene să fie
adevăraţi ortodocşi, adică să se curăţească de patimi, pentru ca să
fie si ei: văzători de Dumnezeu.

440. Cădelniţă iubirii pe pământ,

Un singur trup spre Rai, cu două porţi:

106

Mire-mireasă: naşterii veşmânt,
Să ne privim din fii şi strănepoţi...

Şi aşa a fost Fericitul Ilie pe pământ: o cădelniţă a iubirii,
care a ars şi s-a consumat în rugăciune, în studiu, în străduinţa de
a-i ajuta şi de a-i înălţa pe cei împătimiţi în chip şi fel.

De fapt asta e definiţia creştinului conştient de demnitatea
sa eclesială: să fie un om viu, aprins cu duhul, plin de nevoinţă şi
de cunoaştere, de întrajutoare şi de sacrificiu.

Versurile 2 şi 3 se referă şi la unirea sa cu lumina (el
mirele şi ea, lumina, mireasa inimii sale), dar şi la el şi soţia sa,
pe care a iubit-o enorm toată viaţa şi cu care şi-a dorit să fie
pentru veşnicie.

Un trup cu două porţi e căsătoria. Din doi ne facem una în
Hristos Dumnezeu. Şi sensul nostru, al celor căsătoriţi, e Raiul, e
comuniunea, e iubirea veşnică.

Ne naştem pentru viaţa veşnică şi în cuplu şi singuri, adică
în celibat sau în văduvie sau în monahism.

Iar fii şi strănepoţii lor ar fi fost o eventuală descendenţă
pe linie trupească. Insă acum putem vorbi despre noi, cei care îl
iubim şi îl vom iubi pe Fericitul Ilie, ca despre fiii şi strănepoţii
săi.

Si edităm cărţile sale cu acest dor, cu dorul său de-o viată,

5 5 1 5 1

acela de a-i umple de multă nădejde şi de multă dragoste pe
oameni, pentru că e posibil să se curăţească de patimi, că e
posibil să vadă slava lui Dumnezeu şi că nimic nu e mai
important decât aceste lucruri.

444. - Din mâna sfântă a Tatălui, în mine,
Ai apărut creaţie, mireasă...
...Când dorul sfânt extatic îmi revine,
Pe cerul meu eşti iar împărăteasă...

Dumnezeu mi te-a arătat în mine, lumină dumnezeiască,
care eşti împărăteasa vieţii mele. Tu ai fost creaţie a Lui pentru

107

mine, pentru că mi-ai arătat multe în tine. Am văzut multe în tine
şi de aceea m-am căsătorit cu tine în inima mea, pentru că
Dumnezeu mi te-a dat vieţii mele.

Şi când Dumnezeu mă umple de dorul sfânt al doririi tale,
adică îmi dă să te văd extatic pe tine, slava Sa cea veşnică, atunci
în cerul vederii mele eşti numai tu, împărăteasa mea!

448. Şi cum plutim spre-a cerului mărire
Ne despletim inele tu şi eu,
Ne regăsim o singură iubire
In Mire, împărat şi Dumnezeu.

Continuă ideea desăvârşirii duhovniceşti împreună cu soţia

sa.

Plutim, vedem continuu mărirea, slava cerului. Suntem
împreună. Suntem ca două inele conjugate, pentru că în
Dumnezeu ne regăsim autenticul iubirii noastre.

în unirea cu Dumnezeu e adevărata împlinire. Căci El e
Mirele nostru, împăratul şi Dumnezeul nostru.

452. La nunta-m cer a Fiului - luminii,
Arzând în noi miresmele nuntirii,
înalţi şi drepţi ca stelele şi crinii,
Slujesc aleşii, îngerii şi mirii!...

Această strofă ne propune relaţia dintre el şi lumina
dumnezeiască. Nunta-n cer e unirea sa cu lumina, cu lumina
Fiului lui Dumnezeu.

în cei care se umplu de lumină dumnezeiască, necreată,ard
miresmele nuntirii, arde dorul de noi si noi vederi ale slavei
dumnezeieşti.

îngerii şi Sfinţii (mirii şi aleşii) slujesc Domnului, ca unii
care sunt înalţi şi drepţi ca stelele şi crinii, adică înalţi şi drepţi
prin înţelegeri cereşti şi frumuseţe dumnezeiască.

108

456. Pur, strălucirii veşnice-n altar,
Printre culori, o sfântă învăluire,
Eu cu iubita-ncununat dispar
In adevăr, iubire în iubire...

Citirea corectă a primelor două versuri: Mă văd pur, curat,
printre culorile luminii dumnezeieşti, pe care le văd extatic.
Vederea dumnezeiască e sfânta învăluire a mea de către lumină,
învăluire care mă face să trălucesc de lumină si să fiu un altar
veşnic, printre altarele veşnice ale Sfinţilor, adică pe lângă ei.

Când sunt încununat, plin de slava dumnezeiască, care e
iubita mea, dispar împreună cu ea, adică mă duc unde ea mă
duce, în adevărurile ei, fiind plin de iubirea ei.

460. Şi numai duh pe căile cereşti,
In slava nunţii Fiului plutim,
Cu trupuri noi de temple-mpărăteşti.
...Pe Tine, Doamne, veşnic Te slăvim!.

Văd în duhul meu lumina dumnezeiască şi, de aceea, merg
numai ca duh pe căile cereşti, în vederea extatică. Iar vederea
luminii Sale e plutire în slava nunţii Fiului lui Dumnezeu, care e
Fiul de împărat de la Mt. 22, 2.

Mă văd în slava lui Dumnezeu ca un templu al împăratului
şi împreună cu Sfinţii, pe Tine Te slăvim, Doamne, în întreaga
veşnicie!

464. Ierusalime, nou Ierusalim,

Cobori în har, în inimă, la noi!...
De ziua nunţii darul îţi primim
îngerii, pruncii, tainele în roi!...

109

Nou Ierusalim e împărăţia lui Dumnezeu, văzută în lumina
dumnezeiască, aidoma ca la Apoc. 21, 2: „Şi am văzut cetatea
sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,
gătită ca o mireasă, împodobită pentru Mirele ei".

Tu cobori, prin slava cea veşnică, în inima noastră şi ne
faci părtaşi ţie. Iar ziua nunţii e clipa când te vedem extatic şi se
petrece acest lucru.

Şi ştim că vederea e darul lui Dumnezeu, e darul Său plin
de taine negrăite, ca un roi de taine, pe care le vedem alături de
îngeri şi de Sfinţi (desemnaţi prin prunci).

468. Din Sânul Sfânt făpturile create
In slava sfântă-a Fiului sunt una.
Sfânt preamărim pe Dumnezeu în toate
Iar cerul, tot, si noi suntem cununa!

Din sânul Prea Sfintei Treimi au fost create toate, pentru că
de către Treime sunt create toate. Şi întreaga creaţia e una în
slava Fiului, care e tot una cu slava Tatălui si a Duhului.

îl preamărim în şi prin toate pe Dumnezeu şi toţi îl lăudăm
pe El în mod sfânt, sfmţindu-ne viaţa, pentru că cerul îngerilor şi
al Sfinţilor sunt cununa lui Dumnezeu, bucuria Lui.

472. Trup preamărit, ceresc, biruitor,
Lumina vie spulberă pustiul...
...Izvorâtor în duh, Mângâietor,
In fiecare dintre noi, e Fiul!...

Din Hristos, Cel care şi-a îndumnezeit trupul Său luat din
Prea Curata Fecioară, pe care 1-a făcut ceresc şi biruitor, ţâşneşte
lumina cea vie si tainică, necreată si veşnică a Treimii, care

5 ~ 5 5 '

spulberă pustiul singurătăţii mele.

Face din pustiul fiinţei mele locul sălăşluirii slavei Sale. Şi
pe Domnul meu, Dumnezeu şi om, îl ştiu ca pe Cel care îmi

110

izvorăşte în duhul meu slava Sa şi mă mângâie pe mine cu
mângâiere dumnezeiască.

Rescrierea ultimelor două versuri: Fiul este, în fiecare
dintre noi, Mângâietorul şi Cel care izvorăşte slava Sa în duhul
nostru.

476. Si toate sunt în noi si noi în toate!
De ziua nuntii se deschide cerul!...
O, vai de cei ce-au prăbuşit în noapte
Cu mâna lor lumina si misterul!...

Când vedem slava Ta, Doamne, toate ale Tale sunt în noi
şi noi în toate, pentru că vederea Ta e o deschidere a cerului şi o
nuntă împreună cu Tine.

însă vai de aceia care se pierd, care nu vor să se curăţească
de patimi şi care, odată cu negrija lor, prăbuşesc în noaptea uitării
şi dorul după lumina Ta şi după tainele, după misterul Tău!

Pentru că noapte e neştiinţa modului de a ne sfmti viata.

JT 5 5 5 5

Insă o si mai mare noapte e în tine si o laşi să cadă si în

5 X 5 5 5

sufletele altora, atunci când falsifici experienţa duhovnicească,
când o tăgăduieşti pe măsură ce îţi dai aere că o cunoşti, când nu
vrei să o propovăduieşti credincioşilor Bisericii.

111

Omul fiu 1

76

„Iubiţi lumina,

ca să fiţi fii

ai luminii!".

480. Mireasa mea de dincolo de lume,
De dincolo de ceruri pieritoare,
...Din aburi, din miresme şi din spume
Tu îmi apari lumină-ndulcitoare.

Avem de-a face tot cu un poem mistic în care mireasa,
care iese în prim plan, este lumina dumnezeiască. Ea este de
dincolo de lumea noastră şi e văzută mai presus de fire, adică
extatic.

Ea e dincolo de cerurile pe care le vedem, de toată creaţia
văzută, fiind slava lui Dumnezeu cea veşnică.

Si când te văd, lumină a lui Dumnezeu, eu te văd asa cum
vrea Dumnezeu să te văd. De aceea versul al 3-lea se referă la
modurile în care e văzută lumina necreată în mod extatic.

Aburii, miresmele şi spumele sunt descrieri lapidare ale
continuturilor unor vederi extatice.

însă în urma a tot ceea ce văd în lumina necreată îmi
rămâne dulceaţa prea dumnezeiască a slavei Tale, Doamne! Ea e
o lumină dulce, plină de dulceaţă dumnezeiască, pentru că îmi
aduce curăţia Ta în persoana mea.

484. Culorile-ti dau zâmbetelor sfinte

5

Si formele: adânc si înţeles.
Oceane, melodiile-n fierbinte,
Duc îngerii veşmântul tău ales!...

176 Omul duhovnicesc. Omul ca fiu al lui Dumnezeu după har. Omul care a văzut lumina
necreată a Prea Sfintei Treimi şi a devenit, din acest motiv, un fiu al lui Dumnezeu prin
cunoaşterea extatică a Creatorului său.

112

Culorile luminii dumnezeieşti ne umplu de zâmbete sfinte,
de curăţie, de sfinţenie. Tot ceea ce vedem în slava Sa e mod de

5 ~ 5

sfinţire a întregii noastre persoane, pentru că ne unim cu
Dumnezeu prin vederea slavei Sale.

Iar fiecare formă văzută extatic sau conţinutul extazelor e

5

un adânc de taină şi de înţelegere în acelaşi timp. Pe unele le
înţelegem cu harul lui Dumnezeu, pe când altele ne depăşesc cu
totul, pentru că sunt o tragere a noastră spre o tot mai mare
curăţie personală.

Am văzut oceane de slavă dumnezeiască. Şi îngerii şi
oamenii Sfinţi, plin de dragoste dumnezeiască, îi cântă
Dumnezeului nostru în mod fierbinte, fiind îmbrăcaţi în

' 5

veşmântul slavei celei preasfinte.

488. Cenuşăreasă gândurilor mele
Şi flăcărilor inimii potir,
Plămadă vie a spuzelor de stele
O porţi în Fiu la sânul de safir.

1 77

Cenuşăreasa lui Charles Perrault e ridicată aici de către
Fericitul Ilie la un simbol al luminii necreate.

După cum Cenuşăreasa era neiubită de oameni, dar iubită
de către prinţul ei, tot la fel lumina dumnezeiască, cea neiubită de
către oameni, a fost iubită de către dumnezeiescul autor al acestor
versuri, devenind astfel iubita gândurilor sale.

Slava Ta, Doamne, a fost iubirea vieţii mele, adevărata
mea dragoste! Şi ea mi-a făcut inima un potir al flăcărilor
dragostei mele pentru Tine.

Pentru că aceste flăcări ale iubirii dumnezeieşti pe care le-
ai făcut să ardă în mine si să mă sfinţească au fost reiesiri

5 5 5

dumnezeieşti, curate, feciorelnice din plămada vie, cerească, a
vieţii Tale.

5

Prin spuzele de stele sau prin cenuşa fierbinte de stele
autorul nostru indică conţinutul vederilor extatice.

177 A se vedea date despre autor: http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Perrault. Textul
poveştii în limba română, aici: http://www.parinti.com/Cenusareasa-contentpid-1285.html.

113

Iar slava Fiului lui Dumnezeu e sân de safir (safirul fiind
albastru), pentru că lucruri dumnezeieşti în culoarea albastru,
alături de alte culori, au fost văzute în vederile sale mistice de
către Dumnezeiescul Ilie.

492. împărăteasă lumii, peste nori,
Văzduh senin de aur şi argint,
înmiresmezi furtunile cu flori
De fulgere - adânc - să te presimt!...

Slavă dumnezeiască, tu eşti împărăteasa lumii, cea care
stăpâneşti peste norii tăi de lumină.

Eu pe tine te văd ca pe cea care stăpâneşti peste inima mea
si mi te arăţi ca văzduh senin, ca cer dumnezeiesc de culoarea

5 5 '

aurului şi a argintului, în vedere duhovnicească.

Tu mă înmiresmezi, Doamne, cu futunile dumnezeieşti
văzute în faldurile preasfinte ale luminii Tale, cu aceste furtuni
pline de flori, de frumuseţe dumnezeiască.

Dumnezeiescul Ilie îmi vorbea adesea despre aceste
furtuni, despre aceste turbioane ale slavei dumnezeieşti, care îi
dezvăluiau, cu o mare rapiditate, frumuseţi, înţelegeri, lucruri
dumnezeieşti pe care nu le putea reţine datorită abundenţei şi a
complexităţii lor.

Iar furtunile slavei dumnezeieşti le presimţea foarte adânc,
înainte ca ele să se petreacă, pentru că, mai întâi, vedea fulgere
dumnezeieşti, adică ţâşniri imense de slavă dumnezeiască în

5 ~ 5 5

lăuntrul persoanei sale.

496. M-au împlinit sclipirile din soare
Si zorii albăstrii, să mă desfac
Din pânza grea a nopţii care moare,
Cu chipul nou să înfloresc în veac!...

114

M-au împlinit sclipirile, vederile slavei dumnezeieşti şi
zorii albăstrii, universurile albăstrii văzute în slava
dumnezeiască.

Vederea slavei dumnezeieşti m-a desfăcut din pânza grea
a nevederii, nevedere care e noapte şi care ne face să nu vedem,
să nu cunoaştem, să nu ne umplem de viaţa lui Dumnezeu ci să
stăm în moartea noastră.

Noaptea care moare e veacul de acum. Veacul ce va să
vină e vedere a slavei Sale celei preaveşnice.

Numai că nevederea Sa de acum e o pânză grea lăsată pe
ochii inimii noastre, ai duhului nostru, care ne face să fim ca nişte
pietre nesimţitoare, ca nişte orbi care nu vedem preastrălucita
slavă a Dumnezeului nostru treimic.

însă vederea slavei Sale ne face să avem alt chip, altă stare
ontologică, pentru că ne umple de slava Sa necreată. Ne face să
fim făpturi noi, dumnezeieşti, fii ai lui Dumnezeu prin vedere şi
experienţă dumnezeiască.

Si omul duhovnicesc, adică văzătorul de Dumnezeu
înfloreşte în veac, pentru că în veci de veci creşte în vederea şi
înţelegerea vieţii preadumnezeieşti a lui Dumnezeu.

500. Când floare albă, duhul tău, Fecioară,
Mă-mprejmuie şi fiinţa mi-o pătrunde,
Blând, Dumnezeu, în suflet îmi coboară,
îmi arde-n trup lumina-n mii de unde...

Prin Fecioară desemnează aici Împărăţia lui Dumnezeu
sau lumina dumnezeiască. Duhul luminii, adică prezenţa sa în el
e ca o floare albă, pentru că e plină de frumuseţe şi de curăţie.

Tu pătrunzi în mine, Doamne, prin slava Ta! Mă
împrejmui cu slava Ta. Pătrunzi întreaga mea fiinţă cu dulceaţa
preadumnezeiască şi cu curăţia slavei Tale.

Tu, Dumnezeul meu, în mod blând, foarte blând, nu cu
violentă, ci cu măreţie de har si de vederi dumnezeieşti, îmi
cobori în suflet.

De aceea, fiind Tu în mine, cu întreaga Ta slavă, îmi arde,
îmi luminează în trup slava Ta în mii de unde...

115

504. Când te culeg din lauda de îngeri,
Cu un surâs mai dulce îmi grăieşti:
„- Copilul meu, aş vrea să nu mai sângeri,
Oglindă-n rai, când vii să ţi-adumbreşti"...

Această strofă ne vorbeşte despre vorbirea Domnului către
el, din slava Sa sau despre înţelegerea voii lui Dumnezeu în
mijlocul vederilor sale mistice.

Când te culeg, adică când te văd slavă dumnezeiască în
îngerii, care îl laudă pe Dumnezeu, atunci îl aud pe Domnul,
Care îmi grăieşte foarte dulce şi îmi spune, că El doreşte ca eu să
nu mai sânger, să nu mai sufăr, ci să fiu o oglindă în Rai în care
El să Se oglindească.

Aceştia sunt Sfinţii: oglinzile în care Dumnezeu Isi reflectă
frumuseţea Sa inexprimabilă şi incomprehensibilă!

Dumnezeu doreşte ca eu să vin să mă adumbresc, pentru
veşnicie, în Raiul slavei Sale, pentru că El m-a făcut fiu al Său
prin har.

508. - Fecioară, nimb, coroană de lumină,
Invăluieşti viu, soare lucitor,
Prunc-Dumnezeu, ce astăzi e la cină
Cu robul Său în pieptul arzător.

Şi Părintele nostru îi răspunde Domnului, vorbind cu El
prin intermediul slavei Sale.

Lumina e fecioară pentru că te umple de curăţie
dumnezeiască. Ea este cea care te nimbează, care te aureolează,
pentru că te sfinţeşte. Te face Sfânt.

Ea e cea care te încoronează, pentru că Dumnezeu e Cel
care te curăţeşte, te sfinţeşte, te umple de slava Sa.

El te învăluie, în mod viu şi personal cu slava Sa. Nu ţi se
pare că vezi slava Sa ci o vezi şi te umpli de calităţile/ darurile ei

116

necreate şi veşnice, care sunt curăţia, dulceaţa, pacea,
înţelepciunea, sfinţenia...

Tu te arăţi întru slava Ta, Doamne, ca un soare lucitor,
strălucitor în flinta mea smerită.

însă Dumnezeiescul Ilie simţea că e la începutul căii
îndumnezeirii sale, chiar dacă vedea atâtea lucruri negrăite şi
dumnezeieşti.

Pentru că îl vedea pe Hristos întru sine, cum Se naşte ca un
Prunc şi cum îi dă lui, pruncului duhovnicesc, să simtă curăţia şi
fecioria Sa dumnezeiască, pe care le-a imprimat în umanitatea
Sa.

Ca să ajungi bărbat desăvârşit în Hristos trebuie să fii mai
întâi prunc în Hristos, să trăieşti cu Hristos, pe măsura ta, pruncia
Lui ca om.

Şi aici Părintele nostru vorbeşte despre cum Hristos Se
năştea în el şi cina împreună cu el, în inima sa aprinsă de slava
dumnezeiască, care ardea de dorul lui Dumnezeu.

512. ...Si-acum în Duh, lumină în Lumină
Mi-e trupul: templu, inima: altar;
De ceruri noi făptura este plină:
...Din Dumnezeu în Dumnezeu apar!

Şi când sunt în Duhul Sfânt, când văd lumina slavei Tale,
Dumnzeul meu, sunt o lumină în Tine, Lumina mea!

Atunci mi-e trupul un templu al slavei Tale şi inima un
altar al Tău, pe care îţi jertfesc toate gândurile şi sentimentele
mele, toată voinţa vieţii mele, care te doresc numai pe Tine.

Când văd slava Ta atunci văd ceruri noi si multe, din ce în
ce mai spaţioase şi mai incredibil de frumoase şi de sfinte, pentru
că făptura mea e plină de ele, de cele pe care le văd.

Si toate cele ale slavei Tale vin din Tine si rămân în Tine,
deşi mă umplu şi eu, din destul, de vederea şi simţirea lor.

117

516. Fiu al luminii între două lumi,
Sabie întinsă -jertfa şi hotar -
Şi pisc bătut de fulgere-n furtuni,
Stau în lumina Tatălui, în har.

Când mă văd în slava Ta mă văd ca un fiu al luminii Tale,
Doamne, care sunt la întretăierea veacului de acum cu veşnicia
Ta. Pe de o parte sunt în această viaţă, pe de altă parte sunt
văzătorul împărăţiei Tale şi trăiesc cele pe care ochiul nu le vede.

De aceea sunt între două lumi. Trăiesc ca o sabie întinsă,
mereu la luptă cu demonii şi cu ispitele şi greutăţile de tot felul.

Sunt în război cu patimile mele. Mă războiesc cu ele tot
timpul. De aceea sunt o continuă jertfire de sine, ca să fiu jertfă a
Ta, bineplăcută, care vede slava Ta cea veşnică, dar sunt,
totodată, şi un hotar între lumea care se vede cu ochii şi cea care
se vede cu ochii curaţi ai inimii.

Şi când Te văd întru slavă, Doamne, sunt un pisc/ un vârf
de munte, care atinge cerul vederii Tale şi atunci sunt bătut de
fulgerele şi furtunile slavei Tale.

Ele mă viscolesc pentru că tulbură iubirea mea printr-o
dorinţă si mai mare de vedere a slavei Tale.

Sunt în lumina Tatălui ceresc, sunt în har, când văd toate
acestea şi aceasta e împlinirea mea şi a întregii umanităţi: vederea
slavei dumnezeieşti.

520. Flacăra vie creste în inele,
Aureole, zori si aurore...
...Şi ceruri noi, pe viscole de stele
Se întrupează fără loc şi ore!

Noi amănunte ale vederilor sale extatice.

Lumina dumnezeiască, care e flacăra vie ce creşte în
vederea mea... pe aceasta o văd născând în ea inele, aureole de
Sfinţi, zori, adică ceruri noi si aurore dumnezeieşti, tot atâtea
lucruri tainice văzute în slava Dumnezeirii.

118

în lumina Ta, Doamne, văd toate acestea şi pe acestea le
văd pentru că Tu mi le arăţi, mai presus de înţelegerea şi voia
mea. Si eu le văd ca inele din care se iniţiază noi vederi, ca zori,
ca ceruri tot şi tot mai încăpătoare şi negrăite...

Aureolele indică vederi de Sfinţi în slava dumnezeiască. A
văzut Sfinţi şi îngeri, pe care îi vedea trecând prin sine, prin
duhul său, care vedea cele ale slavei dumnezeieşti.

Toate cuvintele acestei strofe, care se referă la ceea ce a
văzut în extaz erau subiectele de ore pe care le discuta cu mine.

Şi, cu toate că le vedea sub o formă umană, ca pentru un
om, ele nu aveau nimic de-a face cu lucrurile omeneşti sau
astronomice, pe care noi le înţelegem în această descriere.

Viscolele de stele erau viscolele slavei dumnezeieşti de
care am mai vorbit. Cerurile noi: noi deschideri ale slavei
dumnezeieşti spre noi înţelegeri.

Tot ceea ce am văzut se întrupează, devin realităţi ale
vederilor mele extatice, mai presus de spaţiu şi timp, pentru că eu
le văd pe toate acestea în veşnicie şi nu în temporalitate, deşi nu
am murit, ci sunt încă în trup.

524. Pulsează ritmul inimii cereşti

5

Si în lăuntru si-n afară, veşnic,

în laudă de glasuri îngereşti:

- Mărgăritar e lumea, tron şi sfeşnic!...

Fericitul Ilie simţea un puls, un ritm în lumina
dumnezeiască si 1-a considerat ca fiind ritmul inimii lui Hristos
sau pulsul împărăţiei, ritmul ei în inima sa.

Acel ritm, acel puls ceresc îl simţea şi în persoana sa şi în
afară de sine, când era în lumina lui Dumnezeu, pentru că era
veşnic, era al luminii dumnezeieşti.

îngerii care îl lăudau pe Dumnezeu vedeau lumea, întru
slava lui Dumnezeu, ca pe un mărgăritar, ca pe un tron şi un
sfeşnic al slavei lui Dumnezeu.

119

1962 178 .

14. 01. 1979. Am citit azi că ştiinţa a aiuns si la

5 5 »J 5

concluzia că întregul univers, după marea explozie 179 , pulsează,
are un ritm, un puls al său.

Eu, cu mulţi ani înainte, am simţit şi am văzut pulsul,
răsuflarea divină a lumilor sprituale.

Normal ar fi ca lumea materială, ca reflectare a lumii
spirituale, să aibă şi ea respiraţie, puls sau ritm, pe diferite trepte,
în spaţiu şi timp.

Acceleraţia, când se apropie de infinit, devine
linişte 180 . Şi în această nemişcare apar lumini care se dezvoltă şi
apoi apare împărăţia Cerurilor.

78 Reprezintă anul când a fost compus poemul.

179 Potrivit teoriei Bing Bangului. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang

180 în vederea dumnezeiască.

120

Trup ceresc 1 * 1

„...Şi ce vom fi nu s-a arătat încă;
Ci ştim că atunci când Se va arăta El

5

Fi-vom asemenea Lui"
(I In. 3, 2).

528. încununat hristic 182 ,
Sfântă-mbrătisare ;

5 5 ~

Trupul creşte mistic,
Laudă, 'nchinare!...

Fiind plin de slava lui Hristos sunt încununat de către El.
Si fiind învăluit cu totul de lumina Sa simt cum El mă

5

îmbrăţişează, cum mă poartă cu Sine.

In slava Sa eu cresc ca o făptură duhovnicească în mod
tainic, în mod mistic.

Când spune trup nu se referă doar la trupul său, ci la
întreaga sa persoană, care se îndumnezeieşte întru slava lui
Dumnezeu.

Şi pentru că mă văd îndumnezeit pas cu pas de către Tine,
Doamne, de aceea Tie Iti aduc laudă si Tie mă închin cu întreaga
mea făptură!

532. Daruri îi dau sorii,
Dulce-ntâia oară,
Isi desfac fiorii,

5 ~

Cerul înfioară...

Persoana mea e plină de darurile dumnezeieşti ale luminii
necreate, care vin din sorii pe care îi văd în lumina
dumnezeiască.

181 în acord cu motoul scriptural al poemului, titlul şi întregul poem de faţă se referă la
ipostaza omului înduhovnicit în veşnicie.

182 în manuscris: eristic.

121

Şi fiecare vedere a lor e dulce ca prima oară în care am
văzut unul, pentru că fiecare vedere e o noutate absolută.

Sorii dumnezeieşti îşi desfac fiorii lor în persoana mea,
adică mă umplu de multă dragoste pentru Dumnezeu.

Cerul înfiora întreaga mea fiinţă pentru că mă umple de
multă cutremurare a dragostei pentru Dumnezeu.

Autorul nostru nu foloseşte aici verbul a înfiora în sens
negativ, ci în pozitivitatea sa absolută.

înfiorarea extatică e răscolirea întregii noastre fiinţe de
dragostea pentru Dumnezeu. E stârnirea întregii noastre persoane
pentru a se robi cu totul lui Dumnezeu.

536. Din spumele zării
Trup fecior, fecioară,
Pe întinsul mării
Surâzând coboară...

Spumele zării sunt valurile luminii dumnezeieşti, pe care le
vedea în zările dumnezeieşti, extatice. Uneori vedea lumina
dumnezeiască ca pe o mare cu valuri înspumate şi acest lucru e
descris în această strofă.

Cei care se înduhovnicesc, bărbaţi sau femei, devin
feciorelnici datorită valurilor mării dumnezeieşti de lumină.

Pentru că fecioria dumnezeiască, a sufletului şi a trupului,
e un dar pe care văzătorii de Dumnezeu îl primesc de la
Dumnezeu, după multe vederi şi după multe eforturi ascetice.

în marea de lumină dumnezeiască, cei înduhovniciti trăiesc
fericirea, surâsul bucuriei dumnezeieşti curate. Pentru că
adevărata fericire cât şi adevărata feciorie sunt daruri ale vederii
lui Dumnezeu.

540. Duhul slavei tine

5

Bolţile cereşti,
Marginile fine:
- Veşnic tu pluteşti!.

122

Slava dumnezeiască e cosmosul în care văd toate bolţile
cereşti, toate lucrurile dumnezeieşti pe care Dumnezeu mi le
arată în mod extatic.

De aceea Duhul Sfânt e Cel care tine toate bolţile cereşti si
toate marginile fine ale vederilor dumnezeieşti.

Iar eu, cel care văd lumina dumnezeiască, văd cum lumina
dumnezeiască este o continuă plutire, un continuu dinamism plin
de existenţe şi de forme dumnezeieşti şi, în acelaşi timp, cum şi
eu plutesc, cum mă mişc în această mare de lumină, în acest
cosmos al luminii necreate, fără să ştiu cum se petrec toate aceste
lucruri cu mine.

544. Trup ceresc, în şoapte,
Scânteiezi viu, pur;
Roadele sunt coapte,
Ziua de azur!...

Dumnezeiescul Ilie a primit de la Dumnezeu marea
harismă a trăirii în lumina dumnezeiască zile în şir, nu numai a
vederii pasagere a luminii dumnezeieşti.

De aceea el îşi vedea întreaga persoană plină de lumină
dumnezeiască, ca pe un trup ceresc, în şoaptele rugăciunii
continue, isihaste.

Se vedea ca o fiinţă plină de lumină, care scânteiază viu,
care e plină de curăţie a sufletului şi a trupului, văzând pe cele
create prin lumina necreată a lui Dumnezeu.

Si asta în închisorile comuniste!...

Roadele persoanei sale erau coapte în lumina
dumnezeiască, pentru că fundamentul oricărei virtuţi e harul.

In ziua de azur, veşnică a luminii dumnezeieşti trăiesc
Sfinţii pentru veşnicie.

548. Din izvorul vieţii

5

Fulgeră senin,
Flacără asceţii

123

In corăbii vin...

Din Prea Sfânta Treime, Care este izvorul întregii existenţe
fulgeră senin lumina dumnezeiască.

Iar în lumina Sa, Dumnezeiescul Ilie vedea cum Sfinţii
{asceţii versului al 3-lea), înflăcăraţi de iubire dumnezeiască,
călătoresc în corăbii.

Corăbiile sunt lucruri ale luminii dumnezeieşti, pe care el
le vedea în extaz şi în ele pe Sfinţii lui Dumnezeu.

552. Limpede, prielnic
Miez de primăvară,
Fraged, feciorelnic
Farmec ne-nconjoară.

Strofa aceasta exprimă, în termeni umani, atmosfera trăită
de către el în lumina dumnezeiască şi urmările ei în persoana lui.

Trăia lumina ca pe un miez de primăvară, ca pe o întinerire
enormă a persoanei sale, în care se limpezea, se făcea propriu lui
Dumnezeu.

Lumina dumnezeiască, plină de frăgezimi, de feciorie
dumnezeiască îl înconjura în mod deplin, îi umplea întreaga sa
fiinţă, ea fiind farmecul, frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu.

556. Spiritul lucrează,
Viata o desfată
Si-o îmbrăţişează
Cu dulceti de fată.

întru slava lui Dumnezeu, spiritul / duhul nostru lucrează,
e viu, pentru că prin el vedem toate cele ale lui Dumnezeu. Şi
cele pe care le vedem cu duhul nostru, în mod extatic, desfată,
umplu de mare desfătare dumnezeiască viaţa noastră.

124

Lumina dumnezeiască ne îmbrăţişează întreaga flintă si ne

55 C 5 5

dă să trăim adevărata împlinire a dragostei noastre, ea întrecând
cu mult dulceaţa dragostei unei fiinţe iubite.

Compararea dragostei de Dumnezeu cu dragostea unei
femei e o echivalenţă umană imperfectă, ca şi aceea între vederea
slavei lui Dumnezeu si strălucirea soarelui.

560. Veşnice odoare,
îngeri în ocoale,
Melodii în floare,
Cresc la sân şi-n poale.

Ceea ce văd în slava lui Dumnezeu sunt odoare veşnice,

5 7

bogăţii dumnezeieşti incalculabile. Aluzie la Mt. 6, 20: „comori
în cer".

Şi îi văd şi pe îngeri cum se rotesc, cum fac ocoale
înaintea lui Dumnezeu.

Orice lucru pe care îl văd în slava necreată e un început de
melodie, de laudă adusă lui Dumnezeu, pentru că totul e mai
presus de orice aşteptare, de orice năzuinţă umană.

Orice vedere extatică mă predispune şi îi predispune pe toţi
locuitorii împărăţiei Sale la laudă neîncetată, la doxologie
preadumnezeiască.

Ultimul vers ne vorbeşte despre faptul că şi cei de mai sus
şi cei de mai de jos ai împărăţiei îl laudă pe Dumnezeu după
măsura sfinţeniei şi a înţelegerii lor.

564. Mire-ncoronat,
Dulce ti-e aleasa...
Pe tron de-mpărat
Lumina-i crăiasa!...

Cel care vede lumina Sa e un mire încoronat al alesei sale
dumnezeieşti, al luminii lui Dumnezeu.

5 ~

De aceea ea, lumina necreată, este o mireasă dulce, plină
de curăţie, de sfinţenie, de frumuseţe negrăită.

125

Fiind în slavă, cel care se îndumnezeieşte e pe tron de
împărat şi lumina e crăiasa, aleasa inimii sale.

Despre tronurile Sfinţilor a se vedea: Mt. 19, 28 şi Le. 22,
30.

568. în Tine e viata

5

si viata e lumina

5 5

lumii si e fata

5 5

Tatălui si cina!...

Primele trei versuri preiau In. 1, 4: „întru El era viaţă şi
viaţa era lumina oamenilor" şi In. 8, 12: „Eu sunt Lumina lumii".

Viaţa dumnezeiască este adevărata lumină a lumii, pentru
că numai lumina lui Dumnezeu aduce adevărata cunoaştere.

Lumina lumii e viaţa lumii dar şi faţa / chipul Tatălui,
pentru că e Hristos Dumnezeu.

Şi lumina e cina împărăţiei lui Dumnezeu sau e viaţa
împreună cu Dumnezeu întru slava Sa.

Despre cina împărăţiei a se vedea: Le. 14, 16-24.

572. La ospăţul nunţii,
Dumnezeu si omul
Poartă-n mirul frunţii

5

Logosul 183 şi pomul.

La ospăţul nunţii cereşti, în împărăţia Sa, e Dumnezeu
împreună cu îngerii şi cu Sfinţii Săi.

Şi acolo ajungi, dacă mirul Mirungerii, dacă darurile
harului dumnezeiesc le faci să fie active, vii întru tine.

Pentru că omul creşte duhovniceşte după cum creşte
copacul. Copacul se dezvoltă din sămânţa lui, pe când omul se

183 în manuscris, lângă logosul, între paranteze rotunde, apare: sămânţa, ceea ce ne-a făcut
să înţelegem că ultimul vers se referă la relaţia genetică, continuă dintre sămânţă şi pom.

126

îndumnezeieşte din momentul când se umple, la Botez, de harul
îndumnezeitor al Prea Sfintei Treimi.

127

Transfigurare

"Nu numai omul, ci întreaga fire

tânjeşte după înviere"

(aluzie la Rom. 8, 22).

576. Formele rotunde,
Sprintene ovale,
Linii moi si unde
Ferecă simboale.

Poemul de faţă, care are ca temă înduhovnicirea,
transfigurarea, îndumnezeirea celor credincioşi începe din
mijlocul experienţei extatice, pentru că fiecare detaliu este unul
extatic.

Formele rotunde, care erau ca nişte ovale care pluteau sau
avansau cu viteze foarte mari au fost văzute de Dumnezeiescul
Ilie în vedere dumnezeiască.

La fel liniile moi si undele care au în ele simboluri,
înţelegeri dumnezeieşti sunt tot evidente extatice.

580. Inima-si deschide;
- Bolţi nepământene
Spaţii noi, avide,
Vieţii cosânzene...

Inima se deschide în noi spaţii în lumina dumnezeiască sau
inima noastră îşi face cunoscute, în extaz, adâncimile ei pline de
har.

Ne deschidem şi mai mult luminii, pentru că suntem avizi
de viata dumnezeiască.

128

1 84. A

Cosânzeana este aici un alt simbol al împărăţiei
dumnezeieşti sau a vieţii preafericite, a comuniunii cu
Dumnezeu.

Si când ne deschidem în lumina dumnezeiască, când ne
facem foarte încăpători pentru vederea slavei lui Dumnezeu,
atunci vedem bolţile nepământene ale cerurilor dumnezeieşti, ale
universurilor pe care le vedem în lumina dumnezeiască.

584. Dragostea îi umple
Fagurii cu miere,
Zumzetele suple,
Zborul, cu tăcere!...

Dragostea dumnezeiască ne umple inima cu fagurii de
miere, cu dulceaţa vederii lumii cereşti.

Ultimele două versuri se referă la zborul, la dinamismul
Puterilor cereşti pe care le vedea în slava dumnezeiască, al căror
zbor era ca un zumzet suplu, tăcut, delicat, cuvios...

Atât vederile sale extatice, cât si viata Puterilor cereşti si a

7 5 5 5 5

Sfinţilor din Rai, îmi preciza adesea Fericitul Ilie, erau pline de
dinamism, de viaţă, de bucurie, de exaltare dumnezeiască.

Nimic static. Nimic îngheţat.. .ci totul în mişcare, în plină
bucurie, în măreţie şi veselie dumnezeiască inimaginabile.

588. Vii, lucide, clare,
Plăpânzimi de zori
Duc întru cântare
Mistice vâlvori.

Trebuie să remarcăm două cuvinte cheie ale strofei de faţă:

1. plăpânzimi: o substantivare, la plural, a adjectivului
plăpând pentru a vorbi despre zorii, despre cerurile dumnezeieşti
foarte delicate, pline de frăgezimi inexprimabile şi

184 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Cos%C3%A2nzeana.

129

2. vălvori: care indică forme ale luminii dumnezeisti de
culoare roşie, foarte luminoase, foarte puternice.

Cerurile dumnezeieşti pe care le vedeam în extaz erau ca
nişte zori, ca nişte ceruri abia născute, plăpânde, vii, lucide,
clare...

Acestea purtau cântarea Puterilor cereşti şi a Sfinţilor din
ele ca nişte tainice lumini de foc.

Un sinonim pentru vâlvoare este vălvătaie. Tainice,
mistice vâlvătăi, flăcări de lumină dumnezeiască.

592. Sfânt potir, crăiasă
E întreaga fire...
Candelă, mireasă...
Veşnicului Mire!...

Şi iată cum va arăta întreaga creaţie transfigurată! Ce
frumuseţe, ce măreţie, ce încântare fără seamăn!

Starea ei, în avans, în mod extatic, a trăit-o Dumnezeiescul
Ilie, atunci când se vedea umplut de slava lui Dumnezeu şi vedea
cum slava lui Dumnezeu susţine, pătrunde, cuprinde şi dă viaţă
întregii creaţii.

Vedea întreaga fire întru slava Sa ca pe un sfânt potir al lui
Dumnezeu, ca pe o crăiasă, ca pe o mireasă a Dumnezeului
treimic. Ea este candela în care Dumnezeu este lumina lumii. Ea
e mireasa veşnicului Mire ceresc.

Tocmai de aceea grija şi respectul nostru pentru întreaga
creaţie dar şi pentru fiecare om în parte, pentru că întreaga
umanitate şi întreaga creaţie odată cu ea vor fi transfigurate, spre
viaţă sau spre moarte veşnică, atunci când El va veni ca să
judecei viii şi morţii.

596. Flori întru cununa
Vieţii-mbujorate,
Toţi în Duh sunt una
Slava Lui în toate...

130

în împărăţia lui Dumnezeu, Puterile cereşti şi toţi Sfinţii
Săi, sunt flori ale lui Dumnezue, frumuseţi variate, dialogice şi
comunionale ale lui Dumnezeu.

Ei sunt cununa creaţiei Sale. Ei sunt expresia vie a
comuniunii cu viaţa îmbujorată a relaţiei cu Dumnezeu, care e
plină de dragoste şi de sfială şi de curăţie sfintă.

De la buj or... îmbuj or are... deschidere a bujorului ca o
răsărire treptată a soarelui. Pentru că viaţa extatică are trepte... şi
noi vedem tot mai multe lucruri în slava lui Dumnezeu şi tot mai
profunde, pe măsura curăţirii noastre de patimi.

în Duhul Sfânt, în lumina lui Dumnezeu, toţi cei mântuiţi,
toţi cei Sfinţi ai lui Dumnezeu sunt una, pentru că sunt la un loc.

însă fiecare pe treapta lui duhovnicească. Pe măsura
sfinţeniei lui percepe şi trăieşte cele ale vieţii cu Dumnezeu.

Toţi sunt una în împărăţia lui Dumnezeu şi slava Sa e în
toţi si e bucuria si luminarea si sfinţirea si viata tuturora.

600. Tronurile -n jurul
Spiritului veşnic
Oglindesc azurul
Ard lumina-n sfeşnic.

în prima strofă, autorul nostru se referă atât la Puterile
cereşti cât si la Sfinţi, care sunt tronuri ale lui Dumnezeu, care se
mişcă în jurul lui Dumnezeu, a Spiritului veşnic, pentru că „Duh
este Dumnezeu si cei care I se închină trebuie să I se închine în
duh şi în adevăr" (In. 4, 24).

Membrii împărăţiei Sale oglindesc azurul luminii
dumnezeieşti {azurul e albastrul deschis), reflectă slava Sa,
pentru că sunt plini de ea şi ei sunt ca luminile în sfeşnic, ca un
candelabru plin de lumini personale sfinte, raţionale.

Pentru că acesta e simbolismul mistic al candelabrului în
Biserică: să îi reprezinte pe membrii împărăţiei lui Dumnezeu, ca
pe nişte lumini vii, raţionale, duhovniceşti, personale, care ard
înaintea Sa şi care se mişcă veşnic în jurul lui Dumnezeu, în
slava Sa.

131

604. Duhul Sfânt roieşte

5

Sfântă bucurie...
Viata o-nnoieste
Pruncul Tău, Vecie!

De la verbul a roi începe descrierea dinamismului vieţii în
împărăţia lui Dumnezeu.

Nu Sfinţii se mişcă în jurul lui Dumnezeu, aşa, cu putere
de la ei însisi, ci Duhul Sfânt este Cel care îi roieşte, Care îi
mişcă, Care îi face să fie dinamici şi doxologici în acelaşi timp.

Prin slava Sa, Dumnezeu îi umple de sfântă şi preacurată
bucurie pe locuitorii împărăţiei Sale.

Hristos întru Duhul Sfânt înnoieşte continuu viata lor si

5 5 5

viaţa noastră, a celor care încă ne sfinţim, ne îndreptăm întru
Domnul aici, pe pământ.

Prin Vecie este indicat Dumnezeu Tatăl, pentru ca întreaga
Treime să fie slăvită.

608. Stă unit în Fiul
Cerul cu pământul,
Sângeră pustiul,
Duhul e ca vântul..

Pentru că Dumnezeu Cuvântul e Creatorul si Mântuitorul

5

nostru, întru persoana Sa divino-umană El ţine unite cerul cu
pământul.

Cei din cer şi cei de pe pământ sunt de către Tatăl, prin
Fiul, întru Duhul Sfânt creaţi si sunt una numai în Dumnezeul

' 5 5

treimic.

Nu există unitatea a lumii în afară de unitatea în aceeaşi
credinţă si în aceeaşi sluiire adusă lui Dumnezeu!

5 5 5 <J

Pentru că nu există unitate în credinţă şi slujire de aceea
umanitatea pustiită de har sângeră, mugeşte, se zvârcoleşte.

însă, cu toată pustiirea de virtute a umanităţii, oricine
doreşte să vină la „cunoştinţa adevărului" (I Tim. 2, 4) poate să

132

facă acest lucru, pentru că „vântul suflă unde voieşte... [pentru că]
astfel este cu oricine e născut din Duhul" (In. 3, 8).

Duhul Sfânt e ca vântul, suflă unde doreşte... pentru că
suflă acolo unde e căutat Dumnezeu. Si unde e căutat Dumnezeu
cu adevărat, acolo harul lui Dumnezeu ne luminează ca să îl
găsim pe Dumnezeul Cel adevărat şi să Ii slujim Lui, în har şi în
adevărul total, nefalsificat.

612. Fulgere-n furtună
Te sorbim Iisuse,
Roadă Ti-o adună

5

Florile nespuse...

Cei care Te vedem pe Tine, Doamne, Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, întru slava Ta si ne-ai făcut să fim nişte
fulgere de lumină în furtuna, în avalanşa, în mulţimea de
descoperiri a slavei Tale, Te sorbim pe Tine prin tot ceea ce ne
arăţi, pentru că ne umpli de o dragoste extaziantă,
preadumnezeiască.

Iar roadă decoperirilor Tale dumnezeieşti o adun în florile
cuvintelor, ale poemelor şi ale confesiunilor mele despre aceste
stări preadumnezeieşti, pe care încă nu le-am spus dar le voi
spune tututor.

616. Maică si fecioară,
înveliş de pară,
Fraged înconjoară
Pruncii să nu piară!.

O rugăciune către Dumnezeul nostru treimic pentru ca
lumina dumnezeiască să înconjoare, în mod delicat, pe pruncii,
pe cei care încep să se îndumnezeiască, pentru ca să nu piară în
întunericul acestei lumi.

133

Lumina dumnezeiască e maică a noastră pentru că ne
hrăneşte şi ne ocroteşte, dar ea este, în acelaşi timp, fecioară,
pentru că ne umple de curăţie a sufletului şi a trupului.

Dar lumina e şi înveliş de pară de foc, pentru că ne
sfinţeşte în mod deplin, ne face pâini coapte şi bine mirositoare
ale Stăpânului.

620. Fiul Dumnezeu
Ne deschide cerul,
Prunci la sânul Său
Să-nflorim misterul...

Dumnezeu Cuvântul ne dă să vedem, în mod extatic,
împărăţia Sa, adică ne deschide cerul vederilor Sale mistice şi
îndumnezeitoare.

Iar noi suntem prunci la sânul Său, în comuniune cu Sine,
ca să creştem spre „starea bărbatului desăvârşit... [spre] măsura
vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efes. 4, 13).

Subliniez din nou faptul, că în ciuda tuturor vederilor sale
mistice, înspăimântătoare pentru noi, Dumnezeiescul Ilie nu s-a
crezut si nu s-a simţit niciodată un desăvârşit, ci întotdeauna a

5 5 > ?

avut conştiinţa de începător, de prunc în cele duhovniceşti,
pentru că a înţeles lucrul capital în viaţa cu Dumnezeu: că în
relaţia cu Sine suntem întotdeauna la începutul cunoaşterii Sale.

împreună cu Domnul, spune dumnezeiescul nostru autor în
ultimul vers, înflorim misterul, taina, bucuria şi interesul
duhovnicesc pentru îndumnezeire, prin confesiunile pe care le
facem despre experienţele noastre extatice.

Mărturisim ce a făcut Dumnezeu cu noi pentru ca să
înflorim misterul, să îi umplem de dor pentru vederea lui
Dumnezeu şi pe alţii, pentru ca şi ei să caute şi să trăiască în mod
preaminunat, extatic, comuniunea lor cu Dumnezeu.

134

Creaţie

„Fiat lux!"

185

{Vulgata, Fac. 1, 3).

624. Spre Cel ce eşti Lumină şi Putere
Si Veşnicie, Viată fără margini
Nou mă ridic, străfulger din cădere,
Să Te primesc în simţuri şi imagini.

Spre Tine, Doamne, Cel ce eşti lumina, puterea şi viaţa
veşnică, fără margini, mă ridic înnoit din căderea mea. Mă fac,
prin lumina Ta, iarăşi o fiinţă strălucitoare, care străfulgerez din
cauza harului Tău.

Tu mă scoţi din căderile, din păcatele mele şi mă faci altul,
nou. Şi mă faci altul, tocmai pentru ca să Te primesc în simţurile
mele în vedere extatică.

Imaginile sunt vederile dumnezeieşti.

628. îngăduie Părinte, Sfinte Tată,
Făclie de lumină în furtună,
Mai tare să s-aprindă şi să ardă
In răsărit de soare si de lună!...

îngăduie-mi, Dumnezeule Tată, Părinte al meu cel Sfânt,
să fiu o făclie plină de lumină în furtuna vederilor Tale mistice!

Umple-mă de lumina Ta şi fă-mă să ard statornic, plin de
har, înaintea Ta, pe fiecare zi!

185 în limba latină: Să fie lumină! Motoul acesta apare numai în ed. Bucureşti 1998.

135

632. Fă ca din nou în piepturi să răsune
Viaţa cu valuri, fulgere şi nori,
Să-mi joace-n ceruri stelele în strune
Spre slava Ta-n serafice-alergări...

Dă-mi, Doamne, să văd iarăşi în flinta mea viata cu valuri

11 5 5 5

a luminii dumnezeieşti, fulgerele si norii văzuţi extatic!

5 ~ O 5 5

Vreau să joace, să danseze în mine Sfinţii lui Dumnezeu,
văzuţi în slava Ta. Doresc ca ei să îmi cânte în strunele inimii

5

mele.

Vreau să fiu cu toţi Sfinţii Tăi, Doamne, si cu

5 5 1 1 5

nenumăratele Tale cete de Sfinţi, aşa cum aleargă Serafimii spre
Tine.

636. Dă-mi fecioria fragedă din poale,
Cu mugurii şi florile deschise,
Siînte-ntrupări de aur în simboale
Să trezesc iar uitate paradise.

Dă-mi, Doamne, să am în persoana mea fecioaria fragedă,
delicată, pe care o văd la poalele, la marginile cerurilor, a
universurilor pe care mi le arăţi întru slava Ta.

Pentru că acea feciorie dumnezeiască mă face să am
mugurii I aşteptările mele de împlinire duhovnicească şi florile
virtuţilor deschide, dorindu-Te pe Tine.

Vreau să văd, acum şi de-a pururi, acele sfinte-întrupări,
lucruri dumnezeieşti, pe care mi le arăţi în aurul luminii Tale.

Acele simboluri sfinte, care mă depăşesc cu totul şi pe
care, în parte, mi le dezvălui, ca să înţeleg, întru puţin, măreţia
nesfârşită a ceea ce văd în slava Ta.

5

Vederile mistice pe care mi le dărui trezesc în mine dorinţa
şi mai mare de curăţie, de paradisiac, de a fi cu Tine veşnic,
pentru că, tocmai aceasta, comuniunea cu Tine, e paradisul spre
care tindem cu toţii din pântecele maicii noastre.

136

640. Când te priveşti rotindu-te în mine
Te despleteşti pierdută, graţioasă,
Ai strălucirea Duhului în vine
Să mă atragi mai dulce, mai frumoasă.

Ca si strofa următoare, cea de fată se referă la lumina
dumnezeiască şi la vederea ei în persoana sa.

Lumina se priveşte rotindu-se în sine, pentru că lumina e a
Treimii, Care vine spre sine. Şi lumina se despleteşte în sine şi îl
umple de toată graţiozitatea, de toată frumuseţea ei. îşi lasă, îşi
pierde în sine frumuseţea, fără ca să piardă ceva.

Şi lumina e privită sub chipul femeii, care are în venele
sale strălucirea lui Dumnezeu şi atunci când îi atinge sufletul şi
trupul i se arată şi mai dulce, şi mai frumoasă, decât în vederile
extatice anterioare.

Cu fiecare vedere extatică se adânceşte experienţa si relaţia

5 X 5 5 5

cu Dumnezeu prin intermediul vederii slavei Sale.

644. Creaţie a bunului meu Tată,

Când te desfaci din mreje şi din rochii,

Din ceruri nudă te arată,

Ca să-ti sărut si tainele si ochii.

Lumina dumnezeiască e creaţia Lui în sensul că izvorăşte
din El şi nu că e creată precum lumea. Lumina dumnezeiască e a
Lui, iese din fiinţa preadumnezeiască a Treimii şi se desface în
vedere extatică în mreje şi rochii, adică în simboluri sfinte.

Ce îmi arăţi, Doamne, în slava Ta sunt o mreajă, o
ademenire a mea spre a Te dori şi mai mult, însă, ceea ce mă
atrage la Tine e în multe rochii, în multe simboluri sfinte, din ce
în ce mai grele pentru înţelegerea mea, pentru că cunoaşterea
presupune o sfinţire şi mai mare a mea.

Lumina se arată nudă, goală, simplă, plină de curăţie
dumnezeiască în flinta sa. Si Dumnezeiescul ei văzător îi sărută

137

tainele, i le cinsteşte în mod nespus şi îi sărută ochii, înţelegerile
sfinte.

Şi ceea ce înţelege şi ceea ce e mai presus de înţelegerea sa
el iubeşte nespus de mult, pentru că toate sunt ale lui Dumnezeu.
Sunt tainele negrăite ale lui Dumnezeu.

648. Sublimul Dumnezeu azi ne priveşte
Din toate, din lăuntru, din afară,
El ne-a iubit din veci si ne zideşte

5 5

Copii şi prunci pe-ncununata scară..

în vedere extatică, văd cum Dumnezeu ne priveşte mereu,
continuu, din toate şi prin toate lucrurile, atât din lăuntrul cât şi
din afara noastră.

El vedea cum lumina e în el, cât şi în întreg universul, în
momentul când trăia, în mod continuu, în slava lui Dumnezeu,
când nu mai era vorba de un extaz trecător, ci lumina
dumnezeiască se înstăpânise în el la modul zilnic.

Dumnezeu ne-a iubit si ne-a dorit mântuirea din veci,
fericirea noastră, fapt pentru care El ne zideşte ca oameni
duhovniceşti şi îi ajută pe pruncii şi copiii Săi, pe toţi, la orice
stare am fi noi, ca să înaintăm pe scara curăţirii de patimi şi a
vederii Sale.

Sera nevointelor e scara realei încununări, adică a vederii
slavei Sale. Dacă nevointa noastră si dorul nostru de Dumnezeu
nu ne duce la vederea slavei Sale e semn că nu ne-am nevoit cum
trebuie sau nu L-am dorit pe El mai mult decât pe oricine
altcineva.

652. Când trişti şi goi şi pustiiţi de plângeri
Ne dezlipim de viaţă şi de humă,
Ne saltă-n ceruri aripi noi, de îngeri,
Si fii în Duh te recunoaştem mumă.

138

Când suntem trişti şi goi de har, de bucurie şi pustiiţi de
plângeri, plânşi ca vai de noi, suferinzi din diverse motive şi
împrejurări, atunci ne dezlipim de viaţa aceasta pământească, de
alipirea de lucruri.

Necazul, suferinţa, închisoarea ca elemente de dezlipire de
alipirea de lume. El le-a experimentat pe toate.

Şi prin tot ceea ce a trăit s-a dezlipit de humă, de pământ,
şi, prin slava lui Dumnezeu, a fost ridicat să vadă ceruri noi şi a
trăit o viaţă îngerească, printre îngeri.

însă atunci când am fost ridicat în Duhul Sfânt şi făcut
duhovnicesc, spune Părintele nostru în ultimul vers, nu mi-am
pierdut conştiinţa că mama noastră e pământul, că trupul nostru e
din pământ şi se va întoarce în acelaşi pământ, din care a fost luat
(Fac. 3, 19).'

656. Cum ne priveşti, întreaga existenţă
Şi veşnicia însăşi, o clipire,
Ne-mbrăţişează prunci, o chintesenţă
Nemuritoare si tâsnim iubire.

Tu, Doamne, ne priveşti pe toţi, întreaga existenţă şi
întreaga veşnicie, dintr-o clipire, deodată, în acelaşi timp, fără
niciun efort.

Şi pe toţi ne îmbrăţişezi cu slava Ta ca pe pruncii Tăi, ca
pe creaţia Ta si ne faci să fim nemuritori si să ţâşnească iubirea

±55 5 5 5

Ta din noi, cea pe care ai vărsat-o în noi din destul.

660. Mireasa Ta-n serafică splendoare,
Dorinţă, dor, din suflet ne alungi,
Ne creşti la sân în lacrimi si vâlvoare
Sub mângâierea pletelor prelungi.

Si mireasa e iarăşi lumina dumnezeiască, care are

5 5 ~

splendoare serafică sau împărăţia lui Dumnezeu, toţi Sfinţii Săi
sunt miresele Sale.

139

Prin slava Ta, Doamne, ne alungi din suflet dorinţele şi
dorurile noastre pământeşti, faţă de fiinţele iubite şi faţă de
lucrurile dorite de noi si ne dai să trăim bucuria Ta cea veşnică.

Tu ne creşti, Dumnezeul meu, la sânul Tău, în comuniune
cu Tine, prin lacrimile suferinţei noastre şi ale ascezei noastre şi
prin vâlvorile cele mari ale dragostei de Tine, pe care o simţim
nespus de dulce şi de sfânt.

Iar pletele prelungi, care îl mângâiau, sunt vederile
extatice, care îl umpleau de multă cunoaştere şi de mult dor
dumnezeiesc.

664. In veci de veci făptura se arată
In slava Ta si-a Pruncului Miresei.
E templul tău, Fecioară-ncoronată
In alb văzduh veşmânt împărătesei.

Acum şi pentru veşnicie, întreaga creaţie se va arăta în
slava lui Dumnezeu acelora, care vor moşteni împărăţia Sa.

Ultimele trei versuri vorbesc despre Prea Curata Stăpână,
faţă de care Fericitul Ilie avea o mare şi flască dragoste.

Pruncul Miresei: Hristos Dumnezeu al Pururea Fecioarei
Măria. Pentru că Prea Curata Stăpână e în slava Treimii Celei
Preasfmte şi slava Sa e templul ei.

Ea este Fecioara încoronată, preaslăvită şi e plină de albul
văzduh al curăţiei, cu care ea este înveşmântată.

668. ...Sui, laudă de îngeri, în auz!...
Tu, inimă, fii candelă s-aprinzi
Făclia bucuriei din havuz
Ce-şi varsă frumuseţea în oglinzi!...

Dă-mi, Doamne, ca să aud deplin modul cum Te laudă pe
Tine îngerii Tăi! Iar inimii mele dă-i, Dumnezeule al iubirii mele,
să fie o candelă plină de slava Ta şi ea să aprindă şi inimile altora

140

cu făclia imensă a bucuriei Tale dumnezeieşti, care ţâşneşte din

5 7 5 5 5

havuzul 186 vieţii Tale insondabile!

5

Căci ceea ce Tu îmi dai să văd în lumina Ta e frumuseţea

5

oglinzilor Tale dumnezeieşti, pe care le văd.

Cum spuneam şi altă dată, oglinzile de aici sunt lucruri
văzute extatic, care arătau ca nişte oglinzi imense şi nu o
metaforă, care să totalizeze vederile extatice.

186 Cuvântul havuz a fost folosit şi în alte poeme anterioare şi am dat explicaţii referitoare la
sensul folosit de autorul nostru acolo, sens care este identic cu cel de aici. A se vedea p. 34,
36 si 90, ale ediţiei de fată a cărţii.

141

Rugăciune

„Rugaţi-vă neîncetat!"
(I Tes. 5, 17)

672. Primeste-mi fecioria

?

Incununată-n laur!
Ascultă-mi bucuria
Simţirilor de aur!...

Dumnezeul meu, primeşte-mă pe mine, pe cel care m-ai
umplut de feciorie prin vederea slavei Tale! Ea, lumina Ta, a fost
laurul 187 care m-a încununat.

Auzi-mi, Doamne, bucurie pe care o am în mine, adusă de
aurul luminii Tale si care mi-a umplut simţirile sufleteşti si

5 ±5 5 5

trupeşti de încântare dumnezeiască!

676. ...Din norii tinereţii,
Din tot ce Tu mi-ai dat,
Din fagurele vieţii,
Din tot ce am aflat,

Datorită norilor luminii dumnzeieşti din tinereţe, pe care
mi i-ai dat să-i văd, Doamne, apoi din cele trăite în fagurele vieţii
mele, adică în maturitatea mea si datorită a tot ceea ce am aflat în

~ 5

această viaţă, împreună cu Tine...

680. Sorbit de profunzimea,
Atracţiei ce-o simt,
Rodeşte-mi frăgezimea
Pornirilor de-argint!

187

Mai multe detalii despre planta laur, folosită aici în sens duhovnicesc:

http://www.sanatateata.com/plante/laur.htm.

142

...am ajuns să fiu absorbit cu totul de profunzimea vieţii
dumnezeieşti, a comuniunii cu Tine.

Tu mă atragi, Doamne, prin dorul de Tine. Şi, prin acest
dor preadumnezeiesc, fă să rodească în mine frăgezimile luminii
Tale, care sunt consecinţe ale vederii ei.

Pornirile mele de argint sunt virtuţile dobândite, ca urmare
ale vederii slavei Tale.

684. Adâncul rugăciunii
De laudă şi jaruri,
Din fulgerul furtunii
Primeste-mi-1 în daruri...

Primeşte-mi, Doamne, adâncul rugăciunii inimii mele,
laudele inimii mele, pentru că inima mea e plină de jarul pe care
furtuna luminii Tale dumnezeieşti a lăsat-o în mine!

Toate darurile mele pentru Tine au în ele iubirea lăsată în
mine de lumina Ta, de aceea primeşte-le pe ele şi mă iartă!

688. Când arderile mele
Din trup şi din gândire
Străluminează-n ele
O nouă moştenire.

Arderile dragostei mele pentru Tine mi-au cuprins toată
persoana mea. Trupul şi sufletul meu ard din cauza iubirii Tale şi
de aceea mă rog Ţie, Doamne, ca să le străluminezi, să le umpli
de slava Ta, pentru ca ele să fie o nouă moştenire, o nouă creaţie
a Ta.

143

692. împărăţie trează,
De temple şi de aştri,
Cu îngeri ce veghează
Stând cerului pilaştri.

împărăţia lui Dumnezeu e trează, e vie mereu. Niciodată
nu se doarme în împărăţia lui Dumnezeu. Şi ea e plină de temple
si de aştri, adică de Sfinţi, văzuţi sub aceste forme de către
Fericitul Ilie, în vedere dumnezeiască, şi de îngeri, care veghează
continuu, care îl laudă continuu pe Dumnezeu.

Ei, Sfinţii şi îngerii, sunt pilaştrii, stâlpii de susţinere ai
cerului şi ai pământului, pentru că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu
şi prin doxologie se trăieşte în viaţa dumnezeiască.

696. Cu Sfinţii 188 aurore

5

Sub bolti cuvântătoare,
Când orice formă-n spor e
Spre viaţă şi spre soare...

Am văzut pe Sfinţii lui Dumnezeu ca pe nişte aurore ale
universurilor cereşti, pe care Dumnezeu mi le-a dat să le văd în
lumina dumnezeiască.

Aurora regulară, de la noi, e fenomenul de propagare al
luminii în care, înainte de răsăritul soarelui, vedem o lumină
difuză în atmosferă de culoare roşu-portocaliu. însă există şi

1 SQ

aurora boreală , care e un fenomen atmosferic luminos foarte
special.

De aceea aurorele de sub bolţile cuvântătoare ale luminii
dumnezeieşti.

în versul al 3-lea spor se referă la sămânţă (modul figurat)
sau la un punct văzut în lumina dumnezeiască, din care ieşea, se
deschidea un alt univers.

88 Fără majusculă în manuscris.

18v A se vedea aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Aurora_%28astronomy%29.

144

De aceea, orice vedea în extaz era o reieşire dintr-o formă
anterioară văzută în lumina dumnezeiască, care îl ducea spre
lucruri şi mai pline de absolut.

Orice văd în lumină, cu alte cuvinte, ies dintr-un punct. Şi
fiecare lucru dumnezeiesc văzut extatic mă duce tot mai mult
spre viaţa lui Dumnezeu, spre Soarele întregii existenţe.

700. Căci tot ce Tatăl are
A dat Fiului Său...
...In trupuri şi cântare
Măriţi pe Dumnezeu!

în primele două versuri se citează locuri ca In. 16, 15:
„toate câte are Tatăl ale Mele sunt" sau In. 17, 10: „şi toate ale
Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele", prin care se arată
că şi umanitatea Domnului a primit toate cele ale lui Dumnezeu,
pentru că a fost asumată de către ipostasul cel veşnic şi
preexistent al lui Dumnezeu Cuvântul.

De aceea în persoanele noastre şi în cântările noastre să II
mărim pe Dumnezeu, prin aceea că ne sfinţim persoanele prin
puterea prin care Hristos Şi-a îndumnezeit umanitatea Sa.

Linia punctată arată că autorul a uitat unele strofe ale
poemului, până s-a întors din închisoare.

704. Fecioara mea iubită
Incununată-n nouri,
Lumină-abia zărită
Pierdută în ecouri...

Fecioara e lumina dumnezeiască, cea plină de nori
dumnezeieşti, văzuţi extatic. Ea a fost si este iubirea vieţii lui,
împlinirea lui, care 1-a umplut şi îl umple de feciorie şi sfinţenie.

145

Deşi Dumnezeiescul Ilie a văzut de multe ori şi nespus mai
mult lumina lui Dumnezeu decât majoritatea dintre noi, totuşi el
spune că abia a zărit lumina lui Dumnezeu... şi că amintirea ei îi
este pierdută în ecourile memoriei sale.

708. ...In limpezimi de toamnă
Sunt rariste în vânt...

5

...De dor de Tine, Doamnă,
Tot laud si tot cânt!...

în limpezimea vieţii, în toamna vieţii, Dumnezeul meu,
sunt ca o rarişte, sunt ca un loc gol, singur, stingher, în vântul
ideologiilor si al vieţii uşuratice.

C> 5 5 5

Fericitul Ilie avea conştiinţa profundă că este purtătorul
mesajului capital pentru creştinii ortodocşi ai vremii sale, dar că
contemporanii săi erau prea prostiţi de ideologia comunistă şi de
o viată telurică, ca si cei de astăzi.

5 ~ 5

Sunt o rarişte, un loc de odihnă în pădurea cu mulţi copaci
uscaţi. De ce nu mă vede nimeni? ! De ce nu înţelege nimeni, că,
prin harul lui Dumnezeu, eu pot să îi conduc la viaţa veşnică, pe
doritorii de îndumnezeire, ca unul care am trăit preadumnezeieşti
experienţe extatice?!!

Răspunsul dureros, dramatic: pentru că nu au fost ochi
pentru tine, Preafrumosule Părinte al Ortodoxiei, pentru că nu au
avut ochi pentru Dumnezeu! Pentru că nu îi interesa viaţa
ortodoxă ci doar surogatele ei, lucrurile de duzină.

Doamna e lumina dumnezseiască, majusculată tocmai
pentru a se înţelege că ea e cea care i-a acaparat întreaga fiinţă.

Din dor de Tine, Doamne, Cel care mi Te arăţi întru slavă,
Te laud şi Te cânt. Din dor de Tine mă lupt cu toţi şi cu toate,
pentru ca să mă umplu de slava Ta, acum şi pentru toţi vecii.

712. Cu flăcările mele
Din inimă arzând,
In ceruri cresc inele

146

Pe feciorescul gând.

Din cauza flăcărilor mele din inimă, a dragostei pentru
Dumnezeu, văd cum în cer, întru slava Lui cresc inele, lucruri
dumnezeieşti care par inele.

Şi toate vederile mele vin din curăţie, din fecioria gândului
şi a inimii mele, produse de asceza şi rugăciunea mea continue.

716. Si lacrima si floarea

5 5

Fiorilor cântării
Ti-aduc în dar ninsoarea

5

Troienele-nchinării.

Iar lacrimile mele, Doamne, şi floarea înfiorată a cântării
inimii mele Iti aduc în dar ninsoarea curătiei si a înţelepciunii
Tale, care, ca nişte zăpadă, care troieneşte, se aşază în închinarea
mea fată de Tine.

147

Logodna inimii

„Strălucească, din întuneric, lumina"

(II Cor. 4, 6).

720. Fecioara îndrăgise
O flacără verzuie,
De-atunci în zori tot suie
Spre zările deschise.

în strofa de faţă, fecioara nu mai e împărăţia lui Dumnezeu
ci inima sa curăţită de vederea luminii dumnezeieşti.

Inima feciorelnică a început să îndrăgească, să iubească
nespus flacăra verzuie, lumina dumnezeiască văzută în diverse
culori, printre care şi culoarea verde.

De aceea inima vede, cu harul lui Dumnezeu, zorii luminii
divine şi suie spre tot mai deschise, mai largi vederi
dumnezeieşti.

724. Când înger, când inel e,
Făclii... adâncul ei...
Când trupul e de stei
Simţirile sunt stele...

în lumina dumnezeiască văd când îngeri, când forme
dumnezeieşti care par inele sau făclii.

Steiul e un colţ ascuţit de stâncă sau un bolovan de piatră
sau de sare.

De aceea, când trupul meu e ca piatra, simţurile mele
sufleteşti, în lumina dumnezeiască, sunt ca stelele, adică sunt
luminate si văzătoare de Dumnezeu.

148

728. Un dor din veci de Mire
Din noapte o cuprinde,
Uşoară se aprinde,
Mai albă, mai subţire!

Inima mea, care stă în întunericul nevederii de Dumnezeu
e plină de dorul de a-L vedea pe Mirele ceresc, pe Cel din veci
existent. Sunt cuprind de iubire, de dor pentru Hristos,
Dumnezeul meu.

Si în dorul ei de Dumnezeu, inima mea devine uşoară, mai
albă, mai subţire pentru că e plină de frumuseţea şi de curăţia
preadumnezeiască a slavei Sale.

732. El: jar, acum e soare
Iar ea: albastrul, cerul...
...In jurul lor misterul
Rodeşte nins de floare!

Dumnezeu, Care Şi-a arătat întru mine slava Sa, m-a
umplut de jarul dorului de El. Pe Cel care m-a făcut să îmi fie dor
de El, un dor nespus, îl văd acum ca pe un Soare întru slava Sa.

Iar inima e albastrul, e cerul care cuprinde acest Soare sau
în care străluceşte Dumnezeu.

In jurul legăturii mele cu Dumnezeu văd misterul, taina
Lui cum rodeşte, cum ninge mereu florile de taină ale vederii şi
ale înţelegerii Sale dumnezeieşti.

736. El: faptă ne-nţeleasă,
Lumină roz- verzie;
Ea: dulce, străvezie,
Mireasmă si mireasă.

149

Dumnezeu, în venirea Sa la mine, preapăcătosul, e o „faptă
ne-nţeleasă", ceva prea uluitor pentru mine şi îmi dă să văd
lumina sa roz-verzuie.

Ea, inima mea, e umplută de dulceaţa slavei Sale, e făcută
străvezie, curată, preafrumoasă, pentru că inima mea e plină de
mireasma Sa şi e făcută, întru slavă, mireasa Sa.

740. El: întreitul sfeşnic.
Ea: inima-altar,
Biserică în har,
Mireasă Vieţii, veşnic!...

El e Dumnezeul nostru treimic. Iar inima mea e altarul
slavei Sale. Ea este o biserică a Sa plină de har, un locaş al slavei
Sale şi e mireasa Sa pentru veşnicie.

744. Izvor de apă vie,

De ceruri: Dumnezeu.
E si-n lăuntrul meu
Prin Pruncul Tău, Mărie!.

Slava lui Dumnezeu e izvor de apă vie (In. 4, 14), care
vine din ceruri în persoana mea. Şi vine pentru că am fost
mântuit de către Hristos Dumnezeu, de Fiul Fecioarei.

748. ...Peste izvorul vieţii

5

Două cununi rotesc.
Pe ele-n tron ceresc,
Iisus, chipul dulceţii.

Avem aici o descriere extatică.

150

L-a văzut pe Domnul, Dumnezeiescul Ilie, cum sta pe tron
ceresc, ca Dumnezeu şi om (cele două cununi = cele două firi ale
Sale) şi era chipul absolut al blândeţii dumnezeieşti.

752. ...Jos, mare fără maluri,
Deasupra: nori de îngeri...
...Treime, tuni şi fulgeri!...
Noi Te slăvim din valuri...

Iarăşi o descriere extatică, adică a ceea ce vedea întru slava
Sa.

Fiind în lumina lui Dumnezeu, sub el, aşa cum se percepea
în Rai, vedea marea fără maluri, nesfârşită, a luminii divine.

Deasupra lui, tot în Rai, îi vedea pe îngeri, ca pe o mulţime
foarte mare. De aceea: nori de îngeri.

Tu, Preacurată Treime, tuni şi fulgeri cu lumina Ta! Pentru
că fulgerele şi tunetele dumnezeieşti le vedea, ca pe nişte realităţi
extatice, întru slava lui Dumnezeu.

Noi, pe Tine, Preasfântă şi Preacurată Treime, Te slăvim
din valurile luminii dumnezeieşti, împreună cu îngerii (o primă
înţelegere, cea directă) sau Te slăvim în marea acestei vieţi, pe
acest pământ (după ce extazul acesta s-a terminat).

756. O muzică respiră
Din orişice mişcare,
O laudă-nchinare
Ce satură si miră!...

Suntem tot în împărăţia lui Dumnezeu... cu descrierea. în
orice mişcare, în orice nouă străbatere, intrare, afundare şi mai
mult în ceea ce văd în slava Sa aud si văd muzica si armonia
preadumnezeiască a împărăţiei Sale.

De aceea, vorbind despre ele, îl laud pe Dumnezeu şi, în
acelaşi timp, mă închin preasmerit în faţa Lui, pentru că ceea ce

151

am văzut m-a preasăturat şi m-a umplut de minunare, de uluire
veşnică.

5

760. In ora asta gravă,

De-aici, din împărăţie,
In duh văzută mie,
îngenunchez în slavă...

Ceea ce autorul nostru preabinecuvântat spune aici arată
starea sa interioară în slava lui Dumnezeu.

Si anume, că văzând toate cele arătate de Dumnezeu întru

5 '

slava Sa el se simţea umil, ca unul îngenunchiat, căzut la pământ
în fata Sa.

5

Ora gravă a vederii dumnezeieşti. Ora, ceasul măreţ. ...Si

O 9 7 5 5

împărăţia lui Dumnezeu văzută în duh, duhovniceşte.

Resublinia mereu acest lucru, si în vorbirea curentă cu

~ 5

mine, pentru că dorea să fie clar pentru toţi faptul că nu erau
halucinaţii vederile sale, că nu s-au petrecut aşa, în văzduh, ca
nişte năzăreli, ci că ele erau văzute duhovniceşte, în slava Sa, ca
mari daruri de la Dumnezeu.

764. Cânta-voi Aliluia,

Voi preamări Cuvântul,
Cu cerul, cu pământul,
Cu Sfinţii... Aliluia!...

îşi exprima aici nădejdea vieţii sale, a mântuirii sale, pe
care a şi primit-o de la Domnul. Voi cânta în veci de veci,
împreună cu tot cortegiul împărăţiei Sale: Slăvit să fie Domnul!

Voi preamări pe Dumnezeu Cuvântul, împreună cu toţi
Sfinţii de pe pământ şi cu îngerii din ceruri şi voi striga în veci de
veci: Aliluia!

152

Biserică în slavă

„Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta,

îmbrăcată în haină aurită

şi prea înfrumuseţată" (Ps. 44, 11).

768. Eu te-am văzut în cer lumină
Şi bucurie-n mii de graiuri,
Când nori de îngeri cântă, 'nchină
Gurii ce fulgeră din roiuri!

Te-am văzut întru slavă, Doamne, prin marea Ta milă şi
am văzut bucuria de Tine şi doxologia locuitorilor cereşti ca mii
de graiuri.

Nori de îngeri, mulţimi nesfârşite de Puteri cereşti îţi
cântau si Ti se închinau Tie.

5 5 5

Toţi Te slăveau pe Tine, Doamne, Cel care cuvântai din
fulgerele roiurilor luminii Tale.

Tu vorbeai Sfinţilor Tăi şi erai în mijlocul lor şi în ei prin
slava Ta.

772. In bolţi, în tremur stau Stăpâne,
Copiii Primei bucurii,
In ritmul inimii să-ngâne
Fiorii glasului dintâi...

în bolţile universurilor văzute în lumina Ta, Doamne,
tremur, sunt copleşit de măreţia descoperirilor Tale faţă de mine
şi la fel stau şi îngerii Tăi, copiii Tăi, ai Tăi, Bucurie primă şi
preadumnezeiască !

153

Noi, creaţia Ta înduhovnicită, trăim în ritmul interior al
vieţii noastre înfiorarea sfântă a glasului Tău, care ne-a poruncit
existenta.

776. Pe înălţimile miresei

5

Cerescul foc si tron coboară:

?

...Altar... cunună împărătesei
Iar trup: Biserica-Fecioară...

Aici avem iarăşi de-a face cu o vedere extatică personală.

A văzut cum din înălţimile luminii dumnezeieşti, fiind în
lumină, cobora un foc şi un tron ceresc, care erau altarul sau
cununa Prea Curatei Stăpâne, adică Biserica Sfinţilor, plină de
feciorie dumnezeiască.

Sfinţii şi îngerii şi Prea Curata Fecioară, ca o singură
Biserică a Prea Sfintei Treimi.

780. Dumnezeirea: Una-n Trei;
In fată Tatăl scânteiază,
In Prunc stă Fiu la sânul Ei,
Din Tatăl Duhul radiază!...

O strofă triadologică, pentru că Fericitul Ilie era atent ca
atunci când vorbeşte despre Dumnezeu să vorbească despre El ca
despre Dumnezeul treimic, adevăratul nostru Dumnezeu.

Dogma Sfintei Treimi, fundamentul vieţii ortodoxe şi al
întregii cugetări creştine era şi fundamentul vieţii autorului
nostru.

Dumnezeirea cea una e în Trei persoane iar Tatăl
scânteiază viaţa Sa spre întreaga făptură, Fiul Său e şi Fiul
Fecioarei (referirea la El ca Prunc nu vrea să spună că L-a văzut
Prunc în extaz, ci că El S-a întrupat) şi Duhul cel Preasfânt
iradiază/ purcede din Tatăl.

A contemplat acestea toate în mod extatic şi experienţa
extatică a confirmat dogma preasfântă a Bisericii, pentru că

154

întotdeauna reala experienţă duhovnicească, extatică confirmă şi
nu infirmă dogmele şi viaţa liturgică şi duhovnicească a Sfintei
Biserici Ortodoxe.

784. Rodeşte noul rai prin Tine
In minte, inimă si viată

~ 5 5

Si Creatorul creste-n mine:

5 5

Mireasmă, muzică, dulceaţă.

O, Doamne, prin Tine mă simt un nou rai, un rai care
rodeşte, în care lumina Ta rodeşte gânduri, înţelegeri şi
sentimente si acţiuni duhovniceşti în mintea, inima si viata mea!

5 5 5 7 5 5

Creatorul creşte-n mine, pentru că eu cresc în El, prin
vederea slavei Sale. El mă ajută să trec prin fazele vieţii Lui
umane, să înţeleg cum mă îndumnezeiesc eu ca om, ce se petrece
cu omul care se umple de slava lui Dumnezeu şi care e ridicat să
trăiască alături de Sfinţii şi îngerii Lui.

El îmi dă să trăiesc mireasma frumuseteii Lui, să aud

5 '

muzica împărăţiei Lui, a celor din împărăţia Lui şi să am în toată
flinta mea dulceaţa de nedescris a curătiei si a bunătăţii Lui.

788. Iisus în inimă învie,

Spre El văd cerul tot cum vine
Slujind... o întreagă împărăţie,
Rotiri, izvoare cântă-n mine!...

Iisus Dumnezeu învie în inima mea şi mă învie şi pe mine,
păcătosul, odată cu El. Şi întru slava Sa văd cum tot cerul Său
vine spre El, spre Stăpânul tuturor, pentru că toţi îi slujesc Lui.

întreaga împărăţie a Stăpânului e una în slujirea Sa, pentru
că e formată din persoane, îngeri sau Sfinţi, care îl iubesc în mod
personal pe El şi se iubesc între ei.

Rotirile Puterilor cereşti si ale Sfinţilor în slava Sa: versul

5 5 5

al 4-lea. Şi vederea membrilor împărăţiei, a modului cum ei se

155

bucură şi îi slujesc Stăpânului, m-au făcut să am în mine izvoare
pline de bucurie, de cântare, de înţelegere, de curăţie.

792. Făpturi şi temple umplu zarea,
Ocean, lumina le cuprinde,
Sporindu-şi inima, 'nchinarea
De frumuseţi mai noi s-aprinde.

Văd în zarea luminii dumnezeieşti făpturi cereşti şi temple,
care sunt diverşi Sfmti. Un ocean de flinte cereşti, dumnezeieşti,

5 5 5 5 7 5 7

care sunt în lumina dumnezeiască.

Şi acestea toate mă fac să îmi sporesc inima, să mi-o
umplu de multă minunare şi cunoaştere dumnezeiască, care îmi
sporesc închinarea, credinţa mea, pentru că mă face să tind, să
doresc frumuseţile mereu noi, mereu altfel, mereu mai adânci si

5 " " 5

mai de negrăit ale slavei Sale.

796. Sfios ca-n seara dulcii denii,
Minuni s-adună ca să cânte,
Cu trup şi chipuri de vedenii...
...Cresc stele-n zările înfrânte...

Denia 90 e Utrenia specială, de priveghere, a Săptămânii
Sfintelor si Mântuitoarelor Patimi / Pătimiri ale Domnului.

5

Minunile, adică Puterile cereşti si Sfinţii, se adună cu sfială

~ 5 5 5 '

ca să Ii cânte Domnului. Un entuziasm plin de sfială şi de
cutremurare dumnezeiască.

Locuitorii cereşti au trup şi chipuri de vedenii, pentru că
Domnul ne dă să le vedem într-un anume fel si nu întru totul ca

5

ele, cum sunt ele în realitatea lor personală.

Dulcile denii... amintiri dureroase pentru Fericitul Ilie, care
era la puşcărie, pe nedrept, fără vreo vină, atunci când concepea
acest poem dumnezeiesc.

190 A se vedea: http://www.basilica.ro/ro/stiri/deniile_slujbe_specifice_postului_mare.html
şi http://www.nistea.com/postul-mare/denia-denie-ce-sunt-deniile.htm.

156

Ele, dulcile denii si vedenii trăite în slava lui Dumnezeu

~ 5

cresc ca nişte stele, ca nişte sori imenşi în viata lui, în acele zări

5 ~ 5 5 5 '

înfrânte ale vieţii sale.

5

Zările înfrânte sunt aspiraţiile sale înfrânte. Un regim
satanist şi terorist, ca regimul comunist, i-a frânt perspectivele
vieţii sale şi ale multor altora, însă Dumnezeu 1-a umplut de
bucurie şi de sfinţenie pe el şi pe alţi robi ai Săi, pentru că El nu
dă harul cu zgârcernie, ci din belşug.

800. Culori: alb, roşu, mov si verde
Şi-albastru mai departe, 'n şoapte,
Doar ruga celui care crede
Infrânge-n noapte neguri coapte.

Primele două versuri enumera unele culori văzute în
lumina dumnezeiască, care sunt tot atâtea trepte de spiritualizare.

îmi spunea adesea, că cea mai grea de atins culoare a
luminii dumnezeieşti, pe care el a văzut-o vag, a fost violetul,
movul. A simţit că nu poate rezista sau că nu poate să cuprindă în
sine mai mult, pentru că starea sa duhovnicească era prea mică în
comparaţie cu acele stări de sfinţenie, pe care le cerea o anumită
treaptă duhovnicească.

Fiecare culoare e o nouă treaptă, o nouă dimensiune de
sfinţenie în viata dumnezeiască, în starea de a trăi în lumina lui

5 5 ~

Dumnezeu.

Toate aceste culori ale luminii necreate erau văzute în
şoapte, în taină, pentru că acestea erau cele pe care i le
descoperea Dumnezeu şi nu le dorea el, pentru că nici nu ştia că
ele pot exista sau că există.

Ruga celui care crede şi se roagă neîncetat Domnului şi se
spiritualizează continuu poate să vadă slava lui Dumnezeu,
pentru că dincolo de nimicul nereprezentării mintale şi a isihiei
continue apar lucrurile coapte ale împărăţiei, adică cele văzute în
lumina Sa.

De aceea, în ultimul vers: neguri coapte. Dincolo de
rugăciunea continuă şi de nevederea a nimic şi de neimaginarea a
nimic, apare, deodată, când vrea Dumnezeu, ca un dar al Său,

157

vederea luminii Sale, vedere care creşte continuu pe măsura
spiritualizării proprii.

804. Din gol, din beznă se ridică,

Din veci de veci lumina verde!...
...Când ceruri ard, când ceruri pică,
Biruitor e cel ce crede!

Strofa de faţă continuă ultimul vers al strofei precedente,
pentru că golul şi bezna sunt tocmai starea interioară de
neimaginare a ceva, pe care o are isihastul 191 , rugătorul continuu.

Din nevedere sau din întuneric ţâşneşte lumina veşnică,

5 3 3 5 7

mereu verde, mereu tânără (o primă înţelegere) sau de culoare
verde (a doua înţelegere).

Când ceruri ard în vederea sa sau când trece de la un cer la
altul al luminii dumnezeieşti, de la un univers spiritual la altul (şi
ele pică, trec...), merge mai departe, e biruitor, cel care crede, cel
care se încrede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu se uită la
demonii care îl asaltează pas cu pas sau la suferinţele şi durerile
ascezei.

808. Si-n mine e Biruitorul,

Stăpânul morţii, peste vremuri...

E viu în noi Mântuitorul...

Tu, moarte, n-ai să mă cutremuri!...

Dumnezeiescul Ilie era înfricoşător, la modul sublim,
atunci când simţeai că nu îi e frică de moarte si că el căuta să fie
cu Domnul. Primise harisma neînfricării în faţa morţii şi a
demonilor şi se lupta cu ei cot la cot.

Când vorbeam cu el simţeam cum lumina, harul din el
pătrunde în mine şi toată discuţia era purtată la o incandescenţă şi
înălţime de pisc muntos, ameţitoare, de care erai conştient peste o
zi, două, trei sau după mai mult timp, când ieşeai din acea stare

191 A se vedea, orientativ, articolul de aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Isihasm.

158

dumnezeiască, pe care o iniţia rugăciunea sa în faţa ta,
întotdeauna tainică... si discuţia cu el.

De aceea ultimul vers e unul de un realism cutremurător,
pentru că am simţit, nu odată, cât de reale erau acele cuvinte. Nu
se temea de moarte, de demoni, de dureri, de nimic... ci numai de
păcat. Păcatul era durerea lui singură, pentru că prin el II îndurera
pe Domnul inimii sale.

Ajunsese la o asemenea înduhovnicire, printre noi,
muritorii de rând, pe care nici nu o mai puteai sesiza, pentru că
depăşea tot ce era înjur.

El vedea şi înţelegea lucruri pe care noi le citeam în
Scriptură sau în Vieţile Sfinţilor sau nici nu aveam habar că
există.

Da, în el era Biruitorul Iadului si al morţii si al Satanei,
Hristos Dumnezeu, Cel care stăpâneşte timpurile şi întreaga
creaţie. Şi pe Hristos L-am simţit viu în Dumnezeiescul Ilie,
copleşitor şi am văzut, cu toată fiinţa mea, ce minune
cutremurătoare de om a făcut Stăpânul tuturor din el.

812. Prin Pruncul Sfânt din sânul meu
învie lumea-n sfânt azur...
...Si sunt etern în Dumnezeu,
Lumină, nuntă-n ritmul pur!...

Prin Hristos, Cel ce e Prunc în mine, ca să mă facă şi pe
mine prunc întru El, învie, apare, văd lumea cerească în sfânt
azur, în lumina dumnezeiască.

Azurul e de culoare albastru deschisă... fiind o culoare a
luminii necreate văzută extatic.

întru slava Sa sunt etern, sunt veşnic în Dumnezeu, sunt o
lumină prin lumina Sa şi sunt părtaş la nunta cerească, a
împărăţiei, trăind în ritmul pur, dumnezeiesc al vieţii cu
Dumnezeu.

159

Nuntă în cer

816. Plinitu-s-a...E-al nuntii ceas...
Mireasma trupului ceresc
Răsfrânge dorul îngeresc
Şi ritmul muzicii în glas...

E un poem foarte important pentru înţelegerea experienţei
sale duhovniceşti şi a limitelor umane, personale, în relaţie cu
Dumnezeu.

Aşa cum va spune, în nota de la finalul acestui poem, a
ajuns în 1963 la o atare treaptă duhovnicească, la care a simţit că
nu poate să meargă mai departe... pentru că simţea că nu mai
poate să se bucure mai mult în trup, de cele pe care i le arată
Dumnezeu, că moare...

Cu alte cuvinte: înduhovnicirea omului pe pământ are
limite personale, pentru că Dumnezeu nu e gelos pe noi. Fiecare
ajunge la înduhovnicire pe cât rezistă, pe cât poate suporta
intensitatea enormă asupra sufletului şi a trupului a luminii
dumnezeieşti, care îl înduhovniceşte pe om.

Ceasul nunţii e acest moment de maximă intensitate
experenţială.

S-a plinit totul! Aluzie la In. 19, 30.

Nu se poate mai mult pentru mine, pentru că e imposibil:
simt că nu pot mai mult, pentru că bucuria pe care o trăiesc e
ucigătoare.

Trupul meu e ceresc, e duhovnicesc acum, e plin de
mireasma luminii tainice şi veşnice. Se răsfrânge în mine dorul
îngerilor după bucuria, curăţia şi sfinţenia lui Dumnezeu şi ritmul
muzicii lor doxologice.

Simt în trupul şi pe buzele mele dorinţa de a mă bucura cu
Dumnezeu şi de a-L lăuda pentru veşnicie.

160

820. Copii cuminţi, îngerii vin
Să-şi ia în cupe de argint
Şi pe aripe mărgărint
Din viu izvor de daruri plin.

îngerii lui Dumnezeu, cei plini de multă curăţie şi
sfinţenie, vin cu multă simplitate dumnezeiască ca să se adape
din izvorul luminii lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, ei nu pot trăi fără Dumnezeu, pentru că
viaţa şi împlinirea lor e bucuria şi iubirea lor de Dumnezeu.

Cupele de argint sunt fiinţa lor interioară şi aripile de
mărgărint sunt frumuseţea lor. Mărgărint, adică mărgăritar.

Şi lumina Sa e cea plină de daruri, pentru că ne dă tuturora
pe cele de folos vieţii noastre.

824. Să-şi umple cupele de aur
Si inimile de nectar
Din fata Domnului de har,
Să-L poarte - lumilor tezaur -.

îngerii şi Sfinţii vin la Domnul ca să îşi umple cupele
trupurilor lor de aurul slavei Sale. Să îşi adune în inimile lor, în
fiinţele lor, nectarul prea dulce al slavei Sale, care iradiază din
faţa sau prin trupul Domnului.

Ei vin ca să îl poarte în ei pe Domnul. Şi această purtare a
Domnului de către Sfinţi e tazaurul de învăţătură si de viată

5 5 5 5

duhovnicească al tuturor generaţiilor actualei lumi.

Pentru că numai viata cu Dumnezeu sau din viata cu

5 5

Dumnezeu poţi da sfat, poţi crea slujbe ortodoxe, poţi comenta
Scriptura şi pe Sfinţi, continuând Tradiţia cea vie a Bisericii.

828. Mireasma cântă-n Serafimi,
Coroane, sfere, vin şi vin,
De-ale făpturii flori e plin

161

Cerul purtat de Heruvimi.

Strofa finală e o descriere a peisajului intern al împărăţiei
lui Dumnezeu. Adică cum arată în împărăţia lui Dumnezeu, cum
a văzut el interiorul împărăţiei Sale.

I-a văzut pe Serafimii lui Dumnezeu şi frumuseţea lor cea
plină de cântare, continua lor slujire şi doxologie la tronul Prea
Sfintei Treimi.

Nu i s-a părut că i-a văzut, ci Domnul 1-a învăţat cine sunt.
Pentru că nimic din ceea ce vedem în extaz nu putem înţelege,
dacă Dumnezeu nu ne tâlcuieşte, în mod direct sau prin vreun
înger sau Sfânt mesajul, în parte, al vederii dumnezeieşti.

Coroanele şi sferele sunt Puteri cereşti şi Sfinţi, care îi
apăreau în acest fel în lumina dumnezeiască, la care era părtaş şi
îi vedea cum vin spre el, cum umblă, cum se manifestă întru
slava Sa.

însă în Raiul iubirii Sale sunt si multe flori ale umanităţii,
mulţi Sfinţi, unul mai diferit de altul si mai frumos, dar toţi sunt
plini de slava Sa.

Si Heruvimii Săi sunt aici si i-a văzut în slava Sa.

Nota autorului:

Aceste poeme 192 au fost compuse în Zarca-Aiud 193 , în anul
1963. Poemul al 13-lea 194 a rămas neterminat, deoarece, aici,
trupul şi sensibilitatea mea pământeană au fost învinse 195 .

Simţeam că pier. Tensiunea era aşa de mare, era o frenezie,
o exacerbare a sensibilităţii, o dulceaţă a iubirii, care simţeam că-
mi ucide şi trupul şi sufletul.

192 De până acum, pe care le-am comentat.

Adică la puşcăria din Aiud şi nu la vreun hotel din Aiud.

194 Au fost 13 poeme până acum, pe care le-am comentat şi acest poem e al 13-lea. Aşa apar
numerotate aceste poeme, cu creionul, în manuscrisul său, dar nu şi în cele două ediţii
publicate.

195 Copleşite de către vederea luminii dumnezeieşti.

162

Simţeam că dispar. Sensibilizarea mea era atât de
puternică, încât spiritul parcă-mi dizolva fiinţa cu o dulceaţă
ucigătoare.

Aceasta fiind situaţia am conchis că nu eram pregătit să
primesc mai mult de la El.

163

Laudefle] 1

96

Lauda fecioriei

Era formată din 15 strofe... şi au fost uitate până la
eliberarea din închisoare.

Lauda frumuseţii

832. în desfătare de mireasmă castă
Pe sub arcate frumuseţi în nimb
Ce-si dăntuiesc al valurilor schimb
O împlinire taina îşi adastă...

(Următoarele 19 strofe au fost uitate.)

Mă desfat în mireasma castă, feciorelnică a slavei Tale,
Doamne, pe sub arcatele frumuseţi ale luminii Tale, în nimbul,
plin de sfinţenie, al descoperirilor Tale dumnezeieşti!

Valurile luminii Tale dăntuiesc, tresaltă, se desfac în fata
privirii mele şi eu mă simt împlinit, pentru că adăst, mă odihnesc
în descoperirile Tale.

Remarcăm vechiul verb a adăsta care nu înseamnă a
aştepta la Fericitul Ilie ci a se odihni. El se odihneşte în tainele
lui Dumnezeu, pentru că ele îl împlinesc.

196 Laudele a fost o compoziţie poetică tripartită, formată din trei poeme închinate: 1.
fecioriei; 2. frumuseţii şi 3 bucuriei dumnezeieşti. Mare parte din acest complex poetic a
fost uitat de către Fericitul Ilie, pentru că şi el a fost compus în închisoare şi nu acasă.

164

Lauda bucuriei 191

„...Universul nu e

decât un singur trup"

(Sfântul Grigorie al Nyssei) .

836. Mi-ai fost un farmec tânăr, înmuierea
Sălbăticiei forţelor sporind
Şi mlădierea blândă, în colind,
Şi primăveri... şi ţi-am iubit tăcerea.

Toate cele trei laude duhovniceşti se referă la trei daruri

5

dumnezeieşti primite în urma vederii luminii necreate a lui
Dumnezeu.

Pentru că fecioria, frumuseţea si bucuria dumnezeiască

' 5 5

sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care el le-a primit de la
Dumnezeu si le-a cinstit toată viata sa.

5 5

Iar aici, vorbind despre bucuria dumnezeiască, vorbeşte
despre prezenţa luminii Sale întru sine, care 1-a umplut de
harisma bucuriei cereşti.

Lumina Ta, Doamne, mi-a fost un farmec tânăr şi sfânt,
îndrăgostirea mea deplină de Tine, care mi-a adus bucuria ce mi-
a înmuiat, mi-a slăbit sălbăticia crescândă a forţei răutăţii în

' 5 5

persoana mea.

Pe măsură ce Tu m-ai umplut de bucuria Ta, eu am uitat
răutatea voinţei mele păcătoase.

Şi bucuria Ta, Dumnezeul meu, a fost o mlădiere blândă,
cuvioasă, ca un colind în persoana mea şi m-am umplut de
primăveri duhovniceşti, de noi şi noi întineriri ale fiinţei mele,
învăţând astfel să Iţi iubesc tăcerea cu care mă umpleai de
frumuseţe.

197 Mai târziu, cu creionul, a adontat în manuscrisul poemului, la titlul prezentat acum: „...şi
imn (al) transfigurării".

198 Motoul acesta nu apare decât în ediţia Piteşti, fiind anexat de către Fericitul Ilie în
manuscrisul acestei ediţii.

165

Dumnezeu ne umple, în mod tăcut, tainic, de feciorie,
frumuseţe si bucurie, dacă ne dăm Lui cu totul.

55 1

840. Pari înserarea limpede-a culorii
Şi-a frăgezimii în zăpezi când rupi,
Cu străluciri al vălurilor trup
Si-n aurore-mi luminezi fiorii...

Tu, bucurie dumnezeiască, eşti înserarea limpede a
culorilor luminii dumnezeieşti, eşti cea care mă poartă după
vederile extatice.

Tu eşti frăgezime sfântă, plină de curăţie şi rupi murdăria
si tristeţea din mine.

Strălucirile luminii Tale, care mă bucură nespus, Doamne,
mă umplu şi mă fac să mă rup de tot ce e teluric, de toate
învăluirile vieţii acesteia.

Pentru că lumina Ta este aceea care îmi luminează fiorii
fiinţei mele, cu aurorele pe care le văd extatic.

844. Acum îmi eşti în ceruri împlinire,
E vraja ta şi darul Tău mister,
In bucuria înălţării pier,
Jertfa şi rug în cântec de mărire.

Bucuria luminii Tale, Doamne, e împlinirea pe care o
trăiesc în cerurile slavei Tale!

întotdeauna substantivul vrajă, în context extatic, este la
Dumnezeiescul Ilie folosit cu sensul de încântare dumnezeiască,
fiind valorizat la modul foarte pozitiv.

încântarea pe care o produce în mine vederea slavei Tale şi
darul tainei Tale mă fac să mă afund / să pier în bucuria înălţării
extatice.

166

Şi atunci, în slava Ta, mă simt jertfa adusă Ţie şi rug de
foc, de iubire dumnezeiască, care Te preaslăveşte pe Tine.

848. Tot mai înalt Iţi strig din adâncime:
Osana!. ..Intru cei de sus!. ..Osana!...
Din ape-n duh îmi modelez icoana
Cu chip şi-asemănare în Treime...

Ţie, Doamne, tot mai înalt îţi strig din adâncul inimii mele:
Osana! Măntuieşte-mă!

Mântuieşte-mă, Tu, Iubitorule de oameni, Cel care eşti
lăudat de cei dintru înălţimea slavei Tale, de Puterile cereşti si de

5 ' 5 5

Sfinţii Tăi preaiubiţi!

Pentru că în duhul meu, din apele harului Tău, îmi modelez
icoana/ persoana mea, ca să fie după chipul şi asemănarea Ta,
Treime Preasfântă.

852. Iubirea-n zori de purpură de sânge

Mă-mbracă; viu în Dumnezeu rămân...

E Dumnezeu în mine, abia îngân...

Şi de-ncântare floarea-n rod se frânge!...

Purpura e de culoare roşu-închis spre violet. Iar iubirea de
Dumnezeu mă îmbracă în bucuria pe care o trăiesc în sângele
meu sau care e sângele vieţii mele duhovniceşti.

Fiind în bucuria Lui rămân viu în Dumnezeu. Si atunci, în

5 '

oboseala şi extenuarea mea, pe care am trăit-o în puşcărie, abia
m-ai puteam să mă rog, să consimt că Dumnezeu e în mine şi cu
mine şi, imediat, vedeam cum încântarea dumnezeiască adusă de
rugăciunea neîncetată se frângea imediat în rod, în vederi
dumnezeieşti.

5

Floarea rugăciunii rodeşte vederi extatice.

167

856. Fiu, bucuria-n Hrist 199 o vreau deplină,
O simt în chip de pure scânteieri,
Tot mai plăpând de vajnice puteri
Până dispar lumină în lumină.

Vreau să fiu tot mai mult fiu al lui Dumnezeu si bucuria
întru Hristos Dumnezeu o vreau deplină, pentru toţi vecii. Pentru
că acum o simt şi o văd în chip de scânteieri curate ale luminii
dumnezeieşti.

Şi, întru lumină, mă văd tot mai plăpând, mai slab, pe
măsură ce sunt umplut de puternicele puteri şi haruri ale lui
Dumnezeu.

Mă văd ca lumină în lumina lui Dumnezeu, atunci când
sunt cu Dumnezeu, întru slava Sa.

860. Creşti laudă virgină peste îngeri,
Prin Fiul Tău sunt fiii dumnezei 200 ,
Căci Tatăl Sfânt pogoară întru ei...
Mărire-n veci fecioara mea din plângeri!...

Lauda mea să ajungă până la Tine, Doamne! Să treacă
peste îngeri şi să ajungă la Tine. Căci prin lauda neîncetată, întru
Duhul, prin Hristos, ajungem fiii Tatălui şi dumnezei după har.

Pentru că Tatăl, prin Fiul, întru Duhul coboară în Sfinţii
Săi ca să fie cu ei acum şi pentru toţi vecii.

De aceea pe Tine Te laud, Doamne, că mi-ai dat să văd
slava Ta, fecioria Ta, care mi s-a dat mie după multe plângeri şi
dureri.

Tocmai din acest motiv ultimul vers vorbeşte de fecioara
din plângeri, pentru că eforturile curăţiei şi vederea
dumnezeiască nu se nasc din indiferentă, ci din stăruinţă si dureri
continue.

199 în manuscris: Christ.

200 Cu majusculă în manuscris.

168

864. ...Dar tu eşti numai reazimul cântării
De laudă-n nou chip din veşnicia,
Ce ne atrage însăşi bucuria:
E Tatăl Sfânt... noi: val cutremurării!...

Bucuria dumnezeiască e reazemul / sprijinul cântării
noastre. Am învăţat să mă bucur din veşnicia lui Dumnezeu,

5 5 7

pentru că El m-a învăţat şi de aceea, într-un nou chip / mod/ fel II
laud pe El, pentru că sunt altul, înduhovnicit.

Spre Dumnezeu ne atrage bucuria de El, de Sfânta Treime.

Şi noi, în relaţie cu El, în slava Sa, suntem un val al
cutremurării, al exaltării dumnezeieşti, pentru că dragostea şi
bucuria de Dumnezeu sunt dinamismul vieţii dumnezeieşti.

868. Culorile, lumina din miresme

Vibrează de un cântec ne-ntrerupt,
Creatiunea veche, dedesubt
Se pierde, ireală, printre bezne...

Ajungând la o stare de înduhovnicire foarte mare, aceea de
a sta zile în sir în lumina dumnezeiască, vedea creaţia veche, cea

5 ~ 5 ?

creată, lumea, de dedesubtul luminii divine ca pe o existenţă
ireală, întunecată, ca pe o fotografie veche, în comparaţie cu
măretiile vieţii dumnezeieşti.

5 5 5

Asta pentru ca să înţelegem diferenţa dintre cel care vede
lumea prin lumina lui Dumnezeu şi cel care nu vede, deloc,
lumina lui Dumnezeu. Cel care vede lumea prin lumina lui
Dumnezeu o vede fără bucurii reale, stabile, veşnice şi ca pe o
imagine ştearsă, pe când cel acaparat de lumea aceasta văzută şi
orb la vederea celei nevăzute, o consideră vrednică de iubit si de

~ 5

admirat, deşi lumea de acum, cu toată frumuseţea ei

~ 5 ~ 5

dumnezeiască este incomparabil de puţin frumoasă în comparaţie
cu lumea transfigurată de slava lui Dumnezeu.

169

Primele două versuri vorbesc despre ceea ce se vede în
lumina lui Dumnezeu iar ultimele două versuri compară lumea
nevăzută cu cea văzută.

In miresmele dumnezeieşti ale luminii Tale văd culori

5

tainice, cereşti si aud ritmul, vibraţia continuă a lăudătorilor
cereşti. Fiind în slava Ta nimic nu îmi pare de iubit, pentru
veşnicie, decât slava Ta cea neexplicată şi de necuprins.

872. ...Pe ici... pe colo... cerul nou se prinde
Plin de miscare-n nemişcat contur,
Sufletul lin se-nalţă tot mai pur
Şi viul vieţii veşnice-1 cuprinde.

Văd cum se prinde cerul nou, cum mă invadează / cum
cuprinde lumina necreată fiinţa mea şi cum între universul e
cuprins de slava lui Dumnezeu (primul vers).

Iar lumina lui Dumnezeu conţine o lume care se mişcă

5 5

continuu, care e vie, dinamică, deşi lumina e un contur nemişcat,
pentru că totul se petrece în slava Sa şi nu în afară de ea.

înălţarea sufletului în lumină e lină si curăţia sufletului

5 5 5

vede pe Dumnezeu. Pentru că sufletul nostru, în extaz, e cuprins
de lumină şi vede prin viul vieţii veşnice, adică prin slava lui
Dumnezeu.

876. ...Iar simţurile... toate, într-o suflare,
Topite se ridică mai presus
De-nchipuri şi minte, prin Iisus,
In necuprins aflându-şi dezmierdare...

Simţurile mele, sufleteşti şi trupeşti, devin cu toate
participante la vederea şi simţirea slavei lui Dumnezeu. Pentru că
sunt topite, refăcute, înduhovnicite, tocmai de aceea pot, prin
lumina lui Dumnezeu, să vadă şi să simtă şi să experieze pe cele
ale lui Dumnezeu.

170

Dumnezeu le ridică să vadă lumina cerească, veşnică a Sa,
mai presus de orice raţionament şi închipuire umană, prin Iisus
Hristos, Domnul nostru.

Pentru că prin El ne mântuim cu toţii, prin Cel care S-a
răstignit pe noi, fiind plin de Duhul Sfânt şi în comuniune
neîntreruptă cu Tatăl, Cel care L-a născut.

Si în nesfârşitul si veşnicul univers al luminii divine

5 5 5 5

sufletul văzător de Dumnezeu îşi află dezmierdarea, bucuria
reală, autentică, veşnică.

880. Tu cel ce vezi si simţi si-auzi: azi nu e
Putinţă de a spune veşnicia...
Prin Duh si Adevăr în fecioria
Făpturii noi cel ce voieşte suie...

Strofa de faţă e un mesaj pentru noi toţi, care vedem,
simţim cele de aici şi înţelegem cele care se spun.

Şi mesajul său pentru noi, cei care dorim să ştim cum arată
veşnicia e acesta: se poate ajunge la Dumnezeu, întru Duhul, prin
Hristos, către Tatăl, ca nişte oameni ai curătiei duhovniceşti.

~ ~ 5 5 5

Pentru că oricâte lucruri ne-ar spune el, veşnicia şi viaţa în
lumina lui Dumnezeu nu pot fi descrise. Orice descriere e o prea
palidă evocare a experienţei vieţii dumnezeieşti.

Iar făptură nouă, duhovnicească e cel care suie în vederea
dumnezeiască.

884. Făpturile prin acte şi prin vise

Din dragoste spre dragoste se zbat,
Să-şi afle pacea celor ce străbat
Şi toarnă-n trup şi-n suflet paradise.

Făpturile înduhovnicite, oamenii înduhovniciţi prin actele/
faptele şi visele/ dorurile lor trec de la un dor de Dumnezeu la
altul şi mai mare de El, pentru că se zbat continuu să îşi afle

171

pacea veşnică, aidoma cu cei care văd continuu paradisele/
vederile date lor de Dumnezeu în împărăţia Sa.

îndumnezeirea nu e numai pentru sufletul celui credincios
ci şi pentru trupul său, pentru întreaga sa persoană, pentru că, în
veşnicie, vom fi fiinţe duhovniceşti, în mod integral, în împărăţia
Sa.'

888. Fiţi bucurie, laudă iubirii

Dintru substanţă, acte şi imagini
Şi din adânc şi din extreme margini
In nesfârşita preamărire-a firii!...

Fiţi oameni plini de bucurie duhovnicească si să aveţi

5 ± 5 5

iubirea lui Dumnezeu în substanţa trupului şi în actele şi vederile
sufletului şi ale trupului vostru!

Pentru ca în adâncul persoanei voastre să se unească cele
două extreme: Dumnezeu şi omul, prin slava Sa, pentru ca să se
petreacă cu voi o nesfârşită îndumnezeire.

892. ...Sfînţindu-şi glasul strigă tot văzutul
Si nevăzutul cer în mândru mers,
Spre Tatăl Sfânt întregul univers
E Fiu si Duh, iubire-i tot făcutul!...

Când oamenii se înduhovnicesc, când se sfinţesc încep să
strige către Dumnezeu împreună cu întreaga împărăţie a lui
Dumnezeu, în slava lui Dumnezeu, unde există un mândru/ o
frumoasă mergere, rotire a tuturora în jurul lui Dumnezeu.

Pentru că tot universul merge întru Duhul, prin Fiul, către
Tatăl, de la Care, prin Fiul, întru Duhul Cel Preasfânt vine toată
îndumnezeirea universului.

Şi aceasta pentru că tot ceea ce a creat Dumnezeu a creat
din iubire şi pentru iubire şi comuniune veşnică cu Sine.

172

896. Prin Fiu, în Duh, îmbrăţişează lumea

~ ~ 5 5

A Tatălui iubire-n farmec sfânt,

Una în Unul, tainic, prin Cuvânt,

Din margini lumea-şi fulgeră minunea!...

Iubirea Tatălui, prin Fiul, întru Duhul Sfânt îmbrăţişează
întreaga lume, întreaga creaţie şi o umple de farmecul sfânt al
luminii dumnezeieşti.

5

Ea e una, e unitară, pentru că e creată de Cel Unul după
fiinţa Sa. Ea a fost creată tainic, de Tatăl, prin Cuvântul şi întru
Duhul Său.

Din acest motiv, de la o margine până la alta a lumii,
întreaga creraţie a lui Dumnezeu e plină de fulgerul luminii
dumnezeieşti si lumina lui Dumnezeu ne arată cât de minunată e

5 5

lumea creată de El şi ce virtualităţi şi potente inimaginabile
conţine ea, creaţia Lui.

900. Să îndrăznim spre Tatăl, fără frică!...
Credinţa veacul biruie acum,

5 ~

Dumnezeu însuşi prin iubire, drum,
Spre ceruri noi, de-a pururi, ne despică!...

Fericitul Ilie, Părintele nostru, ne îndeamnă să avem
îndrăneală sfântă în Dumnezeu, aşa cum El ne-a cerut-o: „In
lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea" (In.
16,33).

Şi îndrăzneala sfântă e lupta cu patimile şi cu păcatele de
tot felul, pentru că acest lucru e cel mai plăcut lucru la Sine şi El
îi ajută, în mod continuu, pe cei care se bat cu toate opreliştile,
din iubire pentru Sine.

Credinţa şi experienţa ortodoxă au biruit ideologia
comunistă, după cum au biruit şi vor birui orice ideologie şi
mentalitate atee, nihilistă, demonică.

173

Dumnezeu ne despică drum spre Sine în această viaţă, dar,
mai ales, înăuntrul persoanei noastre, spre a vedea noi şi noi
ceruri, adică noi si noi vederi ale slavei Sale.

Dumnezeu ne conduce veşnic spre Sine, prin noi şi noi
vederi şi înţelegeri dăruite nouă, din prea marea Sa iubire pentru
cei care sunt în comuniune cu Sine.

904. Din Dragoste născuţi în bucurie
Şi în lumină dragostea să urce,
Tăriile fiinţei şi prin cruce
Din viată să trăim în veşnicie!...

Suntem născuţi, prin vederea slavei Sale, din Dumnezeu,
Care e Dragoste (I In. 4, 8). Şi El, Cel care ne iubeşte pe noi în
mod negrăit ne umple de bucuria Sa.

Iar în lumina Sa ne umplem de o tot mai mare dragoste
pentru Sine, fapt pentru care suim neîncetat, din vedere în vedere,
spre noi şi noi vederi dăruite nouă de indescriptibila Sa bunătate.

Tăriile fiinţei ni se descoperă însă numai prin cruce, numai
prin nevoinţă şi suferinţă pentru viaţa cea dreaptă şi sfântă a
vieţuirii ortodoxe.

Prin asceză şi o profundă viaţă eclesială, divino-umană,
putem să trăim încă de acum, prin vederea slavei Sale, în veşnicia
lui Dumnezeu, deşi suntem şi rămânem oameni.

908. ...împărăţia Cerurilor este

Si în lăuntrul nostru; Dumnezeu
Coboară-n har în fiecare eu,
Face din noi a învierii veste!...

In primele două versuri, autorul nostru citează Le. 17. 21:
„împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru", lucru pe care el
1-a experimentat în mod actual.

174

înpărăţia lui Dumnezeu poate fi regăsită, prin curăţie şi
sfinţenie în lăuntrul inimii noastre curate, dar ea depăşeşte
întreaga lume, fiind universul împărăţiei Sale.

Şi, în lăuntrul nostru, coboară, prin lumina Sa, Dumnezeu,
conform cuvântului profetic şi realizat în noi al Domnului: „Eu
întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime" (In.
17,23).'

Şi, prin vederea slavei Sale, ne învie pe noi tainic şi real,
umplându-ne de bucuria preadumnezeiască a învierii Sale din
morţi, pentru că şi noi ne ridicăm dintre cei morţi pentru viaţa lui
Dumnezeu şi trăim, prin vedere şi simţire reale, comuniunea cu
Sine cea negrăită.

912. în Dumnezeu, în zorii Dimineţii
Frunţile sus fiii luminii poarte
Murind Martiri, căci moartea nu e moarte
Ci doar mutare-n veşnicia vieţii!...

Trăind în Dumnezeu, în zorii Dimineţii, ai împărăţiei Sale,
fiii luminii trebuie să aibă frunţile sus, adică să se bucure în mod
negrăit.

Creştinii ortodocşi din închisorile comuniste, credea el,

5 5 7 7

trebuie să moare ca nişte Martiri şi să nu abdice presiunilor atee,
pentru că moartea celui credincios şi văzător de Dumnezeu nu e

90 1

moarte ci doar mutare de aici la veşnicia vieţii lui Dumnezeu .

201 în manuscris însă, acum apare prima strofă din Lauda frumuseţii şi indicarea strofelor
pierdute din Lauda fecioriei şi din poemul precedent, pe care, conform ediţiei de la
Bucureşti, le-am pus în prim planul secţiunii dedicat Laudelor.

175

Iubire-n duh 202

„Firea nu se alterează prin păcat",

(Sfântul Simeon Noul Teolog,

Filocalia Românească, voi. VI, p. 92) .

916. Chiar dragostea te vede ireală,
Din umbră, din văzuta existentă...
...Mireasă-n veci, în nevăzut reală
Tu preamăreşti substanţa în esenţă!...

202 în ediţiile tipărite apare, între paranteze rotunde, cuvântul: Transfigurare, care nu se
regăseşte în manuscris. Tot în ambele ediţii avem un citat, ca moto, din Sfântul Simeon
Noul Teolog, pe care l-am păstrat şi noi şi care nici acesta nu apare în copia manuscris pe
care o avem.

însă motourile şi cuvintele anexe, explicative din ediţiile editate la Piteşti şi Bucureşti nu

apar în manuscrise, cel mai adesea, pentru că erau noi mărturii, găsite de către autorul

nostru, pentru a sublinia veridicitatea experienţelor sale mistice.

Deşi el nu se îndoia niciodată de autenticitatea lor, totuşi se bucura de fiecare nouă

subliniere a unui Sfânt Părinte sau teolog despre experienţa mistică şi mi le prezenta cu

mare bucurie, pentru că acelea autentificau mărturia experienţei sale sfinte.

Aşa trebuie să vedem motourile, sublinierile, schimbările unui cuvânt cu altul în

manuscrisele sau ediţiile sale editate, pentru că el dorea ca totul să fie clar, să fie fără dubii.

în ceea ce priveşte titlul poemului de faţă el se traduce aşa: cum am văzut pe Dumnezeu

prin duhul meu.

203 S-a citat ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 92, adică capitolul al 90-lea din A doua sută
de capete / capitole teologice şi practice a Sfântului Simeon Noul Teolog. Textul la care
face referire e următorul: „Căci nu ne schimbăm, nici nu ne mutăm din firea din care am
fost zidiţi, ci fiind zidiţi buni de Dumnezeu (căci Dumnezeu nu a făcut răul), şi rămânând
neschimbaţi prin firea şi prin natura în care am fost zidiţi, cele ce le alegem şi le voim prin
socotinţa de bunăvoie, pe acelea le şi facem, fie bune, fie rele".

Noi credem că, mai degrabă, a parafrazat comentariul Fericitului nostru Părinte Profesor

Dumitru Stăniloae de la n. 217, p. 92, unde acesta spune: „Sfântul Simeon nu admite nicio

alterare a firii omeneşti prin păcat".

Dar părintele Dumitru s-a legat în comentariul său de ultima parte a capitolului şi anume de

cuvintele Sfântului Simeon: „omul lucrează şi face, precum s-a zis, cele ce le vrea, dar nu

iese din firea sa".

Omul, după păcat, şi-a împătimit persoana sa în chip şi fel, dar el nu a ieşit din constituţia

firii sale, creată de Dumnezeu şi a rămas tot om... dar căzut în păcat. Tocmai în acest sens

vorbeşte şi Sfântul Simeon şi Fericitul Ilie aici de nealterare, prin păcat, a fiirii umane, în

sensul de nedistrugere a ei, completă, prin păcat.

176

Iubirea noastră, a creştinilor ortodocşi, pentru lumina Ta,
Doamne, o vede pe aceasta ireală, când nu suntem în slavă, ci
aici, în umbra nevederii Tale, în existenţa văzută.

însă atunci când vedem pe mireasa Ta, adică lumina Ta,
existenta ei reală în nevăzutul slavei Tale văzut ochilor inimii
noastre curăţiţi de patimi, atunci ne înduhovniceşti pe noi,
substanţa trupului nostru, prin esenţa umanităţii noastre, adică
prin suflet.

Pentru că lumina Ta văzută extatic de către duhul nostru,
trece din sufletul în trupul nostru şi ne umple pe noi, cu totul, de
experienţa slavei Tale.

920. Minune, tu, de Tatăl dăruită,

Mireasa minţii, vieţii, mă mângâie...
Creaţiune-n Fiul preaslăvită,
Surâsul tău în chipul meu rămâie!...

Minunea Tatălui dăruită mie a fost lumina Sa. Ea a fost
mireasa mintii mele si a vieţii mele, cea întru care mi-am găsit
mângâierea şi împlinirea.

Pentru că prin Fiul Tatălui, întru Duhul, mi-am
înduhovnicit persoana mea şi mă rog Dumnezeului nostru treimic
ca surâsul, bucuria luminii Sale să rămână veşnic în mine.

' 5

924. De la atom şi până-n constelaţii
îmbrăţişări de forte gravitează

5 5 5 O

In nesfârşite moduri si relaţii,

5 5 5 ~

Dintru iubire totul se-ntrupează.

O strofă care are drept temă: prezenţa lui Dumnezeu în
creaţia Sa. Pentru că El e Cel care, de la atom, de la cea mai mică
particulă a creaţiei şi până la constelaţii, conjugă forţele
universului, care au multe ramificaţii între ele.

177

Toate funcţionează după voia lui Dumnezeu pentru că
întreaga creaţie e o expresie a iubirii Sale.

928. Şi umblă valul, creşte iarba, pomul...
Tinzând spre forme mândre şi depline,
Setea le-o simte-n chip avid tot omul
Pe când asemeni vrea să Ti se-nchine.

Mobilitatea apei, creşterea progresivă a copacilor, întreaga
creaţie într-un cuvânt, tinde spre forme frumoase şi depline, spre
maturizare.

Setea creaţiei de desăvârşire o simte în mod avid, în mod

5 5 '

foarte profund omul credincios, care vrea să fie asemenea Ţie,
Doamne, să se desăvârşească în relaţia cu Tine.

~ 5 5

Şi simte creaţia, dorul şi împlinirea creaţiei cel care se
înduhovniceşte, pentru că se închină Ţie.

Fără doxologie nu există cunoaştere si cunoaşterea reală

O 5 5 5

implică raportarea la Dumnezeu şi slăvirea Lui prin toate
eforturile noastre de căutare şi descoperire.

932. Când vom ajunge-n duh prin conştiinţă
Iubirea-n har să-şi fie ei deplină,
Din trup etern vede-vom prin fiinţă,
Prin umbra fetei tale, tu... lumină!...

De la viaţa după conştiinţă ajungem să trăim
duhovniceste. Si viata întru harul Treimii ne dă să avem o iubire

J 5 5

duhovnicească deplină, desăvârşită.

Şi, la învierea de apoi, vom vedea prin trupul nostru
înduhovnicit (versul al 3-lea) lumina lui Dumnezeu, pentru că
viaţa interioară, a sufletului nostru va fi transparentă prin trup.

178

936. Ce-i frumusetea-n farmecul iubirii,
Ce suie-n vlaga sufletelor noastre,
Peste pornirea limpede a firii,
Ce urcă-n noi spre cerurile-albastre?!

Ce este vederea dumnezeiască, care ne umple sufletul de
vlagă, de putere dumnezeiască? Farmecul iubirii = puterea
duhovnicească a iubirii.

Iar firea umană are o pornire limpede, clară, reală spre
Dumnezeu, tocmai de aceea, prin lumina Sa, noi putem urca spre
cerurile albastre ale vederii dumnezeieşti.

940. Blând e surâsul mlădios si dulce
Al infinitei, veşnicei creaţii!...
...Cu gesturi moi la sânuri să ne culce
Miresmele din candele de graţii!...

Veşnica si infinita creaţie e lumina dumnezeiască, care

5 5.» ~

creează, revelează noi si noi lucruri dumnezeieşti. Si vederea ei e

~ 5 5 5

mlădioasă, melodioasă, plină de profunzimi şi de diversitate
dumnezeiască si dulce inimii noastre.

5

Lumina dumnezeiască, cu gesturi moi, materne ne culcă/
ne odihneşte la sânul ei, pentru că ne umple cu miresmele ei
dumnezeieşti, după cum ne umple inima de frumuseţe candelele
aprinse ale Bisericii.

944. Treime Sfântă, Una, slavă Ţie!...
Pământ şi cer respiră-n Dumnezeu,
Prin harul Său eterna bucurie
Preface lumea, cântă-n pieptul meu!.

179

Slavă Tie, Dumnezeule, Treime Preasfântă si
Preadumnezeiască, pentru că Tu eşti respiraţia / viaţa pământului
si a cerului!

Iar bucuria veşnică ne vine prin harul lui Dumnezeu,
pentru că harul e cel care preface / desăvârşeşte întreaga lume şi
acesta cântă în inima mea.

948. ...Atunci de bucuria cea din ceruri
Vom creste-atât încât vom străluci
In nori de duh plutind în adevăruri,
Vom fi oriunde si oricum... vei fi...

Despre cum vom fi în împărăţia lui Dumnezeu.

în bucuria cerească a împărăţiei Sale vom ajunge să fim
strălucitori, plini de lumină dumnezeiască, trăind în lumina Sa
(nori de duh = nori de har / de lumină) şi fiind plini de multe
adevăruri dumnezeieşti.

Ne vom mişca şi vom comunica foarte repede întru slava
lui Dumnezeu.

952. în trup ceresc, în ceruri schimbătoare
De voia de lumină a fetei Sale
Şi izvorând de-a pururi din izvoare
Vei înflori pe-a veşniciei cale.

în trupurile noastre cereşti, înduhovnicite, în împărăţia Sa,
vom vedea veşnic cerurile schimbătoare ale luminii Sale, adică
noi şi noi descoperiri dumnezeieşti.

Pentru că vom vedea faţa, umanitatea prea luminoasă a
Domnului (versul al 2-lea).

Lumina va izvorî veşnic din adâncimile insondabile ale
Treimii Celei Preasfmte si noi vom înflori în veşnicie, adică ne
vom îndumnezei continuu.

180

La usa Fecioarei™

956. Lumină frăgezită de străluciri în spor,

Care ningând în suflet, prin albăstrimi de soare,
Mi-ai străbătut prin noapte şoptind tremurătoare
Fiori din veci ce-mi ţipă ca păsările-n zbor.

Lumina dumnezeiască e frăgezită pentru că e fragedă,
profundă, plină de frumuseţe şi delicateţe dumnezeiască.

Strălucirile ei sporesc continuu. Ea ninge în sufletul meu
ca o lumină dumnezeiască de culoare albastră. Ea ninge şi mă
străbate în noaptea vieţii mele şoptindu-mi tremurători fiori
dumnezeieşti, dându-mi să-i simt în fiinţa mea.

înfiorările produse de lumina lui Dumnezeu în fiinţa mea
sunt ca ţipetele acute ale păsărilor în zbor, pentru că mă fac să mă
bucur nespus.

960. Eşti Tu în mine precum Adam în toţi,

Eu Te iubesc în freamăt multiplicare-ntruna
Iar în diversitate etern Te caut Una,
Pe apele măririi iubita mea înoţi.

Doamne, Tu eşti în mine prin slava Ta, după cum firea
Dumnezeiescului Adam, primul om creat de către Tine, e în toţi
oamenii, pentru că toţi suntem părtaşi umanităţii pe care Tu i-ai
dat-o lui.

204 Urmăm aici ediţia de la Bucureşti, unde poemul se găseşte la p. 50. în ediţia de la Piteşti,
acest poem e poemul final şi se regăseşte la p. 110, purtând titlul: Lauda Fecioriei
(fragment). în ambele versiuni însă poemul are doar 5 strofe, strofele de început fiind uitate.
Fecioara e aici împărăţia lui Dumnezeu.

181

Eşti în mine prin slava Ta, după cum am umanitatea de la
Protopărintele Adam. Slava Ta mi s-a făcut una proprie, pentru
că o văd mereu şi o văd făcând parte din mine, deşi ştiu că e a Ta.

Eu Te iubesc, Dumnezeul meu, în acest freamăt prea
complex şi mare al vieţii Tale, văzând cumn slava Ta se
multiplică, capătă noi forme sau îmi arată în ea noi forme
dumnezeieşti.

Iar prin tot ceea ce văd în slava Ta eu numai pe Tine Te
caut, Dumnezeire întreit ipostatică! Diversitatea slavei Tale mă
uneşte, mă simplifică, mă face să fiu deplin unul, ca Tine, Cel
Unul, pentru că e slava Ta, Prea Sfântă Treime.

îţi văd, lumină dumnezeiască, iubita mea, prezenţa în mod
extatic si înot în tine ca într-o mare a Dumnezeirii.

964. Cu ochii mintii vezi iubirea cum răsare?!
Pe argintate frângeri în susur blând şi dulce,
La sânu-i veşnicia copiii ca să-şi culce
I-a alintat cu dor, cu vis si căutare.

Versul prim e o expresie a minunării de darul lui
Dumnezeu şi nu o negare a faptului că mintea curată vede lumina
lui Dumnezeu.

Pe argintate, pline de har frângeri ale inimii sau în inima
înfrântă, zdrobită, plină de umilinţă vine, blând şi dulce, lumina
lui Dumnezeu.

Dumnezeu, în veşnicia Sa, îi adună la sânul Său pe copiii
Săi, pe cei care îl iubesc pe El şi îi alintă cu şi mai mult dor de
El, cu tot mai multe năzuinţe de împlinire dumnezeiască.

968. Ci cunoscând din Patmos al lumii căpătâi
Noi Te vestim prin cântec Vecie întrupată,
Te lăudăm Treime si Viată arătată,
Părtaşi întru Cuvântul în dragostea dintâi.

182

Prin Patmos îl indică pe Sfântul Ioan Evanghelistul, a cărui
Apocalipsă primită revelaţional în insula Patmos (Apoc. 1, 9) era
una dintre citirile sale de suflet.

Sfântului Ioan Evanghelistul i-a spus Domnul că e capătul
lumii, al creaţiei, pentru că El e şi începutul creaţiei: „Eu sunt
Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi
Cel ce vine, Atotţiitorul" (Apoc. 1, 8).

Pentru că Dumnezeiescul Ioan ne-a vorbit cel mai mult
dintre Evanghelişti despre dumnezeirea lui Dumnezeu Cuvântul
întrupat.

Noi Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel
ce eşti din veci şi pentru veci şi Care, pentru noi oamenii şi
pentru a noastră mântuire, Te-ai făcut om, Te-ai întrupat.

Şi lăudând pe Hristos lăudăm întreaga Treime Preasfântă,
pentru că Ea este Viaţa arătată, dovedită, experiată de către noi
toţi. Şi prin Hristos Dumnezeu ne facem părtaşi dragostei Treimii
Celei Preadumnezeieşti, dragostei celei dintâi, pentru care Tatăl a
trimis pe Fiul întru Duhul ca să ne mântuie pe toţi.

972. Şi mai adânc, mai dulce izvoarele îmi cântă,
Neprihănirea cheamă Fecioara tot mai vie,
Care în cer ne naşte, copii în veşnicie...
Mireasă dulce vieţii, Tu, bucurie sfântă.

Văzând slava Ta şi bucurându-mă negrăit împreună cu
Tine, Doamne, mai adânc şi mai dulce simt în mine harul Tău,
izvoarele harului Tău cum cântă, cum mă fac să mă bucur.

Neprihănirea, curăţia mea, face ca împărăţia să coboare la
mine, pentru ca eu să urc la ea (al 2-lea vers).

Dumnezeu ne naşte în cer ca fii ai împărăţiei Sale, care e
aici denumită sub numele de Fecioară.

împărăţia lui Dumnezeu e Fecioara şi Mireasa mea. Pentru
că Tu, Doamne, prin slava Ta, mă bucuri cu bucurie sfântă. Tu,
Dumnezeul meu, eşti bucuria mea cea sfântă, pentru că mi Te
arăţi plin de slava Ta cea negrăită şi veşnică!

183

Sonet 20 '

976. De lumina fetii Tale

5

Cum să-mi satur ochi de stei?!.
Si Te sorb cum sorb cristale,
Roze-n pulberi de scântei.

Cum să-mi satur, Doamne, ochii de stei ai sufletului, cei cu
privire ascuţită, pătrunzătoare de vederea luminii, care iradiază
din fata Ta, Iisuse Doamne? !

Te sorb în fiecare vedere dumnezeiască cum sorb cistalele
dulce ale zahărului. Văd culorile roze ale luminii Tale, pulberile
de scântei ale slavei Tale.

980. Visul palidei femei

Stă voinţei mele-n cale,
Apele şi vălul ei...
...Zâmbet lăcrimat pe zale...

Visul soţiei mele {palida femeie), Doamne, stă în calea
voinţei mele, aceea de a pleca la Mănăstire. Ştia, încă fiind în
puşcărie, că dacă va ieşi afară, nu va avea puterea să îşi lase soţia
şi fiica iarăşi singure, fapt pentru care şi-a sacrificat dorinţa de a
se desăvârşi ca monah şi a rămas lângă ele până la capăt.

Apele lacrimilor şi vălul inimii ei sunt un zâmbet lăcrimat
pe zalele suferinţelor mele din puşcărie, pentru că au suflerit
multe fiind singure, fără mine acasă.

984. ...Ritm adânc pluteşte-n mine
Când în floare Te ascult,
Vin dulceti să mă-ncline...

205 Urmăm şi aici ediţia de la Bucureşti, care are acest poem la p. 51. în ediţia de la Piteşti e
penultimul poem şi e situat la p. 109. Din manuscris aflăm că poemul a fost scris în anul
1957 si că el a fost dedicat soţiei sale: Floarea Mocanu.

184

Ritmul adânc al rugăciunii şi prezenţa luminii
dumnezeieşti plutesc în mine.

îmi vorbea adesea Dumnezeiescul Ilie despre rimul interior
al rugăciunii, după cum rugăciunea îi intrase în ritmul inimii şi
după cum vedea că o spune în continuu.

Când Te ascult, Doamne, văd în floare, în extaz, slava Ta,
însă atunci când mă gândesc la lume, dulceţile, ispitele trupeşti
vin ca să mă încline, să mă răpească vederii Tale, dorinţei de a Te
vedea continuu.

987. Rodul plin şi tot mai mult...
Valul bate, unda vine,
Mai din zori, mai de demult!...

Rodul ascezei mele e plin. Văd tot mai multe vederi
dumnezeieşti.

însă, ca un val, ca o undă, vin din când în când la mine şi
iubirea pentru soţia mea sau pentru fiica mea sau pentru diverse
lucruri, care sunt primele mele iubiri, cele de odinioară.

185

Biruinţă 206

„Bucuraţi- vă si

11 5 3

iarăşi vă zic: bucurati-vă!" 207

990. Atâta duh si har si strălucire

5 5

Coboară-n valuri peste noi acum!...
Dulci, zorile prind stelele pe drum
Luptând cu noaptea-n zale de iubire.

Coboară-n valuri lumina dumnezeiască în persoana mea şi
mă umple de mult har, de multă strălucire dumnezeiască.

Mă face să simt dulci, prea dulci împliniri interioare,
pentru că mă umplu zorile luminii dumnezeieşti în toată ziua şi
noaptea.

Zorii luminii necreate apar când stelele nu se mai văd, spre
ziuă, dar şi noaptea, cât şi ziua, pentru că în veşnicia lui
Dumnezeu e numai zi, e numai lumină neapusă.

Şi lumina lui Dumnezeu mă face să lupt cu noaptea
păcatului şi a ateismului comunist în închisoare, pentru că zalele,
lanţurile pe care le port, aici, în carceră, le port cu iubire de
Dumnezeu si de oameni.

994. înfloresc lin din zările albastre
Arhanghelii cu Ostile de sus,
Noi ceruri se coboară prin Iisus
Să umple golul sufletelor noastre.

O descriere lapidară şi concentrată a unei vederi extatice.

206 Revenim, în ambele ediţii, la acelaşi poem: în ed. Piteşti la p. 69 şi în ed. Bucureşti, la p.
52.

207 Motoul acesta pascal nu apare decât în ediţia de la Bucureşti.

186

Văd cum înfloresc, cum apar din zările luminii
dumnezeieşti, care mi se arată acum de culoare albastră,
Arhanghelii şi Ostile cele cereşti împreună cu ei.

Prin Iisus, Domnul nostru, văd cum cerurile luminii
dumnezeieşti se coboară în mine şi îmi umplu golul sufletului,
durerea şi nefericirea proprie.

998. Din Duhul Sfânt încep ca să răsune
In spirite şi trupuri vii extaze,
Văd chipuri sfinte ce străpung cu raze
Şi negura luminii se supune.

Prin harul Duhului Sfânt încep să văd şi să aud în mine
prezenta multor Sfinţi si Puteri cereşti în vii extaze dumnezeieşti.

X 5 5 5 5 5

Spiritele sunt îngerii iar chipurile Sfinte sunt Sfinţii.

Văd chipurile, prezenţele locuitorilor cereşti şi ei mă
străpung cu razele luminii dumnezeieşti, care transpar din ei şi
fac ca negrua fiinţei mele şi lumea întreagă să fie plină de de
lumină.

Creaţia întreagă se supune slavei lui Dumnezeu, pentru că
e pătrunsă şi susţinută în existenţă de către Dumnezeu.

1002. Am înviat sfinţiţi de suferinţă;

5 5 5 ~

Săbii lucesc si cântece răsună,

5 ~

Trupuri şi chipuri limpede-n furtună
Străfulgera cântând de biruinţă.

Vederea lui Dumnezeu este învierea mea dintre cei morţi si

5 5

aici, în puşcărie, m-am sfinţit prin multa suferinţă îndurată pe
nedrept.

îi văd pe Sfinţi, pe aceste săbii care lucesc, pe aceşti
oameni plini de biruinţă împotriva păcatului, în slava lui
Dumnezeu şi aud cântecele care răsună în împărăţia lui
Dumnezeu.

187

Mă văd în mod limpede, în mod clar în furtuna, în
repezimile de descoperiri văzute în slava lui Dumnezeu.

Străfulgerările dumnezeieşti sunt văzute de către membrii
împărăţiei lui Dumnezeu şi ele îi umplu de cântece de biruinţă,
de bucurie dumnezeiască.

1006. Ne saltă pieptul lauda spre ceruri:
Mărire Ţie, Doamne, Tu, lumină!
Eşti viata noastră, sfânta noastră cină...
Tu faci din noi altar de adevăruri.

Inima noastră îl laudă pe Dumnezeu, îl slăveşte pe
Dumnezeu, pentru că este Lumina vieţii noastre. El e viaţa, e
sfânta noastră cină, bucuria noastră, comuniunea noastră veşnică.

Tu, Doamne, faci din fiinţa noastră altarul preacurat, pe
care ard adevărurile Tale, experienţele noastre cu Tine.

1010. „In inimile-ncredintate Mie

Voi coborî cu veşnicul Meu cer"...
...Miri si mirese, nuntă si mister...
Grădină sfântă, neamul, ţara învie!

Făgăduinţa Domnului se împlineşte, pentru că El coboară,
prin slava Sa, în inimile care I Se dăruie.

Si El face din cei care văd slava Lui miri si mirese ale Sale,
face nuntă mistică cu ei, îi umple de tainele Sale.

Ultimul vers se referă la România si la neamul românesc.

5

România e Grădina sfântă a lui Dumnezeu, pentru că
românii care îsi sfinţesc viata în dumnezeiasca credinţă ortodoxă

5 5 5 5

devin grădini duhovniceşti pline de roade preasfmte.

188

Şi numai prin credinţa ortodoxă neamul nostru românesc,
tara noastră învie duhovniceste, la viata si comuniunea cu

5 5 7 5 5

Dumnezeu.

1014. Iubita mea, grădină-n Duh senină,
Te-ncununezi de-a pururi în amiezi,
In Duhul Sfânt simţirile îţi pierzi:
Minune sfântă, neamul, tara învie!

Iubita sau grădina senină, plină de lumina Duhului Sfânt,
e împărăţia lui Dumnezeu. Ea e plină de cununa amiezii luminii,
de lumina veşnică a lui Dumnezeu.

5

Iar în vederea slavei dumnezeieşti nu mai eşti conştient de

5 5 5

simţurile trupeşti (al 3-lea vers), nu mai ai racordare la lumea
creată, ci trăieşti, prin simţurile sufleteşti, în lumina veşnică a lui
Dumnezeu.

Ultimul vers repetă acelaşi lucru ca şi ultimul vers al
strofei anterioare (pentru că linia punctată arată că mai existau şi
alte strofe, acum uitate): despre România, despre învierea
duhovnicească a României ortodoxe.

Pentru că în timpul puşcăriei, mai înainte cu vreo 30 şi
ceva de ani, Dumnezeiescul Ilie a văzut extatic sfârşitul

~ 5

comunismului în România si că România ortodoxă va cunoaşte o

5 5

înviere, cea pe care noi o trăim acum.

Numai că trebuie să fim mai mult decât responsabili cu
aceste momente de înflorire si de bucurie duhovnicească a

5

Ortodoxiei româneşti.

Nota autorului:

Poemul a fost compus la data de 1 ianuarie 1964, cu 6 luni
înaintea eliberării mele din detenţie. Anul 1964 a fost anul

5

eliberării tuturor deţinuţilor politici din închisorile comuniste
româneşti.

189

înviere

(Poem compus în 1963)

1018. Ceruri noi, făptură
Din lumina pură;
Guri de sori sihastre
Se deschid albastre,
Strigă-n depărtări
Peste munţi si mări..

Văd cerurile noi ale luminii dumnezeieşti, adică Făptura
nouă, împărăţia lui Dumnezeu venită în mine odată cu lumina
preacurată a Prea Sfintei Treimi.

Şi guri de sori dumnezeieşti, plini de curăţie se deschid în
zările albastre ale luminii divine, strigând către toţi, ca să le
dorească, să dorească curăţirea de patimi şi viaţa sfântă pentru a
le vedea.

Lumina dumnezeiască ne cheamă de peste munţi şi mări,
ca să lăsăm depărtarea de Dumnezeu şi să ne apropiem, cu
dragoste, de El, de Lumina noastră cea veşnică.

1024. Arhangheli pe nori
Ard mai sus de sori;
Glasurile-n Duh
Fulgeră-n văzduh:
Slavă şi putere,
Sfântă înviere!...

Văd pe norii slavei dumnezeieşti pe Sfinţii Arhangheli ai
lui Dumnezeu cum ard, cum sunt plini de slavă, mai presus de
soarele şi stelele create, pe care le vedem pe cer.

208 Primele două strofe sunt motoul poemului de faţă.

190

Aud glasurile Sfinţilor şi ale Puterilor cereşti, întru harul
Duhului Sfânt, cum fulgeră prin văduhul luminii necreate şi îl
laudă pe Dumnezeu, Cel care e sfânta înviere şi puterea de viaţă a
întregii creaţii.

1030.

Când privesc nemărginirea-n vântul duhului de-argint

Văd Arhangheli şi văd îngeri cerurile ocolind,

Iar prin inimă-mi trec zorii Duhului ce scânteiază

De-mi deschid grăiri în suflet, scânteieri, emoţii, raze...

Şi plutesc în altă lume, nevăzută, din adâncuri

Ce din dragoste se naşte, din credinţă si din cânturi!

O 5 ~ 5 5

Când privesc nemărginirea luminii necreate, în vântul de
argint al harului, adusă în persoana mea, văd în ea Arhangheli şi
îngeri care fac ocoale, care se mişcă, care se bucură şi îl laudă pe
Dumnezeu.

Şi văd aceste vederi dumnezeieşti pentru că îmi trec prin
inimă zorii luminii dumnezeieşti, zorii Duhului Sfânt, care
scânteiază în mine şi care iniţiază în mine doxologie, vederi
extatice, emoţii sfinte...

Şi întru slava lui Dumnezeu fiind plutesc în altă lume, în
veşnicie, în lumea cea nevăzută cu ochii fizici, care a tâsnit din

5 ~ ' 5 5

adâncul inimii mele, de acolo de unde am făcut rugăciune
neîncetată.

Şi văd lumina lui Dumnezeu în urma nevoinţelor pline de
dragoste înfocată, de credinţă şi de rugăciune şi cântare
duhovnicească.

1036.

Când prin lumea trecătoare umbrele se nasc şi pier
Umblă-n pas de înviere, prin slăvi, neamul meu şi sper,
Merge-n frunte uraganul, stelele tresar din loc,
Căci în mers şi în privire poartă duhul nou, de foc
Şi prin zările albastre cu surâs de aurore

191

înfloresc tot mai frumoase cerurile prinse-n ore.

Când prin lumea trecătoare oamenii se nasc ca nişte umbre
şi pier tot la fel de repede nelăsând nimic esenţial în urma lor, în
închisoarea ortodocşilor însă si în fiecare loc unde oamenii se
nevoiesc ortodox se umblă în pas de înviere, se trăieşte o nouă
viată.

Trăiesc în puşcărie o nouă viaţă, plină de slava lui
Dumnezeu. Trăiesc în slăvile cereşti deşi sunt în puşcărie. Iar
neamul meu, care suferă ortodox, se înduhovniceşte şi pentru
aceea nădăjduiesc, cred în mântuirea lui.

Uraganul sunt cei care sunt plini de harul Treimii.

Uraganele, oamenii Sfinţi ai credinţei ortodoxe, merg
înaintea neamului românesc, pentru că îl conduc la mântuire şi
stelele, oamenii care sunt credincioşi si le urmează acestora,

1 5 5 1

tresar din locul lor, devin şi mai dinamici, se umplu de râvna
celor care s-au înduhovnicit în închisorile comuniste.

Uraganele duhovniceşti sunt mărturii puternice, pentru că
în mersul şi în privirea lor ei au duh nou, au foc dumnezeiesc.

Cei care au trecut prin chinurile puşcăriilor comuniste şi s-
au îndumnezeit sunt focuri pline de har, care aprind inimile celor
credincioşi.

Văd lumina în zările ei albastre şi ea e plină de aurore
dumnezeieşti, care înfloresc tot mai frumos în vederile extatice
trăite de către mine.

Cerurile prinse-n ore: vederile extatice trăite de către
mine, aici, pe pământ.

1042.

Sfinţii Martiri zdrobiţi de cruce, de-nchisori si de

5 5 ~ 5

prigoană,

Se îmbracă în lumină privind ţintă la icoană...

...„Eu sunt Calea, Adevărul, Viaţa", cine mă urmează

Invincibil e în lume si în Duhul Sfânt creează.

Pe Hristos 209 iubind în viată fericiţi au mers la moarte,

5 5 ~

Către El, în veşnicie, neamul către cer să-1 poarte.

09 în manuscris: Cristos.

192

Despre ei, despre Sfinţii Mucenici ai închisorilor
comuniste. Prietenii săi de carceră, care si-au sfinţit viata în

~ 5 5 5

suferinţă si au murit martiric, au trăit crucea amară a suferinţelor

5 5 ~ 5

închisorii şi a prigoanei comuniste.

Ei s-au îmbrăcat în slava lui Dumnezeu privind la icoana
vieţii Mântuitorului Hristos.

5

Se citează In. 14, 6 în al 3-lea vers iar sfârşitul versului

3 5

amintit se referă la Fericitul Ilie, la urmarea vieţii sale isihaste.

' 5

Cine urmează vieţii sale de continuă rugăciune e invincibil
în faţa ispitelor, pentru că lucrează împreună cu harul Duhului
Sfânt.

Ultimele două versuri ale strofei revin la discuţia despre
Martirii închisorilor româneşti din primele două versuri.

Pentru că au iubit pe Hristos de aceea au primit
închisoarea, suferinţa si moartea cu bucurie. Ei au mers în

~ 5 5

veşnicia lui Dumnezeu şi au purtat şi poartă neamul românesc
spre cer, pentru că îl povăţuiesc spre înduhovnicirea lui.

1048. Austeri în simplitate, ei smulg flori văzute-n cer
Să le-mpartă cu blândeţe celor care plâng şi cer.
Sunt la port ca altădată Făt Frumos din plaiul ţării,
Cu surâsul ei în faţă şi în ochi cu graiul mării,
Ca în basme şi în doine între două lumi sclipind
îşi urmează viitorul, fulger, sabie de-argint.

Austeritatea, asprimea, asceza vieţii din închisoare i-a
făcut să fie plini de simplitate duhovnicească pe Martirii
închisorilor. Ei au smuls flori văzute în cer, adică au văzut vederi
dumnezeieşti.

5

Si Dumnezeiescul Ilie, cât si alţii Fericiţi Părinţi ai

5 - 7 5 5 5 5

României, au vorbit despre exeperienţa lor mistică din închisoare,
cu blândeţe şi dragoste, celor care au avut şi au nevoie de aceste
mărturisiri duhovniceşti.

5

Pe Sfinţii închisorilor îi aseamănă cu Făt Frumos care

5

apără România. Sfinţii români sunt expresia surâsului şi a
profunzimii vieţii României. Ei sunt cei care au sclipit, au

193

luminat între pământ şi cer, fulgerând/ luminând dumnezeieşte pe
cei care îi cinstesc.

Ei sunt sabia de argint, sunt luminarea dumnezeiască a
Bisericii noastre Ortodoxe.

1054.

Flamură de gând şi faptă peste vremuri, mereu verde,
Vântul scuturând rodeşte, floarea sfântă nu se pierde,
Când în lumea schimbătoare omul creste mai înalt

5

Făt Frumos ne-ademeneşte spre tărâmul celălalt.
Cât în viată ne-nsoteste moartea si destinul greu

5 5 5 5 O

Pentru neam să fim toţi una, una-n Fiul Dumnezeu!

5 ~

Sfinţii sunt o flamură, un steag, un stindard al gândirii şi al
făptuirii dumnezeieşti peste veacuri, pentru că sunt exemple vii,
clare, sfinte pentru orice generaţie.

Ei sunt exemple vii, reale, îndumnezeitoare pentru că sunt
mereu verzi, mereu proprii pentru fiecare generaţie în parte,
mereu actuali.

Când vântul istoriei, al prigoanelor ideologice, scuturai
atentează la vieţile oamenilor Bisericii atunci acesta nu face decât
să reconfirme vitalitatea divino-umană a Bisericii.

Când apar Mucenici şi Mărturisitori atunci Biserica arată
că e vie, creşte, rodeşte! Vântul prigoanei e roditor pentru viaţa
Bisericii, chiar dacă e foarte dureros.

Prigoana nu scutură floarea sfântă, pe Sfinţii lui
Dumnezeu, ci îi face şi mai frumoşi. Nu prigoana e de vină
pentru pierderea noastră, ci noi, care abdicăm!

Când omul creşte mai înalt (versul al 3-lea), când se
luminează tot mai mult prin harul lui Dumnezeu, atunci Făt
Frumos, Dumnezeul nostru, îl ademeneşte spre veşnicia Sa, îl
face să vrea tot mai mult slava Sa si comuniunea cu Sine.

5

Ultimele două versuri sunt un îndemn la unitate în fiecare
moment, dar, mai ales, în momente de mare încercare şi durere
pentru neamul românesc.

194

Când suntem prigoniţi şi în suferinţă, să fim una în
Dumnezeu, pentru ca să fim în stare să trecem, împreună, uniţi,
peste momentele de cumpănă ale neamului nostru!

1060.

Pe cei duşi nu pot în gânduri, nici în vorbe să-i cuprind

Căci lumina lor de aur mă topeşte în argint.

Visele se pierd pe ape şi gândirile în taine,

Trup şi minte se dezbracă şi se-mbracă-n alte haine...

...Lumea duhurilor umblă pe pământ cu noi, pe drum,

Morţi şi vii, aceeaşi luptă o purtăm spre cer acum!...

Pe cei duşi/ plecaţi dintre noi, pe Martirii închisorilor nu
pot să-i cuprind în vorbele mele, pentru că slava lor cerească
întrece mintea mea.

Lumina lor de aur, sfinţenia lor mă face şi pe mine să mă
topesc şi să mă curăţesc ca argintul.

întru slava lui Dumnezeu visele umane se pierd, se pierd
pe apele luminii necreate iar gândurile noastre încetează atunci
când contemplăm extatic măreţia slavei lui Dumnezeu.

Trupul şi mintea noastre se dezbracă de gândirea
pământească pentru a se îmbrăca întru lumina cea veşnică a Prea
Sfintei Treimi.

Lumea duhurilor, a îngerilor şi a Sfinţilor lui Dumnezeu,
umblă pe pământ cu noi, pentru că ne ajută pe drumul nostru spre
împărăţia cea de sus.

Cei morţi, Sfinţii lui Dumnezeu si noi, cei vii, care suntem
încă în această viaţă - deşi toţi suntem vii la Dumnezeu, prin
harul Său - suntem împreună şi Sfinţii ne ajută în lupta noastră
pentru împărăţia lui Dumnezeu.

1066. Iar din urmă tot vin valuri bântuite de credinţă

Din lumina necreată, dragoste şi biruinţă...

Mulţi, ca frunzele din codri, scuturând mărgăritare,

Dimineaţa în smerenii adumbrită-n Sfântul Soare,

Vin cu suflete curate să-I aducă lui Iisus

Si fiorii, si mărirea... Slavă întreu cei de sus!...

195

Dumnezeiescul Ilie vedea cu duhul viitoarele generaţii de
creştini ortodocşi... Vedea cum vor veni noi valuri de oameni

5 5

credincioşi, care vor fi bântuite/ purtate de credinţa în Dumnezeu.
Şi ele, noile generaţii de oameni ai Bisericii, vor birui prin
vederea slavei lui Dumnezeu şi prin dragostea de Dumnezeu şi de
oameni, care va creste în ei tot mai mult.

~ 5

Vor fi mulţi, precum sunt multe, nesfârşite frunzele
codrilor. Şi aceştia, când vor scutura mărgăritare din ochii lor,
când vor plânge dulce, duios, în dimineaţa smereniei, vor fi
adumbriţi de Soarele Cel Preasfânt, de slava lui Dumnezeu.

5 ~

Ei vor veni curaţi/ curăţiţi prin asceza lor la Hristos
Dumnezeu şi se vor preda cu totul Lui, slăvind împreună cu
Sfinţii şi cu îngerii Săi pe împăratul slavei.

1072. Fiecare poartă-n sine străluciri de Hrist 210 pe cruce,
Trandafirii scurşi din rană, vinul sângelui ce curge.
Orice fiu, orice fecioară poartă-n braţe flori deschise
De simţiri, de-nfăptuire, dulci pruncii din paradise...
Si în liniştea luminii ce ţâşneşte din izvoare

5 5 5 5 5

Cerul, visele si lumea se trezesc nemuritoare.

~ 5

Tot cel care suferă pentru Hristos poartă în sine strălucirile
suferinţei Sale pentru noi, pentru că trandafirii sângelui său
martiric sunt plini de slava lui Dumnezeu.

Orice tânăr sau tânără poartă în inima lor florile deschise
ale sentimentelor şi faptelor bune, care sunt mlădieri ale harului
în persoanele lor. Pe acelea trebuie să le urmeze, pentru că sunt
dulcile pruncii/ curăţiri/ luminări ale lui Dumnezeu, îndemnurile
lui Dumnezeu spre o viaţă sfântă.

în vedere extatică, în liniştea luminii, care ţâşneşte din

7 t 1 5 5 5

Dumnezeu, ne dăm seama că suntem destinaţi nemuririi,
îndumnezeirii.

Vederea lui Dumnezeu ne duce la conştiinţa că visul

5 5

nostru, al tuturora, de împlinire interioară e realizabil la modul
cel mai de sus în comuniune cu Dumnezeu.

210 în manuscris: Crist.

196

1078. Negura se-ndepărtează în adâncul din afară
De lumină si de viată si se-neacă-n scrum si pară...

5 5 5 r> ±

Feţi Frumoşi şi Cosânzene nu se uită înapoi,
Zboară veşnic spre lumină, spre pământ şi ceruri noi
Iar în mijlocul făpturii, soare viu, Mântuitor,
Ne atrage şi ne ţine întru Tatăl Creator.

Văd cum negura se îndepărtează din adâncul inimilor celor
din afara închisorii şi a generaţiilor după mine. Lumina, viaţa lui
Dumnezeu le umple şi aceasta ia locul întunericului necredinţei şi
al nevederii lui Dumnezeu.

Inimile lor ard, sunt pline de para/ de focul luminii
necreate. Lumina lui Dumnezeu îi face să fie nişte feti frumoşi si

5 5 5 5

nişte cosânzene pline de curăţie si de evlavie.

5 ± 5 5

Nu se uită înapoi, la viaţa de dinainte... Ei zboară continuu
spre lumina Lui, spre împărăţia cu pământ şi ceruri noi, acolo,
unde în mijlocul întregii făpturi e Domnul, Care ne atrage şi ne
tine întru iubirea Tatălui si a Duhului Sfânt.

1084. Se văd porţi desferecate, de rubin şi de safir ,
De opal şi de sardoniu, de smarald şi de porfir...
Neamurile vii şi moarte, şi oştiri, şi împărăţii,
Care-ascultă şi-aud glasul, se-mpânzesc ca nori-n spaţii
Şi în cântec de-a pururi strigă-n Duh şi în Cuvânt:
Slavă, Sfântă înviere !Slavă-n Tată Sfânt, Sfânt, Sfânt!...

Văd, în vedere extatică, porţi desferecate, care au culoarea
rubinului (roşie), a safirului (albastră), a opalului (incolor sau de
culoare verde, albastră, roşie, albă etc), a sardoniului (sardonix:
roşie sau brună); a smaraldului (verde deschis), a porfirului (roşu
purpuriu).

Şi, totodată, în slava lui Dumnezeu, văd oameni
duhovniceşti, încă în viaţă şi pe Sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu,
Care ascultă de Dumnezeu. Sunt ca o armată care se împânzeşte
continuu în slava Sa.

197

Ei cântă şi strigă întru Fiul şi Duhul către Tatăl. Slăvesc
veşnic pe Prea Sfânta şi de viaţă făcătoare Treime, pe Dumnezeul
nostru, al tururor, pentru că El e viaţa şi învierea noastră.

1090. Lumea veche, cu tot cerul, în adânc o văd pierind,
Cei din Dumnezeu se-nalţă peste abise răsărind,
Ei ajung ca să cunoască lumea veşnică... S-arată
Adevărul şi lumina izvorând prin Fiu din Tată,
Preamărim în Fiu pe Tatăl, una-n Unul, slava Lui
Umple cerul şi pământul Duhul Sfânt al Tatălui.

Dumnezeiescul Ilie a văzut cutremurătoarea şi preasfânta
transfigurare eshatologică a creaţiei şi despre ea ne vorbeşte în
primul vers: piere lumea veche, în adâncul luminii dumnezeieşti,
înnoindu-se.

Ea se transfigurează, prin slava Sa, devenind nespus de
frumoasă.

Cei care sunt plini de slava lui Dumnezeu se înalţă din
abisele ispitelor. Pentru că ei răsar în slava Sa din abisul
păcatelor şi al ispitelor de tot felul.

Ei cunosc lumea veşnică, fiind o parte din împărăţia Lui.
Şi aici se arată adevărul şi lumina Treimii, de la Tatăl, prin Fiul,
întru Duhul Sfânt, fapt pentru care II preamărim pe Dumnezeul
nostru treimic în toţi vecii.

Slava Lui umple cerul şi pământul, adică întreaga creaţie
aşa cum umple împărăţia Sa.

1096. Viaţă-n veci, Lumina lumii, bucurie, biruinţă,
Neînvinsă de-ntuneric, Te slăvim dintru fiinţă!
Bucură-te-n veci Fecioară, lumea-a cerului mireasă
Ai luminii fii înalţă taina ta de-mpărăteasă...
...Şi de sfânta înviere, oglindindu-se-n Iubire,
Norii cerului se lasă scaun Veşnicului Mire!

198

Pe Tine, Dumnezeul nostru, Viata si Lumina lumii Te
slăvim din adâncul flintelor noastre! Pentru că Tu eşti bucuria si

5 5 5

biruinţa noastră în viaţă, Lumina lumii neînvinsă de întuneric (In.
1,5).

Iar Fecioara din versul al 3-lea e împărăţia lui Dumnezeu,
care e mireasa Stăpânului.

Fiii luminii, văzătorii de Dumnezeu, înalţă/ preamăresc
tainele tale, împărăţie preaiubită!

Ultimele două versuri fac parte din aceeaşi vedere a
învierii de apoi şi a celei de a doua veniri a Domnului întru slavă,
de care Dumnezeiescul Ilie s-a învrednicit.

Când vei veni, Doamne, vei veni plin de slava Ta şi toţi
vom învia si vom cunoaşte marea Ta iubire fată de noi,

5 5 5 ~

Dumnezeul mântuirii noastre!

Norii cerului: slava Sa. Si El e veşnicul nostru Mire iar noi

5 5

miresele Sale duhovniceşti.

199

Iisus: Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului 111

Sfântul Petru, Apostolul:

„Tu eşti Fiul lui Dumnezeu"

(Mt. 16, 16).

1 102. Eu Te iubesc, Tu Te pogoară,
Lumină vie pe pământ
Si fă-mi din inima fecioară
Locaş al Duhului Prea Sfânt!...

Eu Te iubesc, Doamne, şi Te chem în mine, căci Tu eşti
Lumina vie, îndumnezeitoare pentru întreaga creaţie. Vino şi fă
din inima mea fecioară, curăţită de Tine, pentru totdeauna, un
locaş al Sfântului Tău Duh.

1 106. Dulceaţă a zării albăstrie,
Coboară-n suflet şi în trup!
Ajută-mi, dulce curăţie,
Din tina lumii să mă rup!

Dulce lumină dumnezeiască a Treimii, văzută ca fiind de
culoare albăstrie în extaz, vino în sufletul şi în trupul meu! Ajută-
mi, Doamne, ca prin dulcea curăţie a luminii Tale să mă rup/ să
mă depărtez interior de cele care mă întinează pe mine, aici, pe
pământ!

211 în ambele ediţii tipărite avem titlul: Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu. în manuscrisul
autorului, în mod iniţial, a fost: Iisus. A doua variantă: Către Iisus. A treia variantă: Fiul
Omului, Fiul lui Dumnezeu, care a şi apărut în ediţiile tipărite. Titlul din ediţia prezentă,
după cum se observă, e o construcţie formată pe baza celor trei variante de titlu ale
autorului.

200

1110. Curg pe al inimii pustiu

Dulci străluciri de nestemate...
As vrea să simt izvorul viu
Spre care sufletul se zbate.

în slava Ta, văd cum curge în pustiul inimii mele, dulcile
străluciri nepreţuite ale tainelor Tale. Şi în urma acestor mari
bucurii dumnezeieşti am rămas cu dorinţa să simt mereu izvorul
viu al harului Tău, Doamne, spre care orice suflet se zbate/ tinde
continuu.

1 1 14. Iar când iubirea arde-n floare
Sunt fulgerare de argint...
Pluteşti înjur, biruitoare,
Boare de aur strălucind!

Când iubirea Ta se aprinde în mine şi văd floarea iubirii,
adică vederea slavei Tale, atunci sunt fulgerare de argint, adică
sunt plin de lumină dumnezeiască.

Şi văd slava Ta, Doamne, cum pluteşte în mine şi în jurul
persoanei mele, ca una atotbiruitoare, ca o boare de aur care
străluceşte si luminează întreaga creaţie.

5 5 O 5

1118. Stau în lumina ce se-ntinde
Prin harul Tatălui de sus
Şi veşnicia mă cuprinde:
In noi, în toate, e Iisus.

Stau în lumina lui Dumnezeu, pe care o văd cum se întinde
peste tot şi asta ca dar al Tatălui ceresc. Veşnicia mă cuprinde,
pentru că mă văd în împărăţie. Şi, în toţi cei din împărăţie e slava
lui Iisus Dumnezeu, a Dumnezeului om.

201

1 122. Mărire -n veci! Laudă Tie,
Lumină care ne-ai creat! ..
Din setea inimi-n pustie
Ţâşnesc izvoare-nencetat..

Slavă Tie, Doamne, acum si în toţi vecii, Tie, Luminii care
ne-ai creat pe noi! Şi asta pentru că văd cum din setea inimii
mele pustii sau în inima mea pustie de fapte bune ţâşnesc
izvoarele neîncetate ale harului Tău.

1 126. Se sfarmă-n noi vremelnicia,
Cresc fecioriile plăpând,
S-arată-n Duh împărăţia,
El spune: Iată, vin curând!

Văzând în noi slava Ta nu mai suntem ai vremelniciei, ai
timpului, nu mai considerăm că timpul e mai important ca
veşnica bucurie întru slava Ta.

Creşte curăţia, fecioria în noi în mod tainic, profund dar
real şi din ea ni se arată împărăţia, întru slavă, unde Domnul ne
spune, prin tot ceea ce ne arată, că El e cu noi dar că vine curând,
pentru ca acestea, care se petrec cu noi extatic, să fie pentru toţi
vecii.

Ultimul vers e şi o aluzie la Apoc. 22, 20.

202

Biserica în slavă 111

1 130. Din frăgezimi de aur
Şi pulberi de argint
Făptură-n duh se-ncheagă,
Lumină-n Duhul Sfânt.

Despre cum se nasc oamenii duhovniceşti: din vederea
slavei lui Dumnezeu. Făptura-n duh e omul care se-ncheagă I se
înduhovniceşte prin vederile duhovniceşti văzute de către duhul
/spiritul său.

Frăgezimile de aur şi pulberile de argint ale luminii
necreate sunt cele care ne încheagă, care ne întăresc, care ne
îndumnezeiesc si ne fac dumnezeieşti.

Si cei care sunt duhovniceşti, adică cei care trăiesc întru
lumina Duhului Sfânt sunt lumini raţionale şi îndumnezeite ale
împărăţiei Sale.

1 134. Din Tatăl curg în roată
Arhanghelii în jos,
In suflete se-naltă

5

Iubita lui Hristos 213 ...

Avem o vedere extatică în primele două versuri: i-a văzut
pe Sfinţii Arhangheli, în comuniune cu Dumnezeu şi modul cum
se mişcau, în mod rotitor, în slava Sa.

Iubita lui Hristos, care se înaltă în sufletele celor
credincioşi, e împărăţia lui Dumnezeu.

212 Titlul iniţial: Biserică. Al doilea titlu al autorului: Biserică în slavă. în ediţia de la
Piteşti: Biserică în slavă. în ediţia de la Bucureşti: Biserica în slavă, pe care am ales-o şi
noi, pentru că exprimă întreaga împărăţie, întreaga Biserică a lui Dumnezeu, care se află şi
se va afla în slava lui Dumnezeu.

213 în manuscris: Christos.

203

1138. Mireasa îsi revarsă
Miresmele-n avânt
Şi bucuria curge
Din misticul ei cânt 214 .

Mireasa I împărăţia sau Biserica în slavă îşi revarsă
miresmele luminii dumnezeieşti în mine si mă face să mă avânt

5 5

cu şi mai mare dor spre Dumnezeu.

Bucuria ei curge în mine, pentru că aud cântecul mistic/
tainic/ dumnezeiesc al împărăţiei cereşti.

1 142. Trec Heruvimii veşnic
Pe drumurile lor
Si cântă Serafimii,
Vii flăcări printre nori!

O altă confesiune extatică a Părintelui nostru duhovnicesc.
A văzut cum trec veşnic / neîncetat Heruvimii pe
drumurile lor, cum se mişcă si cum sunt ei si cum cântă Serafimii

' 5 5 5

dumnezeieşti, care sunt ca nişte flăcări vii, adică fiinţe pline de
lumină, în norii slavei cereşti.

~ 5

1 146. Vâlvorile se-nvată

5

Să spulbere pustii,
Sclipirile prin gheaţă
Dau roade dulci si vii.

Vâlvorile luminii dumnezeieşti ne arată pas cu pas cum
spulberă pustiul vieţii noastre interioare şi ne umple de vegetaţie
dumnezeiască, adică de slava lui Dumnezeu.

214 Ultimele 3 versuri ale strofei reprezintă a doua variantă manuscriptică.

204

Sclipirile / vederile dumnezeieşti pe care le trăiesc în
gheaţa puşcăriei şi a ateismului rodesc în mine fructele dulci şi
vii, dumnezeieşti ale sfinţeniei.

1 150. Iar mai presus de vise,
De gânduri şi simţire
Stă-n porţile deschise
Izvor de mântuire.

Aşa e vederea lui Dumnezeu: mai presus de orice
închipuire umană, de orice raţionament şi de orice dorinţă a
inimii.

Când te curăţeşti de patimi, prin harul lui Dumnezeu,
ajungi să vezi, în porţile deschise ale împărăţiei, cum arată
Izvorul de mântuire al întregii creaţii, adică Dumnezeu, Cel
pururea izvorâtor de slavă necreată.

1 154. Biserică în vale,

In trist amurg şi crug,
Cu Soarele-n simboale
Stă inima mea rug!...

Primele două versuri evocă, probabil, Biserica sa de suflet,
unde a mers adesea şi a fost şi prohodit: Biserica Sfintei
Parascheva 215 din oraşul Turnu Măgurele 216 , situată în vale, la
marginea nordică a oraşului.

Era aproape de casa părintească... tocmai de aceea o prefera
pe aceasta, deşi, pentru câţiva ani, fiind consilier la catedrala

215 Un sait românesc închinat Sfintei, Preacuvioasei Maicii noastre, Parascheva:
http://www.sfantaparascheva.com/.

216 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Turnu_M%C4%83gurele.

205

oraşului, a mers la catedrala de lângă parcul principal, închinată

917

Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie .

Şi aici (pentru că el era la puşcărie când concepea acest
poem) se transpunea, dorea să fie...

Acolo, adesea, am mers... şi inima mea era rug aprins şi
văzătoare a simbolurilor mistice, văzute extatic, ale Soarelui
Celui de sus, ale lui Dumnezeu.

217 Sinaxarul: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarielO.htm şi Acatistul
său: http://bastrix.wordpress.com/2007/04/24/acatistul-sf-sfintit-mare-mucenic-haralambie-
1 0-februarie/.

206

Bunavestire

„Bucură- te, Mărie!"
(Le. 1,28).

1158.

Tremura-n câmpuri numai floare şi omenirea-nviora,

Când de Profeţi, când de-o minune si ca un vânt înfiora,

Nădejdea-n norii grei de aur pe fruntea munţilor de-

argint,

Clădind palate fermecate, în basme lungi, de mărgărint...

Te aştepta plinirea vremii Fecioară-n zumzet de lumini,

Cerul albastru, cu pământul, spre mântuire să-1 îmbini.

Neprihănită-n zămislire tu ai venit umilă, blândă,

Nemărginitei frăgezimi să-i naşti Dulceaţa ei plăpândă,

Ce mai 'nainte de toţi vecii un Dumnezeu era în Sine

Şi Care-n Fiu, născut deodată, era la fel afar' de Sine.

Şi Sfânt, Duh veşnic, în Treime, plutind pe apele măririi

Cutremurând creiat-a margini şi-a dat izvor nemărginirii,

Să curgă-n valuri, să ţâşnească în jerbe, în floare, în

explozii,

Dând voie spaţiului şi vremii să sufle moarte-n vălul

cozii.

Am păstrat formatul bipartit al poemului, aşa cum 1-a dorit
Fericitul Ilie, chiar dacă el conţine mai multe strofe în cele două
părţi ale lui, aşa cum se află astăzi.

Linia punctată, după cum ştiţi, exprimă faptul că poemul a
fost cu mult mai mare.

E un poem unic între cele prezentate până acum, pentru că
încearcă o recuperare a istoriei mântuirii de factură mistico-
istorică, încercând să explice, în mod condensat, timpul interior
de până la întruparea Domnului (prima parte) şi cel de după
întruparea Sa (a doua parte).

207

în primele două versuri se explică starea lumii lui Israel,
atunci când poporul era condus de Sfinţii Profeţi.

Când se primea o profeţie sau când se petrecea o minune
omenirea se înviora, se înfiora, simţea că e şi mai aproape de
venirea lui Mesia.

Câmpurile omenirii (primul vers) erau animate de florile
nădejdii. Nădăjduiau (versul al 3-lea) în norii grei de aur, pe care
i-am văzut extatic. Nădăjduiau în mila lui Dumnezeu cu ei.

Fruntea munţilor erau Sfinţii, care erau plini de argintul
harului lui Dumnezeu.

Palatele fermecate (versul al 4-lea) ale împărăţiei sunt
reale. Le-am văzut în cer şi despre ele am povestit ca despre lumi
lungi, încăpătoare, pline de mărgăritarele luminii necreate.

Dumnezeiescul Ilie îmbină starea lumii de dinainte de
Hristos cu experienţa sa extatică. O priveşte din interior, conform
cu experienţa sa mistică şi nu din afară, detaşat din punct de
vedere istoric.

Versul al 5-lea vorbeşte despre Prea Curata Fecioară şi
despre plinirea vremii de la Gal. 4, 4. Lumea aştepta acceptarea
Fecioarei Măria.

Ea, plină de zumzet de luimini, plină de slava necreată pe
care o experiase în Sfânta Sfintelor, acceptă să II nască pe
împăratul şi Stăpânul cel Preaveşnic.

Prin naşterea ei sau prin asumarea umanităţii în persoana
preexistentă a Fiului lui Dumnezeu se uneşte cerul cu pământul
pentru mântuirea noastră.

Cerul albastru, dumnezierea Sa, se uneşte, la nivel
ipostatic, în mod negrăit şi mai presus de fire, cu pământul
umanităţii noastre, pe care Fiul 1-a luat din Pururea Fecioară
Măria.

Cea care se născuse din părinţi evlavioşi şi fără prihană, la
bătrâneţi cinstite şi sfinte , a primit cu umilinţă prea mare şi cu
blândeţe negrăită ca să îl nască pe Stăpânul şi Domnul întregii
creaţii.

Dulceaţa întregii făpturi devine Fiul Fecioarei. Unul din
Treimea Cea Preasfântă, Care emană veşnic frăgezimea
dumnezeiască nemărginită a slavei Sale, e Fiul lui Dumnezeu

218 A se vedea despre Dumnezeieştii Părinţi, Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii lui
Dumnezeu: http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-09-sf_parinti_ioachim_si_ana.html.

208

întrupat, Care se arată în trup plăpând, plin de curăţie şi de
sfinţenie.

Treimea Preadumnezeiască e una din veci şi pentru veci
(versul al 9-lea). Iar Fiul Tatălui (versul al 10-lea), născut
deodată din Prea Curata Fecioară, adică fără lehuzie, în mod mai
presus de fire, e Acelaşi Fiu al Tatălui şi nu altul.

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul nostru treimic...

Versul al 11-lea vorbeşte despre persoana Sfântului Duh,
Care e Duh veşnic, din veci, în Treime, purces din Tatăl şi a
Cărui lumină e desemnată ca „apele mării".

Apele mării dumnezeieşti, ale lumii dumnezeieşti...

Dumnezeu a cutremurat Puterile cereşti (versul al 12-lea)
atunci când ele L-au văzut pe Fiul cu margini, circumscris, în
trup, pe El, Cel incomprehensibil.

întru Fiul a început să izvorască nemărginirea slavei
Treimii. Au început să curgă valurile luminii (versul al 13-lea), să
ţânească jerbele luminii necreate în florile extazelor, să
explodeze lumina necreată în vederi mai presus de orice gând şi
înţelegere.

Şi toate acestea fiind văzute de oameni în trup, încă în
această viaţă plină de dureri (versul al 14-lea şi ultimul al primei
părţi), pentru că Dumnezeu a dat voie spaţiului şi vremii să sufle
dureri si moarte în existenta noastră efemeră.

1172. ...Dar nu!. ..Un înger de lumină vesti Cuvântul Tău
născut...

- Mărie, Pururea Fecioară.. .Si bucurie s-a făcut!...

- Plină de daruri!... Şi miresme s-au zămislit, s-au risipit
Ningând uşor şi liniştit, plutind şi-acum în infinit.

E primăvară schimbătoare, roz-albă-n faţa ta, Mărie...

- Domnul cu tine!...Si-i de gheată fata Fecioarei
purpurie...

Şi de surpările din haos, din vraja morţii, lut şi suflet,
Am suspinat adânc spre tine şi golul stă fără răsuflet...
S-a tras Arhanghelul, cu sorii, din faţa tainei în scântei,
Când Dumnezeu, fără de margini, S-a fost cuprins în
trupul ei...

209

Vajnicul Duh plutea deasupra, cu tine: Fiul Dumnezeu
Şi Unul veşnic, în Treime, fu pretutindeni Dumnezeu...

...Cuvine-se, prin adevăruri, să prindem dragostea de cer,
In bucurie... Slavă Ţie!. ..Vreau, preamărindu-Te, să pier!
...Să viscolim... Mărire Tie!... Printre Heruvi si Serafimi,
Pustiul inimii se rupe... Noi ne-nchinăm Sfintei Treimi!...

Deşi nici această a doua parte nu e completă (o altă linie
punctată), totuşi ea este unitară şi vorbeşte despre acceptarea
Fecioarei, întruparea Fiului şi viaţa mistică a credincioşilor
Bisericii.

Primul vers exprimă cutremurarea întregii firi în faţa
întrupării Fiului. îngerul de lumină, plin de lumină necreată,
Sfântul Arhanghel Gavriil , îi vesteşte Fecioarei naşterea Fiului
Tatălui dintru ea.

Fiul Se naşte din Pururea Fecioară Măria şi umple întreaga
făptură de bucurie (versul al 2-lea).

Ea e plină de daruri, de har, cf. Le. 1, 28. Şi odată cu
zămislirea si naşterea Fiului din Pururea Fecioară Măria, lumina

5 3 Z>

lui Dumnezeu a cuprins umanitatea noastră.

Miresmele luminii (al 3-lea vers) şi bogăţia de viaţă
necreată a acesteia (versul al 4-lea).

Faţa Măriei în faţa Arhanghelului e o primăvară a fecioriei
şi a nevinovăţiei. E roz-albă. E expresia celei mai mari curaţii a
umanităţii (versul al 5-lea).

Versul al 6-lea începe tot cu o citare a lui Le. 1, 28.

Domnul e cu Stăpâna lumii. Faţa ei purpurie, nevinovată e
de gheaţă pentru că e responsabilă pentru întreaga umanitate,
atunci când îi cere explicaţii Arhanghelului (Le. 1, 34).

Versurile 7 şi 8 sunt o transpunere a Fericitului Ilie acolo,
în momentul discuţiei dintre Fecioară şi Arhanghel, înainte de
acceptarea ei, prin cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după
cuvântul tău!" (Le. 1,38).

219 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Gavriil_%28Arhanghelul%29.

210

Din adâncul vieţii omului căzut, păcătos, am strigat cu
toată fiinţa mea către Domnul (versul al 7-lea), pentru ca
Fecioara să accepte...

Dumnezeiescul Ilie se pune în locul omenirii de dinainte
de Hristos, care suspina către Dumnezeu şi care aştepta... fără să
mai respire... răspunsul Fecioarei.

Punctele de suspensie din finalul versului al 8-lea cuprind
şi răspunsul, prezentat mai sus, al Fecioarei, de la Le. 1,38.

Şi, în acelaşi verset 28, aflăm că îngerul a plecat de la
Maica lui Dumnezeu, lucru pe care Dumnezeiescul Ilie îl spune
în versul al 9-lea, unde Arhanghelul şi sorii Puterilor cereşti s-au
retras cu cutremurare din faţa tainei întrupării Sale, cea plină de
lumină.

Dumnezeul, Cel fără de margini, Se cuprinde în trupul
Fecioarei (versul al 10-lea) iar Vajnicul / Preaputernicul Duh e
împreună cu Tatăl la întruparea Fiului din Fecioară (versul al 1 1-
lea).

Unul din Treime, Fiul Tatălui, devine Dumnezeu si om si
de aceea le cuprinde pe toate întru Sine (versul al 12-lea).

După linia punctată avem descrisă viaţa doxologică a
Bisericii lui Dumnezeu, fundată ca urmare a întrupării Fiului lui
Dumnezeu din Pururea Fecioară Măria.

Prin adevăruri, prin trăirea adevărurilor descrise în
poruncile lui Dumnezeu prindem dragostea din cer, o trăim în
persoana noastră.

Dragostea de Dumnezeu şi de oameni e o bucurie continuă,
îl laud pe Dumnezeu şi vreau să mor aşa: preamărindu-L pe El.
Vreau să am o moarte fericită, plină de lăudarea Lui.

Când suntem viscoliţi de lumina lui Dumnezeu atunci
suntem trăitori, în cer, împreună cu Heruvimii şi Serafimii lui
Dumnezeu.

Pentru că lumina lui Dumnezeu ne rupe pustiul inimii
(ultimul vers al poemului), ne face plini de prezenţa lui
Dumnezeu, din acest motiv noi ne închinăm, întru harul Ei, Prea
Sfintei Treimi.

211

Măria

1188. Neprihănire, feciorie,
Aleasa cerului, Mireasă,
Dulceaţa vieţii, veşnic vie,
Limpedea lumilor crăiasă,
Mireasma Ta în Prunc mă-nvie.

Iubirea sa prea mare pentru Maica lui Dumnezeu şi
Stăpâna vieţii noastre.

Ea est neprihănită / preacurată, e plină de feciorie, e aleasa
cerului, conform Le. 1, 30: „Nu te teme, Mărie, căci ai aflat har la
Dumnezeu", e mireasa Stăpânului: „Stătut-a împărăteasa de-a
dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată. (...)
Că a poftit împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău" (Ps.
44,11,13).

Pentru cel care o iubeşte, care i se roagă mereu, care o
simte în viaţa lui ca pe Apărătoarea şi Doamna întregii făpturi,
Prea Curata Maică a lui Dumnezeu e Dulceaţa vieţii.

E veşnic vie şi împreună cu Domnul şi ne face şi pe noi vii
şi arzători cu duhul, prin rugăciunile şi ajutorul său nepreţuit.

E crăiasa, e stăpâna limpede şi lină şi preamilostivă şi
preabună a lumilor, adică a cerului şi a pământului.

Mireasma fecioriei tale, Doamna mea, mă învie, pentru că
e mireasmă din mireasma Pruncului tău Iisus, Dumnezeu şi om,
Care şi-a luat trup din tine.

1 193. Cer, Viată veşnică, Lumină,
Iubire, Duh şi Adevăr,
Treimea Sfântă sfânt îmbină,
Mai dulci ca florile de măr,
Fiinţele ce azi se-nchină!

212

O strofa închinată Dumnezeului nostru treimic.

Dumnezeul nostru e cerul nostru, e viata noastră veşnică, e
lumina noastră veşnică si îndumnezeitoare.

„Dumnezeu este iubire" (I In. 4, 8). „Duh este Dumnezeu
si cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh si adevăr" (In.
4, 24).

Dumnezeul nostru ne îmbină/ ne uneşte cu Sine si între
noi, pe cei care I ne închinăm Lui. Ne face să fim mai dulci ca
florile de măr sau să simţim dulceaţa iubirii ca pe cea mai mare şi
singura dulceaţă de dorit, acum şi pentru toţi vecii.

1 198. Iubire-n Tată, Fiu şi Duh,

Prea dulce-n străluciri, Mărie,
Deschide-mi florile-n văzduh,
Spre sânul Tatălui, să-mi fie
Cuvântul vieţii-n trup şi duh!...

Iubirea mea e iubirea de Dumnezeul nostru treimic si în
iubirea de El îmi străluceşte prea dulcea bucurie de Prea Curata
Maică a lui Dumnezeu Cuvântul întrupat.

Ajută-mă, Prea Curată Fecioară, ca să îmi deschid florile
iubirii către văzduhul slavei Tatălui si a Fiului si a Sfântului Duh
Dumnezeu! Pentru că tu mă poţi învăţa iubirea lui Dumnezeu, ca
una care îl iubeşti nespus, mai presus de întreaga creaţie.

Ajută-mi ca, Hristos Dumnezeu, prin slava Sa, să fie, în
trupul şi în duhul meu, Domnul şi Stăpânul vieţii mele!

1203. Din ape vii, din vii izvoare
Se-nalţă cerul şi pământul,
Plăpând, din frumuseţi, fecioare!
...Slăviţi! E Dumnezeu, Cuvântul!
...Din sânul Vieţii, Veşnic Soare!...

5 ~ 5

213

Cerul şi pământul, Sfinţii de aici şi cei din cer, s-au sfinţit
prin apele vii ale harului. Din izvoarele luminii lui Dumnezeu
vine sfinţenia!

Curăţia e plăpândă / delicată/ fragilă şi nu butucănoasă/
grosolană. Şi ea ne umple de frumuseţe. Ne face nişte fecioare
curate ale Domnului.

De aceea slăviţi-L pe El, pe Dumnezeu Cuvântul, Care este
din şi în sânul Tatălui (In. 1, 18)! El e Lumină ipostatică din
Lumina ipostatică a Tatălui, din Veşnicul Soare, fapt pentru care
„am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de
har şi de adevăr" (In. 1, 14).

1208. Vremea se vântură-n pustii,
Se sfarmă-ntinderea-n văpăi,
Ape şi nori, miresme vii,
De viată, adevăr si căi...
Treimii, sfânt, ard în tării...

Timpul meu se vântură-n pustii, pentru că sunt la puşcărie
pe nedrept... însă, în văpăile vederii dumnezeieşti, întinderea
lumii se sfărâmă, pentru că nu mai văd lumea, ci ceea ce îmi
arată Dumnezeu întru slava Sa.

Văd extatic ape şi nori dumnezeieşti, miros miresme vii,
dumnezeieşti, care mă umplu de viaţă sfântă, de adevăr, acolo, în
cer, pe căile unde Domnul mă duce.

Ard în tăriile luminii necreate, în mod sfânt, în faţa Prea
Sfintei Treimi.

1213. Iubire-n Fiu, limpede cer,

Şi viaţă-n veci, lumină fulger,
Făptură nouă-ntru mister,
Tu creşti din trâmbiţe de îngeri,
Din Tatăl Sfânt... când toate pier.

214

Iubirea mea, Doamne, pentru Tine, mă face un limpede cer
în slava Ta. In veşnicie fulger/ ţâşneşte din mine lumina, slava
Ta.

Acolo devin o făptură nouă, îndumnezeită, plină de taina
vederilor Tale. Şi Tu creşti în mine, Doamne, pe măsură ce văd
trâmbiţe de îngeri, când nu mai văd nimic altceva decât slava Ta.

Toate pier, toate ale lumii acesteia... atunci când eu văd
numai mulţimea slavei Tale.

1218. Plinim slujiri de Heruvimi
Cântăm serafic din fiori,
Sfânt nevăzutei adâncimi,
Floarea vâlvorilor chemări,
Raiul culorii în schimbări,
Laudă-n veci Sfintei Treimi!.

în Raiul Tău suntem ca nişte Heruvimi si Serafimi care
cântăm din adâncul fiorilor noştri. Primul vers poate fi interpretat
şi în sensul că noi plinim ceata de sus prin căderea îngerilor,
deveniţi demoni.

Lui Dumnezeu, în mod sfânt, în slava Sa, Celui mai
profund decât orice profunzime, îi cântăm.

Din adâncul nostru se deschide floarea iubirii, care îl
cheamă pe El. Raiul Său e plin de schimbări dumnezeieşti în
lumina Sa, pe care o văd în diverse culori dumnezeieşti.

Şi eu îl laud pe Dumnezeul nostru în veci, pentru că El e
bucuria şi împlinirea şi mântuirea mea!

215

îngerul

1224. Dacă eu răsun în înger,

Chipul meu s-afundă-n cer,
In azur aprins de ger,
Diamantic în răsfrângeri.

Când eu ajung să mă rog împreună cu îngerii, în slava lui
Dumnezeu, atunci rugăciunea mea răsună în îngeri sau consună
cu a lor, pentru că şi ei se roagă, întru Duhul, ca şi mine.

Chipul meu afundat în cer este expresia prezenţei mele
întru slava lui Dumnezeu.

Dar eu m-am afundat în cer în timpul gerului comunist, în
închisoare. Acolo am văzut azurul luminii necreate, care a fost
aprins / care a răsărit în mine în plin ger indescriptibil de greu.

Şi azurul luminii era diamantic în răsfrângerile sale, adică
ca lumina prin diamant, pentru că am văzut slava Sa în diverse
culori si nuanţe dumnezeieşti.

1228. Umbli chip mângâietor
Trupului şi sfâşierii
Si străvezi lumini si zori

5 5

Prin pădurile părerii.

Cum este îngerul, care alină trupul meu şi sfâşierea mea
interioară? E ca un chip mângâietor, plin de lumină, care îmi
aduce alinare, mângâiere.

El, ei, îngerii şi Sfinţii Săi, Prea Curata Stăpână şi Domnul
însuşi vin la mine în închisoare si străvăd lumini si sori cereşti

5 5 5 5

(unde?), aici, unde avem numai presupuneri, griji, păreri
subiective...

216

1232. Laşi în sufletul finit
Val de aur şi argint
Fluturând nemărginit
Peste zările ce mint.

Tu, îngerul lui Dumnezeu, care vii în viaţa mea, laşi în
sufletul meu plin de lucruri finite, telurice, valul de aur şi de
argint al slavei necreate.

Tu vii în mine şi mă umpli de nemărginit şi mă faci să văd
dincolo, în veşnicie, să văd dincolo de zările acestea mărginite,
create, care ne mint, care ne fură atenţia si ne fac să nu mai fim în

~ ~ 5 5

stare să ne pregătim pentru cele care se văd dincolo de vedere, în
slava lui Dumnezeu.

1236. Pământencele frunzişuri

5

Dat prin sânge-albastru...Sui!.
Oglindesc, în ascunzişuri,
Luminiş, oglinda Lui!...

Urcă frunzişurile copacilor la trăirea realităţii tainelor Lui
şi luminişul din pădure îl vede drept imagine simbol al vederii
Lui.

Numai dacă ai sânge albastru, adică iubire de Dumnezeu,
de măreţia covârşitoare a Lui înţelegi transcendenta Sa, adică

5 5 5 O 5 ~

frunzişurile Lui, care nu înseamnă o anulare a vederii Lui, adică a
luminişurilor Lui, care sunt oglinda în care se întrevede viaţa lui
Dumnezeu.

1240. Oglindă-ntre oglinzi,
De-a pururea rotind
Si melodii rodind
De ceruri tu mă prinzi!...

217

Şi, în strofa finală a poemului (se observă faptul că mai
lipsesc strofe) se face referire la îngerul lui Dumnezeu -
subiectul poemului - care e o oglindă raţională, care reflectă
slava lui Dumnezeu, între alte oglinzi cereşti, adică Fiinţe cereşti
si Sfinţi.

El se roteşte de-a pururea, se bucură negrăit şi e în
continuă mişcare în fata lui Dumnezeu, rodind melodii

5 5 1

dumnezeieşti de preaslăvire a Prea Sfintei Treimi.

Prin vederea ta, îngerul lui Dumnezeu, tu mă faci să îmi
prind/ să îmi leg, pentru toţi vecii, viaţa şi dragostea mea de cerul
lui Dumnezeu.

218

Iisus

220

„Cine M-a văzut pe Mine

L-a văzut şi pe Tatăl Meu"

(In. 14, 9) 221 .

1244. Lumină preacurată,
Inaltă-mă să cânt,
Mărire -n veşnic Tată,
In Fiu si în Duh Sfânt!

O, Doamne, prin vederea slavei Tale celei preacurate,
înaltă-mă să-Ti cânt Tie, Dumnezeul nostru treimic!

1248. Dă-mi Pruncul tău dulce,
Fecioară Mărie,
Blândeţea pe cruce
De-a pururea mie!

Dumnezeiescul Ilie a dorit întotdeauna să fie cu multă
blândeţe şi cu multă răbdare, luptând cu caracterul său vijelios,
aprig, care se aprindea imediat.

îmi spunea, la un moment dat, cât regretă, că, uneori, se
mai mânia şi că se mai întrista pe câte cineva... El nu dorea ca să
deranjeze pe cineva, pentru că dorea să fie plin de blândeţea şi de
curăţia lui Dumnezeu.

Astfel trebuie înţelese aceste versuri: ca dorinţă de umplere
continuă de blândeţea si de fecioria lui Dumnezeu!

220 Poemul de faţă e o variantă, într-un alt metru poetic, al poemului de la p. 200-202 din
actuala ediţie, pentru că el urmează în manuscris celui amintit şi, iniţial, purtau acelaşi
nume.

221 Motoul evanghelic lipseşte din manuscris, fiind o adăugare prezentă în ambele ediţii
publicate anterior.

219

Dă-mi, prin rugăciunile tale, Maică a lui Dumnezeu,
dulceaţa si curăţia si fecioria iubitului Tău Fiu si blândeţea si

5 5 5 5 5 5 5

răbdarea Lui de pe cruce!

Dă-mi-le pe acestea pentru vecie!

1252. Spre mine îţi lasă
Priviri argintii...
Tu, Sfântă Mireasă,
In plângeri pustii.

Prea Curată Doamnă a inimii mele, Stăpână şi Prea Sfântă
Mireasă a lui Dumnezeu, priveşte spre mine cu privirile tale cele
pline de milă şi de iubire dumnezeiască şi mă vezi pe mine, cel
care plâng şi mă jelesc şi doresc să mă mântui în pustiul
puşcăriei!

1256. Iisuse, Lumină,

Dă-mi har să te sorb,
Mă cheamă, la cină,
Pe mine, cel orb.

Iisuse, Doamne, Lumina lumii, pe mine, cel orb, mă
cheamă la cina împărăţiei Tale, ca să îţi sorb slava Ta cea
veşnică şi prea minunată!

1260. Sfânt, slavă, înviere
Te simt pe pământ,
In veci mângâiere
A Duhului Sfânt!

220

Lumina Ta, Doamne, e sfinţenia, e slava si învierea vieţii
mele. Şi pe ea o simt ca mângâiere a vieţii mele pământeşti.

1264. Tu, veşnicul eşti,

7 5 5 7

Si lumii si nouă,
Izvor ce rodeşti
Făptura cea nouă.

Tu eşti veşnicul nostru Dumnezeu si eşti Cel care
rodeşti continuu făpturi duhovniceşti, adică îi zideşti, ca
făpturi vii şi noi, cereşti, pe cei care vin şi se lipesc de
Tine prin întreaga lor cugetare, iubire, voinţă şi lucrare.

1268. Tu, faptă şi gând,

Mustrând, pedepseşti;
Tu cerţi, încercând
Pe cel ce-1 iubeşti.

Tu, Doamne, faptele şi gândurile noastre cele rele
le mustri, le pedepseşti şi ne cerţi, pentru că ne încerci,
pe noi, cei pe care Tu îi iubeşti nespus de mult.

1272. Dă-mi aur si haine
Trecute prin foc,
Vederi ce prin Taine
Ne-naltă, se coc.

Doamne, dă-mi harul Tău şi hainele curăţiei Tale, aici, în
mijlocul focului durerii şi al chinurilor din puşcărie!

221

Dă-mi să văd slava Ta şi, prin Sfintele Taine ale Bisericii
Rale, să mă înalţ către Tine, să mă coc spic bogat în holda
împărăţiei Tale.

1276. Fă tot mai fierbinte
In mine credinţa,
Năvală-nainte
Fă-mi toată fiinţa!

Doamne, fă-mă tot mai fierbinte în credinţa mea în Tine,
pentru ca să mă umplu deplin de zelul de a mă sfinţi continuu!

1280. Să birui, să stau în
Iubirea Ta vie,
La veşnicul scaun
Al Tău, de domnie.

Vreau să stau, Doamne, cu Tine! Vreau să birui patimile
din mine si să stau veşnic în iubirea Ta. Vreau să stau alături de
Tine, Preaveşnicule Domn şi Stăpân al întregii creaţii.

1284. Să cânt adevărul
In Fiul născut;
Pământul si cerul
Cel nou, nevăzut.

Vreau să cânt adevărul Tău, Doamne, acum şi pentru toţi
vecii, Mântuitorul meu, în pământul şi cerul transfigurate, pe
care, încă de acum le văd şi le presimt.

222

1288. In Fiu si în Duh Sfânt

5

Mărire-n veşnic Tată,
Inaltă-mă să cânt
Iubire ne-ntinată!

Strofa aceasta apare tăiată în manuscris şi nu a apărut în
niciuna dintre ediţii.

O strofă triadologică, pentru că Treimea Cea Preasfântă e
rugată de către Dumnezeiescul Ilie să îl înalţe spre cântare
duhovnicească, Ea, Iubirea curată, preafrumoasă a întregii creaţii.

Aiud, 1964.

223

Patriei

1292. Dulci frumuseţi ce pururi răsăriţi
Sub strălucirea undelor privirii,
In preamărirea pură-a zămislirii,
In cer as vrea etern să-nmărmuriti!

Poemul de faţă nu este unul patriotic... ci mistic, pentru că
Patria de aici e acasă noastră veşnică, adică împărăţia lui
Dumnezeu.

Răsar, în mod continuu, frumuseţi prea dulci în lumina Ta,
Doamne, pentru că eu văd stălucirea slavei Tale în multe feluri
dumnezeieşti.

Şi în lumină se zămislesc/apar creaţii pure, eterne,
simboluri şi realităţi care mă întrec, pe care nu le înţeleg deplin
sau nicidecum, dar care mă sfinţesc si mă îndumnezeiesc

' 5 5

continuu.

De aceea vreau să fiu veşnic în slava Ta, ca să mă bucur de

5 ~

ceea ce Tu, Prea Curata mea Treime, îmi arăţi, mie, păcătosului
si netrebnicului Tău rob.

1296. Veşmânt de grai şi de iubire pură
Iţi iei din ce aud şi ce presimt,
Iar cei din jur se bucură-n argint
C-au prins insesizabilu-n făptură.

Veşmânt de grai şi de iubire pură e lumina Ta, Doamne,
pentru că în ea aud pe cei ai împărăţiei doxologind şi în ea mă
umplu de iubire dumnezeiască.

Aud cele pe care Tu mă laşi să le aud şi presimt, în ceea ce
văd, că sunt lucruri ale Tale care mă depăşesc, care există dincolo
de ceea ce eu văd din marea Ta milă preadumnezeiască.

224

Cei din jurul meu, pe care îi văd în împărăţia Ta, Doamne,
se bucură în argintul slavei Tale şi aceasta pentru că sunt plini de
insesizabilul (pentru cei păcătoşi) slavei Tale din destul.

La umplerea Sfinţilor de slava lui Dumnezeu se referă
versul ultim.

1300. Cum as voi să-ti cânt si să-ti vorbesc!...

5 5 5 5

Dar mă trădează glasul şi cuvântul,
Orice-nchegare îmi pare a fi mormântul,
Când fulgere din fulgere ţâşnesc!

O, preaiubite cititor, cât de mult aş dori să îţi cânt şi să îţi
vorbesc despre cele ale luminii lui Dumnezeu, adică despre acasă
ta din cer!

însă glasul inimii mele şi cuvintele mele spun prea puţin
din ceea ce am văzut că există acolo.

De aceea, orice închegare poetică sau în proză a
experienţelor mele mistice sunt confesiuni firave pe lângă
măreţia si bogăţia slavei dumnezeieşti.

Orice mărturisire a mea omoară, e un mormânt pentru
tainele de acolo. însă cum să spun în cuvinte umane pe cele ale
lui Dumnezeu?! Cum să spun pe cele mai presus de minte şi de
cuvânt, în cuvinte, cu totul?! !

Pentru că acolo orice fulger al vederii naşte un alt fulger,
orice vedere naşte o altă vedere şi orice contemplare o altă
contemplare şi mai mare şi de aceea înţelesuri peste înţelesuri vin
din cele văzute în extaz.

1304. Când preamărirea-n revărsări se sfarmă
Tot mai puternic şi mai nou m-adun,
Vreau frumuseţi cu voi să mă cunun

5

Smulgându-mă din a-ntrupării larmă.

225

Preamărirea/ slava lui Dumnezeu se revarsă ca un ocean,
care se sfărâmă în vederea mea... Iar eu mă fac tot mai puternic în
faţa ispitelor şi mă adun, mă unific interior.

De aceea dorinţa mea cea mai mare e aceea de a mă
cununa pentru veşnicie cu frumuseţile lui Dumnezeu, adică să fiu
veşnic în slava Sa.

Vreau să fiu cu El şi să mă smulg din larma lumii, din
gălăgia imensă a acestei lumi de aici.

1308. Dar trăsnetul făptura ţi-o aşază
Surâsul tău m-absoarbe liniştit,
Păşesc ca-n vis pe lutul adormit:
Tot ce-i frumos adânc mă-nseninează.

Trăsnetul lumii dumnezeieşti îţi aşază făptura/ fiinţa, ţi-o
linişteşte, ţi-o umple de pace dumnezeiască.

Şi atunci simt cum surâsul Tău, Doamne, lumina Ta mă
absoarbe ca pe un om împăcat, liniştit, împlinit...

Fiind plin de lumina Ta, Dumnezeul meu, parcă nici nu
mai trăiesc, parcă toată viaţa mea e vis, e ceva ireal, pe acest
pământ adormit, în comparaţie cu viaţa şi bogăţia de înţelegere a
împărăţiei Tale.

însă, tot ceea ce văd aici, pe pământ, mă înseninează, mă
bucură, pentru că frumuseţea e de la Tine, Doamne! Pentru că Tu
ai creat lumea cu frumuseţi şi cu potente nebănuite de
îndumnezeire.

1312. Lumina frumuseţii tale m-a cuprins,
Priveşte-adânc din orişice făptură
Şi mă sărută, tremurând, pe gură
De izbucnesc în flăcări, mai aprins!

226

Lumina frumuseţii împărăţiei Tale, Doamne, m-a cuprins
şi harul Tău îl văd că mă priveşte, adânc, din orice făptură creată
de Tine, din orice făptură a Ta.

Şi harul Tău îmi sărută întreaga fiinţă, care tremură de
bucurie si de exaltare dumnezeiască si îmi intră în gura fiinţei
mele ca suflarea de viată si de bucurie dumnezeiască a Ta.

1 5

De aceea, harul Tău, lumina Ta, intrând în mine, face să
izbucnească flăcări de slavă din persoana mea, pentru că sunt în
întregime foc, foc ceresc, fiind întru lumina feţei Tale, Doamne!

1316. Mereu învins, de-a pururi izvorăsc!...
Când mi se scurge sângele-n văpăi,
Ţi-adulmec întrupările pe căi,
Nemărginirea-n margini să-ţi zidesc!

Sunt în mod continuu învins/ biruit de vederea si bucuria
slavei Tale, Iubitorule de oamei, pentru că văd cum, mereu,
izbucneşte în mine slava Ta.

Sângele fiinţei mele, întreaga mea fiinţă e plină de văpăile
luminii Tale. De aceea Te urmez, Iţi adulmec, Treime Prea
Sfântă, întrupările dumnezeieşti din slava Ta, pentru că merg
unde mă duci Tu.

Merg pe căile iubirii Tale de oameni şi mă umplu de
nemărginirea slavei Tale în marginile fiinţei mele umile.

1320. Şi ochii mei privesc spre ochii tăi,
O, tara mea, din flacără si vis,
Ce-n margini te-ai deschis,
De-a pururi, spre ceruri în văpăi!..

Ochii fiinţei mele privesc spre ochii milei şi ai iubirii Tale,
Doamne şi văd ţara mea din cer, împărăţia Ta, în flăcările luminii
Tale, pe cea pe care eu mi-am dorit-o mereu.

227

Şi Tu mi-ai dat să văd împărăţia Ta deschizându-se în
marginile persoanei mele, pentru ca să mă ducă, veşnic, în văpaia
de lumină a cerurilor vederii Tale.

Nota autorului:

Toate poemele de până aici le-am compus în detenţie, până
în anul eliberării mele: anul 1964.

228

Despre îngeri

I

1324. Că îngerii toţi
iubesc
si în cerul lor
iubirea
e natură si aer
şi cer!...
Ei
nu se miră deloc,

căci uimirea
e în firea lor

de copii
oglindă prea vie

si clară
a vieţii adânci,
de lumină,
din izvorul etern:
Dumnezeu!

E primul poem inclus în această carte, scris în anul 1964,
după eliberarea sa din detenţie, pe care 1-a scris acasă, la Turnu
Măgurele.

Şi următorul poem şi ultimul inclus în ediţiile publicate e
scris tot în 1964, imediat după eliberare...

Dacă acesta explică modul cum trăiesc îngerii în împărăţia
lui Dumnezeu, al doilea e un imn evocator al suferinţelor
petrecute în închisoarea Aiud, după cum vom vedea.

Forma poemului, cu aceste versuri foarte scurte, îi aparţine
Fericitului Ilie...şi nu mi-a explicat niciodată (nici eu nu am
întrebat) de ce a optat pentru ea.

229

îngerii lui Dumnezeu se iubesc între ei, sunt plini de iubire,
pentru că iubirea dumnezeiască este aerul, cerul lor.

Ei nu se miră deloc de ceea ce văd în slava Sa pentru că
uimirea, copleşirea în faţa vieţii lui Dumnezeu e starea lor
fiintială, de mare curăţie dumnezeiască.

Ei oglindesc foarte clar viaţa lui Dumnezeu, cea care
izvorăşte veşnic din El ca lumină necreată.

II

1341. Iubirea lor însă,

sfiită,

când este izbită

de gândul

şi fapta neclară,

de pata

simţirilor noastre

duioase,
de tristeţi omeneşti,

ei nu înţeleg,
nici nu ştiu
de ce ne întristăm
sau ne doare
tot ce ne creste
spre ceruri,
chir când în chinuri

ne arde
trupul şi gândul.
Atunci,
cu durere

se pierd,
ei, în zare,

de noi...
...Si trişti rămânem

230

şi goi!
Dacă
plângem râvnind

către cer,
ei iarăşi revin
alungând
vibraţii şi neguri
de jale...
S-apropie, calmi...

şi gingaş
ne-nvăluie-n aur
de soare,
în armonie si cântec

de zori,
pe suspine călcând...
Pe cele mai calde

si fine
simţiri ce ne cresc,

ca un abur,
din inima care
tresaltă
de durere si dor
către cer,
către ei, către nori
de duhuri
albastre si albe

5

si-n mii
de purtări şi culori.

Sfinţii îngeri sunt plini de sfială şi la fel e şi iubirea lor:
plină de curăţie dumnezeiască.

Şi atunci când noi suntem împreună cu ei în împărăţia lui
Dumnezeu, în stare extatică, ei sunt izgoniţi de către noi prin

231

orice gând şi pată a vieţii noastre, prin orice dorinţă şi iubire
pământească sau tristeţe păcătoasă.

Dumnezeiescul Ilie vorbeşte aici despre copleşitoarea sa
experienţă dumnezeiască în care a stat zile în şir în slava lui
Dumnezeu şi se vedea trăind printre îngerii lui Dumnezeu.

Atunci, orice gând şi grijă lumească a sa, îi făcea să se
îndepărteze de la comuniunea cu el.

Dumnezeieştii îngeri nu înţeleg de ce ne întristăm pentru
cele iubite de noi sau de ce ne dor atât de mult chinurile sufleteşti
şi trupeşti, pentru că ei nu au trupuri ca noi, vrea să ne spună în
subsidiar Părintele nostru.

Nu ne înţeleg durerile şi chinurile care ne ajută să ne
curăţim de patimi şi să ne facem văzători de Dumnezeu.

Ei se depărtau de mine cu durere şi rămâneam trist şi
gol... pentru că nici lumina lui Dumnezeu nu mai era în mine... Se
retrăgea şi ea...

însă, când plângeam pentru păcatele mele şi râvneam din
nou, cu mare dor, către cer, atunci îi vedeam pe Dumnezeieştii
îngeri cum revin în viaţa mea, în slava lui Dumnezeu.

Ei îmi alinau jalea vieţii mele. Veneau calmi şi
preafrumoşi şi mă învăluiau foarte gingaş cu aurul luminii ce
iradia din persoanele lor.

Eram şi eu şi ei în aurul Soarelui ceresc, plini de armonie
şi de cântec în zorii, pururea vii şi netrecători, ai slavei Sale.

Uitam suspinele şi plânsul meu pentru că îmi creşteau în
mine simţiri dumnezeieşti, foarte fine, venite din lumina lui
Dumnezeu, spre care m-a purtat dorul de Dumnezeu.

Şi ei erau nori de duhuri, mulţime foarte mare, pe care o
vedeam, adesea, în culoarea albă sau albastră, dar şi în alte mii de
forme si culori.

III

1393. In zboruri plutind
peste vise,
porniri şi gândiri
ca un val,

232

iarăşi in noi

fac să răsune
viata
pierdută demult

de Adam.
Si iară,
mai târziu si cu noi,

cei de acum...
Si iară,
si iară,
veşnic!...
Căci noi repetăm,

ne-ncetat
totul,

de dragul trăirii
ce ne-a fost dată

de Tatăl!
Pururi

ei sunt lângă noi...
Vedeti-i!...

5

Sunt îngerii,
îngerii,
îngerii noştri din cer,

ce păşesc pe aici,
pe la noi!

îngerii lui Dumnezeu plutesc/ trec/ ne depăşesc orice vis şi
ei ne ating pornirile şi gândurile noastre spre Dumnezeu. Ei vin
ca un val la noi si fac să răsune în noi viata dumnezeiască,
pierdută cândva de Sfântul Adam, Protopărintele nostru.

Insă şi eu am pierdut, ca şi Dumnezeiescul Adam, starea
continuă în lumina lui Dumnezeu.. Am văzut slava lui
Dumnezeu... şi am pierdut acea stare de vedere continuă a slavei
Sale.

233

Există căderi si există si ridicări în viata noastră

5 5 5

duhovnicească. Şi noi putem să trăim viaţa lui Dumnezeu pentru
că e un dar al Său pentru noi.

îngerii Săi sunt mereu lângă noi şi ne ajută întru toate.

Faceţi-vă vrednici de vederea lui Dumnezeu pentru ca să îi
vedeţi pe ei cum vin şi cum sunt aici, cu noi, cei ai lui
Dumnezeu!

234

Balada luminii închisorii din Aiud 222

Ritmul e după
The Ballad ofReading Gaol 22

a lui Oscar Wild 224 .

1

1422. Ştiam că nu făcusem voia

Călăilor, trădării...

Dar ne ducea al vieţii drum

Pe panta îngropării

Si orice zi era un an

?

In iadul închisorii...

Ştiam că suntem fără de vină şi că nu pactizaserăm cu
regimul ateu şi că închisoarea era spre exterminarea noastră.

Tocmai de aceea iadul închisorii era greu de purtat şi zilele
treceau extrem de greu...

1428. Dar izbucneau în cer făclii

Din orice-ngenunchere,

Ne retrăiam copilării

Drept orice mângâiere

Şi sufletul făcea nou pas

Pe treptele vegherii.

Adică: Baladă despre experienţele extatice trăite în închisoarea de la Aiud.
~ 23 La nivel online o aveţi aici: http://www.bibliomania.eom/0/2/57/104/frameset.html.
224 Oscar Fingal O'Flahertie Wills Wilde: http://en.wikipedia.org/wiki/Oscar_Wilde.

235

însă în acest iad al închisorii eu am văzut cum izbucnesc
făclii ale luminii dumnezeieşti în extaz, cu toate că eram
îngenuncheat pas cu pas de torţionarii mei sau în ciuda tuturor
căderilor mele mă ridicam şi mă curăţeam interior, pentru ca să
văd lumina lui Dumnezeu.

Ne retrăiam copilăria, adolescenţa, tinereţea... viaţa noastră
acolo, pentru că ne mângâiam cu lucrurile pe care le trăiserăm şi
cu bucuriile avute, cu oamenii iubiţi...

Pe fiecare zi sufletul nostru făcea un pas mai departe pe
treptele privegherii, ale atenţiei la lucrurile esenţiale.

1434. Pe-ntunecimi se revărsau

Fâşii de cer şi îngeri...

Visele-n noi se colorau

De chipuri şi de plângeri,

Că din păcat veneam crezând

Că te înalţi când sângeri.

Pe întunecimia vieţii mele se revărsa lumina dumnezeiască
şi vederile îngerilor. Iar dorinţele mele se colorau extatic, pentru
că se împlineau prin vederile dumnezeieşti. Acestea urmau
plângerilor mele, suferinţei şi nevoinţei mele.

Chipurile din versul al 4-lea sunt Sfinţii şi îngerii văzuţi
extatic.

Ne curăţeam de păcate cu conştiinţa că suferinţa e
mântuitoare, transfiguratoare.

1440. Si nu eram deloc miraţi

5 5

Când unul se rupea de rând,

Păşind, senin, în glod nătâng,

Ca semn de cruce-abia având

O biată piatră sură

236

Ce se-ngropa curând.

Moartea era la ordinea zilei în închisoare... tocmai de aceea
nu ne mai miram când unul pleca... deodată... dintre noi şi îl
vedeam îngropat, având, în loc de cruce la mormânt, o piatră
aleasă la întâmplare, care era acoperită de praf foarte repede...

1446. Poate al cerurilor scut

Ca-n slavă să ne urce,

Ne dă oţetul nebăut

Decât de Hristos pe cruce,

Deşi noi, poate, nu l-am vrut,

Dar care-n Rai te duce.

însă, chiar dacă suntem exterminaţi metodic în închisoare,
Dumnezeu ne ridică în slava Sa, pentru că bem, ca şi El pe cruce,
oţetul durerilor de tot felul.

Desi unii dintre noi nu am vrut închisoarea si credeam că
nu suntem în stare să suferim atât de mult, suferinţele de aici ne
duc în Rai, dacă le suportăm cu răbdare şi mulţumire adusă lui
Dumnezeu.

6

1452. In spirit am văzut atunci

Lumină multă, multă...

Şi-n porii trupului, oglinzi,

Simţirea ne-nflorea tăcută,

Adânc în raze străvezii,

Iradiere mută.

237

Acolo, în închisoarea Aiud, am văzut, cu duhul meu, multă
lumină dumnezeiască şi sufletul şi trupul meu au devenit oglinzi
ale slavei Sale.

Simţirea duhovnicească înflorea în persoana mea în mod
tăcut, adânc şi plenar în acelaşi timp, pentru că eram iradiat de
lumina Sa, umplut de razele străvezii ale slavei Sale.

1458. In bucurii curate far

Pe timp şi rău şi bun,

Ne risipeam în toate clar,

Ne regăseam pe drum.

Eram si nu eram. In noi,

5 ~

Adânc simţeam fântâni.

Bucuriile curate ale vederilor dumnezeieşti mi-au fost far

5

călăuzitor şi la rău şi la bine în viaţa mea. Pentru că le vedeam pe
toate clar, deşi erau multe vederi sfinte si ele mă unificau si mă
puneau pe acelaşi drum al dreptei credinţe ortodoxe.

Eram pe pământ şi nu eram, pentru că eram absorbit de
vederea celor dumnezeieşti. Şi vedeam cum sunt o fântână plină
de har, de lumină dumnezeiască, pentru că din mine izvora
lumina lui Dumnezeu.

8

1464. Ne bântuiau de sârg furtuni
Când liniştiţi vream să fim,

5 5 ~

In margini infinitul
Voiam să-1 împlinim
Si tot scrutam în zare

5

Cum să ne rezidim.

238

Când doream să fiu liniştit mă bântuia, deodată, furtunile
ispitelor şi ale bolilor.

Cu toate acestea însă, doream să păstrez în marginile
persoanei mele infinitul luminii dumnezeieşti, pentru că aceasta
era grija mea: rezidirea mea duhovnicească.

1470. Că infinitul, dacă e,
E si oriunde si oricum,

Se termină şi se-mplineşte
Găsind sfârşit de drum,

In mine si-n oricare
Si ieri si mâine si acum.

Lumina dumnezeiască infinită se arată oriunde si oricum ar
fi omul, dacă el se curăţeşte de patimi. Şi omul, prin ea, se
împlineşte şi îşi găseşte adevăratul drum în viaţă, acela al
îndumnezeirii sale.

Si lumina lui Dumnezeu, cum a coborât în mine la
închisoare, poate să coboare în oricare şi oricând şi oriunde,
numai să existe o dreaptă nevoinţă şi un dor imens după
comuniunea cu Dumnezeu.

10

1476. Târziu mi-a apărut ce-am vrut:

Lumina nevăzută,

Atunci când gând şi minte,

Tăcute, nu s-au mai văzut

Şi-n duh, mergând 'nainte,

O lume-n spirit s-a născut...

Spre finalul detenţiei mele mi-a apărut lumina nevăzută şi
necreată a lui Dumnezeu în vedenii preadumnezeieşti. Şi vederea

239

extatică e dincolo de gând şi de minte, de raţionamente şi de
discursivitate, pentru că vedem, în duhul nostru, slava lui
Dumnezeu, când toate ale noastre tac şi sunt depăşite prin har.

Rugându-mă continuu am văzut prin duhul/ spiritul
sufletului meu lumea cerească.

11

1482. împărăţia Cerurilor este

Si înlăuntru si-n afară

De noi. Ea vine...Nu-i poveste!

Ci adevăr din Cel ce este,

Când o slujim pe scară,

Spre Ens, spre Veşnic Este!

împărăţia Cerurilor e văzută în noi dar şi în afara noastră,
pentru că ea vine la noi şi ne include şi pe noi în viaţa ei veşnică.

Ea este adevăr, realitate a lui Dumnezeu si o vedem când
creştem continuu pe scara virtuţilor, spre Cel ce e din veci şi
pentru veci.

12

1488. Cel ce de moarte nu se teme

Las nu va fi nicicând,

Dar demonii scornesc blesteme

Pe drumuri şi în gând...

Apar străluminânde steme

Spre laşitate îndemnând.

Nu m-am temut niciodată de moarte... însă demonii îmi
scorneau / îmi inventau tot felul de blasfemii si de rele, în viata
mea sau la nivel mental şi mă halucinau cu tot felul de posibile
favoruri, dacă aş fi pactizat cu sistemul comunist.

240

13

1494. Arhangheli, săbii sfinte-n cer

Ne-nvăluiau în dar,

Jertfa în lume si în cer...

Să îndrăznim!... Si har

Din Tată Sfânt eu sper

Să-mi vie fără de hotar.

Dumnezeieştii Arhangheli, săbiile dreptăţii cereşti, mă
învăluiau în slava lui Dumnezeu, atunci când eram o jertfă
bineplăcută a lui Dumnezeu.

Să îndrăznim dar întru mila Domnului, pentru că
Dumnezeu ne va da har fără hotar, fără margini, din destul, ca să
ne bucurăm întru Sine.

14

1500. Că vezi ispita şi păcatul

Pândesc la fiecare pas

Si-n loc să cucerim înaltul

Rămânem goi şi de pripas!

De-aceea ne-ndreptăm asaltul

Spre cerul încă-n noi rămas.

Fără lumina lui Dumnezeu suntem goi şi de pripas/ străini
de vederea lui Dumnezeu.

In ciuda tuturor ispitelor şi a greutăţilor îmi îndrept asaltul/
rugăciunea spre cerul încă rămas în mine, adică mă rog întru
harul lui Dumnezeu, pentru ca să văd iarăşi slava lui Dumnezeu.

15
1506. Rugaţi- vă din întuneric

241

Si din lumină si oricând!...
Gândul adesea, luciferic

Se străduie născând
Si rău si bun... Himeric
Ne-nvolbură, tunând! . . .

Rugati-vă si când nu simţiţi în voi harul lui Dumnezeu si

C 5 5 5 5 5

când îl simţiţi, oricând si oricum! Primele două versuri...

5 5 ' 5

Gândul nostru e adesea luciferic, mândru şi ne împinge să
facem rele. Dar tot răul poate fi convertit în bine prin pocăinţă.

Tot ceea ce e himeric/iluzoriu ne învolbură cu putere... dar,
în cele din urmă aflăm, că nimic nu e fundamental pentru noi ca
viata cu Dumnezeu.

16

1512. Suiţi-vă în cer pe scări
De aur si de fier!...

5

Tot ce produce-n piept mirări

Adunde-vă-n mister;

Crescându-vă-ntrebări

In foc, călău şi ger.

Suiţi-vă spre cerul vederii lui Dumnezeu pe scări de
rugăciune şi de durere!

Pentru că rugăciunea si suferinţa îndurată cu mulţumire

C> 5 5 5

produc în noi curăţirea de patimi şi vederea slavei lui Dumnezeu.
Vă veţi ascunde în taina slavei lui Dumnezeu, dacă vă veţi

5 ~ S

nevoi cum se cuvine.

Şi întrebările şi căutările reale cresc în focul rugăciunii, în
gerul necredinţei celor din jur şi în suferinţele pricinuite de călăi,
pentru că nimic nu ne poate opri ca să îl căutăm pe Dumnezeu şi
să Ii slujim Lui.

242

17

1518. Şi când gândeşti şi când priveşti

In lumea de miracol,

In trup şi minte te-ndoieşti;

Păreri nebune-ti dau ocol

Crezând că eşti si nu eşti

5 5 5

De faţă-n plinul gol!

Şi când ajungi să vezi slava lui Dumnezeu şi apoi, când
gândeşti la ceea ce ai văzut extatic, în lumea de minune a
împărăţiei Sale, ai uneori îndoieli, cu privire la ea, venite de la
demoni.

însă aceste îndoieli sunt gânduri nebune, satanice, pentru
că vor să te îndoieşti de ceea ce e foarte profund şi transfigurator
pentru tine.

18

1524. Când vid amar te prinde-n braţe

Raiul terestru te desfată,

Te-mprăştie şi te răsfaţă

De parcă-o fată se dezbracă,

Cu nuri de flacără şi gheaţă,

întruna nevoind să tacă...

Când nu mai vezi lumina şi te cuprinde vidul, golul amar al
întunericului, începe să te seducă frumuseţile lumii, să te dividă
interior si să te excite aidoma unei femei, care se dezbracă în fata
ta.

îti vorbeşte neîncetat lumea aceasta, te face să o doreşti si

5 5 7 5 5

să vrei să o ai, pentru ca să uiţi de dulceaţa celei cereşti.

243

19

1530. Că e minune sau spectacol

In ochii vii de forme plini

Să înfloreşti ca un oracol,

Să-ţi curgă-n vine noul vin!...

Ai vrea-ntr-un univers miracol
Să mori si să te-nchini!...

Pentru că e o minune şi un spectacol infinit vederea lui
Dumnezeu, de aceea vrei să vezi slava Lui cu ochi vii. Vrei să
vezi formele pline ale celor arătate în slava lui Dumnezeu.

Vrei să înfloreşti ca o noutate continuă în lumina Sa si
vinul iubirii lui Dumnezeu vrei să îl simţi cum curge în tine.

Ai vrea mereu în slava Sa, de aceea vrei să mori ca un
ortodox care moşteneşte împărăţia lui Dumnezeu.

20

1536. Nu peste lumi să mergi plutind

Sau cosmos devenind să sorbi,

Prin porii toţi al lumii jind,

Ci peste neantul slut şi orb

Să-mprăştii aur şi argint
Sfidând cel haos negru corb.

Nu e de folos să cultivi o imaginaţie fals demiurgică
despre tine, în care îţi reprezinţi că pluteşti peste lumi întregi sau
că eşti un univers care sorbi întreaga existenţă.

Nu e de folos să te umplii, prin toţi porii fiinţei tale, de
toate cele care sunt jinduite/ dorite de către oamenii trupeşti.

Ci lucrul de folos e să te îndumnezeieşti, pentru ca să
împrăştii aurul şi argintul sfinţeniei tale peste nimicul din
oameni, peste întunericul hidos al păcatului din ei.

244

21

1542. Că doar lumină din lumină

Eternă eşti si vrei să fii;

Că după cer adânc suspină

Toţi care, devenind copii,

Se-ntorc la Tatăl, fără vină,

In sânul sfintei bucurii...

Vreau să fiu, pentru veşnicie, lumină în lumina lui
Dumnezeu, pentru că acesta e dorinţa mea cea mai adâncă.

Cei care devin copii ai lui Dumnezeu prin har suspină după
lumina Sa. Ei vor să fie cu Dumnezeu, fără pată, în sânul sfintei
bucurii a comuniunii cu Sine.

22

1548. Un ritm, un tremur de vibraţii

Te-naltă tot mai sus, în nori...

E Duhul Sfânt în toţi chematul...

Nu-ţi pasă dacă ai să mori,

Vei fi etern, ieşind din spaţii,

Din timp şi din comori.

în slava Sa, ritmul luminii, tremurul de vibraţii al slavei
Sale mă înălţa tot mai sus, în norii luminii dumnezeieşti.

Pentru că Duhul Sfânt e prezent în toţi cei chemaţi la
mântuire, în toţi cei care, intrând, prin Botez, în Biserica Ta,
Dumnezeul meu, aspiră la unirea veşnică cu Tine, în împărăţia
Ta cea preaveşnică.

Fiind plin de har nu îţi pasă dacă mori, pentru că ştii că vei
fi veşnic cu Dumnezeu, ieşind din timp, din spaţiu şi din alipirea
de comorile acestei lumi.

245

23

1554. De cugetări sau scăldători,

De trupuri sau de patimi arse,

De flăcări, care vin din sori,

Ce-au răsărit şi au apus;
Copii pribegi, copii din flori,
Fără să ştim, unde s-au dus?!

Am fost traversat de cugetări dumnezeieşti şi de scăldări în
slava Sa. Trupul meu a fost ars de patimi dar, mai apoi, şi de
flăcările slavei Sale, care au venit, întru mine, din sorii luminii
dumnezeieşti.

Am văzut slava Lui şi apoi am pierdut vederea ei...

Iar în închisoare eram, cu toţii, nişte copii pribegi,
stingheri, ai nimănui, care muream fără să ştim când şi unde ne
vor îngropa trupurile...

24

1560. Când tot ce ţi-e mai drag şi sfânt

Mocnite uri le înspăimântă

Şi ce-ai mai scump pe-acest pământ

Iti terfeleşte, te înfruntă,

Să te coboare în pământ...

O, forţă, tu te-naltă, cântă!

Fii curajos, puternic întru Domnul şi cântă-I Lui, atunci ura
te înspăimântă şi ţi se terfeleşte dragostea şi cele mai sfinte
crezuri ale tale!

25

1566. Ţară divină, de lumină,
Tara mea este. ..O să vină

246

Vremuri când tu vei fi lumină

A celor care se închină,
Oricum si-oriunde: fii în Duh...
La sânul tău plâng şi suspină!...

O profeţie despre România, care s-a împlinit deja.

Acum ne putem închina, în harul lui Dumnezeu, oricând şi
oriunde, pe când, atunci, în plin ateism comunist, sufletul celui
credincios plângea şi suspina...

26

1572. In surd, smerită umilinţă

Noi l-am răbdat pe Antihrist

Dar ne-am supus întreaga fiinţă

Canoanelor lui Hrist!

Şi schingiuiri, peste putinţă,

Noi le-am răbdat în suflet trist...

Am răbdat antihrismul comunismului în necunoscută si
smerită umilinţă.

însă am răbdat acest chin dureros, profund, supunându-ne
voii lui Hristos şi prin puterea Lui.

Am răbdat schingiuiri trupeşti şi sufleteşti peste puterea
omenească de îndurat... şi asta cu suflet trist, mângâiat doar de
Dumnezeu...

27

1578. Dar, nu! Arhanghel de lumină

Venea din când în când la noi!

Eu l-am văzut, lumină lină,

In stânga mea, în plin război,

Când negre umbre crunt domină,

247

Şoptindu-mi grav: Sunt lângă voi!

Descrie vedenia pe care a avut-o, atunci când Sfântul
Arhanghel Mihail i s-a arătat şi 1-a ajutat împreună cu oştirea sa
cerească.

28

1584. Eu sunt aici! Si El era...

5

Arhanghel, înger auriu,
Strălucitor. Nu tulbura!
Din foc si aur... Era viu!

5

Inima-n piept îmi tremura
De slava Lui. ..si mai târziu...

Mi s-a arătat Arhanghelul Domnului, plin de slava Prea
Sfintei Treimi şi m-a scos din lupta cu demonii şi din tulburarea
mea interioară.

29

1590. Si tot trecură ani de ani

Şi mulţi se-ntunecau de plângeri,

Când antihrişti, tot mai avani 225 ,

Batjocoreau pe îngeri

Şi îngeri deveneau sărmanii,

Că înger eşti când sângerii

Cu timpul, cei închişi cu mine, deveneau tot mai trişti, se
întunecau de atâtea chinuri, suferinţe...

25 Cumpliţi, răi, cruzi...

248

Iar gardienii se arătau nişte antihristi, nişte torţionari tot
mai răi, care ne batjocoreau pe noi, care sângeram şi ne
înduhovniceam acolo...

îngerii de aici erau cei din închisoare, care răbdau în
credinţă si trăiau îngereşte, dumnezeieşte.

5 5 O 5 ~ 5

30

1596. Pentru Hristos şi Legea Lui,
Tu, biet argat al astrei lumi,
Slujeşti cinstit, ca să te sui,
De-a pururea să te-ncununi,

In plânsul nimănui
Dar în vecia de minuni!...

Am fost argat/ slujitor al astrei lumi cereşti, împlinind
Legea lui Hristos, Evanghelia Sa.

I-m slujit în mod cinstit lui Dumnezeu şi El m-a încununat
mereu cu slava Sa.

Pentru că m-am umplut de slavă nefiind compătimit de
nimeni, în închisoare, şi m-am mutat acum la veşnica minunare
de Dumnezeu.

31

1602. Murind, de-acum, lumii din veac

Nu mi-a părut că pier,

Mereu mi-a fost un veşnic leac

Lumina mea din cer,

Când se rotea vre-un vârcolac

In gol, în haos sau în ger...

Am murit lumii, dar moartea aceasta nu m-a făcut să pier
ci mi-a fost leac veşnic, vindecare de patimi.

Lumina mea din cer m-a ajutat, atunci când vreun demon
se lupta cu mine în mod văzut sau nevăzut.

249

32

1608. Cum Trup şi Sânge este

Pâinea si vinul mistic,

Lumina nu-i poveste:

E hrană pentru mistic...

Trăim în Cel ce este,

Real şi nu lingvistici...

După cum Sfânta Euharistie e pâinea şi vinul transfigurate
în Trupul şi Sângele lui Hristos, tot la fel lumina Prea Sfintei
Treimi e o realitatea preadumnezeiască şi hrana mistică, tainică a
credinciosului ortodox.

întru slava Sa trăim în Dumnezeu, la modul real si nu
metaforic, pur lingvistic.

33

1614. Etern dorind ca să devii

Tot mai adânc dragoste simţi,

Pentru soţie şi copii,

Apoi cobori întru părinţi,

Cu neamul tot vrei să învii

Din viforul de suferinti.

Când te umpli de slava Sa te umpli, mereu, de şi mai multă
dragoste dumnezeiască, pentru familia ta, pentru neamul tău,
pentru întreaga lume... şi îi vrei pe toţi izbăviţi de suferinţa de aici
şi de cea veşnică, a Iadului...

250

34

1620. Fost-am copil, nu un zănatic,

Ci înţelept ca şi un Sfânt

Si tot atras de stilul atic

Mă închinam spre cânt

Şi, uneori, eram sălbatic

Pentru-a mă rupe de pământ!...

Am fost un copil plin de viaţă dar nu un smintit, un
zăpăcit, un zănatic.

Eram liniştit şi înţelept ca un Sfânt... şi atras de stilul atic,
de stilul direct, de poezie.

în lupta mea de a mă despătimi eram însă sălbatic, adică
necruţător cu mine, hotărât în mod deplin...

35

1626. Tânjeam când după cer şi mare,

După păduri şi sâiuri ...

Şi după multă tulburare

Ajuns-am în pustiuri.

Dârz, după multă închinare,

In vaduri curg iar râuri...

în copilăria şi adolescenţa mea tânjeam să văd cerul,
marea, pădurile, lacurile... natura într-un cuvânt.

După tulburări multe, adică după război şi odată cu venirea
comunismului la putere... am fost dus în pustiul închisorii...

Dar cu dârzenie, cu tărie de caracter, după multă
rugăciune, am văzut lumina, în vadul fiinţei mele, cum curge ca
un râu...

226 Cred că e vorba despre locuri cu păpuriş, cu sălcii, de statul la malul apei.

251

36

1632. Şi m-am trezit, deodată,

Privindu-mă-n amieze,

Că ceru-n jur se făcu roată

Iar centru-ncepu să vibreze

Şi dintr-un punct, mărirea toată,

Spaţiu şi timp să întremeze...

Şi astfel, după multă rugăciune neîncetată, m-am văzut,
deodată, în amiezele vederilor dumnezeieşti... Si cerul luminii m-
a înconjurat... şi, din Dumnezeu, mi-au venit toate apele slavei
Sale.

37

1638. Şi punctul unic, veşnic viu

Izvor puterilor şi leac

Pentru trecut, prezent, târziu,

Dă forme veşnice-n vileag.

Singurul lucru, care-1 ştiu,

E că mi-e pâine, vin, în veac...

Din Dumnezeu, din Cel veşnic viu, au venit vederile mele
si vindecările flintei mele.

El m-a umplut, mi-a dăruit în mod evident, tainele slavei
Sale, văzute în diferite forme veşnice.

De aceea ştiu că lumina Sa e pâinea, e vinul, e viaţa mea
veşnică.

38

1644. De ce şi cum ochii atrag,
Culoare, farmec, joc?!

252

In acţiune, spirit pur,

întruchipări de foc,

Spaţiu şi gol se umple

Creându-şi timp şi loc.

Cum suntem atraşi, Doamne, spre vederea slavei Tale?
Pentru că, plini de har, vedem întruchipări de foc şi cum toate
sunt umplute de lumina, de prezenţa Ta.

39

1650. Mă rog întruna în pustiu,
Intr-o eternă dimineaţă,
Să fiu atras si fiu să fiu

5

Cerului etern, de fată.

Mereu mai pur, ca să înviu,

In veşnica Lui viată.

Mă rog mereu în pustiul închisorii, ca să fiu fiul Tău pentru
veşnicie, în eterna Ta dimineaţă. Vreau să fiu tot mai viu si mai
curat în veşnica comuniune cu Sine.

40

1656. Si valuri tot izbesc

Să sfarme-a mea făptură,

Pe care încerc s-o construiesc

Sub grindina de ură,

Cu patimi oarbe, ce tot cresc,

Să-nchidă ruga-n gură.

253

Dar, cu toate că sunt umplut de har, valurile ispitelor tot
mă izbesc si vor să îmi sfărâme starea mea duhovnicească,
interioară.

Sunt izbit de grindina de ură a demonilor, care se luptă cu
furie cu mine, pentru ca să mă facă să nu mai mă rog, să tac, să
renunţ la înduhovnicirea mea...

41

1662. Dar, din orice cădere
Şi-nfrângere amară,

Mă-nalţ cu-o-ngenunchere
In sfânta primăvară,
A lumii ce nu piere,

Când totul va să moară!...

însă, ori de câte ori cad din vederea Sa, transform
amărăciunea căderii în rugăciune, în închinare smerită şi văd din
nou primăvara cea sfântă a bucuriei slavei Sale.

Văd cum vom fi în veşnicie, când chipul lumii acesteia va
trece...

42

1668. Că dacă neamul nu ţi-e drag

Când stai în lanţuri ferecat,

Lanţurile-n jos te trag,

Dus te laşi, si fermecat

Şi gândind pe furtişag

Stai arid si-ntunecat.

Dacă nu îţi iubeşti neamul românesc, atunci când suferi pe
nedrept, atunci suferinţa ta va fi şi mai mare...

254

Şi dacă nu încerci să te spiritualizezi, vei rămâne arid,
sterp, fără rod.

Tocmai de aceea Dumnezeiescul Ilie nu a vrut să dea
detalii despre chinurile din închisoare, pentru că nu acela te
sfinţesc de la sine, ci te sfinţesc dacă, în cadrul lor, te umplii de
har.

Astfel nu oricine a suferit în închisoare, în timpul
comunismului, pe nedrept, sunt Sfinţi ai închisorilor, ci numai
cei care, în mod real, s-au umplut de sfinţenie în închisoare, fiind
plini de credinţă si nevointă ortodoxă.

± 5 5 5

43

1674. Iar în loc să ieşi din foc

Aur tot mai pur, călit,

Tot zbătându-te pe loc,

De imagini năclăit,

Ai dori să ai noroc

Şi rămâi un om sfârşit.

Suferinţa închisorii te căleşte, te fortifică şi te purifică
precum argintul prin foc, dacă te nevoieşti ortodox.

Dar dacă rămâi pe loc, cu capul plin de răzbunare şi de
răutate, ajungi un om sfârşit, o epavă.

Si mulţi care au ieşit din închisoare au scris din acest

5 5 5

sentiment, de răzbunare, de revendicare şi de eroificare a lor, fapt
care 1-a dezamăgit pe Fericitul Ilie şi nu a dorit să scrie (nici mie
nu mi-a spus mare lucru din torturile suferite acolo... şi n-au fost
puţine, cu siguranţă) despre ce a trăit acolo... şi a lăsat să
vorbească doar extazele sale, doar Dumnezeu pentru el.

Si i-am înţeles dorinţa... si m-am umplut de cutremur în fata

5 5 5 5 X 5

ei, pentru că nu a vrut să rămână, în memoria mea şi nici a altora,
oroarea de acolo, ci numai bucuria nevointei sale.

~ 5

Tocmai de aceea nu am suportat şi nu suport campania de
canonizare, la grămadă, a celor care au suferit în închisoare, până

255

când nu inventariem, la sigur, profilul interior al fiecăruia în
parte, din mărturiile care au mai rămas peste timp.

Nu toţi au fost Sfinţi de acolo, chiar dacă au fost ortodocşi
din ierarhia Bisericii, monahi sau mireni... însă închisorile
comuniste au rodit mulţi Sfinţi.

De aceea trebuie să întocmim dosarele de canonizare în
cunoştinţă de cauză, pas cu pas, cu multă atenţie şi nu cu
frivolitate, pentru că nu toţi care au suferit acolo au murit în
închisoare, ci, ca Fericitul Ilie, au fost mulţi care au continuat să
se sfinţească după eliberare, trăind profund ortodox.

44

1680. Dar tu ai în clipa ta
Infinitul, veşnicia!...
Margini de vei căuta

In tine le vei afla.

Dumnezeu, în fecioria

Inimii tale, va sta.

Avem, în fiecare clipă a vieţii noastre, posibilitatea de a
vedea veşnicia lui Dumnezeu, în mod extatic.

Numai noi ne punem margini... pentru că, în vederea Sa, nu
mai avem margini.

Dumnezeu iubeşte si se arată fecioriei, curătiei inimii tale.

5 5 1 5

45

1686. Dumnezeul nostru este
In afară si în noi,
Prin Hristos, lumină, veste
Si izvor de ceruri noi!...

?

îndrăzniţi! Nu e poveste!
El coboară întru noi!...

256

Dumnezeu e în noi şi în toate prin slava Sa.

Prin Hristos ne putem îndumnezei şi ne putem umple de
vederea cerurilor slavei Sale.

îndrăzniţi întru Domnul, pentru că e posibilă vederea
slavei Sale, încă fiind noi în trup!

46

1692. Laşii, în cârd cu mincinoşii
Te sărută, te îndeamnă...

Trădătorii si fricoşii

Te înjură, te condamnă...

Tu, în rând cu toţi strămoşii,

Porţi în eu pe Dumnezeu.

Cei slabi şi răi te vând, te laudă pervers, vor să te
piardă... Insă dacă eşti în Dumnezeu, împreună cu Sfinţii Săi,
nimeni nu te poate birui.

47

1698. Sunt pe lume şi nu sunt,
Spaţiu-n timpul necurmat,

Dus de cosmicul avânt
Tot mai sus si resemnat...

5

Doamne, în Tine, Duhule Sfânt,
Sunt din linişti închegat.

întru slava Sa sunt pe lume dar şi mai presus de ea, în
veşnicie. Pe măsură ce mă îndumnezeiesc, înţeleg tot mai bine de
ce lucrurile, în viata noastră si în istorie, sunt asa cum sunt...

în Dumnezeu sunt plin de liniştea, de pacea Sa veşnică...

257

48

1704. Paradis în drum spre Rai

As dori să urc întruna,

Vălul, zarea mi-este struna...

Că lumina mi-este grai...

Tu, linişte să-mi dai
Si acum, si-ntotdeauna!...

5 ~ 5

Vreau să urc mereu spre Rai, ca un paradis al tuturor
virtuţilor.

Iar vălul vieţii şi zarea veşniciei îmi sunt struna pe care îmi
cânt bucuria şi necazul, pentru că lumina Sa mă umple de
doxologie.

Şi vreau, în toate şi peste toate, să mă umplu de pacea Ta,
Doamne, acum şi pentru toţi vecii!

49

1710. Biruind a ta dogoare

Tu să fii nebiruit,

In a cerului suflare

Să urci spirit mântuit

Şi în Sfântul, Viul Soare,

Fiu al Lui să fii primit!...

Biruind dogoarea vieţii în asceza ta, îţi doresc, iubite
cititorule, să te umplii de suflarea cerului, de slava Sa.

Să urci, mereu, spre Viul Soare ceresc, ca un suflet sfânt,
pentru ca să fii fiul Său după har.

258

50

1716. O clipă de extaz am vrut

Şi cerul să-1 găsesc...

Trupul: lumină s-a făcut,

Lumina-n toate o privesc,

Mai fragedă în nevăzut

Lumina Tatălui Ceresc!

Am vrut doar o clipă de extaz... şi Dumnezeu m-a umplut
de lumina Sa mai mult decât am sperat vreodată.

Eram plin de lumina Sa şi vedeam lumina Sa în toate cele
create de către El.

Şi m-am umplut de infinite fragilităţi ale luminii Prea
Sfintei Treimi, Căreia mă închin şi Ii mulţumesc acum şi pentru
toţi vecii!

1964

259

Experienţe şi viziuni din trecut

In perioada anilor 1952-1963, când eram în detenţie, am
trăit fenomene ale inconştientului asemănătoare filosofului
Gustav Jung 227 .

Citind acum cele experiate de către el în exploatarea şi
cercetarea inconştientului, pentru cunoaşterea adâncului acestui
strat psiho-spiritual, îmi revin în minte faze asemănătoare pe care

998

le-am trăit. Scopurile au fost însă deosebite .

Gustav Jung explora adâncurile [umane] în scopul
cunoaşterii. De aceea s-a oprit la jumătate de drum.

Eu, ajutat iniţial de credinţă, voinţă şi rugăciune iar, mai
apoi, de harul Duhului Sfânt, am trecut prin fazele descrise de
către el, dar am păşit mai departe, fiind sprijinit de harul
Duhnului Sfânt, căci scopul meu era aflarea împărăţiei Cerurilor,
apropierea de Dumnezeu, transfigurarea, pe care, în parte, am
reuşit să o realizez [în persoana mea].

Voi începe prezentarea primei faze [de creştere
duhovnicească].

Am practicat rugăciunea inimii, prin aspirarea aerului la
cuvintele: Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu trăgând o
linie dreaptă în jos, deasupra inimii şi, la cuvintele: miluieşte-mă
pe mine păcătosul!, expirând aerul, făceam o linie transversală,
tot pe inimă, peste prima linie 229 .

Rugăciunea isihastă am practicat-o în acest fel ani de zile,
din ce în ce mai insistent si mai frecvent.

Cu timpul, această acţiune mi-a trezit sentimentul de
dragoste fierbinte pentru Iisus. Ardea în mine dorinţa să văd
mîcar un înger.

227 Se referă la experienţele descrise de Jung în C. J. Jung, Amintiri, vise, reflecţii,
consemnate şi editate de Aniela Jaffe, trad. şi note de Daniela Ştefănescu, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1996, p. 179-208.

Despre autor a se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Carl_Jung.

228 Scopul experienţei mele e altul decât al lui Jung.

~ 29 Adică, cu mâna dreaptă, ca pentru închinare, făcea o linie dreptă de sus în jos la
inspirarea aerului iar la expirarea lui, în ritmul rugăciunii isihaste împărţită în două, făcea o
altă linie, transversală, formând o cruce sau o închinare a inimii sub forma crucii în timp ce
se ruga interior.

260

Aproximativ după un an de zile de rugăciune continuă,
deasupra inimii sau, mai bine-zis, în inimă, a început să îmi
apară, în mod intermitent, semnul crucii luminos ca soarele 230 .

Bucuria mea era una de nedescris 231 . Am continuat să
practic rugăciunea inimii aproape permanent, după îndemnul
Apostolului Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tes. 5, 17).

Uneori repetam rugăciunea inimii de 10-15.000 de ori din
zori şi până la culcare. Insă prin acest continuu ritm de inspirare
şi de expirare a aerului inima mea obosea.

La un moment dat, ritmul inimii mele şi, implicit, al
rugăciunii s-a schimbat, pentru că rugăciunea continuă mi-a intrat
în pulsul inimii. Din acest motiv, bătăile inimii mele au început
să spună rugăciunea inimii în ritmul lor.

Chiar noaptea, când mă trezeam, vedeam că în pulsul
inimii mele scânteia crucea de lumină dumnezeiască si o voce

5

interioară, care era a mea, repeta cuvintele rugăciunii în mod
mental 232 .

Până aici însă totul a fost bine. Dar, ca la o comandă
nevăzută, decorul [interior] s-a schimbat, în momentul când, în
celula în care eram, a fost introdus un bolnav psihic, care a
început să ne tortureze fără voia lui.

Ca o paranteză [pentru înţelegere], în vremea aceea nici
chiar cei care înnebuneau nu erau eliberaţi si erau tinuti în

5 5 5 5

detenţie ani de zile.

5

Am început să trăiesc vise dezechilibrate, concomitent cu
rugăciunea mea, aidoma lui Gustav Jung. Mă tulburau temeri
demonice. Deşi nu mă temeam de moarte, cum nu m-am temut

5 '

niciodată, aveam însă o teamă înnăscută parcă, încă din copilărie,
faţă de demoni.

La frica de demoni acum se adăuga şi temerea că aş putea
înnebuni în închisoare.

230 Adică lumina dumnezeiască sub formă de cruce de lumină necreată, acolo, în locul unde
tot se însemna, în timpul rugăciunii, sub forma crucii, cu mâna dreaptă.

231 Văzând lumina în inima sa asta 1-a încurajat foarte mult la rugăciune şi, tot rugându-se,
lumina dumnezeiască a sporit în el, s-a lăţit tot mai mult din crucea de lumină pe care o
vedea iniţial şi care era mai presus de orice strălucire a soarelui.

232 împlinindu-se cu sine cuvântul scriptural: „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea"
(Cânt. Cânt. 5, 2).

261

Şi am trăit în acea perioadă o dezlănţuire a forţelor
negative în persoana mea 233 , pentru ca să mă înspăimânte, să mă
tulbure, mai ales în timp ce mă rugam.

M-au tulburat închipuiri, frici, stări de groază şi de
cutremur interior... aşa, ca în basme, când apar demoni puternici
care fac tot felul de necazuri oamenilor.

Vedeam flăcări şi prăbuşiri interioare, cutremurul şi groaza
mă cuprindeau, însă nu încetam să mă rog. Mă rugam în continuu
împotriva acestor stări negative.

Şi am trăit acum stări asemănătoare epilepsiei, cu răcnete
şi înţepeniri şi urlete interioare, însă pe care mi le-am stăpânit şi
nu le-am exteriorizat.

Credeam că mă voi îmbolnăvi atunci când am început să
trăiesc aceste vise de groază.

într-o noapte m-am trezit din coşmarul coborârii într-o
fântână a adâncului, care mă ducea spre tărâmul munţilor.

Aveam viziuni ale Iadului, ale lumii celor duşi în
întuneric... Toate acestea le vedeam în vis, însă, uneori, şi în mod
real, pentru că visele tindeau să mi se amestece cu starea de
veghe.

Deci inconştientul meu se dezlănţuise şi rupea pânza care
îl desparte de real, de viaţa de zi cu zi.

într-o noapte m-am trezit dintr-un vis îngrozitor. O fiinţă
plină de păr, care ştiam că era un demon, era asupra mea şi căuta
să mă stranguleze. M-am trezit din vis şi el era tot deasupra mea
(semn că ceea ce visasem era real) şi mă ţinea încleştat, înţepenit,
încât nu mai puteau să mă mişc niciun picior şi nici să îmi fac
semnul biruitor al crucii peste inimă.

însă gândul meu era la Dumnezeu, Care Se afla în inima
mea [prin harul Său]. Pentru că m-am gândit şi m-am rugat
Sfintei Treimi, m-am simţit eliberat de demonul acesta, care
luase formă de urangutan puternic şi l-am văzut pe urangutanul-
demon cum trece pe la alte persoane din celulă, care se trezeau
din somn îngrozite, una dintre ele chiar răcnind...

Altădată, când am avut o congestie cerebrală, sorbind o
lacrimă a lui Iisus, care îi căzuse pe laba piciorului strălucitor,
am fost salvat de boală.

233 Adică era şicanat în fel şi chip de către demoni.

262

Continuam rugăciunile în mod zilnic. ..şi am tot învăţat
altele de la cine puteam din celulă. Astfel am ajuns să rostesc
zilnic Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Mântuitorului
Hristos, Acatistul Maicii Domnului, Rozaliul romano-catolic şi
alte zeci de rugăciuni ortodoxe.

Mă rugam neîncetat cu toate că eram încercat de tot felul
de experienţe fantastice. Insă, în ciuda a tot ceea ce trăiam, în
inima mea era lumina lui Dumnezeu şi pacea Sa.

La un moment dat am început să văd pe fruntea mea, stând
într-un mod obsedant, doi demoni, unul sub forma unui corb,
altul sub forma unui şobolan. Pe ei îi vedeam în timp ce mă
rugam, ca existând în paralel cu lumina şi pacea din sufletul meu,
dar prezenţa lor era sâcâitoare, enervantă.

Mai apoi, în locul celor două prezenţe demonice, a apărut
un diavol chircit, pe care nu puteam să îl înlătur de pe fruntea
mea. Şi acesta îmi inducea vorbe urâte şi injurioase la adresa
Sfintei Fecioare sau la adresa celor sfinte. ..si asta mă tortura
interior.

După luni de rugăciune cu aceste prezenţe obsedante la
funtea mea, au început să dispară imaginile demonice, mai întâi
din dreapta capului meu, apoi din stânga frunţii mele şi, în cele
din urmă, a plecat şi demonul care trona pe fruntea mea.

în locul demonilor, am fost inundat de lumina
dumnezeiască si vedeam în inima mea crucea luminoasă.
Plecarea demonilor de la mine am înţeles că se constituie în
finalul bătăliei mele pentru purificarea de păcatele mele din
trecut.

Insă vedeam în inima mea lumina, dar mintea nu mi se
curăţise încă. Când şi mintea s-a purificat, lumina mi-a cuprins şi
capul şi apoi, cu timpul, lumina dumnezeiască a învins şi a
cuprins ultimele zone întunecate ale trupului meu, văzându-mă
cu totul în lumina Sa.

Eram în lumină si eu însumi eram lumină. Din când în
când însă, datorită unui gând sau a unei simţiri necurate, a
manierii sau a unui cuvânt nelalocul lui, care mă tulburau, lumina
dispărea din mine.

După câteva ore sau zile de rugăciune, depinzând de
gravitatea vinei sau a greşelii mele şi după căinţa mea, lumina
reapărea şi mai puternică în persoana mea şi mai revelatoare de

263

lucruri şi fenomene dumnezeieşti, atât de multe şi mari, pe care
nici nu le mai tin minte.

Ajunsesem, în ultima vreme, ca lumina să mă însoţească
permanent 234 . Şi, chiar dacă dispărea, după câteva clipe de
rugăciune, îmi apărea iarăşi. Astfel, treptat, am intrat în împărăţia
Cerurilor, în împărăţia luminii dumnezeieşti.

Dar până acolo drumul a fost lung şi riscant, încât mulţi
cunoscători [ai vieţii duhovniceşti] mi-au spus ulterior, că fără
ajutorul şi sfătuirea cuiva e de mirare că am reuşit să ajung la
asemenea stări extatice, fiindcă puteam să îmi pierd minţile.

Şi, e adevărat, pentru că şi eu am simţit acelaşi lucru. însă
la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, fapt pentru care mulţumescu-
Ti Tie, Doamne! Slavă Tie, Prea Sfântă Treime! Mulţumesc Tie,
Duhule Sfinte si Tie, Preaiubite Iisus, Doamne!

De aceea, voi încerca, pe cât îmi stă în putere, să prezint
vederile în Duh, pe care le-am avut în împărăţia luminii, prin
vedere spirituală şi prin luminarea minţii.

în primul rând, teama de demoni şi teama de a-mi pierde
minţile au dispărut complet şi au fost înlocuite de un curaj
nebănuit.

în al doilea rând, am ajuns să trăiesc în comuniune cu
Duhul lui Dumnezeu, să cunosc harul Său, să mi se descopere
lucruri în Duh, să am viziuni ale împărăţiei luminii, care
depăşesc puterea minţii omeneşti, toate constituindu-se într-o
dovadă a existenţei unei lumi spirituale infinite şi veşnice.

Este posibil să vezi, cu ochii minţii, culoarea albă a luminii
dumnezeieşti si toate celelalte culori ale ei desfâcându-se în mii
de nuanţe.

Am văzut mişcarea accelerându-se până la infinit în slava
lui Dumnezeu şi acolo devenea linişte şi pace atotstăpânitoare.

Am văzut soarele spiritual, de care vorbesc şi brahmanii
sau ochiul lui Shiva, de care, apropiindu-mă, priveam ca printr-un
ochi ceresc în toate direcţiile .

23 Adică stătea continuu în slava lui Dumnezeu şi ziua cât şi noaptea.

235 Fericitului Ilie îi plăcea să facă tot felul de conexiuni, ca cea primă, cu experienţa lui

Jung, dacă vedea că o anume descriere experenţială are tangenţă cu experienţa sa. însă prin

asta nu spunea că experienţa mistică ortodoxă e una oarecare, ci, dimpotrivă, că e unica şi

cea mai desăvârşită. Dar, totodată, căuta să aducă argumente, din năuntrul Tradiţiei

ortodoxe sau din afară, de peste tot, pentru a-şi sublinia experienţele mistice.

De aceea, aici, când vorbeşte despre un simbol indian, despre ochiul lui Shiva, nu pune

semnul de identitate între creştinism şi hinduism, ci vrea să spună că, ceea ce la ei e un

264

Deşi am mai vorbit anterior despre ele, despre unele
experienţe pe care le prezint acum, vreau să nuanţez aceste
însemnări ale mele mei vechi.

Privind prin acest soare luminos văzut în slava Sa, am
văzut un alt soare şi mai luminos, într-un cer mai bun, mai diafan
şi aşa, din zare în zare, ceruri tot mai înalte, mai străvezii, mai de
necuprins, până când inima şi mintea mi se pierdeau din cauza
dulceţii extazelor. Şi atunci simţeam că fiinţa mea e npregătită de
mai mult, pentru că nu suportam o mai mare experienţă extatică.

Şi, ca să nu uit, înainte de a ajunge la împărăţia Cerurilor,
am avut viziuni în spirit a stelei evreieşti, a zvasticii indiene, a
pagodelor şi a semnelor budiste, adică a treptelor spirituale ale
omenirii la diferite popoare 236 .

Dar, mai frecvent, înainte de a ajunge să mi se descopere
împărăţia Cerurilor, am avut, în repetate rânduri, viziunea unui
copac multicolor în spaţiul cosmic.

El purta, în loc de frunze, pe ramurile sale, diverse
simboluri, pe care, iniţial, nu eram în stare să le descifrez. Dar, pe
măsură ce timpul trecea şi rugăciunea sporea în persoana mea,
simbolurile copacului începeau să îşi descopere realitatea
interioară a unei lumi nebănuite.

Acesta e, îmi spuneam pe atunci, arborele cosmic al lumii
spirituale. Acest arbore, ca imagine primordială (Gustav Jung)
există în concepţia poporului român, aşa că am înţeles atunci, că

simbol religios mitologic, pentru el a fost o experienţă reală şi ceea ce a văzut el a fost

descris, în mod asemănător, în cărţile de teologie hindusă pe care le-a citit.

Dar, prin aceasta, nu credea că a văzut ochiul lui Shiva, pentru că Shiva nu există. ..ci a

văzut ceva, care în tradiţia indiană poartă acest nume. Dacă compara soarele văzut în

lumina lui Dumnezeu cu soarele de pe cer sau cu un alt simbol, din tradiţia populară

românească să zicem sau din altă experienţă religioasă, problema era aceeaşi: nu identifica

experienţa lui extatică cu acelea, ci acelea veneau să sublinieze veridicitatea vederilor sale

extatice.

236 Unii cititori anteriori ai cărţii s-au „smintit" de pasajul anterior, cu asemănarea a ceva

văzut în extaz cu ochiul lui Shiva, după cum s-au „poticnit" şi aici, considerând că

Dumnezeu nu ar fi putut să îi arate aşa ceva şi că aceste vederi nu sunt veridice. Dimpotrivă

aceste vederi extatice sunt veridice şi ele subliniază faptul, că Domnul i-a arătat că nu

trebuie să se oprească nici la teologia evreiască, nici la cea hindusă sau la budism, pentru că

adevărata spiritualitate a Bisericii e mai presus de aceste spiritualităţi păgâne.

Iar dacă Domnul 1-a călăuzit pe robul Său mai departe e semn că El a vrut să îi lămurească

unele căutări personale, referitoare la diverse religii şi credinţe religioase şi, prin el, şi pe

noi, şi să ne arate realitatea lor în comparaţie cu revelarea împărăţiei lui Dumnezeu în viaţa

sa.

Aşa că nu sunt motive de sminteală, ci de bucurie dumnezeiască, pentru că Domnul ne-a

dezvăluit şi prin robul Său, Părintele nostru Ilie, că adevărata experienţă mistică e cea

ortodoxă.

265

aşa trebuia să mi se arate, pentru ca acesta să îmi descopere
lumea spirituală a veşniciei.

Am văzut, de asemenea, cununi multicolore în împărăţia
luminii, de care apropiindu-mă sau ea apropiindu-se de mine mi
se arătau ca nişte flori, pentru ca, mai târziu, să mi se descopere a
fi cununi alcătuite din Făpturi cereşti, care se roteau în armonie,
în jurul unui astru.

De aceea am zis, mai târziu, când cineva m-a întrebat ce
cred despre arta modernă, că este o artă care încetează sau care
se găseşte la început de drum spre adevăratele esenţe sublime,
care se vor descoperi ulterior umanităţii.

Am văzut [în lumina lui Dumnezeu] bolţi care se
multiplicau la infinit şi se măreau într-atât de mult încât deveneau
universuri aparte, iar nuanţele lor erau de la albastru spre alb,
atunci când mă rugam Sfântului Apostol Pavel.

Fiecare Sfânt căruia mă rugam îmi apărea într-o culoare
proprie a luminii divine, deosebită, care reapărea ori de câte ori
mă rugam lui şi, de obicei, rugându-mă Sfinţilor, îi vedeam sub
formă de temple, de catedrale dumnezeieşti de o cerească
împodobire şi minuţioasă frumuseţe.

Maica Domnului mi-a apărut ca o culoare albăstruie, în
care străluceau trei luceferi de lucire egală, care am socotit a fi
Sfânta Treime.

Altădată mi-au apărut, în diferite simboluri, în faţa
altarelor, a templelor cereşti, ca o tipsie de aur, pe care se afla
ceva nedeterminat, pe masa Sfântului altar.

Odată, o singură dată, i-am auzit cerescul glas 237 cântând
rugăciunea Tatăl nostru.

tio

Adesea am văzut nori nimbus strălucitori, care creşteau
în ceruri şi mi-am zis: sunt norii Sfântului Duh, născători de lumi
noi.

O singură dată, pe când mă rugam lui Iisus, am văzut pe
cerurile luminii dumnezeieşti un fulger violet, ca un trăsnet şi mi-
am zis: E Cuvântul Domnului! E Cuvântul lui Dumnezeu!

Altădată, rugându-mă Prea Sfintei Treimi, am văzut trei
piramide foarte mari, de culori diferite, în depărtările lumii
dumnezeieşti. Vederea aceasta am avut-o si de alte dăti.

237 Cred că se referă la Maica lui Dumnezeu, pentru că e ultima citată anterior.

238 Lumina dumnezeiască sub forma norilor.

266

Am văzut lucruri atât de măreţe şi de sublime, pe care nu
le mai reţin, dar pe care mintea şi spiritul uman nu le-ar fi putut
niciodată creea, ci numai reflecta ca o oglindă.

Sunt realităţi ale împărăţiei luminii mai presus de puterea
creatoare a minţii omeneşti, căci n-am cunoscut în viaţă, nici pe
departe, ceea ce am cunoscut în câteva clipe de strălucire şi de
deschidere a cerului.

însă trebuie să fiu smerit şi să spun faptul, că, uneori, cu
toată rugăciunea şi credinţa mea, demoni, sub diverse forme, pe
care nu mai vreau să le amintesc aici, năvăleau asupra mea şi nu-i
puteam birui prin rugăciune.

Şi, în acele clipe, rămâneam numai cu mintea la
Dumnezeu, rosting scurte rugăciuni, care îmi umpleau mintea, ca
spre exemplu: Iisuse! Mărie! Sfântă Treime!

Lăsam să treacă furtuna lor biruitoare asupra mea, ca om,
ştiind că Duhul lui Dumnezeu îmi va ajuta şi mă va lumina în
curând şi mă va face şi mai puternic, cât şi mai luminos, prin
lumina Sa.

La început credeam că nu voi mai putea fi biruit de către
demoni, dacă sunt cu Dumnezeu, în slava Sa, dar mi-am dat
seama că era o părere falsă despre lupta duhovnicească.

Pentru că Domnul îngăduie faptul ca să fii biruit, pentru ca,
după ce rabzi, cu credinţă şi cu smerenie în faţa Lui, să îi birui pe
demoni, aşa cum a răbdat Hristos răstignindu-Se pe cruce, ca să
primeşti şi mai mult har.

El te înalţă, te luminează, te întrarmează pentru lupta ce o
avem de dus cu demonii, chiar si când suntem în lumea
spirituală, pentru că ei se strecoară, sub diverse forme, uneori
chiar par luminoşi, pentru ca să te deruteze, să te prăbuşească, să
ne facă ne închinăm lor din greşeală, din neputinţa de a distinge
ce e de la Dumnezeu fată de ceea ce este de la demoni.

Am căpătat, în acest fel, puterea şi iscusinţa de a distinge
viziunile pe care le trăiesc, înţelegând care sunt de la Dumnezeu
si care de la demoni.

Aş putea spune că, în general, lumina pură, străvezie,
strălucitoare, dăruitoare de linişte, de dulceaţă dumnezeiască si
blândeţe e de la Dumnezeu. Pe când, lumina care nu e complet
pură, care e translucidă şi neliniştitoare sau este pur şi simplu
rece, neodihnitoare, iritantă este de la demoni.

267

Lumina demonilor e insistentă, băgăcioasă, obsesivă şi
greu te poţi descotorosi de ea. Lumina dumnezeiască însă se
obţine greu şi, la cea mai mică inadvertenţă, se retrage.

Ca urmare a acestui fapt am asistat la viziuni apocaliptice,
am ascultat răcnetul balaurului sângeros 239 zile în şir. L-am văzut
cum se zvârcoleşte în cosmos.

Am asistat la faptul cum fiare cenuşie, care apărea ca o
masă noroasă cenuşie, absorbea şi biruia pe mulţi, chiar şi pe
îngerii luminoşi, care intrau în luptă cu ea. Şi am socotit că
îngerii luminoşi care se prăbuşeau în lupta cu fiara cenuşie
sunt minţile luminate ale lumii, care se închină inteligenţei
umane si uită de Dumnezeu.

Am înţeles că acest nor cenuşiu, această fiară cenuşie este
mintea umană, inteligenţa creierului uman, care atrage sufletele
luminoase şi care, datorită puterii ei în viitor va avea multă
autoritate şi le va rătăci şi rupe de la Dumnezeu pe multe spirite
stălucitoare.

Se va repeta, aşadar, pe plan uman, căderea lui Lucifer,
care a căzut din pricina prea marii lui străluciri, fapt care îl făcea
să se creadă Dumnezeu.

Odată, într-o stare de mare înălţare spirituală, se făcea că
văd la baza crucii pe omul îndumnezeit, ca fiu al lui Dumnezeu,
înfiat fiind, în comuniune cu Sfânta Treime şi, deasupra lui,
strălucind trei luceferi / sori: Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt
Dumnezeu.

însă, după 20 de ani de viaţă normală, în familie şi
societate, cele despre care vorbesc acum sunt o dovadă a faptului
că au fost realităţi ale vieţii mele trăite extatic.

Că ele au fost trăite de mine dincolo de spaţiu şi de timp, în
lumina dumnezeiască, în împărăţia Cerurilor, Care este aici şi
oriunde, fiind în acelaşi timp mai presus de timp şi spaţiu, după
cuvintele Domnului: împărăţia Cerurilor este înnăuntrul vostru!
(Le. 17,21).

Inima e locaşul, e altarul lui Dumnezeu, pentru că Domnul
ne-a spus: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu
şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine"
(Apoc. 3, 20).

239 Al Satanei.

240 Credinţa eretică, ideologiile de tot felul şi capabilităţile extraordinare ale minţii umane.

268

„Voi coborî la el cu tot cerul Meu!", a spus El. Şi aceste
cuvinte s-au adeverit într-o anume perioadă a vieţii mele, când
m-am învrednicit de harul lui Dumnezeu.

însemnare din data de 5 martie 1981.

Black-holl-urile (găurile negre) sunt astăzi în atenţia
cercetătorilor astronomici. ..şi ele atrag materia şi lumina. Materia
şi lumina dispar pur şi simplu în aceste fântâni, vârtej e ale
adâncului, ale existenţie, ale neantului.

îmi pare curios 242 faptul că, cu ani în urmă, aproximativ 25
de ani, în timpul viziunilor mele spirituale, am văzut în culoare
verde, dispărând ca într-o fântână-vârtej , toate creaţiile luminii.

Şi acest lucru l-am văzut timp de mai multe zile sau
săptămâni, pentru ca, mai apoi, din vârtejul acesta care absorbea
totul spre adâncuri, să înceapă să apară, ţâşnind din el, ca dintr-o
fântână arteziană, în jerbe de lumini, creaţii, ceruri, spaţii şi
timpuri cu proprii caracteristici, spre alte zări, adâncindu-se în
ceruri nevăzute.

Şi iarăşi curios este, că se explică acum, că pâlniile ce
absorb lumina şi materia în aceste găuri negre ar deschide
tuneluri de comunicaţii cu lumi, ce ar putea ţâşni jerbe de lumină
şi materie în spaţii paralele.

De ce am văzut oare acestea, în mod anticipat, când nu
ştiam nimic în legătură cu aceste găuri negrei A fost o vedere
anticipată, spirituală, a descoperirilor ştiinţifice astronomice din
viitorul împlinit acum?! Sau, poate că există o similaritate între
creaţia şi existenţa receptate de către noi şi existenţa în Duhul,
spirituală, permanentă, eternă.

Eu tind să cred că a doua alternativă e cea reală. Si asta
pentru că am motivele mele intime, intuitive, greu de explicat dar
pe care le presimt.

241 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83.

Cu sensul de: minunat.
243 Ibidem.

269

în primul rând, viziunea am avut-o ca anticipare a acestor
descoperiri. Ea a venit ca o limpezire şi un răspuns la rugăciunile,
eforturile şi jertfa mea în numele lui Hristos.

Toate vederile mele au apărut de la sine, mi s-au descoperit
de către Dumnezeu şi asta fără ca eu să mă gândesc la ele.

Eram numai o oglindă pură, vie, lucrătoare, purificată şi
receptivă. In adâncurile mele Se sălăşluise Duhul lui Dumnezeu,
Care îmi descoperea creaţia spirituală.

Ce pot să mai zic de spiralele, de coroanele în cercuri
concentrice de lumi si universuri, ce ocoleau si izvorau din
centrul de lumină spre care tot priveam şi, cu cât eram mai atent,
tot nu II vedeam pe Dumnezeu, ci numai creaţia Lui, care se
multiplica, se descoperea şi de care mă apropiam în continuu?!

Astronomul englez Fred Hoyle 244 a susţinut teza naşterii
materiei şi a apariţiei de noi galaxii din neant. El a spus că
„energii necunoscute generează universul".

Acestea sunt energiile care se manifestă pe plan fizic,
material. In plan spiritual însă se întâmplă fenomene
asemănătoare.

Energia actuală [materială] însă nu vine din neant ci de la
Dumnezeu. Din Fiinţa dumnezeiască se nasc si se dezvoltă lumile
luminii dumnezeieşti.

Şi, după cum se naşte o galaxie şi ea se poate constitui într-
un univers, tot la fel spiritul nostru individual se poate dezvolta
până la stadiul de a conţine un univers spiritual, un cer, după cum
ne-a spus Domnul: „Eu în voi şi voi în Mine" (a. In. 17, 21).

Dumnezeu în om si omul în Dumnezeu, adică
îndumnezeirea omului. De ce oare nu credem în aceasta?!... De ce
tot ne mai întrebăm? ! !

Omul respinge această realitate duhovnicească, această
promisiune a Domnului, care e sarcina vieţii noastre. De ce
oare?!!!

Este evidentă realitatea forţei şi a energiei spirituale pentru
că ea este evidenţa îndumnezeirii, posibilitatea tuturora de a se
îndumnezei.

De ce omul o respinge? Ce mândrie, ce neîncredere oarbă,
ce îngustime spirituală îl constrânge, încât nu doreşte să încerce
drumul, ascensiunea spirituală?!

244 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Fred_Hoyle.

270

Ştiu: am evidenta rezultatelor obţinute . Nu mai este

5 5 5

vorba aici nici de credinţă, nici de certitudini raţionale, ci e vorba

5 ~ 5 >

de evidenţe sensibile obiective 246 , care s-au confirmat prin
simnţiri spirituale, elevate: văz, auz, miros, pipăit, în slava lui
Dumnezeu.

Dar, totodată, au fost confirmate si de funcţiile sufleteşti

~ ~ 5 5 5

ale raţiunii, ale afectivităţii, ale sensibilităţii, ale iubirii, ale
iluminării si intuiţiei directe.

5 5

Iar prin exerciţiul rugăciunii continue, a credinţei şi a
practicării virtuţilor, prin asceză creştină am obţinut întărirea
spiritului, apariţia luminii în inimă, apoi în dreptul plexului.

Lumina s-a extins în persoana mea ocupând rând pe rând
toate părţile corpului, apoi a luat în stăpânire şi ambientalul 247 .

O luptă deosebită, înspăimântătoare a constituit-o cucerirea
inimii, care se găsea în stăpânirea întunericului. întunericul lupta
cu mine, dar bezna a cedat pas cu pas în faţa luminii
dumnezeieşti.

5

Au fost jertfe şi sacrificii sufleteşti ca în orice luptă. Apoi
inima s-a luminat de crucea lui Hristos, de cercul si sfera de

' 5

lumină. Atunci, obosindu-mi inima, am început să fac semnul
crucii, pe plex, în timp ce mă rugam şi sfera luminoasă apărea
colo, unde făceam semnul Sfintei Cruci.

A doua luptă grea a fost pentru biruirea corpului meu. în
numele lui Iisus am obţinut biruirea inimii. Dar, la biruirea

5 ?

corpului meu a fost nevoie şi de mărirea iubirii mele sau, mai
bine-zis, de împlinirea iubirii lui Iisus, în numele Duhului şi a
Tatălui ceresc, Care au adus stăpânirea luminii în fiinţa trupului
meu.

Atunci lumina lui Dumnezeu s-a instalat şi în trupul meu,
cât şi în jurul meu. Am trecut prin mai multe înfrângeri spirituale
şi, uneori, credeam că acestea îmi vor frânge echilibrul armoniei
spirituale pe care o trăiam.

Lupta spirituală se desfăşura, în mod concomitent, pe mai
multe planuri, în fracţiuni de timp şi spaţii incomensurabile dar şi
infinitezimale.

245 în urma experienţelor mele extatice.

246 Se referă la găurile negre şi la alte evidenţe ştiinţifice.

247 Adică a ieşit din mine şi în spaţiul din jurul meu.

271

Diversificări, plenitudini şi amplitudini... cu deschideri de
timp şi de spaţii, sub lumini şi fulgere, pe care le trăiam tot la fel
de fulgerător de repede, în mod succesiv.

Totuşi, în tot acest timp, eram urmărit, tracasat, sâcâit
permanent şi deznădăjduitor de multe ori de ameninţări
dezechilibrante, aduse de către demoni, care se opuneau, în chip
şi fel, revelării luminii în persoana mea.

Aceste atacuri demonice apăreau numai în timpul
rugăciunii şi erau ghimpele (II Cor. 12, 7) de care vorbea
Apostolul Pavel.

Cu ajutorul Duhului Sfânt, lumina s-a răspândit în preajmă,
în jurul meu. Aşa am început să văd în lumina spirituală mai clar
decât în lumina solară, în cele din urmă devenind o lumină
permanentă, pe care nimic nu o mai tulbura.

închie această confesiune fără a fi epuizat mulţimea
revelaţiilor trăite atunci.

Amintesc numai faptul că, la un moment dat, gândindu-mă
la ţara mea, România, i-am văzut cuprinsul ei cernit, iar mai apoi
luminos, strălucitor. Asta în 1963 .

Am văzut apoi cuprinsul Rusiei în lumină stropită de
sânge, care, mai apoi, ca şi cuprinsul României, a devenit
strălucitor, plin de lumină.

Acesta a fost si este destinul mistic al României si al
Rusiei, dar şi al Ortodoxiei în întregime.

248 O vedere înainte a izbucnirii religioase după revoluţia română din decembrie 1989.

272

Partea a Ii-a

Doamne, iertate să fie păcatele celor care ne-au
nedreptăţit şi torturat, pentru că prin faptele acestor vase
stricate (a. II Tim. 2, 10), cum spunea Apostolul Pavel,
noi ne-am apropiat şi mai mult de Tine!

273

Arestarea

Sine ira at studio

Voi trece în revistă întâmplările care m-au dus la Aiud,
unde a început şi unde am cunoscut lumina dumnezeiască şi unde
am trăit, împotriva tuturor vicisitudinilor şi a condiţiilor de
exterminare treptată, cele mai divine momente din viaţa mea.

Din neputinţă de exprimare adecvată, poate că voi spune
mai puţine lucruri decât am trăit, însă nu voi spune nicio iotă mai
mult decât adevărul.

Tot ceea ce voi scrie aici, în această carte, este o
mărturisire de sine ca la Sfânta Spovedanie, în faţa lui
Dumnezeu, a neamului meu şi a întregii umanităţi .

în noaptea de 12 ianuarie [1952], un grup de securişti, m-a

-) C 1

ridicat de acasă . După o percheziţie a locuinţei, în care au dat
toate camerele peste cap, în căutarea de arme şi de materiale
propagandistice, după cum motivau ei, m-au luat de acasă.

în zorii zilei de 13 ianuarie 1952 m-au transportat, fiind
legat la ochi, până la Bucureşti, la Securitatea din Uranus, unde
am fost supus unei anchete prelungite timp de o lună, două, de
zile.

Chiar în prima noapte de detenţie, în vis, mi s-a arătat un
urangutan negru şi plin de păr, care m-a chinuit şi înfricoşat,
spunându-mi că el este stăpân acolo. Era un semn al acelora ce
vor urma.

înainte de a pleca de la Uranus, am visat că mă aflam într-
o insulă exotică, într-o insulă a fericirii. Aspectul palatului din
insulă era aidoma cu ceea ce am văzut în ziua următoare, dar în
lumină negativă. Niciodată mai înainte nu văzusem, nici din
interior si nici din exterior acest fort transformat în închidoare,

249 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Sine_ira_et_studio. Adică fără mânie expun
acestea, ci spre studiul/ spre cunoaşterea celor care doresc să le afle. Nu plătesc poliţe, nu
mă răzbun, ci clarific şi expun stări de lucruri.

250 Se observă aici conştiinţa atât de înaltă, plenitudinală a confesiunilor de faţă şi faptul că
Fericitul Ilie a dorit să ştim, spre folosul nostru, amănuntele experienţelor sale extatice,
pentru ca să ne înflăcărăm spre dorirea lor. Fiind plini de harul rugăciunilor sale şi noi, prin
demersul acesta al integralei operelor sale, nu facem decât să punem în pagini, spre folosul
tuturor, comoara de har şi de făptuire a Părintelui nostru.

251 De la Turnu Măgurele.

274

care era acum loc de expediere, de tortură şi de executare a
deţinuţilor.

E vorba de închisoarea de la Jilava şi, pentru că am
petrecut acolo câteva luni, voi încerca să explic cum arăta Jilava
atunci...

Fortul 13 din sistemul de apărare al capitalei, din secolul al
XlX-lea, a devenit în secolul al XX-lea o închisoare cu nume
lugubru.

Toate celulele, fostele camere ale fortului, sunt sub
pământ. De departe se vede numai ca o movilă, care este în
centru. Frontal are două aripi de celule.

Movila e înconjurată de ziduri înalte, în care se află
deschizături pentru tragerea cu arme şi un alt rând de celule
odioase.

Sub movila centrală se află o mare încăpere, care e, în mod
permanent, umedă. De pe ziduri se strecura apă, care băltea pe
jos şi numai pe ici pe colo se găseau unele locuri puţin uscate,
unde te puteai întinde şi odihni în timpul nopţii.

Există o curte interioară, între movila din centru şi zidurile
din jur, unde, rar, deţinuţii erau scoşi la plimbare.

Descrierea mea poate să aibă unele deficienţe, dar cam aşa
arăta în anul 1952, când eu am fost dus acolo. In această
închisoare au zăcut si au murit mii de vinovaţi si nevinovaţi,
pentru că unii ştiau de ce se făceau vinovaţi, pe când alţii nu.

Au fost cazuri când unii, după ce veneau de la anchetă,
erau puşi în libertate, după ce un an sau doi stătuseră acolo,
spunându-li-se că au fost arestaţi din cauza unei confuzii de
nume.

Când am intrat acolo, printr-un coridor, în celula care îmi
era destinată, am fost izbit iniţial de un miros de mucegai, de
sudoare si de fecale.

în fiecare celulă se aflau nişte platforme de lemn, numite
priciuri, suprapuse, atât de aproape unele sub altele încât trebuia
să intri pe brânci.

Noii veniţi trebuiau să intre şi să doarmă la şerpărie, adică
sub platforme, direct pe ciment, pe care se găsea ceva paie, până
când se făcea loc, la un nivel superior, prin plecarea altora de
deasupra.

Acolo am stat până în toamna lui 1952... şi am întâlnit tot
felul de oameni: tineri, maturi, bătrâni neputincioşi şi bolnavi...

275

între timp am auzit că se afla la Jilava şi poetul Vasile
Militaru 252 ( 1886- 1959).

într-o zi a fost adus si fostul ministru de finanţe, Alexandru
Alexandrini , care fusese arestat pentru acuza de a fi avut
legături cu ambasada americană la Bucureşti.

El ne-a mărturisit că, într-adevăr, dusese la ambasada
americană un raport scris, prin care arăta, în cifre exacte, că până
în anul 1952 se plătise de 10 ori datoriile României stipulate de
Armistiţiul cu URSS .

A fost descoperit şi aşa ajunsese la închisoare... în anchetă,
Alexandrini a recunoscut acest lucru şi era îngrozit de urmările
pe care le va suporta din cauza admiterii legăturilor cu
americanii.

a n ce

Intre timp a vorbit şi profesorul universitar Victor
Cădere 256 (1891-1980), un bărbat în vârstă, cu multă prestanţă,
fost ministru plenipotenţial în USA.

L-am văzut venind de la anchetă, după ce fusese câteva
zile ţinut să stea pe holul securităţii, pe un scaun şi nu a fost lăsat
să doarmă de către securiştii, care circulau zi şi noapte pe hol.
Nici măcar nu ştia pentru ce e la închisoare...

Când s-a întors în celulă a venit cu mare bucurie, pentru că
putea să se odihnească pe paie ca un câine...

Tot de aici îmi aduc aminte de un tânăr chipeş, jovial şi
netemător, care se chema Zamfirescu, precum şi de un alt
Zamfirescu, persoană foarte matură şi foarte încrezătoare, căruia
îi plăcea să povestească.

Era printre noi şi un inginer bine pregătit în specialitatea
sa, şi cu care ne întreţineam la vorbă, povestindu-ne romane sau
explicându-ne chestiuni de natură tehnică şi care ne făcea să mai
uităm de condiţiile crâncene din celulă, ale cărei ziduri radiau o
răceala umedă şi de care nu te puteai lipi.

Obloanele de la fereastră nu ne permiteau să vedem afară,
nici nu lăsau să intre aer proaspăt, fapt pentru care atmosfera
sufocantă din năuntrul celulei ne făcea să avem piela umedă,
cleioasă.

252 Despre sine: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Militaru. Puteţi găsi aici unele dintre
poemele sale: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/militaru.php.

253 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Alexandrini.

254 Idem: http://romania-rusia.info/Romanial944.asp.

255 A fost interogat.

256 Ase vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Victor_C%C4%83dere.

276

Numai când cineva era pe punctul de a leşina, ceilalţi îi
îngăduiau să se apropie de fereastră, ca să respire ceva mai mult
aer printre crăpăturile obloanelor.

Din această cameră am fost mutat apoi în altă cameră, care
era formată dintr-un şir de celule, legate prin bolţi foarte joase,
unde aglomeraţia era si mai mare si aerul si mai sufocant.

O 5 5 5 5

Printre mulţi alţii, aici am întâlnit şi un grup de elevi de la
liceul Mihai Viteazul din Bucureşti . Ei erau favorizaţi la

5 5

mâncare de cei mai în vârstă, fapt pentru care vârstnicii,
ajutându-i pe cei tineri, ajungeau să mănânce doar zeamă chioară.
Tinerii liceeni se ocupau cu sculptura în os a unor
minuscule iconiţe şi cruciuliţe. Din acest motiv, aveam mare grijă
cu toţii ca să nu fie surprinşi de temniceri, atunci când aceştia
deschideau usa.

5

Ei aveau dălţi făcute din ace cu care sculptau. Spre
seosebire de cei maturi, care, majoritatea, erau demoralizaţi, cei
tineri aveau moralul foarte ridicat şi le spuneau celor care se
văicăreau că ei nu se tem, că sunt porniţi pe cursă lungă şi
oricum vor supravieţui.

Pe la sfârşitul verii lui 1952, când inchiziţia reeducării de
la Piteşti 258 , spre binele nostru, al tuturora, începuse să ia sfârşit,
în celula noastră, spre groaza celor care îl cunoşteam, a apărut un
tânăr uscăţiv, pe numele său Octavian Grama , care fusese unul

~ 57 Saitul Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti, fostul liceu de care vorbeşte
autorul nostru: http://www.cnmv.ro/.

258 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C5%9Fti. în file video,
povestea demonicei torturări, narată în Memorialul durerii:

1 . http://www.youtube.com/watch?v=9ATwxFFScpo

2. http://www.youtube.com/watch?v=_DW65s2s41w

3. http://www.youtube.com/watch?v=XU8JBe7Ap6g

4. http://www.youtube.com/watch?v=inybFdAW6Gc

5. http://www.youtube.com/watch?v=sHOgKiECmeU

6. http://www.youtube.com/watch?v=r4qlauOYZyO

7. http://www.youtube.com/watch?v=S4QUrOWSg4o

8. http://www.youtube.com/watch?v=eGm_cPWxI2Q

9. http://www.youtube.com/watch?v=TOIs82mTo-8

10. http://www.youtube.com/watch?v=K4vh52bJmOU

11. http://www.youtube.com/watch?v=naCil5okvOc

259 t-x

Despre sine aici:
http://docs. google. com/viewer?a=v&q=cache:9pUVb2valfYJ:www.procesulcomunismului
.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_fg/g/dictionarg_28.pdf+Grama+din+pu%C8%99c
%C4%83rie&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjd6V13rG0LRw-
JN85PieoQBLTTkaHD-
wp3Cr2CILNmbCkgKIWgdgKltJhdmQEAW94nEVsxQpagiFGkT7R0omyZza90IaMfNPs

277

dintre schingiuitorii doctorului Ion Simionescu 260 , fostul ministru
al Sănătăţii în guvernul Cuza-Goga, anterior director al spitalului
din Turnu Măgurele.

Doctorul Simonescu făcuse prin anul 1937 prima sau a
doua operaţie reuşită pe inimă din ţara noastră.

Când a venit Grama în celula noastră se observa răutate,
ură si întunecime în ochii lui.

Ştiu că doctorul Simionescu nu a mai putut să suporte
torturile, pe care nu mai vreau să le amintesc acum, şi, din acest
motiv, s-a repezit în sârma ghimpată a sectorului interzis, fapt
pentru care a fost împuşcat mortal de securistul din post.

HGT5qXpPs4JIlK_X6mRB6_sbgia5axE9HO6VH&sig=AHIEtbQW_0Si2Lw_gxFPysxW

pOJbc71piw.

260 A se vedea: http://www.miscarea.net/l-simionescu.htm.

278

Procesul

înscenarea procesului meu a fost scurtă şi categorică. Am
avut un avocat pus din oficiu, care mi-a comunicat, în mod
discret, la un moment dat, că datorită unor evenimente din Grecia
(atunci se duceau lupte între comunişti şi guvernul grec),
încadrarea noastră juridică, aceea de delict de uneltire împotriva
ordinii sociale, va fi schimbată în aceea de crimă si uneltire
împotriva ordinii sociale, fapt pentru care voi lua, în loc de 1
până la 7 ani, între 5 şi 25 de ani.

Ştiam acest lucru înainte de procese, pentru că la Jilava
sosiseră, înainte de judecata noastră, anumite persoane, care,
pentru aceleaşi motive pentru care, în primăvară, erau pedepsite
cu închisoare între 1 şi 3 ani, acum, în toamnă, erau încadraţi cu
închisoare de la 5 la 10 ani.

Motivele condamnării erau puerile: omisiune de denunţ
sau faptul că au spus glume anticomuniste sau antistaliniste.

Şi, în toamna lui 1952, când avocatul meu din oficiu
(totuşi: un om de inimă) a încercat să demonstreze la proces, că
nu e justă încadrarea mea juridică la crimă şi uneltire împtriva
ordinii sociale, preşedintele comisiei Tribunaului militar,
generalul Petrescu, de tristă amintire, cu un semn, care se vroia
discret, 1-a făcut pe avocat să îşi schimbe atitudinea, începând şi
el să mă acuze.

Sentinţa pe care am primit-o a fost de 1 8 ani de detenţie cu
muncă silnică. Peste câţiva ani mi s-a comunicat, pe când eram la
Aiud, că în urma recursului făcut din oficiu, pedeapsa mea
definitivă e aceea de 1 5 ani de detenţie cu muncă silnică.

279

Minele de plumb de la Baia Sprie şi
Cavnic

De la proces am fost readus, pentru scurt timp, la Jilava. în
toată această perioadă gândurile lumeşti, regretul după condiţiile
de viaţă de altădată, gândul la speranţele mele pierdute, gândul la
cărţile mele, la copila şi soţia mea, care rămăseseră fără sprijin şi
fără resurse de trai, precum şi gândul ostracizării lor sociale, mă
copleşeau zilnic.

Singura speranţă pentru ele, ca şi pentru mine, rămăsese
mila lui Dumnezeu, voia Lui în care ne-am lăsat cu toţii.

Am început să mă rog din ce în ce mai mult pentru iertarea
păcatelor mele şi ale neamului meu românesc. Mi-am închinat
toată suferinţa lui Dumnezeu. Era singurul meu obiectiv în viaţă,
care îmi dădea un sens şi mă făcea să mă ridic deasupra
suferinţelor perpetue.

însă alte greutăţi veneau ca să mă asalteze, să mă
îngenuncheze.

înfometat, epuizat şi fără speranţă de a mai scăpa vreodată
din închisoare, am ajuns la mina de plumb de la Baia Sprie, fiind
transportat, împreună cu alţi deţinuţi, în vagoane de transportat
vite.

O lună de zile am fost ţinuţi în refacere, la suprafaţă,
pentru că abia puteam ţine târnăcopul în mâini. Aici cel puţin
primeam pâine pe săturate şi o mâncare mai consistentă.

Peste o lună de zile am intrat în subteran. Aici am găsit alţi
diţinuţi politici, care lucrau mai demult şi care ne-au primit cu
dragoste, ne-au încurajat şi ne-ai iniţiat în munca de mină.

Datorită lor greul a devenit mai suportabil, deşi, de multe
ori, cădeam în genunchi sub povara greutăţilor şi a trudei pe care
o presupunea munca de miner.

Am executat tot soiul de munci aici. Am lucrat ca dulgher,
la consolidarea galeriilor, am fost copturitor al rocilor după
explozie, am împins vagoneţii cu materialele exploatate, am
lucrat ca perforator.

Voi povesti acum o întâmplare în legătură cu un vis
premonitor, pe care l-am avut aici.

280

Se părea că eram pe un pârâiaş mocirlos, împreună cu
tovarăşul meu de muncă şi că el a intrat în apa râului şi începuse
să se scufunde... L-am tras afară si l-am salvat.

5

A doua zi am intrat în mină şi perforam în galeria unde
aveam fixat locul de muncă. Era o galerie foarte largă. Am
constatat că în schimbul precedent, o altă echipă perforase şi
iniţiase o explozie cu dinamita în cerimea, adică în plafonul
galeriei.

De aceea existau roci dislocate dar care nu căzuseră de la
locul lor. Şi am început să copturim, adică să dăm jos rocile, care
ameninţau să cadă peste noi.

Cu operaţiunea asta am pierdut mai mult de jumătate din
şutul de opt ore. Ne mai rămăsese aproximativ o treime din şut 261
si nu lucrasem nimic. Pentru asta ne ameninţa carcera la ieşirea

5 5 5

din subteran.

Prietenul meu de echipă se temea că vom fi pedepsiţi şi
stăruia să începem lucrul. Eu nu am fost de acord la început, dar
mai apoi am cedat presiunilor lui, cu condiţia ca el să pună
perforatorul în funcţie iar eu să-1 ţin de mână, cu ochii ţintă la
roca de cerime de deasupra.

Şi asta pentru că vibraţiile produse de perforator putea să
producă desprinderea cerimii. Şi asta s-a produs...

Când am văzut că se desprinde roca, l-am smuls pe acela
din locul său şi am căzut la câţiva metri mai departe de impactul
rocii cu solul. Era o rocă lungă de 7-8 metri şi lată de 3-4
metrii... şi în momentul când a căzut a produs scântei şi praf.

Nu am mai lucrat nimic în acea zi, ci doar am scos aparatul
de perforat de sub stânca căzută din plafon, care se plesnise în
bucăţi, dar, totodată, ne tăiase şi furtunele.

Nu s-a mai lucrat în subteran, în locul acela, câteva zile. S-
a aşteptat liniştirea rocilor, care mai continuau să cadă de sus şi
din lateralele galeriei.

în perioada aceasta, conştiinţa mea gemea sub povara vinei
şi a mustrărilor pentru viaţa mea sufletească şi trupească pe care
o dusesem până atunci, deşi, în libertate, eram o persoană căreia
nu i se putea reproşa nimic la nivel social.

Totuşi, socoteam că trebuie să ispăşesc vina vieţii mele şi a
neamului meu - căci nimeni nu este fără de păcat - iar eu nu

261 Şutul = timpul de muncă, pe o zi, în mină.

281

fusesem întotdeauna la înălţimea morală la care ştiam că trebuie
să fiu.

Mă mustra, în special, păcatul Apostolului Petru, din seara
când Mântuitorul a fost prins, batjocorit şi torturat. Petru s-a
lepădat spunând că nu este discipolul lui Iisus. Eu însumi, într-o
înprejurare anume, când eram liber, nu am mărturisit credinţa şi
convingerea ce o aveam că Dumnezeu există şi am lăsat să se
subînţeleagă că El poate să nu existe.

Aceasta mă mustra adânc si mereu mă întrebam, dacă am
suferit îndeajuns de mult încât să mi se ierte păcatele.

Odată am urcat pe mormanele de pietre dintr-o galerie, cu
perforatorul îm braţe şi am căzut pe ele frânt de efort şi de
oboseală.

Atunci m-am lovit cu genunchiul de pietre şi am simţit că
aceasta e golgota mea şi că Dumnezeu mă va ierta. Am simţit că
prin suferinţele ce vor urma pot spera să câştig dragostea şi mila
Lui.

Cei din mină mi-au povestit cum sărbătoriseră, la lumina
lămpilor cu cărbuni, sub pământ, învierea Domnului, în noaptea
de Paşti.

Acolo, în mină, s-au întâmplat multe lucruri şi evenimente
pe care nu le mai expun. îmi aduc aminte numai că acolo am
început să trăiesc primele crize de ficat şi că, tranpirat de atâta
durere, pentru ca să nu deranjez pe cei care dormeau, ieşeam
noaptea printr-un spălător cu geamuri sparte...

Era iarnă, frig, ger şi curent unde eu ieşeam ca să îmi
trăiesc durerea şi astfel am pregătit terenul pentru TBC-ul 262 pe
care l-am avut mai târziu.

Munca în mină se desfăşura sub permanente ameninţări.
Erai încarcerat pentru motive imaginare. La carceră erai
îngrămădit împreună cu alte 3-4 persoane, deşi această mică
încăpere era doar pentru o persoană... în ea stăteai în picioare,
pentru că nu aveai posibilitatea de a sta jos.

Cei care erau presaţi acolo după câteva ore ieşeau sufocaţi.
Am trecut şi eu prin această situaţie.

Odată, când miliţianul, care mă conducea la carceră, mi-a
ordonat, înainte de a mă băga în carceră: Culcat!, eu nu am voit

262 j^şq = tuberculoză. A se vedea aici:

http://www.sfatulmedicului.ro/Tuberculoza/tuberculoza-tbc-generalitati_499.

282

să mă supun ordinului său, pe motivul că nu sunt vinovat cu
nimic.

Acesta a cerut santinelei din tura de la poartă ca să mă
împuşte, dacă nu execut ordinul. Atunci m-am adresat şi eu
ostaşului din post spunând: Trage, ostaş! Ostaşul însă nu a
tras. ..ci s-a întors cu spatele...

Gestul poate că a fost unul de mândrie din partea mea, dar
am socotit atunci că ţine de demnitatea mea ca să nu execut ceea
ce mi se ordonase.

Şi asta pentru că nu m-am temut niciodată de moarte, atâta
timp cât am luptat pe fronturile din est şi vest 263 . Ba, mai mult,
unul dintre momentele cele mai înălţătoare ale spiritului le-am
trăit în apropierea Stalingradului, când, fiind încercuiţi şi atacaţi
cu tancuri şi efective superioare, am avut convingerea că trebuie
să mor.

Am simţit atunci o bucurie aproape extatică, pe care n-o
simţisem niciodată. Oştenii de sub comanda mea începuseră să se
retragă, alături de cei din alte unităţi şi, pe ai mei, i-am obligat să
se oprească sub ameninţarea, că îl împuşc pe cel care va mai face
un pas înapoi.

Momentele erau critice şi mulţi au început să plângă de
groaza tancurilor care se apropiau de noi şi trăgeau. Eram în
câmp deschis şi nu aveam nici gropi şi nici şanţuri unde să ne
adăpostim.

Ostaşii s-au întins la pământ, cu faţa la inamic, pe când eu
şedeam în picioare şi treceam de la unii la alţii.

Alături am văzut un sergent cu o mitralieră care trăgea fără
încetare. Pentru că noi, infanteriştii din faţă, ne opriserăm,
tunurile anticar, care erau în spatele nostru, au început să tragă şi
au imobilizat două tancuri.

Comandantul tunurilor anticar mi-a mărturisit mai apoi, că
dacă noi nu ne-am fi oprit, ei erau gata de retragere.

Nu ştiam de frica de moarte, însă aveam din copilărie o
frică de duhurile demonice, o teamă pe care am reuşit să o înving
în închisoare prin rugăciuni şi harul lui Dumnezeu.

Voi mărturisi în cele ce urmează încercările, teroarea si
lupta crâncenă prin care am trecut şi care a fost cumplită, până să
ajung să văd lumina dumnezeiască, care m-a înconjurat şi m-a

263 în al doilea război mondial.

283

făcut să fiu invincibil la atacurile demonice, care se succedau zi
de zi sub diverse forme.

Căpătând darul vederii în duh am început să cunosc şi să
disting natura celor care se reflectau în spiritul meu.

Când am citit, ulterior, după eliberare, Filocalia 264 , operă
teologică tradusă în română de Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, atunci
m-am încredinţat de justeţea interpretării, la diverse stadii
spirituale, asupra a ceea ce este de la Duhul Sfânt şi a celor care
sunt din încercare satanică.

264 Puteţi downloada cele 12 volume ale Filocaliei româneşti, în traducerea Pr. Prof. Acad.
Dr. Dumitru Stăniloae de aici:

http://www.4shared.com/file/213097284/5ba65222/Filocalia_rom_vol_l-12.html.
Utilizator: dorinfaher@yahoo.com
Parola: dorinfather

284

La închisoarea Gherla

După ce am petrecut vreo doi ani la minele de plumb, din
motivele pe care le bănuiam, am fost scoşi din mină şi duşi la
închisoarea Gherla. Condiţiile 265 se schimbaseră, între timp, spre
mai bine.

La Gherla am fost introduşi în nişte camere mai mari, unde

5 5 '

eram câte 30-40 de deţinuţi la un loc.

5 5

După un timp, pentru paturile care nu aveau decât dreve şi
câte o pătură, ni s-au adus saltele umplute cu paie sau cu fân.

Asta se petrecea prin anii 1954-1955. ..şi lumea începuse să
spere şi să-şi facă iluzii, ca de obicei, când se observă o cât de
mică îmbunătăţire a situaţiei.

5 5

Aici l-am întâlnit şi m-am împrietenit cu avocatul Muscalu
din Bucureşti, care era un om deosebit de cult, în special un bun
cunoscător al câtorva limbi şi literaturi. L-am găsit acolo şi pe un
profesor universitar de la fosta Academie Comericală. De la el
am aflat multe lucruri în discuţiile pe care le-am purtat în diferite
domenii.

Voi povesti o întâmplare edificatoare despre vădita acţiune
a duhurilor demonice.

într-o noapte m-am trezit din somn cu o namilă neagră
asupra mea, care mă chinuia şi căuta să mă stranguleze.

Nu putea fi un coşmar, datorat unei stări maladive,
deoarece până la vârsta de 71 de ani, pe care o am acum, nu am
avut nicio problemă cu inima.

Mă trezisem bine şi tot nu puteam scăpa din strânsoare.
Abia mi-am putut face semnul crucii şi atunci namila s-a
îndreptat spre alt pat, în care dormea inginerul agronom
Manolescu, om foarte calm si raţional si care s-a trezit

~ 5 5 5

imediat.. .şi, stând pe marginea patului, a început să se închine.

Apoi am văzut umbra aceea îndreptându-se spre alt pat, în
care dormea macedoneanul Gioca, care trecuse prin reeducarea
de la Piteşti şi care s-a trezit din somn ţipând şi răcnind îngrozit.

265 Politice din România.

285

I-am întrebat la ziuă ce au visat si văzut. Toţi mi-au

5 5

povestit că au visat lucruri îngrozitoare. Eu le-am spus ce am
visat şi ceea ce văzusem, după ce m-am trezit.

Ne-a uimit pe toţi plimbarea aceasta a duhului celui rău pe
la fiecare în parte, fapt care s-a constituit, pentru noi, în evidenţa
reală a duhurilor satanice, care bântuiau în celula aceea.

După mărturisirea unora, în acea celulă se sinucisese
cineva şi aici se făcuseră schingiuri în timpul reeducărilor, când
oamenii erau siliţi să mărturisească ceea ce nu făcuseră si unde

5 5

unii nu mai suportau şi îşi renegau credinţa de groaza torturilor.

într-o bună zi, pe neaşteptate, am simţit un lichid cald în
gură. Era sânge... Făcusem o hemoragie pulmonară, care, după
câteva ore, a încetat dar care a revenit peste două-trei zile.

în zilele următoare şi alţii din celulă au început să aibă
aceleaşi simptome hemoragice.

După câteva săptămâni, toţi cei care aveam simptome
hemoragice am fost scoşi si duşi într-o altă clădire a închisorii,

O 5 5 5 ~

unde erau camere numai pentru tuberculoşi.

La Aiud, numai într-o singură iarnă, pe un singur nivel al
clădirii, de la o sută de tuberculoşi s-a ajuns la peste 400. De ce?
Pentru că atunci când se servea masa, fiind gamele 266 puţine, nu
ne lăsau să le spălăm şi, trecând gamelele de la o celulă la alta s-
au contaminat de tuberculoză câteva sute de oameni.

în camera unde am fost duşi mai târziu erau 15 persoane
foarte grav bolnave, care aveau caverne la plămâni.

Ceea ce m-a uimit în această cameră a fost faptul că am
găsit aici nişte tineri, care şedeau pe pat, întinşi şi care erau legaţi
la ochi.

Unii îşi mai scoteau legătura... dar alţii şedeau legaţi la ochi
tot timpul şi nu vorbeau cu nimeni şi nici nu doreau să răspundă
la întrebări.

Am aflat de la ceilalţi, că toţi cei legaţi la ochi trecuseră

S 7 5 C 5

prin reeducare, fiind la început schingiuiţi, apoi puşi să
schingiuie şi ei pe alţii. Şi ajunseseră atât de traumatizaţi încât ei
înşişi ne cereau să nu mai vorbim, de faţă cu ei, împotriva
regimului, pentru că au ajuns atât de îngroziţi din cauza torturilor,
de sunt în stare să spună tot ce au auzit, la interogatoriu,
miliţienilor. Ne spuneau că reuşiseră să le anihileze voinţa...

266 Gamelă = vas metalic în care îşi primeau mâncarea.

286

I-am socotit victime ale terorii de aici şi i-am lăsat în pace.
După o perioadă de timp însă au început să vorbească şi ei, dar şi
cu noi, cei care căutam să îi încurajăm.

Le spuneam că indiferent ce au fost puşi să facă nu e vina
lor. Unii se arătau mai încrezători dar alţii au rămas în muţenia de
la început, motivând faptul că, chiar dacă toată lumea îi va ierta,
ei tot nu se pot ierta pentru cea ce au făcut. ..şi că nu mai sunt
demni să trăiască.

Unii s-au sinucis în închisoare, pe când alţii şi-au revenit
abia peste câţiva ani. Spuneau tot timpul că sunt compromişi în
mod definitiv şi că nu mai pot redeveni ceea ce au fost.

Lucrurile pe care ei le descriau erau aşa de cumplite încât
nu se pot descrie în cuvinte...

Tot aici, la Gherla, am întâlnit un student, care stătuse
asuns ceva timp la Mănăstirea Sâmbăta 267 , unde îl întâlnise pe
preotul monah Arsenie Boca .

Fiind între călugări până a fost descoperit şi închis, acesta
a deprins şi practica rugăciunea isihastă. De la el am învăţat să o
practic şi eu, făcând semnul crucii deasupra inimii, inspirând şi
apoi expirând aerul.

La început o făceam de 300 de ori pe zi, până când am
ajuns să o spun permanent.

Mai târziu mi s-a accelerat ritmul inimii, al pulsului şi,
totodată, ritmul rugăciunii.

Citisem, înainte de închisoare, şi eu despre acest mod de
rugăciune în revista Gândirea 169 , dinainte de război, prin 1941-
1942, revistă la care colaborau, printre alţii, preotul Dumitru
Stăniloae 270 , Lucian Blaga 271 , Nichifor Crainic 2 2 , Mircea
Vulcănescu 273 etc.

Pentru că am amintit de Mircea Vulcănescu, voi relata ceea
ce am auzit, fiind în închisoare, despre moartea acestui
excepţional erudit.

267 Saitul Mănăstirii Brăncoveanu de la Sâmbăta de Sus:
http://www.manastireabrancoveanu.ro/.

268 Un articol despre chilia Fericitului Arsenie Boca:
http://www.crestinortodox.ro/diverse/chilia-parintelui-arsenie-boca-87576.html.

269 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C3%A2ndirea_%28revist%C4%83%29.

270 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.

271 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga.
~ 72 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichifor_Crainic.

~ 73 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu.

287

Găsindu-se la Jilava cu încă doi tineri şi fiind pedepsiţi
pentru nu ştiu ce motive şi neavând posibilitatea să stea jos şi să
se întindă, pentru ca să se odihnească, unul dintre tineri s-a întins
pe cimentul umed cu orice risc, nemaiputând să stea în picioare.

Văzând acest lucru Mircea Vulcănescu s-a întins jos, pe
cimentul gol şi i-a invitat pe cei doi ca să stea pe corpul lui, ca să
se odihnească, spunându-le: „Eu sunt mai în vârstă şi nu ştiu dacă
voi rezista până la urmă să ies de aici. Voi însă sunteţi tineri şi
trebuie să trăiţi, să supravieţuiţi!".

Aşa a murit... sau statul pe ciment i-a cauzat moartea...

Insă „nu este mai mare dragoste decât aceea de a-ţi da viaţa
pentru aproapele tău" (In. 15, 13).

Rugăciunea inimii am spus-o în continuu, ajungând să o
spun de 10-15.000 de ori. Prin ea şi prin alte rugăciuni am
obţinut o cruce de lumină dumnezeiască în inimă, apoi aceasta s-
a extins în jurul ei.

Cu timpul lumina s-a extins în tot corpul meu şi, mai
târziu, şi în jurul meu şi în tot universul pe care îl vedeam în
lumina dumnezeiască. Aceasta mi-a descoperit împărăţia
Cerurilor, de care Duhul lui Dumnezeu m-a învrednicit.

Şi asta pentru că am împlinit cuvântul Apostolului Pavel:
„Rugaţi- vă neîncetat!" (I Tes. 5, 17).

In vremea când mă aflam la Aiud, mai târziu, rugăciunea
inimii a ajuns să se repte de la sine în fiinţa mea, nu numai în
ritmul respiraţiei ci şi în ritmul inimii, al pusului, adică la orice
bătaie a inimii.

Simţeam acest lucru... si lumina o vedeam în ritmul
pulsului şi al inimii mele, când mă trezeam din somn, pentru că
atât de mult şi de profund pătrunsese în corpul şi în inima mea
spunerea rugăciunii.

Insă lucrurile acestea le voi prezenta şi mai departe, atunci
când voi detalia lupta pentru lumina lui Dumnezeu şi modul cum
am învins întunericul din mine printr-o luptă disperată.

Luni de zile am văzut, în mod obsesiv, un corb sau un
diavol pe fruntea mea, care mă torturau. Târziu de tot 274 obsesiile
au dispărut şi s-a făcut lumină în tot corpul meu.

274 Adică cu puţini timp înainte de eliberarea sa din închisoare.

288

Spitalul TBC de la Târgu Ocna

De la Gherla am ajuns la Târgu Ocna, cu lanţuri la picioare
si cătuşe la mâini, toţi cei care aveam condamnări mai mari de 1

5 5 1 5

ani.

Acolo ne-au ţinut în lanţuri încă o săptămână, după care ni
le-au scos. Aici am avut parte şi de alte necazuri. Delaţiunea,
adică turnătoria, cum i se spunea în închisoare, era în floare.

Mulţi au murit, fără să li se acorde tratament, numai pentru
că nu au vrut să-i trădeze pe alţii, adică să-i aducă şi pe alţii în
puşcărie.

Ştiam nume. ..dar nu le mai reţin.

5 5

Reţin doar faptul că un preot călugăr bolnav, care era
privegheat de către alţi bolnavi, fiind pe moarte şi pierzându-se, a
fost trezit de cei din jur şi readus la viaţă.

Călugărul le-a spus atunci: „De ce m-aţi trezit?! Mergeam
pe o cale aşa frumoasă, cu iarbă minunată, cu livezi de pomi
înfloriţi!...".'

5

Eu am văzut extatic un asemenea peisaj al Paradisului, care
iradiază si copleşeşte inima cu un farmec înmiresmat si viu.

5 A 5 5 5

Natura, în eternitate, este un extaz al viului etern, pentru că
şi ea aspiră spre transfigurare şi nemurire în perfecţiunea
veşniciei.

5

Şi a urmat călugărul zicând: „Mai bine rugaţi-vă pentru
mine, când veţi vedea că plec din nou".

Peste o oră călugărul a aţipit din nou şi s-a dus pe veci.
Toţi se rugau cu lacrimi în ochi, mai ales cei care îi cunoşteau
viaţa lui curată, pe care o avea la Mănăstire.

Era călugărul Iscu , cum am aflat de la alţii.

Insă au existat si răbufniri de mânie si dorinţă de răzbunare

5 5 5

oarbă printre cei din închisoare.

în asemenea cazuri era cunoscută atitudinea lui Ioan
Ianolide (1919-1986) 276 , din Teleorman, deţinut de peste 20 de
ani, cu o comportare exemplară în tot timpul şi care a ştiut să
tempereze şi să calmeze multe răfuieli împotriva delatorilor, pe

~ 75 Cred că e vorba de numele său de familie.

276 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Ianolide.

289

care, întotdeauna, i-a numit victime ale închisorii şi ale
slăbiciunilor omeneşti, din cauza cărora el însuşi a suferit de

t ~ 5

multe ori.

Aici am cunoscut un episcop catolic, care vorbea cu o voce
asa de blândă, cum nu am mai văzut la nimeni.

5 '

îmi aduc aminte că la mina de plumb de la Cavnic am
lucrat împreună cu un preot greco-catolic, Vameşiu, şi cu alţi

977

şapte preoţi, care făceau parte din acelaşi lot cu măicuţa Ionela ,
o călugăriţă greco-catolică din Transilvania, căreia, în zi de vineri
îi apăreau stigmatele lui Iisus pe mâini şi frunte.

Preoţii noştri si toţi ceilalţi ne înţelegeam foarte bine cu

5 5 5 5 5 5 O

dânşii în acele vremuri. Despre ei am aflat despre o serie de
minuni din lumea catolică. M-a impresionat, în special, minunea
de la Fâtima 278 , din Portugalia, când Sfânta Fecioară a apărut
pentru a treia oară unor copii, în prezenţa unor minuni solare şi a

9 7Q

unei asistente de zeci de mii de oameni din lumea catolică .

5

Maica Domnului a spus că o parte din Europa va fi lăsată
în mâna celui rău pentru o perioadă de timp. Dar că, la sfârşitul
acestor vremuri, va străluci o ţară la gurile Dunării, care este
aleasa grădină a lui Dumnezeu.

Cu un lucru însă nu am fost de acord 280 . în cazul în care
oamenii decedau în închisoare, înainte de a muri, preoţii
ortodocşi îi spovedeau fie că erau ortodocşi, fie că erau catolici.

77 A se vedea: http://www.formula-as.ro/2006/720/societate-37/cserehat-dealul-cu-ingeri-
7051.

278 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%A1tima.

279 Fericitul Ilie tindea să dea crezare minunilor din lumea romano-catolică şi am avut
dispute diverse cu sine, în care i-am explicat, în esenţă, că nu putem admite minuni care să
confere ereziei statut egal cu credinţa şi evlavia ortodoxă şi nici nu putem considera drept
Sfinte Taine pe cele din romano sau greco-catolicism.

El credea minunile lor pentru că nu dorea să-L supere pe Dumnezeu cu necredinţa sa faţă de

revelarea milei Sale şi pentru că citise foarte multă literatură „aghiologică" romano-catolică

fără corectivul patristic ortodox, adică fără o cunoaştere aprofundată patristică în domeniul

ereziologiei şi a experienţelor mistice negative.

Aceste însemnări din carte au fost scrise înainte ca să mă cunoască... şi cărţile pe care le-a

citit şi datele pe care le-a aflat de la mine, l-au schimbat cu mult, pentru că înainte nu

avusese acces, din punct de vedere fizic, la surse teologice ortodoxe, care să discute erezii,

înşelări demonice, minuni false de diverse forme.

De aceea eu ştiu starea sa de spirit finală şi diferenţa care există între aceste însemnări şi

viaţa sa, atunci când nu mai putea să scrie, ci discutam cu sine despre diverse lucruri

teologice de fineţe.

280 Nu era de acord cu trecerea la catolicism a muribundului pentru a fi spovedit de un preot
romano-catolic.

290

Preoţii catolici însă, pretindeau în asemenea cazuri ca
persoana să treacă la catolicism şi apoi îl mărturiseau şi îl
împărtăşeau, dacă avea Sfântă împărtăşanie cu ei.

De la Slănic Moldova am ajuns, în fine, la Aiud, în
închisoarea unde am stat cel mai mult si de unde am fost eliberat,
în 1964, după 12 ani şi jumătate de detenţie.

291

Aiud

Aici am stat cel mai mult... si unde harul lui Dumnezeu s-a
abătut asupra mea. Harul Duhului Sfânt, prin voia Tatălui şi a
Fiului, şi cu ajutorul Sfintei Fecioare, a coborât asupra
necredinciosului Său rob şi mi-a descoperit împărăţia Cerurilor.

în fragmente disparate voi prezenta întâmplări, fenomene
sau, cu umilinţă spus, revelaţii (dacă Dumnezeu încuviinţează
asta şi dacă nu e o îndrăzneală să spun aşa, fapt pentru care, dacă
greşesc, îl rog să mă ierte).

Multe dintre cele pe care le voi relata acum, fuseseră scrise
în urmă cu 15 ani într-un caiet cu însemnări, imediat după
eliberarea mea, dar acesta mi-a fost confiscat de către
Securitate .

Toate cele pe care le-am trăit şi mi-au fost revelate în
detenţie stau şi acum ascunse în eternitate 282 şi pot fi descoperite
si de alţii, dacă vor avea trăiri asemănătoare mie. Pentru că darul
vederii lor mi s-a dat dar mi-a fost şi luat, căci viaţa mea, după
eliberarea din închisoare, a coborât la nivelul obişnuit al
oamenilor de rând.

Trebuie să menţionez faptul, că în vremea aceea, în Aiud,
circulau transmise din gură în gură, de cei care puteau să le
memoreze pentru posteritate, o serie de poeme.

Astfel, printre primele poeme auzite de la alţi colegi de
detenţie a fost poemul Mistreţul cu colţi de argint 1 * 3 al lui Ştefan
Augustin Doinaş (1 922-2002) 284 .

De asemenea am ascultat în închisoare poeme compuse de
Nichifor Crainic (1898-1972) şi altele compuse de Radu
Demetrescu Gyr (1905-1975) "° , admirabil concepute şi
desăvârşite ca armonie stilistică 286 .

281 Manuscris despre care nu ştim nimic.

282 Adică sunt realităţi veşnice ale luminii dumnezeieşti şi nu experienţe pur subiective,
adică non-realiste din punct de vedere extatic.

283 îl găsiţi aici la nivel online: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/mistretul.php.

284 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_Augustin_Doina%C5%9F.

285 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr.

286 Poeme ale lui Radu Gyr: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/gyr.php şi aici
poeme ale lui Nichifor Crainic: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/crainic.php.

292

Cu poetul Ion Caraion (1923-1986) 287 , pe numele său
adevărat Ion Diaconescu, am lucrat cot la cot în mina de la
Cavnic, din Maramureş, comunicându-ne gânduri şi intenţii
literare.

Eu i-am recitat, printre altele, poezia mea îngerul.

Ion Caraion era un om firav, cu o fire sensibilă si deosebit
de recalcitrant faţă de nedreptăţi, din care cauză a avut multe de
suferit. Totuşi, după ieşirea din detenţie, el a reuşit să publice
câteva volume de poezii, care erau de altă esenţă.

Eu însă am renunţat la orice activitate literară, aşteptând
minunea unei schimbări, care. ..oricât de târziu... totuşi, va veni 288 .

Poeziile, ca si gândurile si veştile, atât în mină cât si la
Aiud, se transmiteau oral, prin alfabetul morse, pentru care
pereţii nu constituiau o piedică de neînvins.

Se transmiteau din celulă în celulă, în special, rugăciuni,
texte evanghelice şi din Filocalie, precum şi cuvinte, vocabular
din diferite limbi străine.

Unele părţi din Sfânta Liturghie erau învăţate pe din afară
de la preoţi sau de la studenţii teologi.

îmi aduc aminte de preotul vrâncean Marcu, care duminica
săvârşea Sfânta Liturghie cu tot riscul ce-1 implica acest fapt şi
care la ieşirea din închisoare, în 1964, avea peste 20 de ani de
temniţă executaţi.

Cu dânsul, ca şi cu preotul Lazarov (decedat) din
Dobrogea, am stat împreună în aceeaşi celulă.

Nu-1 pot uita pe un preot asistent, de la Institutul de
Teologie şi al cărui nume, cu regret, l-am uitat, care ne-a uimit
prin cumulul de date şi de texte, pe care le ştia pe ani şi capitole.

Eu însumi am învăţat capitole din Sfânta Evanghelie,
psalmi, trei acatiste, rozariul romano-catolic şi zeci de rugăciuni
pe care le repetam aproape zilnic.

Mai presus de toate însă mă ocupam cu rugăciunea
isihastă, pe care o repetam neîncetat. „Rugaţi-vă neîncetat!",
cuvintele Sfântului Pavel, erau principiul vieţii mele de la care nu
mă abăteam.

~' 7 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Caraion. Poeme ale sale găsiţi aici:

http://www.versuri-si-creatii.r0/poezii/c/ion-caraion-6zuhosd/.

288 Adică aceste rânduri sunt scrise înainte de 1989.

293

Un profesor de fizică, de la Institutul Atomic de la
Bucureşti, arestat şi el, îmi spunea că energiile în circuit închis se
păstrează şi nu se pierd.

In consecinţă, am constatat următoarele în practica
rugăciunii isihaste, pe care o făceam însemnându-mă cu semnul
crucii peste inimă, de sus în jos şi apoi transversal, şi spunând, la
inspirarea aerului în mine: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu şi la expirare: miluieşte-mă pe mine păcătosul!.

Că, cu timpul, crucea de lumină apărută pe locul unde mă
însemnam cu semnul crucii pe inimă şi rosteam rugăciunea, s-a
transformat în două cercuri, care se întretăiau, păstrând semnul
crucii la intersecţia lor.

Mai târziu, cercurile de lumină dumnezeiască au devenit o
sferă. S-a accelerat modul în care făceam rugăciunea şi ea a
trecut de la nivelul inspirării şi al expirării continue a aerului şi a
spunerii rugăciunii în două părţi, în pulsul şi în ritmul inimii
mele, în care scânteia semnul crucii.

La început am urmărit 289 sfera înlăuntrul căreia se dezvolta
un univers divin. Cu timpul însă, sferele s-au înmulţit şi s-au lipit
unele de altele, devenind ca un fagure de miere, în spaţiile dintre
ele existând un conţinut de cer divin, care se descoperea a fi în
unitate interioară cu cel al sferelor.

De acum înainte am văzut norii creaţiei luminii
dumnezeieşti în culori diafane, tot mai subtile, tot mai pure, care,
uneori, emanau o armonie muzicală celestă.

Odată şi numai odată, rugându-mă Sfintei Fecioare, am
auzit glasul Maicii lui Dumnezeu cântând rugăciunea Tatăl
nostru, într-un scurt fragment dumnezeiesc.

Am văzut aurore deschizându-se şi acoperind universul
luminii dumnezeieşti, am văzut cetatea Noului Ierusalim cu cele
\2 porţi. Am văzut scări pe care îngerii coborau pe pământ sau
urcau la cer, ca în scara lui Iacov.

De multe ori am văzut imaginile spirituale ale unui drum,
care accelerându-se, la un moment dat, se oprea în împărăţia
Cerurilor, unde mă acopereau coroane, care se roteau, ca în
Paradisul lui Dante .

~ 89 Mă concentram în rugăciune asupra ei, pentru că sfera de lumină dumnezeiască apărea

în lăuntrul inimii sale şi o vedea cu ochii inimii.

290 Cum am citit şi la Dante. Mai multe date despre Dante Alighieri aici:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri.

294

Nu ştiam, la început, ce înseamnă acele coroane dar, mai
târziu, mi s-a revelat, că erau alcătuite din îngeri, unele, iar altele
din Sfmti.

Culoarea, armonia şi liniştea lor erau superbe... Iar simţirea
mea se eleva la maximum, când vedeam cum trec prin eul meu
spiritual extins, care acum se confunda cu fondul acestor lumi
dumnezeieşti.

Rugându-mă Apostolului Pavel am avut revelaţia unor
bolţi de albastru deschis, ca bolţi de Biserici care se multiplicau,
se măreau şi se extindeau cuprinzând universul.

9Q 1

Rugându-mă Sfântului Gheorghe aveam viziunea unui
templu nemaivăzut de frumos, minuţios lucrat şi împodobit, de
culoare roşie deschisă.

Culoarea templului Sfântului Dumitru 292 era de un verde
deschis.

într-o vineri, ţinând post negru şi rugându-mă Sfintei
Paraschiva 293 , am văzut călugăriţe îmbrăcate în negru, dar feţele
şi mâinile lor erau albe ca zăpada. La început mi-a fost teamă ca
nu cumva această viziune să fie una demonică...

însă cu timpul m-am încredinţat de veridicitatea ei, pentru
că acest lucru s-a mai repetat şi în alte zi de vineri şi îmi aducea
înălţare sufletească.

Cu greu am învăţat şi de unul singur, cum să disting ceea
ce era de natură divină şi ce era de natură negativă, demonică.
După roadele lor le-am cunoscut.

Pentru că tot ceea ce îmi producea nelinişte şi mă împingea
la alte gânduri sau avea o culoare lăptoasă, impură, chiar dacă
părea albă dar nestrăvezie era de natură negativă.

Aşa am putut distinge, mai târziu, Fiara sângelui şi Fiara
cenuşie a inteligenţei umane.

Revin la prezentarea aspectelor cadru... Am dus o luptă
continuă cu forţele demonice, care, la început, s-au abătut asupra
mea dorind să mă doboare, iar, pe de altă parte, în mod neîncetat,
m-am luptat să obţin mai multă lumină dumnezeiască, mai mult
har care să mă inunde.

Şi, până la urmă, Domnul meu Iisus Hristos Şi-a făcut altar
şi tron al Său şi al împărăţiei Sale din inima şi fiinţa mea.

291 Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie).

92 Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (26 octombrie).

93 Sfânta Prea Cuvioasă Parascheva (14 octombrie).

295

Mărturisesc faptul, că până la urmă, prin obţinerea curăţiei
inimii, prin feciorie, Prea Curata Fecioară, faţă de care eram mai
rece, s-a apropiat de mine şi m-a apropiat şi mai mult de Fiul Ei,
pe care întotdeauna L-am iubit şi pentru care am reuşit să plâng şi
să-1 iubesc cu adevărat, acolo, în închisoare, la Aiud, şi pentru
care doream să mor slăvindu-L, ca o încoronare a iubirii mele
pentru Sine.

Am tins spre obţinerea luminii şi a posibilităţii de a
pătrunde, în mod spiritual, în împărăţia Cerurilor, care, în cele
din urmă, a coborât în inima mea, fiind eu în ea şi ea în mine.

Şi noi putem să trăim, în inima noastră, în împărăţia
Cerurilor, atunci când trupul şi sufletul nostru devin altar lui
Iisus Hristos Dumnezeu.

Am simţit şi am văzut spiritual, în lumina dumnezeiască,
prin dragostea nemărginită faţă de Fiul, şi în acest sens şi spre
acest scop mi-am dirijat zilnic puterea, voinţa, ca să întrerup
cursul imaginaţiei, fluxul gândurilor şi al gândirii, al sensibilităţii
mele, cu excepţia celor îndreptate spre Lumina lumii, pentru ca
să ajung la aşa-zisa moarte a voinţei, dar la trezirea inimii în
Iisus Hristos, pentru ca să mă dezbrac de tot ce e omenesc,
lumesc şi să rămân în iubirea lui Hristos şi în lumina pură,
divină, o oglindă vie, fără conţinut şi formă, o prezenţă spirituală
pură a eului dincolo de gând şi de închipuire.

Şi am ajuns să trăiesc şi să simt, să văd cum izvorăşte, cum
apare o nouă existenţă de la sine, un punct, o zonă de recepţie.

Am constatat că acest eu spiritual putea fi rănit, deviat,
întunecat de cea mai mică greşală sau alunecare spre gânduri şi
spre alte sentimente.

De obicei gândeam şi interpretam ceea ce mi se revela fără
nicio intervenţie din partea mea, numai după ce starea vizionară,
starea extatică înceta.

Atunci 294 eram tentat de natura firii omeneşti ca să cercetez
ceea ce am văzut, să caut sensuri, înţelesuri potrivit mentalităţii
mele umane, istorice, de care suntem legaţi, în mod organic, prin
apartenenţa la creaţia universală.

Căci în momentul când eul nostru purificat a făcut contact
cu infinitul şi cu eternul spiritual, gândirea şi fiinţa noastră

294 Post-extatic.

296

spirituală se diversifică şi se multiplică permanent, tinzând spre
infinit.

Spiritul viu este în schimbare şi în înălţare continuă
aspirând spre perfecţiune, adică spre Divinitate şi nu încetează
decât în bucuria şi în liniştea deplină, care dizolvă timpul, spaţiul
şi forma, el însuşi devenind creator şi mai presus de ele, stăpân

295

pe este şi nu este .

Pentru că peste starea existenţială e stăpân numai
Dumnezeu. Nu vorbesc acum de materie si de neant în ordinea
existentei materiale universale ci vorbesc de neant si existentă în
ordinea spirituală, de stăpân pe a fi şi a nu fi, cum e Dumnezeu.

295 Stăpân pe existenţa sa şi nu o fiinţă supusă existenţei.

297

Un înger al Puterii? Un Heruvim?

Eram într-una dintre celulele de la parterul clădirii centrale
ale închisorii din Aiud, la izolare, împreună cu aproximativ 70 de
bolavi de TBC. Eram de câteva zile în greva foamei, pentru că
ceream să ni se îndepărteze obloanele de la ferestre şi să fim
scoşi, zilnic, la plimbare în ţarcurile din curtea închisorii.

Era vară şi aerul devenise insuportabil şi sufocant. După
câteva zile au început să ne alimenteze cu forţa... fapt pentru care,
acelor care se opuneau... li se rupeau dinţii.

Cineva dintre noi a auzit glasul aspru al unui miliţian, pe
care 1-a recunoscut a fi una dintre bestiile de la canal. Deţinutul
care i-a recunoscut vocea s-a exprimat atunci prin cuvintele:
„Numai de nu m-ar recunoaşte!...".

în această perioadă practicam rugăciunea isihastă, în
timpul căreia, în afară de crucea luminoasă din inimă, începuse
să-mi apară făclii şi unele lumini, care nu ştiam ce sunt. Vedeam
o lumânare aprinsă, roţi îngrămădite piramidal sau roţi cu aripi,
care se roteau cu o viteză fantastică, de culoare albăstrie.

Doream pe atunci să văd un înger aşa, cu chip cunoscut, ca
în iconografie. Nu ştiam pe atunci că îngerii pot apărea, la nivel
extatic, şi sub formă simbolică.

Din acest motiv, chiar dacă vedeam slava lui Dumnezeu în
fiinţa mea, credeam că începusem să o iau razna, însă, cu toată
încurcarea mea interioară, continuam să mă rog şi uneori să fac
ca acele semne simbolice să se îndepărteze de mine. însă ele
insistau... şi reveneau în apropierea mea.

Auzind ce spune cel care se temea de miliţian am început
să mă rog pentru el şi pentru noi toţi. Nu a trecut mult şi
miliţianul, paznicul nostru, a apărut la uşă şi privea atent la toţi
cei care erau în celulă împreună cu mine.

în momentul acela, când el ne privea, roata înaripată, care
se rotea neînchipuit de iute, pe care eu o vedeam alături de
celelalte prezenţe simbolice dumnezeieşti, s-a aşezat pe fruntea
paznicului fioros şi atunci a început... să zâmbească.

298

Si, zâmbind, a zis către deţinutul care se înfricoşa de

5 7 7 5 5

prezenţa lui: Mă recunoşti, nu?!; Da!..., a răspuns deţinutul. Doar
atât a spus, s-a întors şi a plecat...

In afară de acea clipă, niciodată nu l-am mai văzut pe acel
miliţian zâmbind, ci numai înjurând şi ameninţând.

Să vedem ce urmează, a zis unul dintre noi... Insă eu le-am
spus: Cred că nu se va întâmpla nimic rău!. ..Şi nu le-am dat
nicio explicaţie pentru spusa mea, însă, de atunci, în sinea mea, s-
a încetăţenit convingerea că roata cu aripi e benefică, deci de
natură divină.

Şi, cu adevărat, nu s-a întâmplat nimic rău după acel fapt
minunat, ci numai cele obişnuite vieţii noastre de acolo.

7 5 5

Mai târziu, am aflat de la preoţii pe care îi ispiteam cu tot
felul de întrebări, pentru ca să mă lămuresc şi, mai ales, de la
preotul teolog Nacu din Bârlad, un preot foarte documentat, că
roţile pe care eu le văd sunt simboluri ale Puterilor cereşti şi că
roţile înaripate sunt Heruvimii, care astfel au apărut şi unor
Proroci din Vechiul Testament.

Discutând cu dânsul şi relatându-i lucrurile pe care le văd,
acesta mi-a atras atenţia că acum, deşi merg pe drumul cel bun, e
totuşi periculos fără un sprijin 296 .

De unde însă sprijin acolo, în afară de Dumnezeu şi de
harul Său? I-am expus încercările demonice perin care trecusem,
care au fost mai îngrozitoare şi mai periculoase decât tot ceea ce
am trăit vreodată.

Acceptam să mi se întâmple orice numai să nu înnebunesc,
pentru că atunci înţelegeam că nebunia ar fi o primejduire a
mântuirii sufletului meu.

Lucrul acesta mă îngrozea, pentru că nebunia însemna
stăpânirea sufletului meu de o forţă demonică şi îndepărtarea mea
de la Dumnezeu, pe care îl iubeam.

Dar harul lui Dumnezeu m-a întărit si m-a ferit de rele si

5 5

de nebunie, m-a călăuzit pe drumul cel bun şi adevărat, m-a
ajutat să obţin cunoaşterea şi să pot să fac distincţie între duhurile
pe care le vedeam, să înţeleg care sunt de sorginte divină şi care
demonică.

Abia după eliberare, când am citit volumele din Filocalie,
traduse de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae mi-am dat seama că

296 Adică fără ajutorul unui om plin de experienţe extatice şi de teologie.

299

deosebirile pe care le făceam eu între duhuri erau cele pe care le
făcuseră, înaintea mea si alţi văzători în Duh si că ele erau reale.

~ 55 5

300

Cutremurul în duh

Tot la Aiud. Eram patru în celulă. O celulă în care, mai
târziu, am aflat că fusese un deţinut care se sinucisese. Deci era o

' 5

celulă bântuită de demoni.

Doi dintre noi ne rugam mult, pe când ceilalţi doi îşi
făceau cruce dar nu se rugau. Unul era un ţăran simplu şi credul,
pe când celălalt, care nu se ruga, era un psihopat, care ne chinuia
pe toţi si care ne-a făcut viata amară si mai amară.

±55 5 5

Şi aici auzeam, cum zidurile celulei pocneau şi trozneau,
mai ales când ne rugam. Insă acele zgomote nu le auzeam numai
eu, ci toţi din celulă, fapt pentru care nu era o închipuire a mea.

Toate cele pe care le-am pătimit aici le-am considerat o
încercare şi o ispăşire a păcatelor noastre şi ale neamului nostru,
dând astfel sens si motivaţie suferinţelor noastre.

5 t 5

De multe ori i-am certat pe cei care se văitau şi nu
acceptau suferinţa din detenţie ca pe o jertfă în numele lui Iisus şi
ca pe o verificare a credinţei noastre.

în celula aceasta, rugându-mă, am simţit cele mai mari
atacuri demonice de diferite nuanţe.

5

Am trăit o perioadă de timp un cutremur în duhul meu,
clipe în care am avut parte de groaznice zguduiri sufleteşti,
viziuni de prăbuşiri terestre, apariţii macabre, auzeam cântece şi
muzici vulgare, injurii la adresa celor sfinte...

Totul era haotic si obsesiv...

5

Eu îl căutam pe Dumnezeu şi duhul îmi era biciuit, zguduit
groaznic de obsesii şi viziuni înspăimântătoare. Am avut
momente în care am trăit simptomele epilepsiei... însă nu am
cedat şi m-am rugat în continuu...

Din cauza tensiunii nervoase pe care o suportam am ajuns
să fac congestie cerebrală, pe care o credeam, şi eu şi ceilalţi, că
mă va doborî. Nu mai puteam să dorm... însă mă rugam zi şi
noapte şi, uneori, mai aţipeam câte puţin...

în însăşi momentul cel mai critic, nemaiputând suporta
tensiunea interioară, m-am întins pe pat, pentru ca să mă liniştesc
câteva clipe. Noi nu aveam voie să stăm întinşi pe pat, de la ora
deşteptării, adică de la ora 5 dimineaţa şi până la ora 22...

301

Rugându-mă, am văzut o siluetă a unui picior, care
strălucea ca soarele şi pe laba piciorului o lacrimă cum e
cristalul. ..si strălucitoare...

Ochii mi s-au umplut de lacrimi... ca şi acum, când îmi
amintesc acest lucru...

Si mi-am zis atunci: Este Iisus! Este lacrima Lui!!. ..si am
sorbit-o cu înfrigurare... Deodată m-am simţit uşurat şi complet
destins. Am mai stat în extazul acestei viziuni câteva minute si
apoi mi-am cercetat mâinile şi tâmplele... unde venele, care erau
umflate cât să plesnească, acum erau normale...

M-am sculat din pat şi le-am spus celorlalţi, cu bucurie în
ochi şi în suflet: Am scăpat! Sunt salvat!!... Şi le-am povestit şi
celorlalţi ce se petrecuse cu mine.

Treptat, în curs de o săptămână, venele, care deşi se mai
umflau câte puţin, au revenit definitiv şi complet la normal.

Dacă cineva vrea să creadă cele mărturisite de mine cu
toată conştiinţa, să le creadă! Eu aceste lucruri am trăit în
detenţie...

în perioada aceasta, în neştiinţa mea de a şti ce să cer, ca
un nevrednic, doream să mi se arate un înger, neţinând seama că
nu eram vrednic de un asemenea dar.

Din când în când însă vedeam unele lumini, dar care erau
stinse repede de roşul sângeriu şi de negru. Până la urmă mi-a
apărut o roată înaripată, care se învârtea fantastic de repede şi
care, când se apropia, când se îndepărta de mine...

La început mi-era teamă de astfel de apariţii, pentru că nu
ştiam ce sunt...

în această celulă am suferit si un al doilea atac demonic
direct. Rămăseserăm doar 3 inşi în celulă. Cel care se ruga
împreună cu mine, pe numele său Teodor Man, din Târgu Mureş,
plecase. Era spre zori.

M-am trezit din somn cu o namilă neagră, întunecată, care
era peste mine şi care mă înţepenise, mă chinuia şi căuta să mă
sugrume.

Cu greu am putut ca să mă dezmorţesc puţin şi, deşi
începusem să mă închin cu limba şi cu mâna, cu această prezenţă
demonică peste mine, toşi ea nu mă părăsea şi nici nu îmi dădea
drumul.

Am început să mă rog Prea Sfintei Treimi şi abia atunci am
văzut că începe să se deplaseze la patul de lângă mine, unde

302

dormea un ţăran, care a început să se frământe în somn şi apoi s-a
trezit şi a început să se închine.

Umbra s-a deplasat în sus şi atunci, cel care dormea în
patul de sus, a sărit direct în mijlocul celulei răcnind îngrozit.

Amândoi mi-au povestit coşmarurile care îi îngoziseră.

Pe vremea aceea nu aveam nicio speranţă luminoasă pentru
viitor, pentru că cei care se apropiau de sfârşitul detenţiei, cu
câteva luni înainte sau dacă pedeapsa era mai mare de un an sau
doi sau chiar mai mult, erau chemaţi la alte procese, deja
pregătite pentru ei, de unde se întorceau cu o pedeapsă mai mare
decât cea primită prima oară, şi pe care o executaseră.

Şi asta spre deziluzia celor care, la plecarea din închisoare,
le uraseră şi le încredinţaseră ştiri pentru acasă. Eu însumi, după
10 ani de detenţie, am fost chemat la un alt proces ca martor.

Din cauza acestor procese repetate unii ajunseseră la zeci
de ani sau depăşeau 100 de ani toate pedepsele lor cumulate.

De la Aiud am fost transportat la Bucureşti, la Văcăreşti,
cu duba, cu recomandarea doctorului de a fi supravegheat cu
atenţie de şeful dubei, care mi-a spus pe drum, că trebuie să
rezistă şi să nu mor pe drum, fiindcă îi voi crea complicaţii.

Acesta mi-a dat şi speranţa că voi fi internat la spitalul
Văcăreşti, din Bucureşti. însă nu am fost internat la Văcăreşti ci,
după audiere, am fost transportat din nou la Aiud, tot cu duba, ca
nu cumva să transmit ştiri mai noi din afară, pe care le-aş fi putut
afla de alţi deţinuţi, cu care intrasem în contact pe drum.

De la un renumit doctor, deţinut ca şi noi, la Spitalul din
Aiud, deşi nu avea voie să îmi spună diagnosticul, am aflat că am
o peritonită plastică TBC, un caz foarte rar, cu care ceilalţi
doctori nu putuseră să mă diagnosticheze.

Fiind izolat şi neştiind ce boală am, pentru că nu mai
puteam să stau în picioare, stăteam numai aplecat înainte, la 90
de grade şi aşa am trăit aproape două luni de zile. Nu am băut apă
în aceste două luni şi am mâncat numai puţină pâine.

Boala aceasta apăruse pentru mine de aproape un an de
zile., şi acum e de necrezut şi pentru mine cum am putut să rezist,
fără să gust apă sau vreun alt lichid, aproape două luni, pentru că
orice încercare de a sorbi o înghiţitură de apă, făcea să îmi
clocotească stomacul si vomitam tot...

97 Am început să fiu conştient de ea...

303

în situaţia aceasta am crezut că nu mai e nicio speranţă
pentru mine. Ajunsesem la capătul puterilor... dar continuam să
mă rog şi să II slăvesc pe Dumnezeu pentru toată suferinţa şi
chinurile pe care le trăiam.

Nu eram deznădăjduit... îmi pusesem ultima nădejde în
împlinirea voii lui Dumnezeu, adică să îl proslăvesc pe El printr-
o moarte aidoma cu vechii creştini 298 .

5

Speram ca moartea să mă salveze 299 .

într-o zi, fiind la izolare, unde nu mai gustasem nimic timp
de 3 zile şi gamelele mele cu mâncare şedeau înşirate lângă zid,
în celulă, a venit miliţianul temnicer, care era vestit, ca fiind cel
mai aspru dintre toţi. Acesta era cunoscut pentru faptele lui de la
canalul Dunăre-Marea Neagră, unde se lucra pe atunci cu
deţinuţi... si acesta m-a obligat să mănânc.

5 5 5 O

Aam refuzat. M-am întrebat dacă sunt în greva foamei şi i-
am răspuns că nu sunt. I-am răspuns aşa, pentru că ştiam că greva
foamei nu era admisă de administraţia închisorii.

5

L-am rugat să mă lase în pace pentru că nu mai pot mânca.
Temnicerul mi-a propus să mănânc, sub motivul că el mă va
scoate la doctor.

„Bine, voi mânca, dar ştiu că nu mă vei scoate la doctor şi
atunci voi continua să nu mănânc", i-am spus eu. „Eu te voi
scoate! Ai să vezi...", mi-a spus el şi a plecat.

Am vărsat conţinutul gamelelor în tinetă, căci, într-adevăr,
nu mai puteam să mănânc şi să beau ceva. Când a revenit peste o
oră, miliţianul a văzut că nu mai era nimic în gamelele de la mine
din celulă şi mi-a deschis uşa, ca să merg să fiu consultat de către
medic.

Am mers sprijinindu-mă de pereţi... Când am revenit în
celula mea, miliţianul m-a întrebat de ce merg cocoşat şi ţinăndu-
mă de pereţi. I-am spus că nu pot să mă îndrept şi să merg, fără
ca să mă sprijin de ceva.

Văzând situaţia mea, peste câteva minute, din iniţiativă
proprie, mi-a adus o targa şi, având avizul medicului, m-a
transportat la spital, unde am fost operat.

Si aceasta e o nouă dovadă, trăită de către mine, că si

5 ' /*

inimile cele mai dure şi învârtoşate, de câini, pot fi îmblânzite de

298 Adică martirică.
99 Să îmi pună capăt suferinţelor.

304

voia lui Dumnezeu. Aşa cum s-a mântuit tâlharul de pe cruce, din
dreapta Domnului...

Iată, acestea sunt condiţiile reale şi vitrege în acelaşi timp,
în care am compus imnele de slavă cuprinse în această carte! Le-
am scris ca o deschidere, din suferinţă şi întuneric, spre
Dumnezeu, proslăvind pe Dumnezeu, Care m-a umplut de slava
Sa.

Vedeam cum slava Lui ţâşneşte din adâncurile

5 5 5

întunericului meu interior şi mă umple de bucurie şi fericire
veşnică. Ea înflorea în inima mea - care nu înceta să spere - şi
curgea asemenea valurilor mării, când se sparg de ţărmuri şi
mereu vin altele la loc.

In spirit, infinitul este pretutindeni şi oriunde, ca soarele
în amiază, care se află şi la mine şi la altul în acelaşi timp.
începutul şi marginile luminii sunt în noi ca şi în oricare altul sau
altele.

De ce oare căutăm începutul şi capătul universului altunde
decât în inima noastră? !

în spirit, veşnicia este şi în trecut şi în prezent şi în viitor.
De aceea am căutat să mă adâncesc în propriul trecut şi astfel am
actualizat momente şi imagini din copilărie, din tinereţe, la care
nu mă gândisem, nu mi se mai descoperiseră niciodată 301 .

Când vederea în spirit a început să se înfiripeze 302 , mi-au
apărut, mai întâi, pagode multicolore, apoi, în mod treptat,
indiene. Au urmat imagini egiptene şi steau ebraică.

Pe acestea le vedeam fără să le chem eu, fără să mă
gândesc la ele. Au apărut în această ordine de la sine.

Nu m-am oprit însă la niciun simbol văzut, ci eu îmi
continuam rugăciunile şi drumul meu înainte, nelăsându-mă
impresionat sau influenţat de frumuseţea acestor apariţii în
spiritul meu, care prindea desfăşurarea acestor lumi spirituale ca
o oglindă.

Eu îmi căutam însă calea spre Dumnezeu şi spre dragostea
Lui, pe care doream să o trezesc în inima şi în sufletul meu.

300 Luminii dumnezeieşti.

301 Semnificaţiile lor profunde.

302 Să se dezvolte din ce în ce mai mult.

303 Avem aici un exemplu de pagodă:

http://lh4.ggpht.eom/_GBgyV6XHxiQ/SgWtAXtVHWI/AAAAAAAAEAE/etYgSRJ1644/s
800/04-02-Naral2.JPG.

305

„Eu sunt Lumina lumii"

„Cine merge după Mine

nu va umbla în întuneric,

ci va avea lumina vieţii"

(In. 8, 12).

Lumina vieţii, pe Soarele ceresc şi împărăţia cerurilor le-
am dorit cu tot focul inimii mele. Pentru aceasta am îndepărtat de
la mine orice gând lumesc şi, treptat, din ce în ce mai mult,
lumina a venit, mi-a izvorât din inimă şi m-a înconjurat.

Am încercat, în nenumărate rânduri, să mă dezbar, să mă
rup de orice păcat şi vină, de orice ispită şi greşeală, să trăiesc
fără păcat, dar nu am izbutit să fac asta nici aici, în izolarea
închisorii si în minimă contingenţă 304 cu ceilalţi.

în cele din urmă am înţeles că aceasta e o mândrie, de care
trebuie să mă feresc 305 .

Tot încercam, mă străduiam să ating perfecţiunea şi să mă
rog cu umilinţă... însă observam că după orice cădere a mea, după
orice alunecare sau greşeală minoră sau majoră, care mă arunca
din nou în întuneric 306 , prin rugăciuni făcute cu ardoare şi
străduinţă, lumina revenea şi mai multă în mine, mai puternică şi
îmi descoperea noi taine ale împărăţiei Cerurilor.

Prima oară, când mi-am văzut propriul meu duh (eu parcă
dispărusem ca trup) am fost uimit de culorile vii şi diverse care îl
alcătuiau.

Altădată, când lumina ajunsese să se sălăşluiască, mai
îndelungat în mine şi în jurul meu, am simţit că nu mai exist
decât prin conştiinţă, că sunt numai lumină.

Vedeam, în acea stare, în toate direcţiile: înainte, în urmă,
în dreapta, în stânga... Am încercat să mă deplasez înainte şi am
constatat că eram şi înainte şi pe locul în care mă aflam la
început.

Deodată, în faţa mea, şi nu prea departe de mine, mi-a
apărut un soare strălucitor, ca la amiază, care părea a fi ochiul lui

304 Atingere, legătură exterioară cu ceilalţi.

305 Adică de dorinţa obstinată de a vrea să fiu curat de păcat în toate.

306 în nevederea luminii dumnezeieşti.

306

Dumnezeu sau propria mea conştiinţă şi, prin el, am văzut, mai
departe, un alt soare şi mai strălucitor şi mai diafan... care avea în
jurul său un cer nou mai clar, care bătea spre bleu deschis, viu,
pur, ca seninul cerului.

Primul cer, din jurul primului soare, era albastru ca seninul
cerului. M-am apropiat şi mai mult de cel de al doilea soare şi
când am ajuns în preajma lui, am privit prin el, şi am zărit în
adâncurile zării sale un alt soare, care era atât de îndepărtat, încât
m-am oprit uimit, cuprins de un extaz nemărginit, care m-a
imobilizat si n-am mai îndrăznit mai mult.

Altădată, în lumină, am văzut luceferi, la a căror bază, ca o
lumină albăstruie, era omul îndumnezeit, conform cuvântului
Domnului: „Si voi veţi fi dumnezei!".

Oare aşa a apărut la yoghinii din India ochiul lui Shivall

Atât a fost! Insă şi acum, după 30 de ani, toate cele văzute
de către mine în spirit, mi-au rămas tot atât de vii ca atunci, dar
nu întru noutatea si uimirea cu care le-am văzut în slava Sa.

307

Alte stări sufleteşti

Am trăit într-o vreme situaţia în care, starea de linişte si

5 7 5 5

tăcerea deveneau nelinişte si adâncă tulburare.

5 5

însă am trecut de acest praguri rând pe rând: de tărâmurile
întunecate ale necunoscutului, cu toate ispitele lor, de tărâmurile
morţii, ale pustiului fără sfârşit, care au avut unde profunde în
viata mea.

5

însă, dincolo de ele, la un moment dat, a început să dea
colţul iarba luminii dumnezeieşti, primăvara vederilor mistice,
începând să văd lumi din veşnicie, din cer şi din viitor.

Mi-a apărut întâi lumina multicoloră, ca un arbore în
zare... Arborele vieţii?!...

5

Cu timpul am constatat că luminile s-au structurat ca un
brad frumos, uriaş, pe fondul universului şi acesta, cu timpul, s-a
apropiat de mine sau el de el. Nu ştiu prea bine care...

Tărâmurile întunericului, ale deznădejdii, ale pustiului, ale
groazei şi cutremurului în duhul meu, ale ispitelor
schimonositoare, ale morţii hâde din adâncuri nu au încetat să-mi

7 5

bareze, să-mi oprească drumul, căile spre Dumnezeu.

Totuşi, în urma unor lupte istovitoare, când reuşeam să mă
descătuşez, să înving, să trec mai departe de aceste puteri
vrăjmaşe, dincolo mă aştepta lumina vie, izvoarele vieţii veşnice,
pe care încercam să le reţin...

Pe măsură ce turnam experienţele mele în versuri, în
poeme, uitam tot greul închisorii. Cu cât lupta era mai acerbă,
întunericul şi ispitele tot mai diversificate, mai subtile şi mai
grele, cu atât înflorea şi mi se destăinuiau cerurile luminii
dumnezeieşti, mi se arătau mai din plin...

în timp lupta a devenit mai uşoară, lumina apărea în mine
aproape instantaneu când mă rugam şi, uneori, lumina şedea
permanent în mine şi în jurul meu şi rugăciunea inimii ajunsese
să se repete de la sine în ritmul bătăilor inimii mele.

Eu eram atunci lumină şi lumina locuia în mine. Creştea
Dumnezeu în mine si eu în El.

5

Am expus şi expun în continuare ceea ce am trăit, ceea ce
am simţit şi am înţeles atunci. Şi îl rog pe fiecare să aprecieze ce

308

este bun şi ce este rău de aici, ce rămâne valabil pentru dreapta
credinţă.

Eu nu am veleităţi mai mari, decât acelea că am văzut, am
auzit, am înţeles şi am trăit acestea pe care le mărturisesc.

Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh!

309

După Aiud

Din nou despre rugăciunea isihastă şi dezvăluirile ei.

în practica mistică a rugăciunii inimii am pornit bazându-
mă pe câteva indicaţii primite de la alţii.

însă, mai înainte de toate, la început, m-am bazat pe două
principii:

1. dragostea, aspiraţia, atracţia către Dumnezeu şi

2. credinţa clară, ca lumina zilei, şi de nestrămutat, că
Dumnezeu există şi că poate face orice.

Din punct de vedere ştiinţific ştiam doar atât, că energiile
în circuit închis îşi măresc potenţialul şi nu se pierd, după cum
mi-a mărturisit un inginer de la Institutul Atomic Măgurele de
lângă Bucureşti.

Si asa a fost!

Şi am făcut rugăciunea cu însemnarea inimii în semnul
crucii. După apariţia crucii de lumină dumnezeiască la mine în
inimă, aceasta s-a transformat, la un moment dat, în două cercuri,
care se întretăiau şi care, mai apoi, cele două cercuri de lumină
dumnezeiască au devenit o sferă.

Am început să văd bolţi cereşti, apoi tot felul de forme
posibile şi imposibile pentru mintea umană , în lumina divină
care îmi izvora din inimă. Aceste forme apărute în slava lui
Dumnezeu se multiplicau la infinit, în noi spaţii, în culori,
miresme şi senzaţii... până se contopeau cu infinitul.

Mai târziu, nu mai îmi percepeam trupul 308 , ci în locul lui
vedeam un altar sau un candelabru în formă de cruce, format din
făclii sau din cruci de lumină dumnezeiască.

Am început să simt că în ritmul respiraţiei mele, fluxul şi
refluxul luminii divine năştea, dezvăluia o creaţie, o lume
spirituală, al cărei izvor nu putea fi spiritul meu mărginit, ci
numai Spiritul veşnic, Dumnezeu.

Pentru că eram cu totul conştient de faptul, că spiritul meu
nu ar fi putut naşte sau cuprinde măreţiile de necuprins pe care le
vedeam şi care, în comparaţie cu lumea veşniciei, universul
terestru şi material era numai o umbră ştearsă, pieritoare...

307 La care mintea umană s-a gândit sau nu s-a gândit niciodată.

308 Când eram mereu în lumina dumnezeiască.

310

în slava lui Dumnezeu, tot ceea ce era spiritual, adică tot
ceea ce vedeam, avea pentru duhul meu o consistenţă mai
palpabilă, mai evidentă decât materia.

Şi tot ceea ce trăiam era în afara clipei, a timpului şi a
spaţiului, pentru că eram în veşnicie atunci. Eu priveam aceste
ceruri adâncindu-se mereu şi ochiul meu spiritual nu le mai
cuprindea, ci era cuprins de ele, aşa cum spaţiul cuprinde
galaxiile şi universurile.

311

In ritmul cerurilor

In timpul rugăciunilor mele am atins clipe, în care lumina
şi creaturile cereşti mă înconjurau, mă penetrau 309 , ele însele
penetrându-se fără a se tulbura sau incomoda.

Când concentrarea luminii creştea în inima sau în pieptul
meu atunci se năştea muzica serafică din sferele pe care le
vedeam şi care se multiplicau şi se măreau spre infinit sau
vedeam norii roz-aurii, ca nori nimbus, crescând şi radiind
melodii.

Uneori ritmul luminii, care izvora din inimă, din pieptul
meu, era atât de palpabil şi de viu pentru duhul meu, încât tot
timpul şi lumea înconjunrătoare, materială, devenea umbră şi vis
pentru mine, ireale.

Şi asta pentru că, aşa cum spuneam şi anterior, creaturile
văzute în lumină şi lumile spirituale pe care le vedeam deveneau
tot mai consistente în comparaţie cu lumea materială, care se
estompa în comparaţie cu viaţa împărăţiei lui Dumnezeu.

Cum să te mai poţi îndoi de veşnicie, când vedeam,
auzeam, pipăiam, respiram în lumina Sa, îmi pulsa în inimă şi în
trup lumină vie, manifestarea extatică a Duhului lui
Dumnezeu?!...

Simţeam că fac parte din trupul veşnic al lui Hristos, că
spiritul meu se extinde în harul Duhului lui Dumnezeu şi, pe
măsura extinderii lui, devenea tot mai clar, mai subtil, mai
cunoscător si mai îndumnezeit.

Poezia care urmează... am scris-o la câţiva ani după ieşirea
din detenţie şi ea vădeşte aceeaşi stare de spirit, căci lumina s-a
păstrat în mine încă mulţi ani, dar, mai apoi, a dispărut treptat din
lipsa de practică a rugăciunii 310 .

1722. Acestui 311 cer i-am vrut adâncul...
...Şi care vânturi nu m-au supt!
M-am revărsat pe tot pământul

309 Treceau prin duhul său fără să îl incomodeze sau să îl tulbure, pentru că, adesea îmi
spunea, că fiinţele cereşti trec unele prin altele fără să se producă alterări ale stării lor.

310 La standardul zecilor de mii de rugăciuni zilnice.

311 Comentariile la fiecare strofă a poemului ne aparţin.

312

Şi umbrele îmi spun ce sunt!...

Am vrut să trăiesc adâncul cerului dumnezeiesc si vânturi
(dureri şi ispite multe) mi-au supt vlaga din mine.

Acum, când m-am revărsat din nou pe tot pământul şi nu
mai sunt locuitor extatic al împărăţiei, umbrele, întunericul din
mine îmi spun cine sunt sau cine nu mai sunt...

1726. Lumina mea ce se scufundă
Nu şi-a găsit destul abis
Si i-a rămas si-o să rămână
Mereu un cer, mai sus, deschis.

Lumina dumnezeiască se scufundă în inima mea, pentru că
nu o mai văd. Nu am avut destul abis, destulă profunzime pentru
ea până la sfârşit.

însă ştiu că există, întotdeauna, un cer deasupra mea şi că
desăvârşirea nu are nicio limită.

1730. în carnea mea răsună golul,
Inima, gând.. .se fac de plumb,
Ecuatorul simte polul,
întunecimi mă vor tăcând.

Acum sună golul în mine... pentru că sunt gol de lumina
Lui. Inima şi gândul meu sunt parcă de plumb: sunt grele şi
adormite.

Sunt la ecuatorul vieţii şi îmi simt polul, moartea.

Simt cum demonii şi oamenii ideologizaţi mă vor tăcut,
vor să nu mai mărturisesc vederile mele extatice, să nu mai
îndemn pe nimeni la sfinţenie şi nici că nu mai vreau lumina
veşnică a lui Dumnezeu.

313

1734. Plin de explozii siderale
In viaţa lumii putrezesc,
Pe-al morţii vuiet, din spirale,
De galaxii mă rezidesc!

Eu, cel plin odinioară de exploziile siderale ale luminii
dumnezeieşti, mă simt acum putrezind în viaţa lumii, aici, pe
pământ.

însă ştiu că aici, în vuietul morţii, pot să mă umplu iarăşi
de spiralele luminii lui Dumnezeu şi să mă rezidesc
duhovniceste.

1738. Eu, ochiul cerului, pustiul,
De veacuri spulberate-n cale.
Nu mă opreşte ca să fiu fiul
Luminii peste lumi ovale...

Eu, cel care priveam în cer, sunt acum un pustiu, ca acelea
care sunt spulberate, de veacuri, de tot feluri de vânturi.

însă nimic nu mă opreşte ca să fiu din nou fiul lui
Dumnezeu după har, un văzător al celor dumnezeieşti.

1742. Eu, fiul pururea în Fiul,

Celui ce este-n ceruri Tatăl,
Celor ce-mi cresc în duh pustiul
Le stau prea inimă curată!...

Sunt fiu al lui Dumnezeu prin Fiul Tatălui. Tatăl, prin Fiul,
întru Duhul m-a umplut şi mă umple de har dumnezeiesc.

De aceea, demonilor şi oamenilor care îmi cresc pustiul în
duhul meu, singurătatea şi durerea, le sunt inimă curată, pentru că
nu mă răzbun pe ei, ci mă rog pentru ei şi îi iert.

314

1746. Stelele pe ceruri să rămână,
Peste neant curgând şuvoi,
Din răni adânci, frunte şi mână,
Sânge spre viaţa de apoi...

Cei care se sfinţesc pe ei însisi si sunt stele ale cerului si
ale umanităţii noastre trebuie să nu abdice de la comuniunea lor
cu Dumnezeu.

Ei trebuie să biruie şuvoiul neantului, al destrămării, pe
care îl consituie păcatele acestei lumi.

Pentru că rănile suportate pentru înduhovnicirea noastră
sunt sânge vărsat pentru moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu.

1750. Din fulgere oglinzi, oglindă,
Lumini şi candelabre pure,
Oceane şi furtuni s-aprindă
Oglinzi între oglinzi, oglindă!.

Vedeam, din fulgerele luminii dumnezeieşti, ieşind oglinzi
şi eu deveneam o oglindă a slavei Sale.

Vedeam lumini şi candelabre pure în lumina veşniciei,
oceane şi furtuni de lumină necreată, pentru că eram o oglindă a
slavei lui Dumnezeu, printre celelalte oglinzile cereşti, care sunt
îngerii şi Sfinţii Lui.

1754. Prea vie, veşnică să fie
Spre căutarea celor vii...
Rotind rotiri în veşnicie...
O, Făt Frumos, o apă vie!.

315

Prea vie să fie confesarea acestor lucruri în mintea celor
care le citesc, pentru ca să îi îndemne să se nevoiască pentru viaţa
veşnică.

Căci acolo e viaţă din belşug şi mişcare continuă plină de
bucurie preadumnezeiască, pentru că toţi sunt răpiţi de
frumuseţea lui Hristos Dumnezeu, a Fătului Frumos al întregii
creaţii, căci sunt plini de apa vie a vieţii Prea Sfintei Treimi.

316

Sfântul Dimitrie

în rugăciunile mele din perioada anului 1963, atunci când,
în timp ce mă rugam Sfinţilor lui Dumnezem, îmi apăreau în
lumina lui Dumnezeu templele sau sferele în care ei locuiau, îmi
aduc aminte, că unul dintre Sfinţii, care, de la prima chemare şi
rugăciune către el se apropia, cu multă grabă de mine şi mi-a
dezvăluit interiorul sferei lui, până la apropierea de nucelul
Sfintei Treimi, care stăpânea centrul sferei lui, a fost Sfântul
Dimitrie 312 .

TIO

Multă vreme a stat în preajma mea această sferă , care
foarte uşor mă învăluia si mă ocrotea.

Culoarea sferei lui era de un verde deschis.

Azi, 6 martie 1966, la aproape doi ani de la eliberarea mea
din închisoare, într-o discuţie cu soţia mea, am aflat că ea, cât am
fost în detenţie, s-a rugat mult Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de
mir, pentru mine şi a făcut danii 314 , deoarece, odată, văzuse o
lumină la icoana lui.

Şi astăzi am înţeles, în adevărata lumină a lucrurilor, pe
toate cele care s-au petrecut cu mine în detenţie.

Mulţumesc ţie, Sfinte Dimitrie, pentru tot ajutorul pe care
mi l-ai dat şi pentru ocrotirea mea în ceasuri grele!

312 Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie).

313 Sfântul Dimitrie sub forma unei sfere de lumină dumnezeiască.

314 Milostenii.

317

Sfântul Gheorghe

TIC

Este un alt Sfânt , care mi s-a descoperit în detenţie, prin
apariţia unui templu măreţ, în lumină de culoare roşie deschisă.

Avea multă claritate si revenea frecvent.

El îmi aducea multă linişte şi curaj ori de câte ori îl
vedeam extatic.

315 După cum am mai spus e vorba despre Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de
biruinţă (23 aprilie).

318

Sfânta Eugenia 31 '

în ajunul Crăciunului anului 1963 mă împiedicau, aproape
făţiş, cu o putere cvasi-materială, forţe demonice la rugăciune.

Demonii îmi creau o tensiune organică, o apăsare obscură
în fiinţa mea, chiar întunecată, cu schimonoseli demonice, glasuri
obscene şi obsedante, pe care le auzeam, în special, în partea
dreaptă a corpului meu.

Toate încercările mele de a mă concentra la rugăciune erau
zadarnice. Atunci, amintindu-mi că e ziua Sfintei Eugenia, m-am
rugat ei ca să vină să se roage împreună cu mine, să mă ajute ca
să îmi pot continua rugăciunea.

Doream să fac Acatistul Maicii Domnului în acel moment,
pe care îl ştiam pe din afară.

Şi, când m-am rugat ei, am văzut cum, din faţa mea, s-a
apropiat de mine o sferă viorie-violet, care s-a fixat pe umărul
meu stâng, a trupului meu fizic cât şi spiritual.

Şi ea a început să se roage în locul meu, spunând o parte
din rugăciunea pe care doream să o spun. Eu, în această stare,
parcă o ascultam şi am înţeles sau am auzit, aşa cum se petrec
lucrurile în spirit, când ţi se comunică ceva, ca o sugerare directă,
ca un izvor şi un glas interior, care izvora în mine şi îmi spunea:
„Roagă- te, căci eu te ajut!".

Am terminat rugăciunea în pace şi rodul ei a fost acela, că
am simţit, mai vădit ca oricând, prezenţa şi intervenţia directă a
unui Sfânt în viaţa şi rugăciunea mea.

De atunci, ori de câte ori duhuri rele sau glasuri demonice,
vedenii schimonositoare mă hăituiau, am chemat pe Sfânta
Eugenia, care se apropia grabnic de mine şi mă ocrotea.

O recunoşteam de fiecare dată datorită culorii ei, datorită
tonalităţii ei spirituale, pentru că fiecare Sfânt, aşa cum am
înţeles mai târziu, are o nuanţă spirituală, un dar aparte, o culoare
aparte în lumina lui Dumnezeu.

Văzând aceasta, că Sfinţii se apropie şi ne ajută în nevoinţa
noastră, în zilele si lunile următoare m-am rugat si la alţi Sfinţi si

316 E vorba de Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia/ Evghenia (24 decembrie). A se vedea
viaţa ei: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie24.htm.

319

ei mi-au apărut în diverse ipostaze, ajungând să comunic cu o
lume nouă, cu un întreg univers spiritual.

Şi vedeam cum eu mă rugam cu ei şi ei cu mine. Insă,
atunci când nu eram destul de pregătit şi curat sufleteşte, am
observat că toate păcatele mele şi vorbele urâte şi apariţiile
scabroase pe care le vedeam, de la demoni, se abăteau şi se
răsfrângeau şi asupra lor.

De aceea am devenit mai atent când doream să mă rog
Sfinţilor lui Dumnezeu şi, atunci când mă rugam pentru
mântuirea mea, a neamului şi a omenirii întregi împreună cu
Sfinţii, o făceam numai atunci când mă simţeam purificat prin
asceză şi rugăciune.

De ce? Pentru că nu era drept ca Sfinţii să sufere pentru
necurăţia păcatelor mele. Nu doream să le îngreuiez şi lor
rugăciunea către Tatăl Ceresc, din cauza păcatelor mele, pentru
că omul nu e vrednic să se roage pentru mântuirea lumii dacă el
însuşi nu e curat sufleteşte.

Starea noastră de păcat îngreuiază rugăciunile Sfinţilor
către Tatăl.

Am avut, totuşi, si momente, când m-am simţit bine si
înălţat sufleteşte rugându-mă împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu,
pentru mântuirea mea şi a lumii întregi. Şi atunci simţeam,
vedeam în jurul meu sfere şi făpturi spirituale, care erau
împreună cu mine.

însă, uneori, fiind om păcătos, făpturile spirituale din jurul
meu sufereau, se deformau, erau împiedicate în acţiunile lor de
rugăciune, de preaslăvire a lui Dumnezeu din cauza slăbiciunilor
şi păcatelor mele, de nevrednicia mea...

Atunci am înţeles că m-am sumetit mai mult decât era
bine 317 şi, ca să nu cad în păcatul mândriei, am renunţat să mai
fac acest lucru, adică să mai mă rog, în slava lui Dumnezeu,
împreună cu Sfinţii.

Dacă am făcut bine sau am făcut rău, Dumnezeu să mă
judece!

317 Mi-am făcut o părere despre mine mai mare decât realitatea mea personală.

320

în postul din ajunul Crăciunului anului
1963

Era vremea marilor şi puternicelor viziuni pe care le-am
avut în Postul Crăciunului acelui an.

Adesea auzeam mugetul de fiară înjunghiată... atunci când,
în timpul vedeniilor pe care le aveam, îmi apărea balaurul cel
mare şi stacojiu, apocaliptic, pe care, într-o viziune anterioară îl
văzusem... înghiţind Biserici.

în seara de ajun, în timpul rugăciunii, din dreapta mea, m-a
asaltat balaurul, întunericul şi făpturile lui, pe când, în stânga
mea, vedeam îngeri cu suliţe şi scuturi. Suliţele îngerilor aveau în
vârful lor când crucea, când o flacără... şi, în faţa lor, balaurul se
dădea înapoi.

La un moment dat, întunericul şi făpturile lui m-au copleşit
şi o groază încerca să pună stăpânire pe sufletul meu. însă, totuşi,
mă rugam, aşa, copleşit, cum eram şi, în momentul cel mai critic,
am simţit o căldură în partea stângă şi am auzit o voce care îmi
spunea: „Sunt şi eu aici!".

Atunci, cu ochii minţii, în lumina spirituală, am văzut o
făptură de culoarea aurului încins în foc şi care răspândea în jur
lumină ca a soarelui, care îmi pătrundea, prin partea stângă, în
inimă, umplându-mă de căldură şi de curaj.

Făptura pe care o vedeam avea şi nuanţe de roşu străveziu,
pur, scânteietor. Tot rugându-mă, făptura a crescut, în jurul ei
începând să apară făpturi îngereşti, asemenea ei, cu scuturi şi
suliţe, care avea în vârf flacără sau cruce.

La asaltul Arhanghelului Mihail (căci el era... şi l-am
recunoscut după anumite indicii, pe care le-am cunoscut de când
îmi apăruse) întunericul şi făpturile s-au retras treptat.

Bucuria vederii Arhanghelului şi a cetelor lui mi-a copleşit
cu totul tristeţea si temerile mele. Si vedeam cum Arhanghelul si

55 5 G> 5

cetele lui au început să stăpânească şi să cureţe spaţiul în spiritul
meu, care era tulburat de întuneric şi de mugetul continuu al
balaurului sângeros, care îmi tiuia în urechi.

O altă viziune pe care am avut-o în această perioadă a fost
aceea a urcării la cer a celor 12 Biserici ale Ierusalimului ceresc,

321

apoi revenirea lor pe pământ, pentru îndumnezeirea întregii
făpturi.

Am văzut apoi cum Iisus venea în inima omului, apoi
Duhul, apoi Tatăl şi pe această vedenie foarte complicată nu am
putut să o înţeleg.

în repetate vedenii, am văzut Biserica Ortodoxă Română
ca o Biserică cernită, îndoliată, în suferinţă, asupra ei apăsând
întunericul şi păcatul. Să se ţină însă seama de timpul când am
avut aceste vedenii! 318 ...

Ea însă se va lumina, se va purifica şi, în cele din urmă, în
ea va străluci chipul Sfintei Fecioare Măria, Născătoarea de
Dumnezeu, după cum am văzut atunci.

Biserica Ortodoxă Română va fi Mireasa, Aleasa lui
Dumnezeu.

într-o vedenie, eu am văzut Biserica noastră cum venea în
fata tronului Prea Sfintei Treimi ca o Mireasă iar sfera ei
luminoasă a cuprins întregul univers.

Dumnezeu S-a apropiat de ea, Fiul lui Dumnezeu, Cel care
are drept Mireasă întregul univers născut din feciorie, din
puritatea Prea Sfintei Fecioare .

însă mai există o biserică foarte mare şi cuprinzătoare al
cărei rol istoric l-am văzut în desfăşurare şi care are o mare
amploare 320 .

E vorba de biserica stropită cu sânge, de biserica
însângerată. în ea, duhul lui Antihrist, este foarte puternic şi luptă
vehement împotriva Divinităţii.

Pe această biserică am văzut-o înălţându-se până la
Dumnezeu Tatăl si L-a înfruntat, asemuindu-se Lui.

Mulţi i se vor închina lui Antihrist, pentru că va face totul
pentru a se arăta deopotrivă cu Tatăl, imitându-L pentru a I se
împotrivi, arogându-şi, din mândrie, stăpânire cerească.

Va exista un moment de cumpănă şi de mare derută pe
pământ. Oamenii nu vor mai şti cui să I se închine, căci, o vreme,

199 A

nu-L vor mai avea pe Dumnezeu . Insă Biserica Lui va dăinui.

18 Adică în plină prigoană comunistă.

319 Pentru că toţi Sfinţii au primit curăţia de la Hristos Dumnezeu, Cel născut din Pururea
Fecioară Măria.

320 E vorba despre o vedenie despre viitor.

321 Adică având orgoliul că e Dumnezeu.

22 Adică oamenii vor fi tot mai puţin credincioşi şi nu vor mai ştii mulţi care e dreapta
învăţătură despre Dumnezeu.

322

în aceast timp va apărea făptura cenuşie, împotriva căreia
înşişi îngerii din ceruri vor veni să lupte în fumul lumii, pentru a
o ajuta.

Şi acest lucru se va petrece o vreme îndelungată, după care
făptura cenuşie se va transforma în biserică... După aceasta va fi o
altă vreme, când Bisericile din toate marginile pământului vor
prinde să se înfiripeze şi se vor aduna.

Vor fi 12 altare, de 12 culori, adică 12 Biserici.

Şi în mijlocul celor 12 altare, aşezate radial, în cerc, am
văzut cum se va urca, în spirală, duhul lor, cel pururea viu, care
va ajunge până la cer.

Astfel pământul va fi legat, prin spiritualitate, cu cerul.
Duhul Bisericilor, care a ajuns în ceruri, nu va putea să stea prea
mult în această stare. Contingenţa cu terestrul le va strânge ca pe
coji, aidoma unei armuri care trebuie să cadă.

Datorită cojii terestre , a legăturii cu ea, infinitul cer va
arde dureros în noi. Acolo, în cer 324 , vom simţi nevoia totalei
spiritualizări , totalei dezmărginiri.

Si cum noi asa trebuie să fim si vom fi, adică si mărginiţi si
infiniţi în acelaşi timp (pentru că numai Dumneze este infinit),
Fiul va veni la noi în inimă 326 , în trup şi în univers, cu tot cerul,
ne va îndumnezei şi va locui împreună cu noi.

Căci nu noi suntem cei care urcăm la cer, ci cerul este cel
care coboară la noi si nu noi suntem cei care ne îndumnezeim, ci
noi suntem cei care, prin eforturile noastre, suntem îndumnezeiţi
de Dumnezeu.

Pe toate acestea le-am văzut, le-am trăit si le-am înţeles

' 5 5

într-o vreme apusă.

Căci Dumnezeu a fost căutat de ei fără vrerea lor si fără

5

ştirea lor. Iar cei care ştiau de Domnul si strigau către El, iată că
s-au îndepărtat de Dânsul prin fărădelegile lor.

Voi, cei de acum, veţi zice: De unde ştii tu? Unde ai văzut
tu?!! însă eu cred cu tăria înaltă şi pură a celui care mărturiseşte
un adevăr în inimă.

323 A trupului nostru, Sfinţii văzători de Dumnezeu vor trăi cu greu comuniunea cu
Dumnezeu, în trupul lor, care nu e încă înduhovnicit deplin.

324 Cei care avem sau vom avea vederi extatice.

25 A trupului nostru, noi, care suntem încă în trup şi în această lume de acum.
326 La a doua Sa venire întru slavă.

323

Puterea rugăciunii

(24 februarie 19 67)

Aceste rânduri sunt scrise după eliberarea mea din
detenţie, ca şi precedentele.

Am ascultat la radio o ştire în legătură cu vindecarea
bolilor prin emisie şi vibraţii. Rezultatele au fost obţinute de un
grup de cercetători.

Acest lucru îmi aminteşte de unele întâmplări petrecute cu
ani în urmă. Acest tratament făcut prin mijloace ştiinţifice, mă
îndrepăţeşte în privinţa unor observaţii personale, pe care nu am
avut cui să le comunic şi nici azi nu am cui să le comunic, fapt
pentru care nu am decât să le încredinţez acum, pe calea
scrisului, celor din viitor.

Eu am părerea că la originea universului stau emisiunile de
vibraţii. Am avut revelaţia spirituală a unor valuri concentrice,
ţâşniri si interferenţe. Asta în spiritul meu.

5 5 5 5 X

Dar pe măsură ce pătrundem în universul spiritual,
vibraţiile devin armonice şi intrăm în liniştea veşnicie, unde apar
făpturi spirituale, construcţii şi armonii muzicale, care stau în
profunzimile izvoarelor creatoare, ţâşnind, impulsionând odată cu
valurile, frăgezimile mugurilor creaţiei.

însă revin la tema propusă... Iată că, într-un grup de patru-
cinci persoane, care convieţuiau în aceeaşi celulă,s-a iscat o
neînţelegere şi unul (ca în alte cazuri asemănătoare) s-a izolat de
ceilalţi, nemaidorind să discute şi să participe la viaţa grupului.

După o perioadă de timp, starea acestuia (care executase
aproape 20 de ani de detenţie) s-a agravat simţitor şi a căpătat
aspecte neurastenice, devenind contagioasă, gravă şi pentru noi
ceilalţi.

5

îmi aduc aminte că un inginer de la Institutul Atomic de la
Măgurele, de lângă Bucureşti, ne povestise următoarea
experienţă pe care o făcuse împreună cu alţi colegi.

Fără să ştie ce se va produce, au aşezat pe unul dintre ei în
imediat apropiere a unui câmp de vibraţii, care provenea de la un
aparat, care declanşa vibraţii din ce în ce mai intense.

324

Persoana expusă vibraţiilor a început să fie neliniştită, apoi
irascibilă şi, în cele din urmă, agresivă.

Văzând că nu e de glumă, ceilalţi au încetat emisia de
vibraţii şi colegul lor a început să se liniştească. I-au explicat apoi
ce s-a întâmplat cu el. Şi cel în cauză a mărturisit faptul, că în
ultimele momente simţea o tulburare atât de profundă încât
începuse să aibă convingerea că va înnebuni.

Revenind la cazul nostru, la cel din celulă, starea lui, la
început normală, pe măsură ce s-a depărtat de noi, s-a schimbat
într-una de nelinişte interioară, de irascibilitate, de cutremur a
inimii, de nervozitate accentuată.

Nu era un om necredincios însă se ruga foarte puţin.

Pentru că am înţeles stările prin care trecea şi gravitatea lor
pentru sănătatea lui am hotărât, cu tot riscul, să intervin,
deoarece, în aceste cazuri, poţi să fii şi tu contaminat de starea lui
interioară.

Direct... era imposibil de abordat, deoarece, la orice
încercare de dialog, el nu accepta să vorbească cu nimeni.

Atunci am început să mă rog pentru el... Cum, în timpul
rugăciunii, eu aveam posibilitatea să atrag în câmpul vederii mele
spirituale vibraţii de naturi diferite, pe care le cunoşteam şi al
căror efect pozitiv sau negativ îl cunoşteam, am început să mă
rog pentru el.

Văzând că, la început, nu izbutesc nimic, am rugat
persoana cu care el avusese un mic conflict (era vorba de un
ofiţer de marină, pe numele lui Macarie, care era un băiat
excepţional de bun) să se roage şi el.

Ştiam ce spusese Domnul în Evanghelie: „Acolo unde vă
adunaţi doi sau trei în numele Meu, sunt cu voi" (Mt. 18, 20). ..Şi
aşa a fost!

Continuând să mă rog pentru el... mi-a apărut, în
sferavizual-spirituală , o lumină albăstruie, pură, cu trei luceferi
în triunghi, uneori cu semnul alb al crucii sau cu chipul unui
altar, care iradia bucurie si o dulce blândeţe.

Am dirijat, în extaz, această concentrare luminoasă (de
care eu mă bucuram adesea), către insul în cauză. Efectul, din
partea mea, era o pierdere de potenţial. Insă era un dar pe care îl
făceam pentru aproapele meu, care, acum, ca şi altădată, ştiam că

27 La nivel extatic.

325

acest dar se va întoarce din plin asupra mea şi asupra tuturor,
potenţialul meu îmbogăţinu-se.

Aşa s-a şi întâmplat!

Insul respectiv, din clipa când lumina albăstruie s-a fixat
asupra lui, abia a aşteptat să-mi termin rugăciunea, că a şi venit
să-mi vorbească, spunând că are o dorinţă, pe care nu o mai poate
stăpâni, aceea că vrea să îmi spună motivele izolării sale.

Şi mi-a spus că vrea să îmi vorbească, pentru că, efectul
advers ar fi acela că s-ar îmbolnăvi. Dorea să afle de la mine ce s-
a petrecut cu el... după care vroia să reintre în aceeaşi stare de
tăcere si de izolare...

Nu interesează ce am discutat cu el... Expun numai
fenomenul în sine...

A doua zi, seara, a venit din nou să discute cu mine şi să-
mi explice şi alte probleme pe care le avea.

A treia seară mi-a spus direct, că o forţă îl împinge să stea
de vorbă cu mine.

L-am rugat să vorbească şi cu ceilalţi. Mi-a mărturisit
ulterior că simte o nevoie imperioasă de a comunica, mai ales că
stările sufleteşti şi fiziologice prin care a trecut îl duceau spre
prăpastie şi avea impresia că va înnebuni.

Erau, după părerea mea, începuturile simptomelor sale de
neurastenie şi de nevroză cardiacă, pentru că avea vibraţii iritante
pe traseele nervoase, trepidaţii şi vibraţii ale muşchilor inimii,
zvâcniri şi tresăriri spasmodice.

Toate acestea i-au dispărut cu timpul, omul a devenit
normal în relaţiile cu ceilalţi iar din punct de vedere organic s-a
refăcut.

Trebuie să mărturisesc faptul, că această lumină de care
vorbesc acum am dobândit-o în timpul luptei spirituale, pe care
am dus-o într-o perioadă, când am fost eu însumi greu încercat de
nevroze, când am fost astenic şi pot să spun chiar că am trecut
prin simptome epileptice, dar pe care nu le-am lăsat să se
manifeste, pentru că le stăpâneam prin puterea rugăciunii
permanente.

Şi toate acestea cred că se produceau în mine din cauza
unui bolnav de nervi, în apropierea căruia şedeam, cu care
vieţuiam în celulă dar, mai presus de toate, de la duhurile

28 Puterea mea fizică si duhovnicească.

326

necurate, care, din voia lui Dumnezeu, erau lăsate să mă încerce,
dar pe care le-am învins cu ajutorul rugăciunii permanente, cu
ajutorul lui Dumnezeu.

Am constatat în diferite rânduri şi faptul că, în general,
neînţelegerile, conflictele se năşteau pornind de la o persoană
care era încărcată negativ, care era bântuită de duhuri negre, pe
care le vedeam, uneori, în jurul persoanei respective.

Cu uşurinţă, aceasta îi contamina si pe alţii. Si era foarte

5 5 7 5 X 5 5

greu să rezişti vârtejului pe care această persoană o creea în
celulă. Chiar dacă nu te amestecai în discuţie, totuşi erai afectat

5 ? 5

de ea direct sau indirect. Trebuia să înduri, să rezişti la orice

' 5

acuzaţii sau injurii nedrepte pentru ca să îţi păstrezi liniştea
interioară.

Prin emiterea de vibraţii negative mi-am explicat şi faptul
relatat de Mircea Eliade în scrisorile sale , referitor la
sinuciderea santinelelor în post, la mormântul unei personalităţi
indiene.

S-a descoperit, în cele din urmă, că un yoghi(n) sugestiona,
de la distanţă, pe soldatul din post, care se sinucidea. Ce era în
fond această sugestionare sau hipnoză, decât o transmitere de
vibraţii negative, de către un yoghi(n), care stăpânea această
tehnică de magie neagră?

Personal, am observat şi experimentat în această perioadă
de revelaţii, că acceleraţia de vibraţii pozitive nu se poate opri
decât în infinit si că acolo devine linişte absolută. Iar în această

5 5

O T 1

linişte apar întrupările lumii de dincolo de timp şi de spaţiu,
din veşnicie, când clipa încetează 332 .

TOT

Dar pentru aceasta trebuie să fii oglindă pură atât la
nivel sufletesc cât şi la nivel trupesc.

Momentul în care infinitul si veşnicia se deschid si

5 5 5

'I'IA

pătrunzi în ele nu ştii dacă durează o clipă sau o eternitate, însă
îti dai seama că eşti dincolo de clipă si durată si nici nu ştii dacă

5 5 X 5 5 5

T T C

eşti aici sau pretutindeni .

329 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade.

330 Un articol al lui Dan C. Mihăilescu despre corespondenţa lui Eliade:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8399.

331 Cele care se văd în lumina dumnezeiască.

332 Unde nu există timp.

333 Să te curăţeşti de patimi şi să devii văzător de Dumnezeu.

334 La nivel extatic.

335 Când eşti în extaz, în lumina dumnezeiască.

327

...Suferisem, într-un timp, de dureri reumatice. Aveam
braţul stâng anchilozat şi, de aproape un an de zile, alţii mă
ajutau ca să mă îmbrac.

Pe vremea aceea ajunsesem să dobândesc lumina harică în
inimă. Şi gândeam atunci, că în momentul când lumina harică se
va extinde în tot corpul meu şi, în special, în părţile bolnave, pe
care le vedeam ca zone întunecate ale mele, mă voi vindeca. Asa

3 5

a şi fost!...

In momentul în care braţul meu stâng a fost cuprins şi el de
lumină, cel care era anchilozat, anchiloza a dispărut, au încetat
durerile reumatice şi de atunci şi până azi sunt ani de zile.

Insă, după această minune a vindecării anchilozei de la
braţul meu stâng, după ce am suferit operaţia foarte grea de
peritonită plastică TBC, fiind în condiţii extrem de grele,
exterminante, am contractat o nouă răceală, de data asta la
abdomen.

Pericolul devenea iminent. O nouă recrudescentă a bolii,

5 ~

durerile se extindeau şi le sufeream de două luni... şi începuseră
să devină tot mai acute.

Mă rugam însă, în continuu, cu răbdare... Iar când situaţia
devenea mai gravă, cu atât II slăveam pe Dumnezeu mai mult.
Uneori scrâşneam din dinţi de durere. ..dar spuneam, din toată
inima si cu toată forţa sufletului meu: Slavă Tie, Doamne, si

5 5 t ' ' t

pentru această suferinţă!...

Şi gândeam atunci: „Când, oare, poate să aibă mai multă
valoare un cuvânt de laudă si de dragoste si de credinţă fată de

, O 5 5 5

Creatorul nostru, decât în asemenea momente de
prăbuşire?... Oare nu aşa am gândit şi dorit eu când eram
sănătos?!...". Da, asa mi-am dorit! Mi-am dorit ca în chinuri si în

1 , 5

moarte să-L slăvesc, să-1 măresc pe Dumnezeu.
Si asa am făcut!

5 5

Şi nu spun aceste lucruri din mândrie sau din alte
considerente, ci numai pentru a expune, în mod precis, adevărul
despre cele care s-au petrecut cu mine în detenţie.

Si revin la boală... In situaţia aceasta critică, de

5 5 ~

redeschidere a peritonitei TBC, într-o dimineaţă, pe când durerile
mă cuprinseseră din nou, am început să mă rog ca de obicei.

In timpul rugăciunii, trupul meu avea înfăţişarea spirituală
de templu. Mâinile mele împreunate deveniseră altar. Deodată, în

328

mâna dreaptă, mi-a apărut o suliţă cu vârf de cruce, o flacără, la
bază, roşiatică iar la vârf abia ţâşnind.

1 5 55

Şi, în Duh 336 , am auzit: „Du mâna acolo unde te doare!".
Am continuat să mă rog, socotind că porunca aceasta e o ispită,
care vrea să mă sustragă de la rugăciune, să mă ispitească.

în Duh, am auzit din nou: „De ce nu faci aşa cum ai
auzit?". Şi tot în Duh am răspuns: „De teamă să nu cad în păcatul
de a mă socoti vrednic de a mă vindeca eu însumi, prin puterea
rugăciunii mele!". Şi iarăşi, în Duh, mi s-a spus: „Crezi?".
„Cred!", am răspuns eu.

„Atunci du mâna pe locul durerilor şi vei vedea puterea lui
Dumnezeu". „în numele Lui, şi pentru a împli voia Lui, duc
mâna!", am zis întru Duhul.

în momentul acela, flacăra din mâna mea dreaptă s-a scurs
în locul unde mă durea. Abdomenul mi-a fost cuprins de căldură
şi, din pricina căldurii şi a bucuriei, care îmi pâlpâia pe locurile
dureroase, nu am mai simţit decât o dulce mângâiere a luminii, în
toată ziua aceea, până seara, când am adormit. în zilele următoare
nu am mai avut nimic, pentru că mi-am revenit în mod complet.

Şi, ceea ce vreau să spun în definitiv, e că lumina
dumnezeiască prezintă aspectul ultim al accelerării vibraţiilor la
maximă intensitate şi superioritate armonică.

Poate că altădată mă voi învrednici să vorbesc şi despre
treptele culorilor văzute în lumina dumnezeiască, despre modul
cum se manifestau ele în lumina spirituală. Şi aceasta o fac fără
mândrie, ci numai pentru a spune adevărul.

Pentru că trebuie să afirm cu tărie faptul, că Dumnezeu m-
a învrednicit să cunosc atâtea lucruri în cer, câte nu am cunoscut
nicicând pe pământ.

Mi-a dat să văd şi să trăiesc atâtea minuni ale Sale, pentru
că mi-a coborât în inimă şi în trupul meu măreţie şi splendoare
multă, încât mă simt copleşit şi fără de margini de neputincios şi
de nevrednic, pentru ca să o înfăţişez semenilor mei.

1758. Iisus, cu tot cerul Lui,
Cu împărăţia Cerului,
A coborât în pieptul meu.

336 Fiind în lumina dumnezeiască a Prea Sfintei Treimi sau în lumina Duhului Sfânt.

337 Să o fac cunoscută.

329

Locuiesc în plinul cerului,
In trupul lui Dumnezeu.
Sunt eu... si totuşi El,
Numai El, e inima
Si universul meu!...

Iisus, Dumnezeul meu, a coborât în inima mea şi, întru
slava Sa, locuiesc în plinul cerului, pentru că fac parte din trupul
mistic al lui Hristos, dintre Sfinţii Lui.

Sunt eu, mă recunosc pe mine, dar ştiu că El e inima şi
universul meu, El e Cel care mă face să fiu acolo şi mă ţine în
slava Sa 338 .

Odată am simţit că eram mai mult lumină viorie. în lumina
Sa, corpul meu meu îşi pierduse conturul şi se estompa pierind.

Aveam însă conştiinţa existenţei mele prin rugăciunea
continuă, care curgea neîntreruptă în limpezimi de zări.

Mă concentram în Dumnezeu. Conştiinţa mea se plasase în
afară de mine 339 , ca un soare, ce se depărta, în mod treptat, de
mine, de cel care eram ca un abur 340 , prezent în punctul ce îl
ocupam în spaţiu şi în lumea reală, dar care eram, mult mai real,
în lumea spirituală.

Prin cerul solar 341 , care lumina ca lumina soarelui, am
văzut o lumină pură, străvezie, vie, în care cerurile apăreau
rotindu-se sau depărtându-şi coroanele creaţiunii.

Eram la Zarea, în clădirea din închisoarea Aiud, cea mai
veche, unde se spune că a fost întemniţat, odinioară, şi Crişan,

'IA')

ortacul lui Horia si Cloşca.

Eu fusesem trimis aici împreună cu alţii, pentru că am fost
socotiţi recalcitranţi.

38 Comentariul la aceste versuri ne aparţine.

339 Pentru că duhul sufletului său îşi privea trupul din lumina dumnezeiască.

340 De trupul său care era plin de lumină.

341 Plin de lumină.

342 Tovarăşul de luptă, camaradul, prietenul...

330

Condiţiile anului 1964, anul eliberării noastre, erau extrem
de grele, şi erau făcute şi mai grele de cei care ne ţineau internaţi
acolo.

Unghiile de la mâini îmi ajunseseră cât boabele de
porumb . începuse să îmi cadă părul... Iar la închieturile
mâinilor cu degetele îmi apăruseră crăpături, din cauza
avitaminozei 344 , prin care mi se vedeau oasele albe.

în această situaţie nu era de mirare faptul, că m-am
îmbolnăvit din nou.

Nimeni nu se uita la noi.

Eram lăsaţi în voia sortii.

într-o noapte însă, pe când mă simţeam foarte rău, abia am
putut să aţipesc spre ziuă. Şi atunci, în vis, m-am văzut cu mai
mulţi pe un drum, care era plin de nămol, nămol care ne ajungea
până aproape de genunchi...

La un moment dat, ceilalţi s-au îndepărtat de mine. Mă
simţeam aşa de bolnav şi de obosit, încît am zis: Mergeţi voi mai
departe, pentru că eu rămân aici, ca să-L ajut pe Iisus!

De ce am spus asta?! Pentru că, numai la doi paşi de mine,
se ivise o siluetă albă, care semăna cu Mântuitorul Hristos, care
mergea prin nămol..

M-am apropiat de Dânsul... Şi atunci Mântuitorul a întins
mâna Sa spre mine. ..şi a început să îmi umble prin inimă. Am
simţit, fiind în vis, o căldură şi o bucurie atât de mari, încât m-am
trezit cu senzaţia acestei bucurii în mine, zicând: Mâna
Mântuitorului lucrează în inima meat

Şi am trăit sub impresia acestei vedenii şi a sentimentului
de neţărmurită bucurie mai multe zile... bucurie care îmi strălucea
în ochi, încât îi uimea şi pe cei care erau în celulă cu mine. Nu
mai spun faptul, că eram din nou sănătos, pentru că boala
dispăruse prin această nouă minune a Domnului Hristos cu mine.

în tot ceea ce am spus până acum şi în ceea ce voi spune de
acum înainte nu filosofez nicidecum. Nu am această pretenţie. Eu
expun, pe scurt, ceea ce am văzut, ceea ce am simţit şi am înţeles
sau mi s-a sugerat de către Duhul Sfânt în legătură cu ceea ce am
văzut sau mi s-a revelat.

343 Adică să se micşoreze.

344 Avitaminoza = boală de nutriţie provocată de lipsa îndelungată a vitaminelor din
organism.

331

Voi povesti un caz petrecut cu un tânăr, care se afla în
aceeaşi celulă cu mine.

Acesta încercase, în timp ce primise vizită, să privească
afară, fapt pentru care fusese trimis la izolare pentru aproximativ
o săptămână. Tot o săptămână de izolare primeai dacă erai văzut
rugându-te sau închinându-te.

Tânărul a stat la izolare fără pat, în picioare sau
plimbându-se prin celulă două-trei zile. Când nu a mai putut
rezista s-a întins pe cimentul ud, pentru că la izolare cimentul era
întotdeauna ud, pentru că în fiecare dimineaţă, sub pretextul
curăţeniei, se arunca pe jos o căldare de apă, care, în umbra
zidurilor, menţinea umezeala tot timpul.

Acesta, aţipind de oboseală (ne-a povestit acestea când a
revenit printre noi), a apărut lângă el (nu mai ştia dacă dormea
sau era treaz) un înger strălucitor, cu sabia întinsă, care i-a zis:
Aici se veghează, nu se doarme!

Tânărul s-a ridicat şi a început să se roage, plimbându-se
sau stând în picioare încă câteva zile.

Când ne-a povestit aceste lucruri era aproape de necrezut
ca un om să poată să stea în picioare, plimbându-se, o săptămână.
El era însă înfrigurat şi spunea că nu a mai simţit nicio oboseală
în trup din momentul apariţiei îngerului în celula sa.

Trebuie să precizez faptul, că la izolare nu primeai decât o
bucăţică de pâine şi apă, pe toată perioada cât stăteai acolo.

332

Despre culori

La început, lumina dumnezeiască mi-a apărut în culoare
albă, străvezie, cristalină, pe când cea care mă tulbura era de
natură negativă şi la fel era şi orice făptură, care îmi apărea în
această lumină negativă.

Ştiam că această lumină negativă era de natură demonică,
pentru că există demoni care încearcă să se strecoare în viaţa
noastră luând chip luminos.

Uneori, lumina dumnezeiască, care era străvezie,
cristalină... de venea strălucitoare si se vălurea în nuanţe infinite
de alb, pe care numai vederea spirituală le poate înregistra 345 .

Ştiam că celebrul pictor Leonardo da Vinci 346 putea
distinge până la 10-15 nuanţe la fiecare culoare şi asta era ceva
excepţional.

După câte am citit în ultima vreme au fost construite
aparaturi care, iniţial, au înregistrat, zeci de nuanţe, apoi sute şi,
în cele din urmă, mii de nuanţe. Spiritual, eu le-am văzut
desfâşurându-se la infinit şi, totuşi, spiritual, le înregistram 347 .

După faza luminii albe, în mod treptat, am început să văd
lumina ca un abur, apoi ca nişte nori nimbus, mari, de culoare
aurie, apoi nuanţe de roz-auriu, fermecătoare.

A urmat lumina albăstruie, ca cerul... Mai întâi am văzut
foarte puţină. Insă s-a format un fundal ceresc, în cele din urmă,
şi aceasta era culoarea preferată a Sfintei Fecioare Măria.

Mult mai greu am putut să văd lumina verde, care s-a ivit
atunci când am avut revelaţia sferelor şi a templelor.

Am avut viziunea momentului rugăciunii lui Iisus în
Grădina Ghetsimani, înainte de prinderea Sa, când Sfinţii
Apostoli au adormit... în culoare verde, care mergea spre negru,
cu reflexe purpurii întunecate.

Am înregistrat culorile cenuşii, cu nuanţe specifice, a căror
interpretare mi-a părut a fi creierul şi mintea omenească,
oscilante între divin si satanic.

345 Numai în lumina dumnezeiască le poţi distinge.

346 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Leonardo_da_Vinci.

347 Le distingeam.

333

Cea mai dificilă culoare pe care am obţinut-o şi asta numai
sub formă de picături, a fost violetul, care mă epuiza, deoarece
îmi impunea o concentrare prea excesivă. Şi aici m-am oprit!...

334

Despre Tronuri

In preajma zilei Arhanghelului , puteri demonice au venit
ca să mă atace făţiş, după ce, mai întâi, i-au tulburat pe cei care
erau în jurul meu.

Am auzit glasul demonilor, nechemaţi de nimeni, asupritor
şi siluitor al conştiinţei omeneşti. L-am simţit apăsând asupra
sufletului meu, influenţându-mi ideile, căutând să-mi impună
cuvinte, sentimente, păreri de-ale lor.

Le-am respins atacurile cu numele lui Iisus, atunci când
veneau fătis si care acţionau detaşate de conştiinţa mea, pentru că

555 5 5 5 5 ? X

le recunoşteam ca forte, care vroiau să intre si să locuiască în

5 S 7 5

spiritul meu.

Am rezistat... I-am sfătuit şi certat pe cei din jur, am fost
aspru şi dur cu ei, tulburându-i pentru că şi eu eram tulburat.

Dumnezeule, acum mă simt zdrobit, umilit, înfrânt... şi
mâine e ziua Arhanghelului pe care îl iubesc şi vreau să-l
slujesc... Vroiam să mă bucur de apropierea sărbătoririi zilei lui.
Dumnezeule! lisusel îngerii Cum vă mai pot spune că vă
iubesc!...

Dar cât voi mai avea puteri, mă rog!...

Mi-e teamă de mine... Prea puţin mă rog de la un timp
încoace şi, de aceea, forţele satanice au început să îmi dea
târcoale.

Mihaile, Arhanghelul meu din tărie, îndreptează-mă la
rugăciune, la luptă, la blândeţe şi pace!...

Voi expune acum ceea ce am văzut în repetate rânduri.
După desfăşurările de lumi şi de temple în spirit 349 , am ajuns în
centrul unei mari bolţi, de pe întîninsul ocean al luminii
dumnezeieşti, care cuprindea toate templele în sine, adică am
ajuns la izvorul şi altarul lui Dumnezeu.

348 Probabil 8 noiembrie.

349 Văzute de către spiritul/duhul meu în extaz.

335

Aici L-am văzut şezând pe tron pe Iisus, Care, uneori Se
ridica în picioare şi se deplasa fără să păşească, pentru că în
ceruri nu mai e pas, ci numai deplasare dintr-un loc în altul.

In faţa Tronului ceresc am văzut, uneori, izvorul vieţii,
alteori Făpturi, îngeri, dar, cel mai adesea, am văzut aici Crucea,
alături de care si rezemate de braţele ei erau lancea, trestia cu
buretele de oţet 350 ...

Adeseori vedeam cum acestea fumegau 351 .

Aici, în faţa Tronului ceresc, Făpturile şi îngerii luau chip
de dâre de fum, de valuri de aburi şi îmi părea că acolo este
izvorul întregii creaţii.

Pe toate acestea nu mi le imaginam ci le vedeam iar lumina
dumnezeiască îmi descoperea toate acestea.

Lumina Sa mi-a apărut ca un soare luminos, care avea
conştiinţă. Alteori mi-am văzut propriul meu spirit, aidoma unui
abur, care mă învăluia sau ca un spaţiu luminos, viu, care se
extindea, mai mult sau mai puţin, în jurul eului meu.

Dar cele mai spiritualizate spaţii, făpturi şi existenţe, adică
culori, melodii, miresme, temple minunate şi peisaje cereşti le-
am văzut prin intermediul sferei soarelui viu, de lumină iradiantă,
care stătea la o distantă mai mică sau mai mare de locul unde eu,
în lumina Sa, mă aflam spiritual şi trupeşte.

Prin acest soare viu, văzut în lumina Sa, ca printr-o lentilă
de telescop, am privit din cerul în care mă aflam în alte ceruri,
care erau de o splendoare inexprimabilă, copleşitoare...

Eu nu pot să spun, în urma a tot ceea ce am văzut în slava
Sa, decât atât: „Cine vrea să le cunoască pe toate acestea să
încerce să se spiritualizeze şi se va convinge!".

Cerurile stau deschise pentru tot omul. Iisus coboară şi Se
arată celor care îl cheamă pe El. Sufletul nostru este duh din
Duhul lui Dumnezeu şi lumina Sa se poate instala în noi, dacă
luptăm pentru spiritualizarea noastră, dacă ne jertfim pentru El.

Cerurile coboară la noi 353 , atunci când Iisus este în inima si
în trupul nostru.

350 Adică uneltele cu care Domnul a fost torturat şi care apar şi în iconografia ortodoxă şi
sunt cinstite de către Biserica Ortodoxă în Vinerea Mare.

351 Probabil se referă la Crucea Domnului şi la celelalte unelte prin care Domnul a fost
torturat. ..şi pe acestea le vedea fumegând la nivel extatic.

352 Este creat de Dumnezeu şi nu emană din Dumnezeu.

353 Dumnezeu, întru slava Sa, vine la noi cu tot cerul Său.

336

Dar pentru aceasta trebuie să realizăm în noi, mai întâi,
neprihănirea 354 . După aceea trebuie să ne umplem de dorinţă
arzătoare, adică de iubire pentru El iar, în al treilea rând, trebuie
să trăim permanenta stare de jertfire pentru El.

Iată ce dăm la schimb! Ii predăm Lui un trup trecător şi un
duh creat de către El iar El ne dă, la schimb, un trup nemuritor,
viaţa eternă şi, pe deasupra, ne dă în dar, toate cerurile cu toată
bucuria lor.

E greu de crezut, e greu de conceput dar aşa se petrec
lucrurile! In spirit totul este cu putinţă. Toate acestea pe care le
amintesc acum au rezultat din vederea mea în spirit, în duh.

Poruncile şi legile lui Dumnezeu nu sunt pentru a ne
opri 355 , ci pentru a ne descătuşa şi a ne pune în stare de veghe.

Ele ne pun în armură, pe drumul dezvoltării noastre
sprituale.

E ca şi cum cel care urcă pe vârful muntelui, de unde va
contempla cerul şi pământul, încălcând legile s-ar opri într-o vale
frumoasă, într-o poiană atrăgătoare, pe o stâncă minunată şi s-ar
dezorienta, uitând ţinta şi pierzând sensul drumului său: să
ajungă pe culmea muntelui.

Respectarea legilor şi a poruncilor lui Dumnezeu te
salvează din acest impas şi te face apt ca să ajungi pe înălţimi.

Scriind în legătură cu toate cele trăite de către mine, cu
toate ororile care s-au petrecut în detenţie, am conştientizat
faptul, că m-am păstrat în cadrul strict necesar 356 şi, ca o albină,
am căutat florile din care să culeg mierea şi nectarul.

Nu am căutat senzaţii tari si strigătoare. Senzaţionalul la
mine a fost trăirea în spirit şi roadele acestei trăiri pentru
spiritualizarea mea, pentru a înţelege ideile şi pentru a-mi crea o
nouă mentalitate.

354 Curăţirea de patimi.
55 De a ne încătuşa.
356 Al nevointei ascetice.

337

încerc să interpretez, în sens creştin, o mică adnotare în
legătură cu O nouă teorie despre naşterea universului.

-> c n

Astronomul britanic Fred Hoyle a expus, în forul suprem
londonez: Royal Astronomical Society , următoare teorie:

„Universul continuă să se creeze din neant. Neştiute si

11 5 3

tainice surse din cosmos furnizează mereu materie formând nori
si nebuloase din care se nasc constelaţii".

Pentru că, personal, am constatat similitudini între lumea
spirituală şi lumea materială, care încearcă să fie o copie
imperfectă a celei dintâi, convingerea mea este aceea că, atunci
când spunem că universul se dilată, facem o afirmaţie reală dar
parţială.

Adevăratul aspectal universului este creşterea 359 , cel puţin
în stadiul actual al cosmosului.

Universul este în creştere.

Apostolul Pavel afirma undeva că Dumnezeirea creşte .
Iar universul nu este decât aspectul văzut al lucrării spiritului 361 .
Iar eu am certitudinea creşterii universului pentru că am avut
evidenţa, în spirit, a acestui fenomen.

Iată ce am văzut în duh în repetate rânduri!

La concentrare maximă, de limită a duhului individual,
prin asceză şi rugăciune întru Duhul, am ajuns, în mod progresiv,
până la culoarea violet-indigo concentrat.

Până la picăturile premergătoare ale acestei culori 362 ,
celelalte culori au venit în ordine. Fiecare culoare văzută a fost o
nouă treaptă, un nou cer al luminii necreate.

Fiecare produce vârtej e, care angrenează energii iradiante,
adică vibraţiile culorilor. Iar culorile produc vibraţii, care trec de
la o culoare la alta până la starea materială 363 .

Şi iată că acum, după ani de zile, un astronom vine să
confirme, în plan material, ceea ce se petrece, pe alt plan, în
spiritul nostru, când suntem în slava lui Dumnezeu.

357 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Fred_Hoyle.

358 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Royal_Astronomical_Society.

59 Adevăratul mod de a fi al universului e acela de a se extinde continuu.

360 Nu am identificat citatul paulin la care se referă Dumnezeiescul Ilie însă idee e aceasta:
numărul Sfinţilor creşte, pentru că slava Lui se extinde în ei.

361 în sensul că, în slava lui Dumnezeu, a înţeles multe lucruri care pot explica modul cum
funcţionează universul văzut şi omul.

362 Violet-indigo.

363 Adică lumina dumnezeiască, văzută în diverse culori, fiecare culoare fiind o altă treaptă
de desăvârşire spirituală, coboară, prin suflet, în trupul nostru, şi îl îndumnezeiesc şi pe el.

338

Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, Dumnezeul meu, dacă m-ai
învrednicit să văd tainele creaţiei, prin harul Duhului Tău, până la
trupul şi materia noastră, de ce oare nu mă învredniceşti şi de
faptul, ca să spun aceste lucruri şi semenilor mei, pentru ca să
creadă şi ei şi să vadă că e cu putinţă aceasta, după cum am văzut
si eu în duhul meu? 364

Dumnezeirea creste 365 si universul creste. Pentru că

5 5 5

universul acesta de acum e trupul Fiului omului, a Fiului lui
Dumnezeu şi parte din împărăţia de mâine, atunci când va fi
transfigurat 366 .

Când Dumnezeu creează noi duhuri şi din trupurile
oamenilor ies noi trupuri, când atomi şi molecule şi celule noi
apar şi cresc, când apar cazuri noi, exemplare noi ale creaţiei şi se
dezvoltă şi mor în microcosmos şi cosmos, de ce nu s-a produce
la fel lucrurile si în macrocosmos?

5

Raţiunea confirmă valabilitatea naşterii si a morţii pe toate

5 5 5 5 X

treptele existenţei. Din moment ce ştiinţa confirmă dezvoltarea
prin dilatarea macromosmosului, creşterea, ca teorie, e o
consecinţă a ei.

Doamne, văzut-am în ceruri ritmul şi respiraţia marilor
creaţii, care izvorau din nimic, ritmul si creaţia universurilor!

Altădată mi-ai arătat fulgerul Cuvântului Tău, Care trăsnea
şi străbătea întinsul cerului spiritual.

364 Acum, prin această ediţie oniine, împlinim dorul său de mărturie, adică dorul său pentru
mântuirea oamenilor.

365 Slava lui Dumnezeu se extinde în Sfinţii Săi şi ea arată noi şi noi aspecte dumnezeieşti
Sfinţilor şi îngerilor şi întregii creaţii.

366 La a doua Sa venire întru slavă.

339

Aici voi reda un poem care reflectă aceste stări expuse de
către mine:

1766. Dacă iubim în flintă frumuseţea

5 5

Cea întrupată, oare nu iubim
Lucrarea-n duh, ce năpădind tristeţea
Pustiului, în cer ne înzidim?!

Dacă iubim 367 frumuseţea văzută, atunci iubim, mai presus
de ea, frumuseţea luminii dumnezeieşti. Pentru că lumina lui
Dumnezeu e cea care ne zideşte în cer, ca făpturi îndumnezeite,
alungând de la noi pustiul sufletesc.

1770. Noi ceruri spiritual încheagă
Si izvorăşte forme-n veşnicii...
Lucrare-n Duh, creaţie prea dragă,
Noi te iubim de-a pururea copii!

Vedeam cum apar noi ceruri spirituale în vedere extatică şi
cum diverse forme dumnezeieşti mi se descoperă în veşnicie.

De aceea vederea întru Duhul e iubirea vieţii mele si eu o
iubesc cu suflet de copil, întru curăţie.

1774. Manifestări fantastice de forme
Cutreieră în timp întredeschis,
Prin spaţii nesfârşite, peste noime...
...In flăcări albe cerul stă deschis!

Am văzut manifestări uluitoare ale luminii
dumnezeieşti. ..şi ele au intrat în timp, prin vederea extatică, prin
această întredeschidere a veşniciei pentru lumea de acum.

367 Comentariul la cele 4 strofe ale poemului ne aparţine.

340

Pentru că numai vederea extatică e cea care ne confirmă
veşnicia şi ne face să vedem spaţii nesfârşite, întru slava Sa, mai
presus de noimele, de înţelegerile minţii noastre omeneşti.

Văd lumina Sa ca nişte flăcări albe...

1778. Ocean de spirit marea mi-o cuprinde
Şi trupul gol s-aprinde la răspântii...
Din Soare vin lumini si noi merinde
Culeg în rouă zilelor dintâi!...

Ocean de lumină îmi umple marea duhului meu.

Iar trupul meu gol, păcătos, se aprinde de harul
dumnezeiesc la răspântia/întretăierea dintre veşnicie şi timp, prin
lumina Sa văzută extatic.

Din Soare, din Dumnezeu vin lumini şi merinde pentru
sufletul meu şi această mâncare dumnezeiască, lumina Sa, e
aceea care a fost hrana şi îmbrăcămintea Protopărinţilor noştri în
zorii primei zile a creării lor în Paradis.

341

Cunoaşterea duhurilor

Niciodată nu luam aminte la lumina si vederile văzute în
duh, decât după ce Duhul lui Dumnezeu mă lumina cu privire la
ele.

Aşteptam ca Dumnezeu să mi le adeverească prin liniştea
şi dragostea de Iisus, Care îmi dăruia vederea şi lumina.

Cele demonice se dădeau de gol, mai devreme sau mai
târziu, prin neliniştea ce mi-o produceau când mă gândeam la ele.

Acele vederi se degradau, erau pline de vâscozitate, de
neclaritate şi iradiau negativitate, lucruri înşelătoare.

368 Niciodată nu încercam să înţeleg, de unul singur, vederile extatice pe care le trăiam.

342

Paradoxul tristeţii bucuroase

îl găsim descris în Filocalie, în voi. al 7-lea, p. 125 369 .

Eu am simţit bucuria chinuitoare sau, mai bine-zis, extazul
ucigător, pentru că nu eram îndeajuns de pregătit, de
purificat... Şi Dumnezeu, totuşi, mi-a îngăduit să simt cum sunt
cele mai presus de mine, poate tocmai ca să îmi dau seama de
starea mea duhovnicească.

Nu ştiu ce m-a învrednicit de această vedere si simţire a

5 5 5

inimii şi a minţii, pentru ca să o văd, să o simt pe viu. Era de o
frăgezime ucigătoare lumina-uimire, înmiresmată, simţirea-trăire
a paradisiacei nunţi a Mirelui dumnezeiesc.

Era o baie-sursă de lumină, mai presus de orice culoare
pură, care iradia o frăgezime ucigătoare, atât în duh cât şi în
trupul meu.

Poemul care conţine versul: Plinitu-s-a...E-al nuntii
ceas... nu l-am mai putut termina, tocmai din cauza acestei
stări dumnezeieşti mai presus de suportabilitatea fiinţei mele.

369 E vorba de ediţia: Filocalia românească, voi. 7, trad., introd. şi note de Pr. Prof.
Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 125, n. 177, unde Fericitul Dumitru
Stăniloae vorbeşte despre simţirea înţelegătoare, raportându-se la teologia mistică a
Sfântului Grigorie Sinaitul.

370 Versul 816, al ediţiei de faţă, cuprins în poemul Nuntă în cer, comentat începând cu p.
160.

343

Spiritualizare

Când rugăciunea inimii a sporit şi lumina era în toi în fiinţa
mea, atunci trupul meu, în focul dumnezeiesc în care mă găseam,
devenise aproape inexistent pentru mine, invizibil, pentru că era
ca inexistent.

Iar eu eram un centru, care puteam privi şi înainte şi

T-7 1 A

înapoi ...In faţa mea era un soare luminos, viu, care era din
lumină vie.

El însuşi, soarele, se afla într-un orizont sau cer în care
eram si eu.

5

Şi am privit prin el, prin acest soare şi alte orizonturi şi
ceruri mi s-au deschis în zare. Şi, cu viteza luminii, m-am
apropiat de alţi sori, având conştiinţa că, dacă privesc prin ei, pot
să văd alte orizonturi si alte ceruri mi se vor deschide si că asa va

5 5 5

fi la infinit, până nu voi mai fi capabil de mai mult.

îmi spuneam iarăşi în sinea mea, că pe Dumnezeu nu II voi
vedea... însă simţeam că tot ceea ce mi se dezvăluie era din

5

Dumnezeu, de la El.

Si mi-am dat seama iarăşi, că, deşi viziunile mele si starea

5 5 ~ ~ 5 5

mea de îndumnezeire şi de har este extraordinară, mai presus de
cât mi-aş fi putut dori sau închipui vreodată, totuşi, mai mult nu
pot să primesc, decât atât cât pot cuprinde în stadiul de pregătire
interioară pe care îl aveam atunci.

Am fost copleşit de ale vieţii cotidiene însă... Totul, după
ieşirea din detenţie, a început să se piardă, deşi vederile acestea
au rămas, pentru veşnicie, înscrise în sufletul meu.

Dumnezeu Se deschide la infinit pentru noi iar inimile
noastre, oricât ar creşte, s-ar dezvolta, ar rodi şi ar înflori ele,
totuşi există noi posibilităţi de receptare a Divinităţii, cu mult mai
mari şi ele simt că sunt mereu goale de lumină, pe cât se umplu şi
mai mult de slava Dumnezeirii.

Mereu II vom dori pe Cel Preaînalt. Mereu vor curge, în
râuri si mări de lumină, slava Lui. El ne va dărui mereu.

5 >

Şi Se va dărui continuu... şi bucuria noastră va spori până la
confundarea cu infinitul spaţial şi temporal, atunci când toate vor

371 în mod concomitent.

344

intra în pulsaţia divină, în respiraţia divină, fără început şi fără
sfârşit.

5

Ne vom întoarce la Dumnezeu si vom fi întru El, trăind în

5 ~

bucuria Sa universală, a Celui care va naşte mereu bucurie pentru
noi, iradiind ucigătoare puritate şi frăgezime şi scânteiere plină
de frumuseţe în extazul bucuriei noastre.

Trecând de la primul soare la al doilea şi intrând prin
lumina lui, mi s-a ivit o lumină de zare tot mai transparentă, mai
fin scânteietoare, mai mângâietoare şi aromitoare, mai plină de
armonie, în faţa căreia mă simţeam foarte puţin pregătit.

Nu puteam să merg mai departe şi am capitulat... Totul
începuse să fie foarte abstract, simbolic, schematic... Şi atunci am
tras concluzia, că îmi trebuie şi mai multă asceză, mai multă
pregătire, pentru ca mintea şi inima mea să devină apte să
înţeleagă şi să simtă, arzător şi împlinitor, marea de lumină şi
simbolurile văzute în ea.

Tot aşa, altădată, am simţit că simbolul şi abstractul pe
care le vedeam mă înving, pentru că nu le înţelegeam.

în timp am devenit apt să înţeleg şi să simt viu şi plin de
dragostea dezvăluirea sensurilor. Pentru că însăşi simbolul,
abstractul, schematicul mi se deschideau, îmboboceau, înfloreau
si îmi luminau simţirea si ascunzişurile frunzoase ale mintii.

5 5 5 5 5

în duh eram pururea o deschidere...

1782. Pentru lumina care vine,

Simţirea mintii, miezul vieţii
Mă smulg prin lacrimi şi suspine
Din lunecări, din luciul gheţii...

345

Pentru lumina lui Dumnezeu, care vine în mine şi pe
care o simt cu mintea şi e miezul vieţii mele, mă smulg din
regrete şi dureri, din păcate şi din greutatea vieţii.

1786. Soare din ochi si viu havuz
Din inimă, ţâşnind lumină
Şi susur limpede-n auz
Mă rog din veci, în veci să vină.

Lumina necreată e soarele meu veşnic si ea este un viu
izvor. Ea îmi ţâşneşte din inimă şi mă împinge mereu să II rog pe
Dumnezeu, ca să îmi dea, pentru toţi vecii, lumina Sa veşnică.

1790. Pe patimi şi înmărginire

Calc prin azururi până-n cer,
Zidindu-mă dezmărginire,
Topit în Duh etern să pier!

Calc, întru slava Sa, peste patimi şi peste mărginirea mea,
ca creatură în timp, temporală... şi ajung în azurul cerului luminii
dumnezeieşti.

Acolo mă zidesc ca fiinţă spirituală, plină de nemărginirea
luminii... si vreau să fiu veşnic în slava lui Dumnezeu.

1794. Din strălucire-n strălucire
Mai fragede în scânteieri,
Ucigătoare-n adâncire
Mai sus de minte şi puteri!

372 Comentariul la versuri ne aparţine.

346

Şi lumina care mi se arată e plină de străluciri şi de
frăgezimi din ce în ce mai mari. Ea e ucigătoare pentru fiinţa
mea, pentru că e mai mult decât pot să duc.

Ea îmi umple adâncurile fiinţei mele şi mă bucură
indescriptibil de mult, mai presus de mintea şi de puterile mele
de înţelegere şi de suportare a acestei dumnezeieşti bucurii.

1798. In veşnicii de veşnicii

5 5

Fie-mi trezirile extaze,
Curgând peste vremelnicii
In diferite ipostaze!

Vreau, Doamne, ca pentru veşnicie, fiecare clipă să fie una
extatică, plină de uimirea frumuseţii Tale!

Vreau să mă trezesc acum, în timp, mereu, cu lumina Ta în
mine şi slava Ta să curgă pentru vremelnicia vieţii mele în
diferite forme dumnezeieşti.

Este evident faptul, că sfânta lumină pe care am văzut-o cu
mintea şi cu simţirea mea e har, care se dăruie minţii, pentru că
atunci gândirea şi imaginaţia încetează 373 .

Totul se primeşte, se receptează. Mintea e o putere
esenţială a noastră, statică, străvezie, în care Duhul lui Dumnezeu
coboară şi pe care o umple cu lumina şi căldura dragostei Sale.

Vederea minţii, cu tot ceea ce se arată în extaz, nu poate fi
o lucrare oarecare a minţii noastre, deoarecele splendorile
existenţelor în Duhul depăşesc orice limită, fiind infinite, în
comparaţie cu puterea unei minţi individuale.

Lucrarea prin care vedem şi ceea ce vedem extatic nu pot fi
decât lucrări ale veşnicie si ale infinităţii, deci ale Dumnezeirii în

5 3 5 1

flinta noastră.

Cel ce vede acestea nu numai că e convins de ceea ce vede,
dar e într-atât de compleşit de ceea ce îi arată Dumnezeu, încât el

73 în vederea extatică, dumnezeiască.

347

are certitudinea de nezdruncinat, că ceea ce vede nu vede cu
puterea sa ci cu a lui Dumnezeu.

Pentru că, la fel cum, pământul şi universul în
integralitatea sa nu pot fi creaţia omului, tot la fel împărăţia
cerească, acest diamant scânteietor şi iradiant, care se revarsă
fulgerător din veşnicie şi izvorăşte infinit şi respiră prin Duhul lui
Dumnezeu, nu poate fi o creaţie a minţii tale.

348

Despre întuneric şi lumină

In drumul spre Dumnezeu, în prag, la început, este
întunericul, negaţia totală 374 . După aceea încep să apară zorii şi
apoi lumina.

Pe drumul acesta ascendent, orice pas spre mai multă

t ne

lumină, va fi mereu stopat de întuneric sau de spiritele
negative, adică de demoni şi ispite de tot felul.

însă tot ceea ce ţi se opune, dacă ai o credinţă tare,
nestrămutată în puterea lui Dumnezeu, se constituie, în mod
treptat, într-un sistem de învăţare a modului, despre cum trebuie
să te comporţi în asemenea cazuri.

înveţi mereu cum să distingi binele de rău, cum să alegi
diamantele adevărate de cele false, cum să deosebeşti spiritele
sfinte de cele demonice, care vor să te ducă în eroare.

Pe drumul tău, asa cum ne învaţă Sfinţii, e mai bine, iniţial,

7, 5 i 7 7 f 7

când nu eşti lămurit, să respingi tot ceea ce îţi pare ca fiind
luminos, pentru că, cu timpul, se alege ce este de la Dumnezeu de
ceea ce vine de la Spiritul negaţiei, de la Satana.

Ceea ce este de la Dumnezeu, vei vedea că vine tot mai
luminos, mai străveziu, mai pur, mai blând şi dătător de pace şi
de bucurie, de dragoste înlţătoare, extatică.

Ceea ce este de natură demonică, cum mai mai spus
anterior, chiar dacă ar părea luminoasă, lumina demonilor e
difuză, e translucidă, e purtătoare de stări de îndoială, pentru ca,
uneori, să devină iritantă, să aducă stări de depresie sau te
îndeamnă la agresivitate, la răscolirea sângelui, a inimii şi a
mintii tale.

Rugăciunea, postul şi faptele pozitive trebuie să le faci, cu
dârzenie, în mod continuu, să nu te opreşti din ele şi, în curând,
slava lui Dumnezeu se va apropia de tine, te va cuprinde, te va
lumina, te va călăuzi şi apoi, spiritual, vei vedea altă treaptă, alt
cer al luminii Sale.

Vei vedea atunci, că răsplata Lui depăşeşte, în mod
nemăsurat, truda şi efortul tău. Şi, pe fiecare zi, crescând în har,

374 Negarea din partea nevoitorului, care se roagă neîncetat, a oricărei imaginaţii şi
reprezentări a minţii sale.

375 De pierderea vederii luminii dumnezeieşti.

349

efortul tău va fi tot mai mic, pe măsură ce slava lui Dumnezeu se
va sălăşlui întru tine.

Sfântul Dionisie Areopagitul zice: „Numai acelora le e cu
putinţă să pătrundă în întunericul unde este, cu adevărat, Cel ce
este dincolo de toate, care au depăşit toate şi cele curate şi toate
treptele sfintelor înălţimi şi toate luminile dumnezeieşti".

Pe când, Varlaam de Calabria, în spirit romano-catolic,
zicea: „dacă intră cineva în acest întuneric o face prin negarea
tuturor cele ce sunt" 376 . Si el credea că vederea desăvârşită este
întunericul acesta sau teologia prin negaţie şi că nu mai e nimic
mai presus de această negaţie raţională.

Insă Sfântul Grigorie Palama atestă lumina

T -7-7

atotdumnezeiască şi vorbeşte despre ea .

Sfântul Grigorie Palama spune că lumina e slava lui
Dumnezeu, pe când fiinţa Lui nu poate fi văzută.

Moise a văzut întuneric, care era lumina Lui si a auzit
glasul lui Dumnezeu.

Acum voi spune ceea ce am experimentat eu. întâi am
văzut lumina, după ce am depăşit întunericul material. Şi lumina
e slava lui Dumnezeu, pentru ca apoi să văd împărăţia Cerurilor.

Şi am căutat mai departe pe Dumnezeu şi mi-a apărut
bezna, întunericul, neantul.

Din acest neant al beznelor mi-a apărut lumina verde şi
chipul lui Iisus în Grădina Ghetismani. Iar eu eram, parcă, în
întuneric, ca şi Apostolii, care adormiseră în rugăciune, căci firea
lor, oricât era de aproape de Iisus, nu putea îndura să treacă de
ceasul morţii şi de bezna care venea şi cotropea lumea.

Eram îndurerat de moarte pentru singurătatea Fiului lui
Dumnezeu. Pentru mine, deopotrivă, erau bezna şi neantul
spiritual.

Nu vedeam fiinţa lui Dumnezeu, cum nu o vedeau nici
Apostolii. Şi, deşi eram acolo, cu toţii, nu ne vedeam...

Era singur!. ..El, Iisus, era singura lumină!. ..Era la Tatăl,
căci e deofiintă cu El, cu Tatăl.

Adică: ca o operaţie mintală şi nu ca o vedere extatică.
377 Cele trei referinţele: despre Sfântul Dionisie Areopagitul, Varlaam de Calabria şi Sfântul
Grigorie Palama le-a luat Fericitul Ilie din ediţia: Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae,
Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama. Cu patru tratate traduse, ed. a Ii-a, cu
prefaţă revăzută de autor, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993. 1-am împrumutat-o. ..şi, ca de obicei,
a făcut diverse sublinieri pe ea, cu un pix de culoare roşie.

350

Si din această viziune avută eu am înţeles, că flinta lui
Dumnezeu rămâne acoperită faţă de noi prin neant, prin beznă,
prin moarte, prin negaţie, oricum i-am zice, chiar dacă vedem
slava lui Dumnezeu şi suntem în împărăţia Cerurilor.

Simţeam în inima mea cum din neantul, din bezna aceea,
Duhul şi Fiul şi Tatăl dau izvor slavei împărăteşti şi împărăţiei
cereşti, oricând si oriunde, în noi si în afară de noi, fie că e vorba

5 ~ 5 ~ 5 '

de oameni, fie că e vorba de îngeri.

Pentru că în slava lui Dumnezeu rămânem tot creaţi,
suntem creaţie si numai Dumnezeu e veşnic si necreat.

5 5 5 5

1802. Treime Sfântă-n veci de veci,

Noi Te slăvim din beznă si lumină!

5

Prea Sfântă Treime 378 , acum, din mijlocul beznei de
pe pământ şi în lumina Ta, noi Te slăvim şi Te vom slăvi
pe Tine!

378 Comentariul nostru.

351

întunericul dumnezeiesc

Suntem la Filocalia a. 7-a, p. 329 379 . Aici, Sfântul Grigorie
Palama dezbate problema întunericului dumnezeiesc.

Şi Sfântul Grigorie Palama îl citează pe Sfântul Dionisie
Areopagitul, care spune: „întunericul dumnezeiesc este lumină
neapropiată, pentru revărsarea copleşitoare de lumină mai
presus de fiinţă" 381 .

Şi Sfântul Grigorie Palama se întreabă: „Cum e atunci
întuneric această lumină?" . Şi Sfântul Dionisie a răspuns prin
aceea, că lumina e întuneric, tocmai „pentru revărsarea
covârşitoare de lumină". Adică pentru aceea că puterea noastră
de vedere e limitată, precum şi auzul nostru e limitat.

în vremea noastră avem aparate, care folosesc nişte limite
care pe noi, oamenii, ne depăşesc.

însă numai lui Moise şi celor ca el li s-a dat să ajungă la
întunericul umnezeiesc.

Cu teamă, eu înţeleg, că pentru văzătorii luminii şi ai slavei
Dumnezeirii fiinţa lui Dumnezeu e neapropiată, pentru că omul,
chiar cel îndumnezeit, nu poate să o vadă, pentru că lumina ei
prea mare e sesizată de către ei ca întuneric, ca neant.

Si, totuşi, dincolo de neant si de moarte e Prea Sfânta
Treime. Şi de la Ea vin manifestările de culori, dârele de energie,
vânătă şi viorie, contradictorii în aspecte şi uriaşe şi auzul nostru
spiritual abia le sesizează.

întunericul ce ne separă de fiinţa Tatălui a fost biruit de
Iisus, Care vine şi Se sălăşluieşte cu slava Sa şi cu împărăţia Sa
în sufletele noastre.

O, Doamne! O, Treime Preasfântă, de dincolo de lumină şi
întuneric, de dincolo de viaţă şi neant, Te văd, Te simt în
străveziul minţii mele, dăruit mie de către Iisus, Domnul meu!

Se citează tot din Filocalia românească, voi. 7, ed. cit., p. 329.
380 Din cauza.

Filocalia românească, voi. 7, ed. cit., p. 329.
382 Ibidem.

352

Vederea mai presus de vedere

Tot la Filocalia, voi. al 7-lea, dar la p. 339, unde Sfântul
Grigorie Palama spune: „Deci şi văzând, chiar prin vedere cunosc
că lumina aceasta e mai presus de vedere" 383 .

O, nu eşti si eşti, Dumnezeul meu! Păşeşte pe duhul meu si
pe trupul meu ca pe proprile Tale ţinuturi, căci numai Tu eşti iar
eu sunt doar umbra Ta în veşnicie!

Trăiesc profund sentimentul unei nimicnicii totale a fiinţei
mele, ca fiinţă pământească, cât şi a cosmosului, cu milioanele
lui de galaxii, care îmi par fragile umbre în faţa uriaşei forţe, care
este Dumnezeu, în toată adâncimea si înălţimea ei.

O, măreţ cosmos, care apari în faţa ochilor noştri
pământeşti şi ai raţiunii şi ai aparatelor ştiinţifice, ca ceva, cu
adevărat, uimitor! Ce vis, ce umbră eşti în faţa Dumnezeului
nostru atotputernic!

Intre lumina mintii si Dumnezeul nostru văzut întru Duhul,

55 7

între toate acestea si flinta intimă a Treimii există moartea
veşnică, întunericul veşnic, neantul total.

Moise a văzut, ca şi Dionisie Areopagitul, întunericul,
neantul total, care depăşeşte nu numai creaţia materială dar şi
creaţia spirituală, entităţile spirituale şi duhurile noastre. Dar din
acest întuneric si neant ţâşneşte, se revarsă lumina lui Dumnezeu

5 5 5 5 7

şi pe ea o vedem, care este şi nu este, dar e lumină necreată şi
veşnică.

însă, dacă Tatăl, Fiul şi Duhul Se sălăşluiesc întru noi,
atunci ne depăşim starea noastră, întunericul, neantul şi II vedem
pe Dumnezeu, Care este şi în noi şi peste tot, prin lumina care se
creează 384 din Sine.

Astronomia de astăzi nu a descoperit oare găurile negre,
care sunt surse de atracţie ale stelelor luminoase si ale luminii
însăşi, în care lumina dispare într-o formă de energie concentrată,
pe care simţurile şi chiar aparatele noastre le înregistrează ca
întuneric, pentru că depăşesc puterea noastră de a vedea şi de a
înregistra acea energie în sine?...

Filocalia românească, voi. 7, ed. cit., p. 339.
384 Care ţâşneşte mereu din Sine.

353

Iată cum există si în creaţia materială vidul, neantul, care

5 5 7 7

înghite materia, lumina, energiile. S-ar putea însă descoperi, în
cele din urmă, că aceste găuri negre, în loc de materie
concentrata să fie pur şi simplu neant. Eu am făcut această
supoziţie odată si văd că oamenii de ştiinţă îsi pun si ei această

±5 5 555±5

problemă: dacă nu cumva găurile negre §wx&... neant...

Insă acest neant poate fi o sursă de atracţie dar şi o sursă
de viaţă, pentru că materia şi lumina devenite neant, în acele
goluri, ar putea izbucni în explozii şi ţâşniri arteziene, de noi
forme si viată cosmică.

5 5

Eu am avut această viziune în spiritul meu.

Nu sunt oare, acele găuri negre, nişte tuneluri, prin care
materia dispare total, devine neant, pentru ca să renască, să învie,
sub o altă formă, prin şi întru Duhul lui Dumnezeu.

Cu zeci de ani înainte am văzut, în mod spiritual, acest
fenomen, descoperit în 1980. Acum se crede că aceste găuri
negre ar fi neant, pentru că absorb, asemenea unor vârtejuri,
materia şi lumina. Insă, la un moment dat, s-ar putea descoperi,
aşa cum eu am văzut întru Duhul, că pot exploda, ca nişte fântâni
arteziene.

Pentru mine e o dovadă de netăgăduit faptul, că am văzut
în extaz acest fenomen, pentru ca acum să îl descoperim şi în
macrocosmos.

Aceasta a fost tăria vieţii mele si dorinţa mea, aceea de a

5 5 5 7

păşi spre cele mai mari împliniri, atunci, când aripa morţii flutura
ameninţătoare deasupra mea. Dar la ele m-a dus înflorirea mea
întru Duhul lui Dumnezeu.

354

Aurorele

Prin comuniunea cu Hristos, „natura umană se deschide

TOC

spre infinit" (J. Dayan ).

Cu mulţi ani în urmă, rugăciunea inimii era o lucrare
permanentă pentru mine, pe care o făceam până şi în somn. Mă
trezeam repetând rugăciunea şi vedeam cum crucea de lumină
scânteia în pulsul sângelui şi al inimii mele, strălucind pe fondul
flintei si al existentie mele.

5 5 5

Eram în lumina necreată.

Era suficient să fac doar un mic efort, adică un minut sau
două de rugăciune, uneori chiar câteva secunde de concentrare, în
acea vreme, pentru ca lumina să înceapă să crească în mine sau
să mă învăluie. Asa aveam obiceiul la trezirea din somn...

5

într-o dimineaţă însă am văzut chipul lui Iisus într-o auroră
şi ea a cuprins pământul şi cerul.

Aurora era pură, străvezie, de nuanţă purpurie şi roz, care
năvălea pe cer şi creştea, se multiplica, precum norii nimbus
aduşi de o furtună interioară.

5

Era Duhul, Care sufla, care dezvolta... înflorea norii
spirituali şi nimbii şi mările de aurore.

Era cutremurătorul Duh al lui Dumnezeu, Care sufla
umplând orizonturile cu lumina răsăritului unui Soare nevăzut, a
Cărui lumină sufla viaţă şi creştea, răbufnind din chipul lui
Hristos.

385 Nu ştim cine este.

355

Despre Picasso

Am văzut o prezentare a „marelui pictor" Picasso , în
special portretele sale umane. Cu toate laudele şi preţuirea
universală acordată de critică, nu pot fi de acord cu acest negativ
al picturii, al artei.

Totul îmi aduce aminte la el de viziunile incipiente şi de
încercările demonice trăite pe drumul meu spre perfecţiune, spre
Dumnezeu.

Dacă în elevaţiile mele mistice, dacă pe drumul
spiritualizării mele, eu m-aş fi oprit la asemenea imagini, chipuri
şi forme şi apariţii negative, demonice, niciodată nu aş fi ajuns la
adevărata ţintă, la frumuseţe, la adevărurile şi cuprinderea
simbolică a existenţei, la principiile fundamentale ale creaţiei, la
sublimele forme, care aparţin spaţiului şi veşniciei.

Atât Pablo Picasso, cât şi Gustav Jung, nu au rămas decât
la început de drum în toată viaţa lor.

Picasso e o piedică greu de trecut, prin faima pe care o are,
pentru uşurinţa cu care poate fi imitat şi urmat.

El se constituie într-o piatră de încercare pentru spiritele şi
spiritualitatea secolului nostru.

Insă, când această experienţă negativă a sa va fi depăşită,
abia atunci vom putea vorbi de adevărata artă, care va atinge
culmi nemaiatinse, de înălţime spirituală, de frumuseţe sublimă,
care urmează, întotdeauna, unei căderi negative, descompunerii,
degradării, anti-artei sau artei involutive.

Pe lângă altele spuse de critică, Picasso reprezintă ipostaza
descompunerii, a dezagregării, a nimicirii şi a nebuniei, care
pândeşte, din beznă, civilizaţia şi umanitatea noastră.

Arta sa duce la anihilare, la haos spiritual.

Spun acestea ca avertisment, pentru ce ne poate aştepta,
dacă continuăm o astfel de artă, care îşi află, în sine 387 , propria ei
justificare.

386 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso.

387 Şi nu mai presus de sine.

356

Din viziunile de altădată. Comentariu

Unele viziuni le-am avut de nenumărate ori. Oarecum mă
bântuiau în timpul rugăciunii, în zilele mele de claustrare forţată
şi de asceză involuntară.

Aveam viziunea unei atmosfere mate, cenuşii, pe care o
numeam fiara cenuşie şi care înghiţea şi copleşea lumile.

Vedeam cum ţâşnesc lumini din lumina dumnezeiască, de

5 5 '

la Tatăl, ca să lupte şi se prăbuşeau şi piereau în masa cenuşie,
pentru că aceasta le absorbea.

Nu îmi dădeam seama de semnificaţiile sale la

5

început... Abia mai târziu mi-a apărut sensul acestor lumini, care
se pierdeau.

Era vorba despre duhurile luminate, dăruite cu mult talent
de către Tatăl, de Dumnezeu. Era vorba despre soarta multor
inteligenţe şi a inteligenţei umane în general.

Fiara cenuşie era creierul, scientismul ateu, inteligenţa
atee, fostul fruct al cunoaşterii...

~ 5

Şi astfel, entităţi, pornite, în mod iniţial, ca să lupte cu
neştiinţa, cu ateismul, dar neavând tăria si credinţa consolidate,

9 J 7 7 5 5 >

bruma lor de lumină se pierdea în lupta cu fiara mândriei cenuşii,
care le absorbea.

Săptămâni de-a rândul, concomitent cu această viziune,
aveam şi viziunea balaurului uriaş şi sângeriu, cu gura deschisă
în spaţiu, care urla şi şuiera a pustiu şi a pustiire.

în jurul lui vedeam forme ale luminii, care îl stânjeneau
din când în când.

Acesta sta pe loc, dar se mărea... Auzeam cum pocneşte şi
bubuie. Se arătau fumegări şi umbre demonice. Acestea se
vânzoleau în jurul lui.

Si atunci a intervenit o schimbare în viata noastră de

5 5

temniţă! Am fost scoşi la muncă în grădinile din Aiud, unde se
lucra cu deţinuţii.

5 5

Efortul rugăciunii permanente şi asceza îndelungată mi-au
fost întrerupte şi nu am mai putut să explorez, să scrutez conturul
şi viitorul acestor viziuni apocaliptice.

357

însă, înainte ca să ieşim la muncă, reuşisem să mă
sălăşluiesc în zările luminoase, ale creaţiei luminii dumnezeieşti,
care nu se văd cu ochii trupeşti, ci numai cu ochii minţii.

însă când spunem ochii minţii, de fapt o spunem metaforic,
pentru că vederea extatică îi aparţine duhului nostru.

Şi atunci au biruit în mine luminile dulci, lumina lină,
liniştitoare, armoniile infinitului din aburi luminoşi, de nesfârşite

5 ~ 5 ~ 5

culori, vii, grăitoare, aromitoare, cântătoare.

O, cât de viu au rămas în mine armoniile nemaiînchipuite,
nemaivăzute... şi printre care pluteau, izvorând, ca nişte galaxii în
univers, templele, palatele fără seamăn ale împărăţiei!

Acestea erau în modele arhitectonice si minuţios

5 5

împodobite, cu sublime forme şi străluciri plutind pe noiane de
adâncuri de culori.

Nu puteau fi un vis! Nu puteau fi o izvor âre, toate acestea,
din spiritul meu! Pentru că era vorba de o izvorâre continuă, din
infinit, din veşnicie.

' 5

Asistam, întru Duhul, la izvoarele creaţiei spirituale, care
erau atât de înalte, de sublime, de măreţe şi, totuşi, atât de blânde,
dulci, liniştitoare şi răspânditoare de armonii şi de susur
dumnezeiesc, asa cum au fost sesizate si de către Profeţi si Sfinţi.

7 5 5 5 5 5

O viaţă întreagă dacă aş vorbi despre cele pe care le-am
văzut, fără să obosesc, şi tot nu aş fi în stare să exprim, nici pe
departe, emoţiile şi acele minuni văzute în slava Sa.

Şi templele şi altarele sunt trupurile şi sufletele
îndumnezeite întru care Duhul, Fiul si Tatăl locuiesc.

' 5

358

In veşnicie

Vedeam un cer de zări albastre când mă rugam... Iar lumina
Lui era în mine şi dincolo de mine şi mă înconjura.

Atunci m-am gândit la cum vom fi în veşnicie, eu şi
biserica 388 mea, iubita mea soţie, pe care nu o mai văzusem de
peste 10 ani, la care nu mai gândeam de ani de zile decât în
timpul rugăciunii, când mă rugam pentru mine, pentru ea, pentru
fiica mea, pentru neamul meu, pentru întreaga omenire şi întregul
univers, căci „natura întreagă suspină" (Rom. 8, 22), spune
Apostolul Pavel, după mântuire, după întoarcerea în
Dumnezeu 389 , după transfigurare.

Si m-am rugat ca să văd cum ne va fi în veşnicie. Si iată că

5 O 5 5

m-am văzut într-un spaţiu de culoarea cerului albastru din zori.
La o depărtare anume se părea că văd un văl, care se
interdeschidea iar o lumină roz-aurie se tot schimba în forme. ..iar
un chip îngeresc iradia armonie şi frumuseţe vie, de neînchipuit,
si aceasta era biserica mea, soţia mea.

Altădată, în aceeaşi atmosferă de zări de lumini, care
apăreau, s-a structurat un arbore la orizont şi vedeam şi simţeam
cum lumina iradiată era un chip de înger.

Ştiam că acolo sunt eu, contopit dar deosebit, trăind într-o
comuniune desăvârşită. Iar lumina aceasta în care eu si ea eram

5 5

uniţi, contopiţi în unul dar doi prin conştiinţă o vedeam, o
simţeam cum dispare şi reapare şi că această dispariţie şi
reapariţie putea fi de o clipă sau de o veşnicie.

Aveam senzaţia clară că timpul a dispărut şi eu sunt şi nu
sunt în acelaşi timp. Atunci am înţeles că timpul şi spaţiul nu
există acolo si că lumina în care eram era din veşnicie.

5 5

Trăiam sentimentul ieşirii din timp şi al vieţuirii în
veşnicie, unde spaţiul şi vremea nu există, pentru că nu îşi au
rostul şi unde bucuria era extaz luminos, ce aprindea şi dispărea
fără dispară, fiind veşnicie, în veşnicie, în ceruri infinite şi
dumnezeieşti.

Cu sensul de trupul meu.
89 După umplerea ei de slavă.

359

Atunci am văzut, că pe măsură ce înaintezi în lumină, în
dezvăluirea 390 şi trăirea spirituală, chiar dacă în lumină nu e
nimic care să îţi oprească înaintarea, totuşi chipuri şi lucrări
demonice te asaltează.

Există bariera întunericului, bezna sau fiinţele concrete
neluminate, prin care demonii lucrează, folosindu-se de
îndemnurile lor.

Dar nu prezintă însă nicio primejdie căderea ta din
înălţimile luminii spirituale în beznă 391 , dacă nu renunţi şi
continui să te rogi. Trebuie să te ridici din cădere, din prăbuşirea
ta, indiferent de ce natură a fost ea.

Străduinţa şi credinţa ta te vor ridica, purificându-te de
aceste căderi şi te vei învrednici de lumini şi înălţări spirituale
superioare acelor pe care le-ai avut anterior.

Căderile şi beznele lucrează ca nişte supape de reglare ale
înaintării în spirit, în Dumnezeu. Ceea ce nu te doboară definitiv
te ridică.

înaintarea spre Dumnezeu, prin rugăciune şi asceză, trece
prin simţirea purităţii spirituale şi trupeşti, aproi prin trăirea
fecioriei trupeşti, care îţi descoperă apropierea, prezenţa Sfintei
Fecioare Măria şi, numai după aceea, începi să simţi că întrevezi,
că trăieşti prezenţa lui Hristos în jurul tău şi în tine.

Aşa mi s-a întâmplat mie, celui care L-am căutat pe
Hristos, în neştiinţa mea, căci nu cunoşteam drumul, dar mi s-a
descoperit calea spre Sine.

390 Umplerea ta de noi vederi dumnezeieşti.

391 Adică sunt normale căderile tale din lumină, pentru că, datorită neputinţei tale, prin
unele păcate, poţi greşi cu ceva şi astfel să cazi din lumina Sa.

360

Natura din Rai

în rugăciunile mele, din acele vremuri, despre care vorbesc
aici, adică cu mulţi ani în urmă, doream mult să văd, să simt, să
înţeleg cât de cât cum va fi natura în lumea transfigurată sau cum
e ea pentru cei de dincolo, din Rai.

Ştiu că nu pot să redau în cuvinte Raiul. ..şi senzaţiile ce
pot fi simţite acolo... Totuşi, încerc, să spun câteva cuvinte palide.

în timpul unei rugăciuni mi s-a deschis 392 un colţ de Rai, ca
o poiană de pădure. Totul mi-a rămas în minte şi în suflet tot aşa
de clar ca si atunci.

Am văzut iarba, florile, apa, liniştea, lumina, culorile şi
umbrele, care se luminau din interiorul lor şi care erau cuprinse
în aerul viu, transmiţător de linişte, de dulceaţă, de farmec şi
bucurie subtilă.

Am văzut acolo tot ceea ce se poate simţi ca o şoptire, ca o
susurare de fiori şi de îndumnezeire, deşi, dinspre mine, se
revărsa tristeţea.

Aceasta a fost umbrirea coltului de Rai întrevăzut si care
licărea de frumuseţe...

392 *

Am văzut extatic.

361

Acceleraţia si veşnicia

Vizionând un film documentar, unul ştiinţific, referitor la
explorarea timpului şi a mişcării prin încetinirea şi accelerarea
vitezei, în efectuarea drumului dintre Londra şi Brighton,
concluzia a fost, că drumul, parcurs în mod normal în 4 ore,
accelerat, dura.... 4 minute.

Imaginile desfăşurate, atunci când sunt accelerate, fac din
landscapes (peisaje rustice) şi din townscapes (peisaje citadine)
să fie aproape şterse, pentru că drumul părea că se înfige şi se
adânceşte în spaţiu şi timp.

Şi mi-a reapărut în minte fenomenul, care se ivea frecvent
în timpul rugăciunii şi care era asemănător acestui drum, cu
imagini similare înaintea intrării în spaţiul spiritual.

Mişcarea înceta din cauza acceleraţiei infinite. Nu mai
puteam să înregristrez nici vederea spirituală şi atunci se
deschidea un fundal senin, plin de calm dumnezeiesc, unde
mişcarea se confunda cu nemişcarea.

Mişcarea devenea eternitate, ieşire din spaţiu şi timp.

Şi totuşi, pe acest fundal de calm şi senin şi blând apăreau
plutind, înviind din nevăzut, imagini ale veşniciei, ale împărăţiei
Cerurilor.

362

Centrul creator

A se vedea Teologia Dogmatică Ortodoxă, a Părintelui
Dumitru Stăniloae, voi. al III-lea, p. 450 .

Am cunoscut „stabilitatea mobilă" de care vorbeşte Sfântul
Maxim Mărturisitorul, atunci când mi s-au arătat coroanele,
cununile de Sfinţi şi de îngeri. La început păreau cununi de flori.

Cu timpul, pe măsură ce s-au dezvoltat, am cunoscut ce
erau, în realitate, aceste cununi de flori. Ele erau stabile şi în
mişcare în acelaşi timp şi asta mă uimea.

Pe măsură ce încercam să descopăr ce este în centrul
luminos în jurul căruia ele se roteau, alte coroane şi cununi
apăreau din acest centru, care le lărgea, precum cercurile de apă
la căderea unei pietre într-o apă lină.

Numai că centrul rămânea permanent stabil şi de
nepătruns.

Uneori, aceste cercuri, se desprindeau şi, în urma efortului
rugăciunii şi a concentrării mele, apăreau alte cercuri, al căror
centru dezvolta cercuri noi, dar el rămânea de nepătruns.

Acolo socoteam şi înţelegeam că se află Dumnezeirea.
Aceste lumi văzute de către mine, constat acum, că se suprapun
perfect gândirii sau, mai bine-zis, mărturisirilor despre viaţa
veşnică ale Sfinţilor Părinţi.

5 5 5

Trebuie să precizez că eu nu ştiam nimic, nu citisem nimic
înainte despre vederile extatice 394 , dar cele văzute de mine
coincid cu cele mărturisite de Sfinţi şi Teologi.

La scară mare, oceanul e bântuit de valuri si de furtuni dar

~ 5

molecula de apă sau atomul e stabil şi de neclintit la această
frământare.

93 Se citează prima ediţie a Dogmaticii Părintelui Dumitru şi anume aceea din 1978, tot în
3 volume, al 3-lea volum având 463 de pagini.
394 Adică înainte de a intra în puşcărie.

363

Am experiat şi starea contrară mişcării şi anume starea de
fixitate, de ţintuire, de nemişcare absolută la nivel spiritual şi
fizic, care este apăsătoare ca o înălţare psiho-fizică, în care se
trăieşte senzaţia de oprire totală.

Simţeam că această stare vine de la un duh întunecat, care
era o inserare în duhul meu, că eram imobilizat de o forţă
constrângătoare, apăsătoare, ca de plumb, chinuitoare.

în această stare eram o existenţă lipsită de viaţă, de
mişcare. Cineva mi-o luase.

Nimeni nu-şi poate închipui, dacă nu a trăit o asemenea
stare, ce înseamnă să simţi că exişti. ..si totuşi că nu mai ai viată,

7 5 J J J 5 7

că nu mai ai puterea să te mişti trupeşte şi sufleteşte, că, de fapt,
trăieşti o existentă imobilă, care te face să suferi. Este un aspect
al existentei în Iad...

364

Stăpânirea în duh

Am trăit o perioadă când iraţionalul, cu adâncimile sale,
toate cele ale străfundului meu au apărut la suprafaţă şi am
văzut lucruri fantastice, derutante, fantomatice, îngrozitoare,
terorizante, obsedante...

După aceea izbucnirea şi explozia luminii...

Acestea au fost un mare dar pentru creşterea mea spirituală
însă, care au făcut ca normele, fagurele raţiunii, gândirea şi
comportamentul meu să crească, fără să fie copleşit sau zdrobit,
ci doar îmbogăţit, împrospătat, adâncit.

Toate izbucnirile petrecute în persoana mea au spart coaja
a ceea ce pare a fi normalitatea. Astfel am putut să înţeleg multe
aspecte umane şi inumane, legile omeneşti şi divine, modul cum
înţelegerea se lărgeşte la infinit.

Din toate încercările vieţii mele am ieşit mai tare si de

5 5 5

neînvins, în faţa aspectelor, care, pe unii, îi îngrozesc sau îi
descurajează sau îi scot de pe liniile normale ale raţiunii,
sensibilităţii, înţelegerii şi comportamentului uman.

95 La nivelul conştient.

365

Piramidele

în vremea extazelor, căutam şi doream să mă apropii, să
văd Dumnezeirea, să îl văd pe Dumnezeu. Da, era un gând
necugetat...

Dar am văzut în zarea infinită trei piramide uriaşe, în
culori felurite. Abia se conturau şi cuprindeau zările iar duhul
meu, fără formă, era într-o apropiere îndepărtată.

Altădată am văzut un soare strălucitor, care mi-a deschis
un orizont, un univers, un văzduh nou, deosebit de cel din care
veneam, la nivelul culorii si al străvezimii.

' 5

Duhul meu a stăruit în rugăciune şi mi s-a deschis un nou
văzduh, mai pur, de altă esenţă şi se părea şi mai de necuprins, şi
mai străveziu şi începuse să devină cutremurător.

Si mi-a fost teamă să caut alte văzduhuri si alte ceruri mai

5 5

înalte în lumina Sa, pentru că simţeam că mă apropii prea mult...

Dumnezeu ne călăuzeşte treaptă cu treaptă, dar El nu poate
fi niciodată cuprins, căci, în ultimă esenţă, spiritul nostru se
topeşte de iubire în viaţa strălucirii eterne a lui Dumnezeu,
văzând noi ceruri ale luminii Sale.

Eu nu am putut să văd mai mult, ci am pierit în viaţa acelui
cer văzut, mai bine-zis, am vietuit în viata si bucuria lui, fără să

~ Si 5 5 ~

pot mai mult.

Căci durata si tăria extazelor dumnezeieşti sunt în afara

5 5

comensurabilităţii. Extazul începe şi se termină fără să poţi
determina, dacă acesta s-a petrecut în trecut, în prezent sau în
viitor. El este esenţa, modul de a fi al existenţei spiritului şi a
conştiinţei noastre în veşnicie.

366

Iluminarea si harul

Iluminarea şi harul sunt ca o zare luminoasă, strălucitoare,
care te pătrunde din toate părţile. Insă tu devii aceasta ca spirit
care ai trup.

Si atunci cunoaşterea ta devine univers dar nu universală.

5 5

E unire, e trăire în lumea universală a spiritului.

Tu faci parte, eşti integrat, în mod deplin în slava Lui, dar
ai conştiină de sine, care se lărgeşte, creşte, ca o subţirime fără
limite, diafană, pură, proaspătă, fragedă ca susurul izvoarelor.

In lumina Lui, conştiinţa ta e oriunde si nicăieri. Si totuşi e

7 5 5 5 5 5

ceva care absoarbe în ea însăşi... E unitară ca un vrf de piramidă
extrem de fin.

O piramidă cu vârful spre altă piramidă indică Treimea.
Aceste piramide reprezintă Treimea, Care îşi multiplică,
scânteind, valuri si iarăşi valuri... iar înlăuntrul lor se vede

~ 5 5

împărăţia Cerurilor... şi, în ea, oamenii, devin îngereşti.

367

Păcatul luciferic

Lucifer, din cauza prea multei lui lumini şi a puterii pe care
a primit-o de la Creatorul Său, a dorit să fie Dumnezeu şi, din
cauza mândriei, s-a prăbuşit dimpreună cu toţi care l-au urmat.

Omul modern, din cauza prea multei lui ştiinţe, din cauza
strălucirii minţii sale, pentru că are o inteligenţă pe care o
primeşte şi nu o câştigă, cum cred unii, e pândit de soarta lui
Lucifer.

Se poate submina de unul singur.

Singura sa cale de salvare este eliberarea spirituală,
spiritualizarea lui, contopirea în lumina dumnezeiască 396 .

396 Unirea lui cu lumina lui Dumnezeu.

368

Adevărata gândire

Foucault 3 '' 7 a spus că „the real freedom is madness"
(adevărata libertate este nebunie). Şi asta e una dintre afirmaţiile
aberante la care poate ajunge creşterea necontrolată a spiritului
uman, adică fără disciplină mistică creştină.

Cine a parcurs şi a experimentat însă creşterea mistică
ortodoxă, spre libertatea spiritului, ştie că nebunia este libertatea
ireală a spiritului, că e o mare şi dramatică înşelare a celui care
şi-a pierdut busola.

Nebunia este prăbuşirea spiritului, care, din fire, e jucăuş,
dar nu divagant. Nebunia e aspectul negativ al libertăţii, care nu
duce nicăieri, ci doar dezorientează, nimiceşte.

Numai cine a trăit treptele mistice, cine a urcat din treaptă
în treaptă şi asta doar cu ajutorul lui Dumnezeu, ştie că nebunia
este eternul zâmbet al falsei libertăţi, zâmbetul forţelor negative,
care încearcă, cu disperare, să îţi oprească creşterea ta în spirit.

Vor să te arunce în abis, asa cum a căzut Lucifer...Vor să
îţi împiedice apropierea ta de Dumnezeu, de extazul contopirii 39N
cu veşnicia, cu Dumnezeirea.

Nu vorbesc ca unul care nu ştiu realitatea, ci, dimpotrivă,
ca unul care am zăbovit şi experiat toate aceste trăiri şi trepte, o
vreme îndelungată, fiind călăuzit de Duhul lui Dumnezeu şi de
rugăciunea către El.

încercările negurilor, sub toate aspectele, cu chipuri şi fără
chipuri, cu gânduri şi ispite, care unelteau şi doreau să mă
amăgească, au venit peste mine dar nu m-au prăbuşit.

Pentru că, după fiecare ispită, negură şi cădere, după
fiecare restrişte a vieţii mele şi pustiire, mă rugam şi lumina
revenea si mai mult, mai revărsată...

Experienţa proprie m-a învăţat şi mereu învăţ şi cunosc
metodele luptei şi ale înălţării în spirit. Iar duhul meu reflecta
înţelepciunea Duhului lui Dumnezeu, Care mă călăuzea.

397 Michel Foucault: http://ro.wikipedia.org/wiki/Michel_Foucault.
Unirii, care personalizează. ..şi nu depersonalizează.

369

Toate cele descrise de mine aici sunt câteva dintre
fenomenele şi trăirile şi gândurile ce m-au cuprins şi străbătut în
perioada şederii mele în detenţie sau, mai bine-zis, ale suportării
acelor vremuri aspre din închisorile pe unde am fost dus.

Mi-am notat acestea după eliberarea mea din
închisoare... iar cuvintele sunt o îmbrăcăminte săracă şi simplă
pentru ele...

Am evitat orice expunere de fapte sau de atitudini
personale, pe care, chiar dacă le-am avut şi fac din mine un erou
al acelor vremuri, nu am vrut să le mai descriu.

Am fost, în definitiv, un om ca mulţi alţii si nimic mai

1 1 5 5 5

mult. Iar dacă harul lui Dumnezeu m-a învrednicit să văd, să
trăiesc şi să înţeleg unele lucruri ale vieţii creştine, pentru aceasta
dau slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, lui Dumnezeu,

5 5 ~ ~

pentru toate.

370

închinare

1804. Clipa mea,

frumoasă si senină,
ca o candelă la Cină
în Iisus!

Adevărata mea viată 399 a fost cea frumoasă si senină, în
care, în lumina Sa, am fost la cina Domnului, ca o candelă plină
de strălucire dumnezeiască.

1808. Tu, copilă,
fără vină,

te desprinzi şi te aprinzi
din amiezile
de sus!...

Copila = sufletul său. Tu, sufletul meu, te desprinzi de
toate, prin curăţie, şi te aprinzi în amiezile cele de sus ale slavei
Sale.

1813. Vie floare

îmi coboară în mireasmă,

primăverile de har,

peste sufletu-mi,

agheasmă

din al vieţii pom,

sfânt dar!...

Lumina dumnezeiască e floarea cea vie si înmiresmată,
care mi-a coborât în inimă.

99 Comentariul ultimului poem, ca şi la celelalte poeme ale cărţii, ne aparţine.

371

Ea este primăvara mea de har sau apa cea sfântă, sfântul
dar, dat mie de către Domnul, din pomul vieţii.

1820. Vlagă tânără, de om,
cerului catapeteasmă:
macrocosmos în atom,

- A A- i 400

cana dispar!...

Iar eu, prin harul Său, m-am făcut vlagă tânără, bărbat
tânăr, care i-am slujit lui Dumnezeu şi am fost o catapeteasmă a
cerului.

Prin mine, El a strălucit slava Sa. Şi, întru slava Sa, ca un
mic atom, în macrocosmosul împărăţiei Sale mă afund... pentru
toţi vecii...

Această ultimă poezie este una dintre nenumăratele poeme
scrise după ieşirea mea din detenţie.

400 Cartea conţine 1823 de versuri comentate de către noi.

372

Cuprins
I

1 . Cuvânt înainte [la întreaga operă] (3-4)

2. Introducere (5-8)

3. Viaţa sa, mărturisită pe scurt, de către el însuşi (9-20)

4. Date despre manuscrisul publicat în timpul vieţii sale

(21-22)

II

Cartea luminii dumnezeieşti

Partea întâi. Mărturii din slava cerului (24-272)

1 . Cuvânt înainte (25-29)

2. Omul (30-33)

3. Cânt de început (34-53)

4. Noua făptură (54-68)

Poemele luminii necreate dar care se creează

5. Deschidere. Cerul (69-71)

6. înduhovnicire (72-79)

7. împărăţia Cerurilor (80-87)

8. Spre Dumnezeu (88-95)

9. Mireasa Vieţii (96-104)

10. Mirii nunţii cereşti (105-111)

11. Omul fiu (11 2-120)

12. Trup ceresc (121-127)

13. Transfigurare (128-134)

14. Creaţie (135-141)

15. Rugăciune (142-147)

16. Logodna inimii (148-152)

17. Biserică în slavă (153-159)

18. Nuntă în cer (160-163)

19. Laudele. Lauda fecioriei. Lauda frumuseţii (164)

20. Lauda bucuriei (165-175)
H.lubirQ-n&vfo (176-180)

22. La uşa Fecioarei (181-183)

23. Sonet (184-185)

24. Biruinţă (186-189)

25. înviere (190-199)

26. Iisus: Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului (200-202)

27. Biserica în slavă (203-206)

28. Bunavestire (207-211)

29. Măria (212-215)

30. îngerul (216-218)

31. Iisus (219-223)

32. Patriei (224-228)

33. Despre îngeri (229-234)

34. Balada luminii închisorii din Aiud (235-259)

35. Experienţe şi viziuni din trecut (260-272)

Partea a doua (273-372)

36. Arestarea (274-278)

37. Procesul (279)

38. Minele de plumb de la Baia Sprie şi Cavnic (280-284)

39. La închisoarea Gherla (285-288)

40. Spitalul TBC de la Târgu Ocna (289-291)

41. Aiud (292-297)

42. Un înger al Puterii? Un Heruvim? (298-300)

43. Cutremurul în duh (301-305)

44. „Eu sunt Lumina lumii" (306-307)

45. Alte stări sufleteşti (308-309)

46. După Aiud (310-311)

47. în ritmul cerurilor (312-316)

48. Sfântul Dimitrie (317)

49. Sfântul Gheorghe (318)

50. Sfânta Eugenia (319-320)

51. în postul din ajunul Crăciunului anului 1963 (321-323)

52. Puterea rugăciunii (324-332)

53. Despre culori (333-334)

54. Despre Tronuri (335-341)

55. Cunoaşterea duhurilor (342)

56. Paradoxul tristeţii bucuroase (343)

57. Spiritualizare (344-348)

58. Despre întuneric şi lumină (349-351)

59. întunericul dumnezeiesc (352)

60. Vederea mai presus de vedere (353-354)

61. Aurorele (355)

62. Despre Picasso (356)

63. Din viziunile de altădată. Comentariu (357-358)

64. în veşnicie (359-360)

65. Natura din Rai (361)

66. Acceleraţia şi veşnicia (362)

67. Centrul creator (363-364)

68. Stăpânirea în duh (365)

69. Piramidele (366)

70. Iluminarea şi harul (367)

71. Păcatul luciferic (368)

72. Adevărata gândire (369-370)
74. închinare (371-372)

Teologie pentru azi

Cartea de faţă este o ediţie online

gratuită şi e proprietatea exclusivă a

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş.

Ea nu poate fi tipărită şi

comercializată fără acordul său

direct.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Teologie pentru azi
Toate drepturile rezervate